Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”

Aprilie 2016

Nicolae Băciuț

Margine de ler

Doamne, care eşti în cer,
Doamne din cuvinte,
într-o margine de ler,
o să-mi pun veşminte,

într-o margine de zi,
o să fiu o zare,
la nepuse întrebări
semnul de mirare.

Doamne care eşti în cer,
Doamne, nu veni la mine,
într-o margine de ler,
voi fugi la tine.

 

Nicolae Coande

Poemul cu pîini

L-am visat şi cred că există cu adevărat scris şi acum
pe o masă de fier
l-am înţeles atît de bine dar l-am uitat definitiv
la trezire
n-am uitat cum stăteau nemişcate printre cuvinte
pîinişoare plăpînde
fără de care poemul nu ar fi avut înţeles.
Mi-era foame nu am atins nici o coajă
mai degrabă mi-aş fi mîncat mîinile
am citit poemul cu pîini făcute anume pentru săraci
apoi am văzut un bărbat în mijlocul unui rîu
scria liniştit la o masă
muşca dintr-un colţ
soarele delira în clopotul de bronz al ospiciului
cuvinte vii printre pîini vii mici semne misterioase
„apoi bărbatul bău apă din rîu
apoi el însuşi şi rîul dispărură-mpreună”.

 

Ion Cristofor
Singur

Singur ca o monedă uitată
în buzunarul unui mort

Te strecori pe lângă un zid cenuşiu
printre semeni şi ziduri cenuşii
iar în spatele zidurilor un munte de întuneric
îşi aşteaptă încă întunecaţii profeţi

Obosit îmbătrânit înainte de vreme
intri de-a buşilea în marsupiul acestui poem
ca puiul de cangur înspăimântat de fulgere

O, Doamne, plânsul tău monoton
şi chiţcăitul îndelung al şoarecelui de câmp.

 

Maria Pal
Un alt drum

eşti rana mea din talpă
cu memoria mereu trează veşnic la pândă

un alt drum sinuos
către multe alte sfârşituri
în care minunatul început
uită întotdeauna să încolţească

cu o satisfacţie nemăsurată pe faţă
cineva îţi şterge definitiv
chipul din fereastră

 

Gheorghe Pârja
Unghia neagră

Simt întunericul cum mă înţeapă
Ca o unghie neagră
Apa e puţină în cer
Întind mâna după ultimul 
Strop de rouă
Frunzele chircite în arbori
De cărbune
Sare multă pe faţa obrazului
Ochii închişi
Somnul prefăcut într-o
Moarte prefigurată
Cartea se închide încet
Şi pleacă hoinară
Refuzând liniştea bibliotecii
Acolo este întuneric
De prea multă lumină
Întunericul ca o unghie neagră

 

Traian Ştef

Joc

Şi lemn sculptat şi luciu temenele
Scumpeturi colorate lăutari
Sofaua largă care te cheamă
Val portocaliu de catifea
Cu lux de amănunte vioi şi odorant
Poetul întinde vocale pe gura femeii
Ea doar priveşte şi tace deschis
Şi cercul îi prinde cu coarda lui moale
De ce nu vii tu vino
Să-ţi fiu eu protector
Îţi fac şi prunci o mie
Îţi dau
Şi flacăra şi smoala şi banii şi beteala
Seceră de aur îţi fac şi salbă de mărgele
Să fim noi doi nemuritori şi vii
Căsuţa noastră cuibuşor de nebunii

Ia-mi şi mie mărgele
Cum au toate femeile
Inele şi basma
Cercei şi dedesubturi
În loc de ceas inima ta
S-o întorc s-o opresc

S-o dau înapoi înainte
S-o strîng puţin
Între două cuvinte

Am putea încerca
Să faci şi tu o năzbâtie
Să nu te găsească
Să nu te trimită
Cînd e clipa clipita
Tu să fii aici
Şi El să nu ştie
Că-ţi plac bomboanele
Şi cerceii
Inelele şi basmaua
 
Lasă-mă să scriu un poem direct pe pielea ta
Bine întinsă
Cu o pană de struţ voi scrie
Să zgîriie puţin
Să iasă sînge
Să văd dacă are gust de răşină
De scorţişoară
De vanilie

Să mă las absorbit
De cristalinul ochilor tăi
Să-i deschid cu pleoapele ochilor mei

Sau tu să scrii mai bine ceva
Cu buzele tale rujate
Dezgoleşte-mi un pic umărul
Cu mîinile tale reci
Înfige-ţi unghiile în carnea mea
Scrijeleşte-ţi numele pe pieptul meu
Mîngîie-mă cu genele tale ca evantaiul
Clipoceşte molatec printre porii deschişi
Ca un arici

Ea tace şi parcă ar vrea să plîngă
Parcă am rostogoli mărgele de sticlă
De la unu la celălalt
Parcă ne-am oferi într-un joc continuu
Acelaşi trandafir

 

Valentin Talpalaru
Dincolo de prag

Dincolo de prag
ziua îşi curăţă dinţii
de resturile melancoliei mele.
Despre ce să vorbesc
cu voi, cei din partea de jos
a clepsidrei?
Să tac, spuneţi?
Să aştept sfîrşitul înfruntării
dintre pardos şi ied,
dintre columbă şi acvilă,
dintre mine şi umbră?
Dincolo de prag
ziua se îmbăiază
în rana privirilor mele
ca într-o oglindă.

Iar păsările, mătănii
la gîtul cerului…

 

George Vulturescu
Celălalt, pe pod

Podul era ciudat azi-noapte:
în oţelul său tresărea o teamă care se răsfrângea
în aer, în clădiri,
de parcă, dintr-odată, nu ştia ce să facă cu inocenţa sa în
mijlocul oraşului învechit.

Pe străzi te plimbi, te laşi dus:
e rarefiere
pe pod cel care trece eşti tu
e o densitate voltaică în aer.

Nu podurile cu orar şi bilet de intrare
ci acelea pe care treci când vrei:
aici sau dincolo.

„Sunt de pus câteva bombe în oraş,
Înjură iar la crâşmă nea Achim. Dar nu
la pilonii podurilor…”

Un înger s-a rezemat de balustrada 
lui: numără 
din zece în zece
apoi din sută în sută
ceva nu-i iese egal
scuipă şi pleacă.

Reţin povestea bătrânului paznic:
„Primul pod al oraşului părea atât de firav
Încât nimeni nu avea curajul să-l treacă.

Au construit altul lângă el. Acesta s-a tocit,
s-a învechit dar podul alături e încă la fel.
Cine să pună piciorul?”

Stau pe pod. Ezit: să mă duc spre
odaia cu terfeloage sau spre barul de noapte?
Între timp s-a apropiat un câine şi se aşază
la picioarele mele, obosit. Nu mă mişc din
loc – ca un stâlp al podului
între două maluri, între două nopţi…

Nu e important să fii pe pod
ci să vină din sensul opus
celălalt cavaler al Ordinului Nopţii.

(Poeţi participanţi la Zilele revistei „Caiete Silvane”, ediţia a IX-a, 17-19 martie 2016)