Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Emilian Galaicu - Păun

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Emilian Galaicu - Păun

Februarie 2016

pas des deux

în vîrful degetelor: moartea
de parcă s-ar înălţa puţin – 
de-afară să se uite pe fereastra
orfelinatului, de parcă-ar bate
copiilor (ai cui? ai ei?) uşor
cu degetele-n geamul mat, lăsînd 
în loc de stilclă-amprenta-i digitală

în vîrful degetelor: sora
împunge pruncii – simplă analiză
a sîngelui – cu-acelaşi ac
ca o albină-n uniformă albă
(deosebirea-i minimă: albina
o dată doar dă ac şi moare)

în vîrful degetelor: noaptea
copiii nimănui la geamul – 
amprentă digitală ating uşor cu
buricu-mpuns al degetului sticla
de parc-ar fi-n puterea lor a 
reînnoda rîvnita legătură
cu mama-lumea-de-afară care
nu vine nu mai vine n-o să vină

şi sticla-i înveleşte ca membrana
placentei: transpirată de-aşteptare


levitaţie (…pe sfoară)

copiii au crescut din haine din ogrăzi nu şi din jocuri
le-au murit părinţii (ei la rândul
lor copii n-au mai ştiut să facă) i-au
îngropat cum în copilărie
se jucau de-a mortu’ îngropînd
o păpuşă-n ţărînă infantili
le plăceau duminicile când
toţi ca unu-ncolonaţi ieşeau la 
demonstraţie cu steaguri şi baloane
colorate într-o iarnă se născu un prunc
chiar în iesle dolofan şi roz
l-au crescut (tot netezindu-i pielea)
un balon de aer ce respiră
singur l-au legat uşor de-un
deget de la picioruş c-o aţă şi-n
însorite şi geroase zile
îi vedeai cum zgomotoşi aleargă cu 
pruncul înălţat ca un balon în 
aer cum îl trag pe sfoară cum 
îi imprimă pe trupşor uneltele
de tortură – secera ciocanul
cum îl umflă iar pe sus cum îl
trag pe sfoară cum – date pe spate
capetele – strigă-n cor: „îi sus” 


Febră

Incandescenţă la alb. Faţa insului
   Perna de albul zăpezii.
Sare din cercul de noapte-al irisului
   Tigrul dungat al amiezii.

Salt mistuindu-se-n limbile focului,
   Blana-i lumina-n fereastră.
Ca alcoolul ard vămile locului
   Ziua cu pară albastră.

Salt! Febra urcă mercurul în pasăre –
   Candelă vie-a cetăţii…
Faţa bolnavului – pâlnie-n care se
   Surpă imaginea feţei.

Aer duhnind a spital cum din gura
   Gropii cu lei a profeţi.
Salt! Arc voltaic de carne. Curbura
   Trupului trage săgeţi.

Salt! Prin pupilele ţevii de puşcă – 
   Gemene focuri în rană.
Salt! Consumat în a-şi smulge din cuşca
   Dungilor propria blană.

Lavă scurgându-se pe tencuiala
   De catedrală – a amiezii.
Incandescenţă la alb. Doar spirala
   Dungilor să mai vibreze.

Salt! Ca la circ şi în semnul supunerii
   Unei egale-ntru toate
Capul şi labele-şi pune pe umerii
   Sorei de caritate.

Dungile negre din care se smulse
   Blana de foc se fac cearcăn…
Fotosensibilă-asemeni emulsiei
   Pielea lui. Insul încearcă-n

Încreţiturile feţei s-adune
   Stingerea zilei terestre…

Lichefiată, privirea lui pune
   Ochiuri de gheaţă-n ferestre.

Autor: Emilian Galaicu - Păun