Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Paradoxul poeziei livrești

Paradoxul poeziei livrești

Februarie 2016

Cărţile nu sunt simple vestigii, prăfuite de timp şi uitate pe rafturile unor biblioteci (sau librării) sortite pieirii. Scrise la temperatura realităţii reci ori la şoaptele fierbinţi ale Muzelor, ele descriu, adesea, fiziologia unei epoci şi, mai ales, anatomia unei inimi.
Vreme de peste trei decenii, universitarul clujean Mircea Muthu a cercetat fiziologia „balcanismului” şi a consacrat acestui fenomen cultural studii ample (Literatura română şi spiritul sud-est european, 1976; Balcanismul literar românesc, vol. I-III, 2002; Balcanologie, vol. I-III, 2002-2007), fără să uite, în schimb, de marii scriitori transilvăneni (Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, 1993; 1998; Lucian Blaga – dimensiuni răsăritene, 2000; 2002) ori de aprofundarea esteticii româneşti (Studii de estetică românească, vol. I, 2005). 
Poezia s-a strecurat, cu greu, printre numeroasele cărţi de eseuri, de istorie şi de critică literară, dar a răzbit, în cele din urmă. Cercetătorul Mircea Muthu a publicat, la intervale de zece ani, trei plachete de versuri ce poartă titluri laconice şi emblematice: Esenţe (1994), Grafii (2004) şi Umbre (2014). Reunite sub genericul Trepte (Eikon & Scriptor, 2014, Cluj-Napoca), delicatele plachete coincid, în chip fericit, cu parcurgerea unor vârste frumoase şi se încheie fiecare cu un poem sensibil, dedicat acestora: 50, 60, 70. 
Armonia, simetria şi echilibrul sunt principalele însuşiri ale stihurilor îndelung cizelate, scrise de Mircea Muthu. E o Poezie, prin excelenţă, cerebrală, de o stranie muzicalitate şi de un ermetism ce amintesc, pe alocuri, de Ion Barbu: „Poezia, poezia/ sunt pietrele spălate/ ce privesc/ prin transparenţele grăbite/ vibrări lichide şi obscure/ pe firul unicului ritm/ de soare, ce apune” (limite, 1). Poate fi remarcat, dintru început, caracterul eterogen şi livresc al multor creaţii învăluite de nostalgia Eladei (vechea Grecie), creaţii în care apar Olimpul, Megara, Ahile, Heraclit, Psellos, Irina Atheniana etc. De altfel, reminiscenţele livreşti vizează, în treacăt, zone geografice şi culturi diferite, fiind menţionate, aici, Valea Regilor (Egipt) sau celebra bibliotecă din Coimbra (Portugalia), ca să nu mai vorbim despre poeţii Kavafis (Grecia) şi Basho (Japonia) ori despre filozoful Immanuel Kant (Germania). Important este că, până la urmă, istoria, mitologia, religia, literatura şi filozofia sunt asimilate şi transpuse în versuri de o mare supleţe, graţie întoarcerii la specificul naţional, la autohtonism. Iată, de pildă, cum ideile filozofice ale faimosului Heraclit din Efes („Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”; „Niciun om nu poate să intre în apa aceluiaşi râu de două ori, deoarece nici râul şi nici omul nu mai sunt la fel”) se transformă într-un bocet românesc a cărui tulburătoare profunzime se datorează simplităţii şi limpezimii limbajului: „Ce s-a întâmplat cu mine,/ că-s pe pat de rădăcine/ şi aprinsu-m-au, de iască,/ flăcări verzi să mă topească,/ să mă nalţ uşor-uşor,/ nici cât umbra unui nor,/ spre tăcutul asfinţit,/ apa, omul, Heraclit/ Ploaie proaspătă să vină/ să-nfiripe o tulpină,/ ploile-or veni la timp/ să te ude, nou Olimp,/ şi-or veni cu noul mit,/ apa, omul, Heraclit!”
Chiar dacă lirica fostului profesor de teoria literaturii e una eclectică şi cochetează, la începuturile sale, cu simbolismul (sunt prezente epitetele cromatice, pietrele preţioase, motivele tipice, precum: corabia, marea ş.a.), apoi cu modernismul (uneori, pătrund rezonanţele blagiene; gheaţa, Soarele şi Sudul ale aceluiaşi Ion Barbu), odată cu trecerea anilor, ea se aşază, firesc, în albia neoclasicismului (prin resuscitarea admiraţiei pentru Antichitate).
În cazul poetului Mircea Muthu actul de creaţie este o neîntreruptă aventură spirituală. Corabia, respectiv „condeiul” lui, străbate secole de cultură şi are drept ţintă nu atât răscumpărarea puterii orfice a cuvântului, cât, mai ales, a îndepărtatei Ithaca – o altă Meka sau, mai degrabă, o altă Isarlîk: „Lanţuri de cărţi astupă cerul/ şi cade rumeguşul de hârtie pe pământ,/ cuvântul este moartea vorbei/ iar din adâncuri ies imagini/ şi aerul şi timpul sufocând;/ se clatină condeiul – un Ulise/ lipsit de ţărm şi fără Penelopa/ plutind pe marea de hârtie/ în foşnetul uscat al vremii/ ce se rupe” (hibernală). 
O melancolie senină învăluie majoritatea poemelor ce resimt scurgerea ireversibilă a timpului în clepsidre sparte, cuprinse de „flăcări reci”. Apa, lacul, oglinda reiterează încercarea de cunoaştere şi autocunoaştere a lui Narcis; un Narcis oarecum atipic pentru care viaţa nu-i decât „...această înaintare cu spatele” (la meridianul zero)!
Barocă şi livrescă, elegiacă şi liniştită, Poezia lui Mircea Muthu este construită, surprinzător, în jurul unui paradox. Ea se bazează pe interdisciplinaritatea transferată din domeniul cercetării şi reuşeşte, concomitent, să rămână „ca un măr proaspăt/ rătăcind pe linia orizontului” (calcule), graţie sensibilităţii artistice incontestabile. 

Autor: Marcel Lucaciu