Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Sălajul în 1840 (1)

Sălajul în 1840 (1)

Februarie 2016

Hotarele
Sălajul se întinde între Ardeal şi Ungaria, înconjurat de culmile cu căciuli de nori ale munţilor. De Ardeal îl despart: către răsărit, regiunea Chioarului; înspre sud, comitatele Dăbâca şi Cluj. Îl separă de Ungaria: către apus, Bihorul; înspre nord, comitatul Sătmarului. Graniţa estică o reprezintă râul Someş, în sud Munţii Meseş, în vest Munţii Seş, la nord Dealurile Sălajului (Codru), care sunt mai joase comparativ cu celelalte două lanţuri muntoase, iar apoi se netezesc la vale, de parcă deschid o poartă înspre Ungaria. 

Aşezarea şi întinderea
Se axează pe longitudinea estică de 40°41’ şi se situează sub latitudinea nordică de 47°30’.
Atât situarea cât şi solurile reprezintă o trecere de la dâmburile de argilă ale Ardealului la şesurile nisipoase ale Ungariei. Şi se poate afirma cu îndreptăţită îndrăzneală că între crestele păzite de vulturi ale Meseşului şi cuiburile de berze din părţile de şes ale Eriului se stabileşte un gradient descrescător vizibil. Pentru că, pe măsură ce altitudinea scade, densitatea argilelor descreşte, ca apoi să se netezească întrutotul în dreptul Tăşnadului, să devină pământ, chiar dacă nu nisip, ci un fel de sol nisipos variat. Are o productivitate medie, dar îl poate răsplăti cu dărnicie pe gospodarul sârguincios. În părţile dinspre Transilvania, agricultura se face în stil ardelenesc, adică unele tarlale nu pot fi arate decât cu pluguri trase de şase boi, iar părţile de la capetele ogoarelor poartă mai degrabă cununi de spini. Fiecare măgură apare în tovărăşia unor platouri uimitoare, dar şi luncile mănoase ale râurilor, cu începere din bazinul Eriului (Tăşnad şi împrejurimile) oferă privelişti deosebit de plăcute, o cunună de impresii vizuale necunoscute călătorului din Ardeal, căruia imaginea câmpiei îi este necunoscută. Munţii impresionează prin deosebita semeţie; pe lângă masivele de la hotare deja amintite se ridică în mijloc Măgura de deasupra Şimleului, în ale cărei nenumărate încreţituri se succed vii atent îngrijite, pe ale cărei coaste abrupte se desluşesc locuinţe albe, elegante, ce par tot atâtea cetăţui pe înălţimile pitoreşti. 

