Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: The Revenant (2015)

Filmografiile Simonei: The Revenant (2015)

Ianuarie 2016

Lui Leonardo di Caprio nu i-a mai rămas decât să se lase mâncat de un urs pentru a câștiga un Oscar, spun răutăcioșii - respirând un perfect Schadenfreude1 german. Spun asta pentru că este cea de-a patra nominalizare a actorului la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal după nominalizările anterioare din 2005 (The Aviator), 2007 (Blood Diamond) și 2014 (The Wolf of Wall Street). Sau a cincea nominalizare, dacă o numărăm și pe cea din 1994, dar care era pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar (What’s Eating Gilbert Grape). Leonardo di Caprio a câștigat, ce-i drept două Globuri de Aur la categoria Cel mai bun actor pentru filmele din 2005 și 2014 menţionate mai sus și un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin în 1997 pentru rolul din Romeo + Juliet, însă lipsa unui Oscar, în pofida nominalizărilor frecvente, este văzută ca un ghinion de cinefili. Anul acesta însă, ar putea fi anul lui, spun criticii de film.
Fără îndoială, Leonardo di Caprio este un actor meritoriu. Dacă tot ne-am adâncit în statistici, trebuie să menţionez faptul că a fost nominalizat de 187 de ori și a câștigat de 61 de ori diferite premii cinematografice la festivaluri de pe întreg mapamondul. Dincolo de imaginea de june romantic pe care și-a creat-o în Romeo + Juliet (1996) și în Titanic (1997), este un actor versatil, convingător și talentat care poate juca aproape orice: pe Arthur Rimbaud în Total Eclipse (1995), un rege în Omul cu masca de fier (1998), un tânăr călător pe cale de a descoperi secretele unei insule misterioase în The Beach (2000), pe  dornicul de răzbunare, Amsterdam Vallon, în Bandele din New York (2002), un investigator fenomenal în thrillerul Shutter Island (2010), un hoţ care plantează o idee în subconștientul multistratificat din Inception (2010), pe J. Edgar Hoover, șeful F.B.I. în filmul cu nume omonim din 2011, un proprietar nemilos de plantaţie în Django dezlănţuit (2012), pe Gatsby în 2013 sau pe Hugh Glass în The Revenant (2015). 
Deși preferă colaborarea cu Martin Scorsesse, Leonardo di Caprio are toate șansele să fi tras lozul câștigător în colaborarea cu Alejandro González Iñárritu pentru că acesta a câștigat deja Globul de Aur pentru Cel mai bun regizor la începutul acestui an. Dar și câștigarea unui alt Oscar, în ani succesivi (după Birdman 2015) ar fi, desigur, pentru Iñárritu o performanţă greu de egalat.
Despre Iñárritu am mai scris într-unul din numerele anterioare ale revistei, atunci când făceam, cu entuziasm, recenzia filmului Babel (2006). Ce aduce nou filmul The Revenant? 
Este un film inspirat din evenimente reale și spune, în 156 de minute, povestea exploratorului Hugh Glass, rănit de o ursoaică și nevoit să traverseze, în condiţii inimaginabile, sălbăticia americană pentru a se răzbuna pe John Fiztgerald (interpretat de Tom Hardy), camaradul care i-a omorât fiul. Nu este prima încercare de a spune povestea acestui legendar explorator: o încercare prealabilă datează din 1971 și poartă titlul de Omul din sălbăticie. Filmul actual se așază pe fundalul istoric al anilor 1800, ai vânzării Louisianei de către Franţa Statelor Unite a unei suprafeţe care reprezintă, în cifrele actuale, 23% din teritoriul ţării. Nativii triburilor indiene, francezi și englezi fac comerţuri cu blănuri, se luptă pentru supremaţia locală asupra pământului și, mai ales, încearcă să supravieţuiască.
Dacă Ishamel căuta în cartea lui Melville o iluzorie balenă albă, în filmul lui Iñárritu, protagonistul încearcă să stabilească un echilibru pierdut, pornind într-o călătorie, cel puţin la fel de spectaculoasă pe marea albă a zăpezilor nord-americane.
Filmul n-a beneficiat de lumină artificială. Tot ce s-a filmat, s-a filmat la lumina naturală a zilei și dacă filmul are un merit deosebit, atunci acela e calitatea fotografică a fiecărei scene: munţii înzăpeziţi, pădurile tenebroase, sângele crud, noroiul infernal, frumuseţea zăpezii care cade, tânguirea nesfâșită a solitudinii. Acestor detalii li se adaugă bogata simbolistică a filmului. Agresivitatea ursoaicei care-ţi apără fiul nu diferă cu nimic de agresivitatea tatălui care-și vrea răzbunat fiul. Di Caprio, ieșind din pântecele unui cal spintecat  în care s-a adăpostit de frigul cumplit, are desigur simbolistica unei renașteri. Și-mi amintește de unul din episoadele din serialul lui Bear Grylls. Dar dincolo de acestea, scenele sunt dure, presărate egal pe durata unui film care prelungește, puţin cam prea mult, firul unei acţiuni previzibile. Cât de departe putem împinge graniţele morale pentru a ne justifica faptele în condiţii extreme? Aceasta este, cred eu, întrebarea de fond a filmului. Merită văzut filmul? Desigur. E o realizare cinematografică. Mi-a plăcut?  Nu neapărat. Tocmai de aceea, citind critica entuziastă a altor cinefili, m-am hotărât să vi-l supun atenţiei. Un film care cauzează dezbateri e un film oricând binevenit. 
Va câștiga Oscarul Leonardo di Caprio? Rămâne să vedem. În definitiv, di Caprio e un actor care merită un Oscar, acum sau în anii care vor veni.

1 Schadenfreude = bucuria de a-l vedea pe celălalt nereușind sau suferind

Autor: Simona Ardelean