Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



File din istoria localităţii Derşida (III)

File din istoria localităţii Derşida (III)

Ianuarie 2016

Evoluția vieții religioase

De-a lungul istoriei, biserica şi şcoala au reprezentat cei doi stâlpi de bază ai comunităţilor locale româneşti. Prin biserică s-a propovăduit cuvântul Sfintei Scripturi. În biserică s-a început pentru prima dată luminarea cărării celor mulţi şi iniţierea în tainele cunoaşterii, prin înfiinţarea şcolilor confesionale, conduse de preoţi, iar cantorii au devenit învăţători, până în momentul apariţiei şcolilor pedagogice, care au dat societăţii învăţători calificaţi. Biserica ne-a luminat mintea, viața și conștiința. Ea a fost liantul care le-a dat putere românilor în vremuri de restriște să fie uniți în fața tuturor încercărilor de dezbinare și asimilare. 
Desigur că parohia nu poate exista fără preot. Autoritatea preotului a fost, şi este şi în prezent, foarte puternică. El este cel care „intermediază” între credincioși și Divinitate rezolvarea problemelor concrete ale existenţei. În lumea satului românesc, preotul şi învăţătorul erau liderii de opinie al căror cuvânt era cerut, ascultat şi urmat cu sfinţenie de către credincioşi, precum spune şi un proverb străbun.
Atestat documentar la anul 1349, satul Derşida era, conform documentelor vremii, un sat românesc, rezultând de aici apartenenţa lui la religia ortodoxă, nerecunoscută oficial de voievodatul Transilvaniei, fiind declarată religie tolerată. Ca urmare, alături de celelalte sate româneşti din comitatele sălăjene au fost subordonate, până la Unirea cu Biserica Romei din anul 1700, episcopilor locali. Aceştia, la rândul lor, erau subordonaţi mitropoliţilor Moldovei şi Ţării Româneşti, respectiv Patriarhiei de la Constantinopol.
Prin decretul din 14 mai 1394, episcopia Maramureşului, care avea în grijă şi pe românii ortodocşi din comitatul Solnoc-Dăbâca, era subordonată direct Patriarhiei de la Constantinopol, pentru ca în 1401 aceasta să treacă în subordinea Mitropoliei Ungro-Vlahiei (Ţara Românească). Acest fapt a durat până în 1475, când Ştefan cel Mare ridică mănăstirea de la Vad la rang de Episcopie, subordonând-o Mitropoliei din Moldova, în jurisdicţia căreia au intrat şi parohiile ortodoxe din actualul județ Sălaj.
Odată cu ocuparea Transilvaniei de către Mihai Viteazul, acesta a obţinut îngăduinţa fondării unei mănăstiri ortodoxe unde a rezidat mitropolitul ortodox1, în grija căruia s-au aflat și credincioșii ortodocși din Sălaj. 
Înainte de anul 1600, la 1585, principele transilvănean Sigismund Báthory a dat episcopului român Spiridon facultate jurisdicțională și peste bisericile române din comitatele Crasna și Solnocul de Mijloc.
În anul 1599, după ce Mihai Viteazul a înființat Mitropolia română din Bălgrad (Alba Iulia), biserica română din Sălaj era sub jurisdicția acestor mitropoliți2. Așadar și Derşida aparținea de la această dată jurisdicției mitropoliților din Alba Iulia.
În tradiţia populară se mai păstrează legenda conform căreia, înainte de bătălia de la Guruslău, Mihai Viteazul, trecând prin Bobota şi Derşida s-a rugat la biserica de lemn din Derşida, care ar fi existat la acea dată.
Referitor la anul construcţiei bisericii de lemn din Derşida avem două surse de informaţii3: Dionisie Stoica şi Ioan P. Lazăr, care o datează „pe la anul 1600” și Petri Mór, care o datează între anii 1600-1650.
După moartea lui Mihai Viteazul, asasinat mișelește de generalul Basta în dimineața zilei de 19 august 1601, la Câmpia Turzii, „mitropoliţii Ardealului” nu sunt cunoscuţi decât ca episcopi de autorităţi, iar biserica ortodoxă spre mijlocul secolului este subordonată direct sau indirect influenţei calvine. Sub raport instituţional, calvinismul îşi exercita presiunea tinzând la calvinizarea bisericii româneşti, integrând zone întregi autorităţii superintendentului lor şi exercitându-şi influenţele de ordin dogmatic4, influenţă de care a suferit şi biserica ortodoxă română din actualul județ Sălaj, mai ales dacă ţinem seama că familiile feudale de religie calvină cele mai puternice, Bánffy şi Wesselényi, stăpâneau partea preponderentă a iobagilor români5. Supuşii de pe moșiile lor erau obligați să urmeze religia stăpânului.
