Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Voichiţa Lung

Voichiţa Lung

Aprilie 2016

Dor de pădure
 
Alune…
Numai rostind cercul-nume
Presari în cuvânt joc viu, fermecat,
Din mărgele sticloase.
Vântul piaptănă franjuri,
Ploaia îi spală, soarele-i ţese,
Iar vremea-i descoase.

*
- Hai să ne prindem de mână! -
Numai aşa sună 
Arome din miezuri,
Castaniete solare.
- Hai să fluierăm în mugurii uzi -
După anii hai-hui
Şi păduri roditoare!

*
Mă-ntorc la copilul pierdut,
Rog frunza să stea, să nu moară
Şi plâng că alunii se sting
Nălucă, sub frunza amară.
Când se vor coace miresme?
Şi cine-anotimpu-a oprit?
Ah, sevele, sevele toate
Se-ntorc de unde-au pornit!


Cu ochii închiși 

Dragostea ta e lacrima 
care-mi limpezeşte adânc ochii
şi gustul gândului 
iubind, 
mai mult ne îndepărtăm de iubire;
tăcând,
mai mult ne îndepărtăm de tăcere,
aşa cum,
adunând în palme ninsori,
ne aparţin din ce în ce mai puţin.
 
Voi încerca să plâng cu ochii închişi,
fiindcă îmi culeg plânsul 
de undeva dinlăuntru…
Ca atunci când 
ne înţelegeam prin lumini ca zeii,
şi ca zeii, iubeam lucrurile sortite
mai presus freamătului de-o clipă,
din noi.
Noi, cei adevărați

Am priceput într-o noapte,
Ce n-aş fi înţeles în toate zilele lumii:
Cât de străini suntem,
Uitaţi de vreme în mijlocul uitării,
Umăr lângă umăr şi totuşi, 
Albiţi de spaimă, ca merii
Care greşesc, înflorind a doua oară.
 
Vin zorii… cerul meu se despică în două…
Între tine şi mine, numai un pas,
Între mine şi tine, păianjeni s-au jucat
Şi restul cuvintelor atârnă în fire sărace,
Tot mai departe de buze, 
Tot mai departe de inimă,
Tot mai departe… de gând.


Remember 

Femeia de peste drum,
Care-a murit de-o iarnă jumătate,
S-a ivit, să albească din nou
Cămăşile picurate de lacrimă.
Casa-i pustie acum,
Rufele-n vânt par spânzurători,
Perdelele-au ieşit pe fereastră, 
Fluturate de linişte…
Cerul a rămas tot deasupra.
De-atâta frig,
Copacului mut i-au întârziat mugurii.
Poarta-i deschisă de mult,
Rufele abia mai respiră, secate de dor…
Şi, ca un remember,
Din ochii verzi ai duşilor,
Răsare crudă, în zori, iarba


De bogăţie

Nu e greu, nu-i uşor,
Să trăieşti, să respiri 
Cu o INIMĂ în locul inimii.
Cine întreabă mugurii
De unde vin şi de ce?

Şi pentru că-n fiece clipă, 
Aduni clipe care au fost,
Aluneci spre ziua în care,
De atâta bogăţie,
Nu mai ai dreptul să mori…     


(Poeme din volumul Jocul de-a anotimpurile, care a obţinut locul I la Concursul anual de debut al Editurii Caiete Silvane a CCAJS, secţiunea Poezie.)