Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Liviu-Ioan Mureşan

Liviu-Ioan Mureşan

Martie 2016


Trotuarul meu

Unde pălăvrăgim de toate şi nimeni nu crede că trotuarul e cel mai bun psiholog. Aş putea crede că nici preoţii nu-şi mai găsesc rostul într-un cartier în care obiectele prind viaţă.

introducere 
citez cuvintele trotuarului:
„m-au călcat oameni, animale, maşini, biciclete, sănii, păsări, reptile, nu le-am înţeles sensul”

deduc că nici sensul propriei existenţe nu-i era clar
destul de ciudat pentru o viaţă lungă, plină de gropi.
ştia, cu siguranţă ştia, că amintirea îi va fi ştearsă pentru totdeauna,
aşa s-a destăinuit singurului ascultător al poveştilor, 
singurului trecător care-i înţelegea limba.
şi, mai ales, tristeţea.
avea ceva grav în vorbire, o înţelepciune ascunsă muritorilor,
ştia că împărtăşirea aceasta nu are sens,
spera că paşii pe care i-a susţinut să-l imortalizeze – aşa credeam –
şi mi-am notat vorbele:
„s-au adunat excavatoarele, buldozerele, muncitorii,
pentru a lărgi strada pe care nu mai încăpeţi!
moartea-mi va fi uşurare transportului,
amintire fi-vor cuvintele mele pe care ţi le las testament!”
în gura de canal oamenii au pus un trunchi de copac, 
să nu cadă vreunul neatent, sau băut, sau un copil nesupravegheat,
bătrînul trotuar strănută gîdilat de rădăcinile ce-i pătrunseră ţevile înfundate
– le simţea parte din trup, avea o relaţie specială cu băieţii de la vindanje –
mi-am notat cu atenţie înţelepciunea, bîrfele, fabulaţiile,
apoi amintirile de cînd eram copil, trotuarul tînăr,
prietenia noastră ascunsă.
numai bătrîna de la 4 ştia secretul puterii mele 
de a mă înţelege cu lucrurile.

trotuarul meu 
se făcea de ziuă trotuarul lung mult mai lung
reper sărutul tău pe la blocul şase
soarele părea un soare sf 
mai roşu mai fierbinte de dimineaţă
ţi-am făcut cartofi pai ştiu că îţi plac crocanţi
îmi place să te privesc 
crocantă şi roşie precum soarele dimineţii 

număr paşii trotuarul nu se termină
au venit muncitorii cu miile să îl prelungească
maşini de toate felurile toarnă fîşii fierbinţi 

chipul tău pare o diplomă 
în poză zîmbeşti
cu buzele unse

patul de fier se rotea încercam să îl ţin şi palmele sîngerau
pămîntul se învîrtea spre ameţire
am alergat către casă 
pînă în colţul blocului şase
apoi am băgat mîinile în buzunare 

se făcea de ziuă trotuarul lung mult mai lung
soarele sf îşi scoase limba spre mine 
ne-am înjurat reciproc
pînă i-au căzut razele
de oftică

tot număr
iar blocul şase 
nu se întrevede.

de-a lungul unei poveşti
e tot mai lung trotuarul meu
l-am străbătut pînă mi s-au înmuiat picioarele
s-a făcut noapte apoi zi şi iarăşi noapte şi zi
şi trotuarul meu nu se mai termină
cred că înconjoară pămîntul de aceea am suit şi am coborît
de aceea am păşit prin ape
am auzit paşii vorbele oamenilor
zbaterea aripilor şi urletul fiarelor

vor mai trece zile şi nopţi
şi cînd obosit mă voi aşeza pe o piatră
voi scrie povestea drumului meu
de-a lungul trotuarului moebius.

ca un criminalist ploaia
a fost o ploaie de suflet, cum le stă bine ploilor,
norii şi-au apropiat urechea de tînguirile pămîntului,
să le aspire esenţa, să se pregătească pentru ploi viitoare.

urmele se prelingeau spre canal, se prindeau cu degetele de asperităţi
precum visele înaintea trezirii.
negre vocile încercau ridicarea, perdeaua de nori – membrana vibraţiei,
legătura spre cer, tainele se ascund în pămînt, au limbile cusute cu blesteme,
şi zbuciumul lor uneltire.

pompierii au spălat trotuarul de zeci de ori, la fiece aprindere,
inimile au căzut în plasele salvării,
căderea lasă urme profunde, doar paşii tîrîţi, doar glasurile bîrfei.

de aceea ploaia poartă o pensulă 
să descopere urmele. 

(Din volumul în curs de apariţie Epopeea lui LIM.)