Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Preumblare prin grădina Gutenberg: Expresii și reflecții*

Preumblare prin grădina Gutenberg: Expresii și reflecții*

Martie 2016

Degradarea tot mai vizibilă a limbii, atât vorbite, cât şi scrise, are cauze multiple, pe care nu vom sta să le înşirăm acum, dar cea dintâi, credem, este abandonarea lecturii. Odată cu asta s-a pierdut şi conştiinţa că limba e o moştenire care trebuie cucerită în fiecare zi. În rândul tinerilor, fenomenul îşi face loc şi din vina şcolii rău diriguite, care a renunţat până şi la o probă riguroasă orală a examenului de maturitate sau, chiar mai grav, la examenele de admitere în facultate. Într-un astfel de context istoric şi social, înseşi rubricile privind cultivarea limbii s-au rărit ori subţiat dramatic în periodicele literare, nu puţine, ce-i drept, dar şi din audiovizual, acolo unde mai existau până odinioară. O cronică a limbii reclamă, din partea celui care o susţine, pe lângă o cultură filologică probantă, componentă subînţeleasă a profilului său, cel puţin claritate şi proprietate, însuşiri ce dau forţă comunicării ideilor. Odată întrunite aceste condiţii, mai trebuie găsit omul în care să se îngemăneze o natură benedictină cu o eventuală deschidere filantropică. Cartea de faţă reprezintă rezultatul însumării unor articole prin care Dl Profesor dr. Gheorghe Moga susţine, în revista Caiete Silvane, de câţiva ani buni, o consistentă pagină de cultivare a limbii, tocmai acum când publicistica pe teme lingvistice a devenit aproape intruvabilă.
Descinzând din Filologia clujeană în anii de aur ai U.B.B., pe când sub cupola ei prindea aripi şi Echinox-ul, direct într-o provincie fără orizont, unde uşor şi repede te puteai prăfui, Gheorghe Moga a găsit apăsătoarei cariere didactice, ce-i devenise modus vivendi, pandantul adâncirii în studiul limbii române. Articolele sale, scrise numai după un lung timp de sedimentare şi reflecţie, arată şi o largă predispoziţie spre receptarea literaturii clasice. Stilul scriitorilor face obiectul preocupărilor sale, cel mai adesea. Observaţiile, strânse sub forma unor mici studii, au fost publicate, sporadic, în reviste cu rubrică de profil, precum: Limba şi literatura română, Excelsior, România literară, Familia, Discobolul. În timp, s-a conturat şi un doctorat cu tema principală eufemismul şi figurile care atenuează în opera lui Mihail Sadoveanu, susţinut la eminentul profesor de stilistică G.I. Tohăneanu.
File de dicţionar reprezintă un demers scriptural care se bazează pe înţelegerea limbii ca artă. Principiul coordonator al acestei cărţi are în vedere întotdeauna valoarea iconic-literară a expresiilor, urmărind, într-un frazeologism, niciodată ales la întâmplare, evoluţia relaţiei dintre semnificant şi semnificat. Prin urmare, stilistica este disciplina care dă profilul lucrării, celelalte ramuri: etimologia, frazeologia, semiotica, lingvistica istorică, paremiologia, fiindu-i oarecum subordonate. Trebuie remarcat stilul eseistic al acestor fişe, care îşi propun atingerea doar a unor părţi din aspectele pe care fenomenul cercetat le impune, nu întotdeauna şi cele mai la vedere. De altfel, supleţea frazei analitice scuteşte multe pagini de la a părea împovărate cu note de subsol prisoselnice. Ele există, din loc în loc, acolo unde sunt strict necesare. Lectura tratatelor de stilistică, de la Tudor Vianu, la I. Coteanu sau G.I. Tohăneanu, se armonizează cu lecturi de critică semantico-stilistică, de dată mai recentă. Asemenea unor repere consacrate, tehnica de lucru a lui Gheorghe Moga este cea a