Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Texte inutile

Texte inutile

Februarie 2016


Cultura este o necesitate creată din aspiraţii inumane, din imposibilităţile puse la îndemînă de propria natură. Ea ne ajută să învingem cu tot ceea ce ne cucereşte. Viaţa nu este decît un mod de a citi lumea pînă rămîne pagina goală. Doar o mînă pustie continuă să mai rătăcească serafic printre file… Cultura este concomitent sublimitate şi trădare a vieţii, împlinire şi eşec al ei. Căci o viaţă deplină, suficientă sieşi, nu ar avea nevoie de nici un adaos, nici chiar de amăgitoarea perspectivă a eternităţii. Ce să facă viaţa cu atributele non-vieţii, cu cohorta idealităţilor deşarte? Doar moartea mai strecoară o logică în acest proces natural scăpat de sub control, care este viaţa. Cultura îi măsoară subliminal amploarea prăbuşirii.

*

Debutat, illo tempore, în revista Familia, sub bunele auspicii ale lui R. Enescu, nu încetez încă să mîzgălesc hîrtia cu un entuziasm suspect. Deşi golul din jurul meu se măreşte generos, cu fiecare carte publicată, continui să tot debutez cu fiecare nouă bucoavnă, într-o zădărnicie fascinată de ea însăşi. De fapt, scrisul adevărat este doar un continuu început. Primele mele puseuri literare au fost învăluite în ceaţa incertitudinilor, în atmosfera apăsătoare a indiferenţei. Versatilitatea mediului cultural, dublată de propriile timidităţi, fobii şi angoase, m-au determinat să nu pot conta decît pe propriile slăbiciuni. Am încercat să răzbat singur (fapt care mi s-a şi reproşat), fără să apelez obsecvios la grupuscule şi cîrdăşii, crezînd, în mod naiv, că scrisul în sine este suficient. Am debutat sub zodia singurătăţii, singurătate în care tot debutez şi acum. 

*

O ştiinţă absolut inutilă: ştiinţa sigură a faptului că vom muri. Am fi mult mai cîştigaţi dacă, în acest domeniu, am fi total ignoranţi. Moartea nu este nimic. Dar tocmai din cauza acestui fapt poate ea des-face fenomenul care se cheamă viaţă. Căci, dacă ar fi ceva concret, s-ar adăuga mai degrabă vieţii. Aflăm că am avut de trăit o viaţă abia cînd sîntem gata să o pierdem. După cum avem de murit o moarte chiar din prima clipă a vieţii. Nu am făcut decît un mic semn pe nisipul temporalităţii. Moartea ne scade eternitatea cu o viaţă. Ne aruncă în hăul uitării.
*

Realitatea nu e decît suma iluziilor cu care o încărcăm. Lumea ajunge la noi printr-o simultaneitate contradictorie de situaţii şi întîmplări. Noi ajungem la lume doar rătăcindu-ne. Ne integrăm în ea abia cînd o pierdem definitiv. „Dacă vrei să vezi realitatea, priveşte de două ori – dacă vrei să vezi frumuseţea, priveşte o singură dată” (H. F. Amiel).

*

Răul există doar în măsura în care are ce anula, adică prezenţa unui bine. Binele există ca manifestare a unei promisiuni, răul – ca negare a oricărei promisiuni (bune). Ca atare, există doar binele, pentru că nu poate fi anulat decît ceea ce există. Orice tip de rău trimite reflex la binele pe care, parazitar, îl anulează. Sursa şi etiologia răului stau în chiar binele pe care îl poate anula. Existenţa lui presupune anterioritatea, id est dorinţa concretizabilă a binelui. Totuşi, doar mairăul pune în evidenţă maibinele.

*

O situaţie uşor hazlie: prin 1994 am fost la Chişinău, în Republica Moldova. Printre alte întrevederi cu cîţiva scriitori, trebuia să mă întîlnesc şi cu ministrul culturii. Rătăcindu-mă, în drumul de la hotel la redacţia unei reviste, mi-am dat seama că nu mai pot ajunge la minister la ora stabilită. Aşa că l-am sunat din redacţie pe ministru, explicîndu-i situaţia. Acesta mi-a spus să stau liniştit că mă aşteaptă la birou. A fost primul şi, cu siguranţă, ultimul ministru care să mă aştepte o jumătate de oră. Dar nu numai că m-a aşteptat, ci mi-a reparat şi reportofonul, pentru a putea purcede la un dialog al regăsirii nu doar în imediat, ci şi în datele înceţoşate ale trecutului…

*

Prea mulţi au răspunsuri la orice. Chiar şi pentru o ne-întrebare, ei au deja un răspuns. În faţa tăcerii, au toate răspunsurile. Pe care le toarnă indiscernabil în urechea oricui, oriunde şi oricînd. Unii ştiu prea multe ca să fie înţelepţi. De la un anumit nivel de înţelepciune începi să nu mai ştii nimic. „Mare ignorant trebuie să fie omul care dă răspuns la toate problemele” (Voltaire).

Autor: Ioan F.Pop