Apele 
Sălajul are parte de acelaşi destin nenorocit ca Ardealul: din sânul său izvorăsc ape dar, pe când să tragă un folos de pe urma lor, ele părăsesc pământul natal şi curg în afara lui. Aşa-s aici Barcăul şi Crasna.
Barcăul. Izvorăşte din Munţii Plopiş la Tusa, iese din judeţ după un parcurs nesemnificativ, se uneşte cu Crişul Repede şi îmbogăţeşte Tisa.
Crasna. Țâşneşte deasupra Cizerului din Munţii Meseş, intră la Craidorolţ în Ungaria, apoi alimentează mlaştinile din părţile joase ale Sătmarului.
Ambele cursuri au una şi aceeaşi fire: în sezonul uscat, seacă de tot, mai ales Crasna; iar când vin ploile se umflă într-atât încât inundă toate terenurile de dincolo de maluri. Din cauza comportării extreme, nu se pretează la acţionarea morilor, astfel încât locuitorii din apropiere macină pe uscat. Cuprind din belşug peşte şi raci.
Rubedenii mai mici sunt pâraiele Sălaj şi Zalău. Primul se varsă în Someş, al doilea în Crasna. Ambele văi sunt stabilizate în întregime, probabil ca urmare a micimii, iar albiile lărgite preiau toate puhoaiele de mică intensitate şi-şi salvează vecinii de multe neplăceri. Şi aici găsim peşte şi raci în cantităţi îndestulătoare.
Deşi constituie doar o parte insignifiantă din Sălaj, fiind una dintre graniţe, râul Someş curge aici cu un vuiet solemn, de parcă unda lui ar vesti mărturia unor evenimente măreţe derulate pe maluri, ca şi când ar fi lăsat în urmă câmpuri de bătălii, oraşe răvăşite, ruine ale unor cetăţi arse din temelii. Părăseşte judeţul la Gârdani şi se uneşte cu Tisa. Oferta de peşti nu se limitează la speciile indigene, deoarece din Tisa urcă sturioni (şip, cegă) şi somni uriaşi. 
Găsim aici şi ape curative, dar fără faimă. Pe cât de darnic şi-a risipit natura darurile, pe atât de barbari se arată localnicii. Există locuri unde se calcă în izvoare de nepreţuit, dar ignoranţii nu le apreciază, iar seniorului local nici că-i pasă de ele. Printre băi, s-ar putea aminti cele din Zăuan, deoarece împrejurul lor se văd urmele trecutului – se află la o jumătate de oră depărtare de sat, sub o coastă pustie. Înfăţişarea de băi le este dată doar de două prăjini care susţin conductele prin care apa curge în ceaunul unde este încălzită. [...] Cel mai bine se potrivesc la tratamentul gutei; apa bogată în săruri de fier pare sângerie în transparenţă.
În Sălaj, sunt şi alte izvoare, care n-au fost examinate oficial din punct de vedere medical şi chimic, iar pacientul intră în cadă sau în groapa încălzită cu fiare fierbinţi, rugându-se bunului Dumnezeu să nu-l părăsească la greu. Asemenea locuri sunt lacul Iaz din Plopiş, Pocoltăul de lângă Măgura Şimleului, Baia Cantorului din hotarul satului Derşida, comuna Bobota. Izvorăsc şi-n capătul Jiboului şi cine ştie în câte alte locuri.
În hotarul Jiboului, în pădure, s-a descoperit un izvor cu apă sărată, căutat de vite şi turturele, păsări dintre care multe au căzut împuşcate de vânători.
Cu toate că este împânzit de felurite izvoare, Sălajul este un ţinut lipsit de apă. Cea mai rea dintre toate este lipsa de apă potabilă. Întrucât râurile curg în albii pline de mâl, pietrişul şi nisipul din matcă nu ies curate la iveală – cu toate acestea, la nevoie, apa Barcăului poate fi băută. Fântânile şi izvoarele nu ies în evidenţă, nu răcoresc, nu înviorează ca şi apele ţâşnite din stâncile Ardealului; ci adesea au o nuanţă palidă, sunt călduţe şi cu un gust neplăcut – proprietăţi determinate în bună parte de ghizdul din lemn, căci piatră se găseşte greu pe-aici. Fântâni [cu ghizd de zid] sunt foarte puţine, pentru că rari sunt oamenii care se străduiesc să le scoată din nou la lumină după o surpare ori să care piatră de la mare depărtare.