apelării la citate, prin care ilustrează funcţia estetică a unor locuţiuni sau expresii uzuale. Având în vedere mereu latenţele expresive ale structurilor lingvistice supuse analizei, el îşi ilustrează periplele stilistice cu exemple excerptate, de predilecţie, din Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coşbuc, George Topârceanu, Costache Negruzzi, dar şi din Biblie, din paremiologia populară, ori venind cu exemple concludente din literatura universală. Ba există demonstraţii chiar pe materiale extrase din periodice apărute în ultimul an.
Principala teză a Dlui Profesor Gheorghe Moga este aceea că literatura este parte componentă a istoriei limbii. Materialul lexical cu care ea se construieşte trebuie contextualizat, de la un autor la altul, de la o epocă la alta şi va genera, la rându-i, sensuri şi figuri mereu mai expresive. Locuţiunile uzuale selectate pentru a li se întocmi o fişă de dicţionar se bucură în cartea de faţă de o radiografie metodică, lămurindu-li-se statutul de îmbinări de cuvinte cu caracter constant, creaţii în interiorul limbii române sau, eventual, împrumuturi şi calcuri semantice sau de structură după modele străine. Apoi sunt ipostaziate în contexte literare, pur şi simplu, sau în situaţii de comunicare fără nicio legătură cu literatura beletristică. În operele scriitorilor însă, este cunoscut din stilistica didactică, prezenţa lor ranforsează limba să dea contururi inconfundabile imaginarului poetic, să exprime frumosul sau urâtul, comicul sau graţiosul, sublimul sau tragicul şi încă atâtea alte desfătări ce ne vin din interiorul literaturii.
Între cele treizeci şi opt de file de dicţionar, câte alcătuiesc sumarul cărţii, câteva se impun ca remarcabile prin acuitatea observaţiilor şi subtilitatea ariilor de asociere semice. Astfel, în A aduce din condei avem o trecere în revistă, deloc fugară, ori pasageră, a expresiilor şi locuţiunilor formate în jurul substantivului condei, de la Dosoftei, până la Luca Piţu, care extrapolează, ludic, în direcţia mijloacelor electronice de scriere: „Azi, substantivul condei «trăieşte» doar prin expresiile în care a intrat. Am dat peste o surprinzătoare încercare de «uzurpare» a termenului şi din acest loc câştigat de timp. Luca Piţu îşi încheie o «epistolă electronică» adresată lui Alexandru Sereş, redactor al revistei Familia, astfel: «Am adus-o bine din tastatură, nu?» Noua formă a expresiei revine în răspunsul destinatarului: «Mulţămiri pentru măiastra aducere din tastatură»” (Familia, octombrie, 2015, p. 32). Expresia Avem proaşte, dar n-avem proşti este una cu circulaţie strict regională. Lexemul proaşcă, însemnând, în zona viticolă a judeţului Alba, pompă sau vermorel, este cel care generează acest frazeologism bizar: „Expresia din titlu, deşi are o circulaţie regională, merită atenţie, fiindcă se apropie de jocurile de cuvinte ce dovedesc simţul lingvistic al vorbitorului de rând, care-şi observă propriul grai. Jocul de cuvinte porneşte de la apropierea sonoră dintre cele două substantive aflate la numărul plural (proaşte/proşti). Sub aparenţa glumeaţă a «zicerii» se ascunde, de fapt, năduful unei femei care îşi vede recolta compromisă, fiindcă bărbaţii plecaţi, de nevoie, la oraş (proştii) nu mai pot lua proaştele în spate pentru a stropi via atunci când o cere vremea. La rândul lor, cei rămaşi acasă, simţindu-se suprasolicitaţi, au mărit preţul muncii, replicând: «- S-au scumpit proştii»”. Originalitatea articolului constă în exploatarea lingvistică, făcută cu haz, a unei ştiinţe şi ocupaţii înrădăcinate prin tradiţie, cum este oenologia. Deşi scurt, eseul este între cele mai interesante din carte, fiindcă stabileşte şi radiografiază un întreg câmp semantic, pornind de la o breaslă, care se presupune a avea şi umor în sânul comunităţii unde trăieşte. Iar concluzia vine cu probitate ştiinţifică: „Acolo unde «fărâmiţarea» lingvistică este pronunţată, fiecare dialect are propriul dicţionar. În frazeologia dialectală, în toponimia unei regiuni, în onomastica unei provincii se păstrează ecouri ale realităţilor ce alcătuiesc aşa-numita «picola storia»”.
