Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme de Miruna Mureşanu

Poeme de Miruna  Mureşanu

Ianuarie 2016

Monolog

*
bucuria se cerne ca o pulbere ca o ceaţă
fără să mă ajungă
paşii ei trec repede dealul câmpia

poezia clipei a trecut
e dimineaţă

eu pribegesc prin poemul meu monolog
şi caut încă bucuria
ea muşcă însângerând apoi întunericul
şi pare că poartă o mască pe chip

din timp în timp
masa îngustă de lemn gutuii în floare
îi spun că mă doare
şi-o caută dincolo de râul
vâslind în sine cu braţele goale

sfâşietor cerul parcă-şi cere iertare
pentru amintirile uitate pe-un prag
pentru amintirile uitate-ntr-un vis

mai e puţin din timpul promis
din frigul ascuns în memorie din senin
pe care nu l-am înţeles deplin

fără să mă ajungă bucuria mă caută
laolaltă cu gustul de brad al pădurii
cu masa îngustă de lemn şi gutuii în floare
laolaltă cu murii

*
înaintea mea valea singurătăţii rugineşte în taină
ascunsă între umerii obosiţi ai inimii nimănui

cu răsuflarea de ceară frigul desculţ
flămânzeşte pe urmele mele

sfâşiată de secunde m-ascund
frigul m-ascunde de mine mereu
şi scriu despre nimic
cu bucuria cu care aş scrie despre orice

carnea ruginită a clipei ar putea să-mi fie hrană
pentru poemul meu monolog

mi-e teamă de singurătatea de după
de uşa închisă de cerul împietrit de deasupra
de semnele mohorâte ale ploii
de umbrele beznei cu răsufletul greu

şi-l aştept pe Dumnezeu
să facă din piatra durerii pâine
sperând să scriu în sfârşit
despre ziua de mâine

*
vine o vreme când pasărea
pe care ai ocrotit-o în cuib nu mai zboară
şi doarme-n lumină sub stelele oarbe
aproape de iarba uscată aproape de crucea de lemn

vine o vreme precum un îndemn
când nimeni nu mai are ce spune
când iarna vine la fel după toamnă
tăioasă şi rece

cămaşa ei în culori cenuşii pare o rană

fără umbră e dealul din spatele crucii de lemn

vine-n final un îndemn
când nu ştii ce să faci cu toamna ce trece
armură nu ai decât cerul iar cerul e rece

pasărea doarme demult sub stelele oarbe
cu ochii miraţi cenuşii ea pare o rană 
a iernii ce vine la fel după toamnă

*
încovoiat asfinţitul la-ntoarcerea mea
înlăuntrul luminii lacrima cum o stare de fapt

sângele casei fără odihnă trecând
prin trupul ei prin oasele aspre şi reci
fără timp ochii-fluturi bătând
cum din aripi de ceaţă încet
amânând sărbători şi poveşti

când în preajmă nu aflu pe nimeni
doar umbre cu gust de pământ
aruncate de-a valma

şi nu aflu nimic doar o voce un zgomot
la temelia căzută a casei
sângele ei fără odihnă trecând
în braţele nopţii cu margini de ceaţă
în strigătul meu care se-ntinde pe-o vale

nimeni în valea nesfârşită şi goală
când orizontul e-o dungă neclară

Wildenau, Austria

Autor: Miruna Mureşanu