Organizarea administrativă
Sălajul este format din două comitate: Solnocul de Mijloc şi Crasna.
Solnocul de Mijloc cuprinde o suprafaţă de 39 leghe pătrate, pe care se găsesc 2 oraşe şi 146 de sate cu 79 mii de locuitori.
Crasna măsoară 19 leghe pătrate şi are 2 oraşe, 67 sate, 58 mii de locuitori.
Despre oraşe nu se poate spune, în general, decât că sunt un pic cam la fel: nici unul nu-l depăşeşte pe celălalt din punct de vedere cultural sau comercial. Cu toate acestea, voi prezenta câteva caracteristici ale fiecăruia.
Zalău (Solnocul de Mijloc) este o localitate situată la poalele Meseşului. Aici se ţin şedinţele comitatului; i-a mers vestea înfloritorului gimnaziu reformat; aici se găseşte cazinoul din judeţ. Oraşul este condus de un birău-şef şi doisprezece consilieri: numirea primarului se face cu avizul curţii, în vreme ce în alte oraşe se cere doar acordul judeţului, lucru care-l ridică deasupra celorlalte. Merită amintite baia comunală, iar dintre clădiri noua casă a sfatului şi gimnaziul.
Şimleu Silvaniei (Crasna) este o localitate situată la poalele Măgurei, pe malurile Crasnei; aici se ţin şedinţele comitatului, tot aici se găseşte şi cazinoul, primul dintre cele ardeleneşti, care a cunoscut o perioadă de strălucire cât contele Bánfi László a deţinut funcţia de prefect. Entuziastul fiu al patriei i-a sprijinit activitatea din răsputeri, lucru dovedit de înfiinţarea unei biblioteci ce numără două-trei mii de volume, iniţiativă lovită acum de blestemul nepăsării. Printre cele demne de amintit sunt seminariul romano-catolic şi mănăstirea fraţilor minori – sfinţii părinţi de aici sunt totodată şi profesori la seminariu. Aici locuiesc unul dintre preoţii parohi ai romano-catolicilor şi vicarul greco-catolicilor; iar acum şi protopopul reformaţilor. Sunt celebre ruinele cetăţii familiei Báthory, între ale cărei ziduri şi bastioane dărăpănate acum se coace pâine pentru soldaţi. Deasupra porţii de intrare de la turnul nordic se văd şi azi două scuturi, unul cu cele trei gheare de leu şi altul gol. Sub ele, anul: 1575.
Tăşnadul (Crasna) este un târg. Merită să fie amintită şcoala reformată, unde studierea ştiinţelor umaniste sub îndrumarea unui rector şi co-rector stă la mare preţ în prezent; tocmai a demarat strângerea de [mijloace] materiale pentru construirea unui gimnaziu. S-ar cuveni să amintim şi spitalul de boli nervoase, dacă el ar corespunde scopului. În localitate, s-a organizat şi un cerc de lectură destinat citirii săptămânalelor. Târgul de vite atrage lume de la mare depărtare.
Jibou (Solnocul de Mijloc) este un târg pe malul Someşului, al cărui nume s-ar trage de la strâmtarea râului. „Zsibou” înseamnă „loc îngust” în româneşte. A devenit cunoscut în toată ţara ca şi centrul domeniilor baronului Wesselényi Miklós, unde funcţionează singura şcoală de economie [agrară din Ardeal], sub îndrumarea câtorva supraveghetori. Tinerii dornici să deprindă ştiinţa [administrării unei moşii] se grăbesc să vină aici, unde, după câţiva ani de practică, dobândesc abilitatea să lucreze oriunde. Vara, vin aici studenţi, ba chiar şi odraslele unor latifundiari, care acceptă să se conformeze regulilor existente. Principala activitate o reprezintă creşterea animalelor, cu seamă a cailor şi a oilor din cele mai nobile soiuri aclimatizate. Merită văzută noua ciutărie, unde se găsesc numai cerbi. Culturile rotite anual arată minunat, la fel precum mânzăria sau fazaneria tivite cu livezi de pruni. Celebritatea îi este asigurată de marmura [cenuşie] şi de bătălia urmărită cu lacrimi în ochi de către principele Rákóczi de pe piscul situat în dreptul localităţii, o înfrângere care i-a spulberat toate strădaniile. Pe vârful acestui masiv, Rákóczi şi-a luat rămas bun de la oştire, a renunţat la măreţele sale planuri, a spus adio patriei iubite. Piscul este numit şi în prezent Muntele lui Rákóczi.
Deci, dacă ar fi să însumez principalele caracteristici ale oraşelor sălăjene, ele ar fi: sunt mici, privite din depărtare par să se pitească în mijlocul livezilor, precum satele [în original, în latină: villa] de odinioară. Să treci prin ele e comun, plictisitor: nici nu înalţă, nici nu coboară dispoziţia călătorului.
Pe lângă cele amintite, alte aşezări mai cunoscute, totodată târguri, sunt: Crasna, cândva un oraş important, a decăzut în prezent; în Cehu Silvaniei locuiesc mai multe familii nobile; Hododul este cunoscut şi azi ca urmare a cetăţii din vechime; Nuşfalău, pe cât de întins, pe atât de frumos; şi Arinişul.

(va urma)

Traducere de Györfi-Deák György

Ediţia de bază:
Kövary László, Tájképek utazási rajzokban, Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1984, pp. 74-92.

Autor: Kövary László