Altei categorii de sintagme gata făcute aparţine, de exemplu, A-i cădea (cuiva) solzii de pe ochi, care generează un foarte bun eseu ce urmăreşte devenirea unei expresii din Biblie. Autorul împacă, în efortul său demonstrativ, strădaniilor grămăticilor cu viziunea poetică: „Ca să poată reface legăturile semantice dintre două cuvinte aflate în câmpuri lexicale diferite, vorbitorului îi vin în ajutor explicaţiile cercetătorilor (lexicologii) şi intuiţiile poeţilor”. Astfel de expresii reţin şi mai apăsat atenţia autorului într-un articol care ilustrează binecunoscuta sintagmă: Nimeni nu-i profet în ţara lui. Incipitul disertaţiei lămureşte câteva etimologii utile oricărui vorbitor cultivat, antrenat în dialogul social de pe poziţii de urbanitate: „Când, în 1996, a apărut, la Editura Helicon, Dicţionarul rostirilor biblice al lui Radu Ciobanu, cititorul a putut vedea cât de multe dintre «structurile fixe ale vorbirii noastre cotidiene» îşi au originea în textele biblice. În cazul unora dintre sintagmele şi locuţiunile folosite (Turnul Babel, în sânul lui Avram, De la Anna la Caiafa), vorbitorul are conştiinţa originii lor, în cazul altora, care nu conţin nume proprii (piatră de încercare, prefacerea săbiilor în pluguri), singurii care mai recunosc obârşia vorbei sunt cunoscătorii domeniului. Înţelesul multora dintre aceste rostiri s-a laicizat şi structura lor a permis substituiri sinonimice”. A venit cu drum de fier urmăreşte evoluţia unui motiv în literatura română, tot aşa cum, după un excurs lingvistic savant, N-au scris mână de înger, ci mână de ţărână face hermeneutica unor formule auctoriale, ce pot însoţi, uneori, scrierile, adâncind antiteza dintre efemeritatea fiinţei care scrie şi perenitatea operei. Practic, întregul demers are şi aici în vedere un pattern literar: apariţia şi consolidarea conştiinţei literare.
Demne de o atenţie sporită mai sunt pagini în carte, precum cele din jurul expresiilor: A bea (a se îmbăta) ca un muscal, A se face (pune) luntre şi punte, A-şi face iluzii, A-şi juca viaţa, Niciodată nu trebuie să spui niciodată, A sta cu fundul în două luntri sau, în sfârşit, Fiecare cu ale lui sau puţină imagologie. Într-una dintre ele, autorul exprimă exact rostul cărţii sale: „Rândurile noastre pot fi citite şi ca un îndemn la alegerea cuvintelor, la redescoperirea acestora, la valorificarea resurselor expresive ale limbajului popular, caracterizat aşa cum – sperăm – s-a văzut, printr-o bogată sinonimie frazeologică”. Ne mai rămâne numai să adăugăm că, în afara unui mic grup de specialişti, care ar putea face parte din corpul didactic, cartea Dlui Profesor Gheorghe Moga se îndreaptă spre cititorul cultivat, atent la propria exprimare, însă şi la felul cum noi toţi ne raportăm la limbă. Dar mai ales spre tinerii, mă tem că tot mai rari, aşternuţi pe studiul limbii române, de pe bănci de liceu sau facultate.

* Prefaţă la volumul File de dicţionar, apărut la Editura Caiete Silvane (Zalău, 2016), sub semnătura Dlui Profesor dr. Gheorghe Moga, colaboratorul nostru permanent.

Autor: Viorel Mureşan