În această perioadă, starea materială a preoţimii române nu se deosebea aproape deloc de cea a ţăranilor. Cei mai mulţi preoţi deserveau mai multe sate, iar sub aspect cultural şi teologic cunoştinţele lor erau precare, mulţi dintre ei având slabe cunoştinţe de scris şi citit. Nerecunoscută oficial ca biserică receptă, preoţii ortodocşi aveau acelaşi statut ca şi iobagii în ochii stăpânilor, acesta constituind unul din motivele unirii cu biserica Romei din anul 1700.
După cucerirea Transilvaniei de către Habsburgi, noua putere a încercat să modifice în folos propriu configuraţia confesională a provinciei, în fapt o contrareformă, prin extinderea catolicismului în dauna religiilor protestante, în principal calvină. Pe de altă parte, clerul român ortodox era nemulţumit de presiunea calvină care a încercat înlocuirea doctrinei şi ritului ortodox fără să aducă schimbări în statutul social, iar recunoaşterea în continuare ca „tolerată” a religiei ortodoxe a făcut ca o parte a clerului să accepte unirea cu biserica Romei.
În acest context, la 7 octombrie 1700, la Alba Iulia a fost decretată unirea românilor ardeleni cu biserica Romei. La acest important eveniment au participat și trei protopopi din Sălaj: Simion din Sărăuad, cu 10 preoți; Andrei din Șimleu, cu 24 preoți și Simion din Băsești, cu 40 de preoți6.
Iată ce se stipula în actul protopopilor români de la Alba Iulia, prezidați de mitropolitul Atanasie Anghel: „Însă într-acesta chip ne unim și ne mărturisim a fi mădulările sfintei, catholiceștii Biserici a Romei, cum pre noi și rămășițele noastre (urmașii noștri) din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu se clătească. Ci toate țărămoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum, așa și de acum înainte să fi, slobozi a le ținea după călindariul vechiu și pre cinstitul vlădica nostru Athanasie nime păn-în moartea sfinții sale să n-aibă puteare a-l clăti den scaunul sfinții sale. Ci tocma de i s-ar tămpla moarte să stea în voia soborului pre cine ar alege să fie vlădică, pre care sfinția sa papa și înălțatul împărat să-l întărească și patriarhul de suptu biruința înălții sale să-l hirotonească. Și în obiceiul și dregătoriilor protopopilor carii sănt și vor fi, nici într-un fel de lucru să nu se amestece, ci să se ție cum și păn-acum. Iar de nu ne vor lăsa pre noi și pre rămășițele noastre într-această așezare, pecețile și iscăliturile noastre care am dat să n-aibă nicio tărie. Care lucru l-am întărit cu pecetea Mitropolii noastre pentru mai mare mărturie”7.
Din conscripţia bisericească realizată de către episcopul Inochentie Micu Klein în anul 1733 aflăm că actualul judeţ Sălaj era împărţit în două mari protopopiate, numite Arhidiaconate: protopopiatul Şimleului sau al Boianului şi protopopiatul Odorheiului. Parohia Derşida făcea parte din protopopiatul Odorheiului şi era încă ortodoxă sau a revenit la ortodoxie. Tot din conscripţie mai aflăm că Derşida era „locus valachicus”, adică sat românesc, că exista un preot neunit (ortodox), pe nume Petre şi o biserică, respectiv actuala biserică de lemn8.
Conform „Statisticii românilor ardeleni din 1760-1762”, în Derşida era un preot neunit, 45 de familii neunite şi o biserică de lemn9.
Marea majoritate a populației Sălajului a trecut definitiv la unirea cu biserica Romei cu ocazia vizitațiunilor episcopului de la Blaj, Grigorie Maior, originar din Sărăuad, care la vremea respectivă aparținea Sălajului. Ca dovadă avem chiar un document scris de episcopul Grigorie Maior, la data de 2 ianuarie 1775, adresat către „Propaganda” din Roma, în care spune următoarele: „Cu ocaziunea vizitațiunei canonice dela 10 August până la 10 Septembrie pe valea Someșului de cătră Ungaria s-au întors 40 de sate întregi și astfel de prezent se poate număra ca la 500 sate întoarse la unire”. De asemenea, faptul că episcopul Grigorie Maior a venit în Sălaj pentru cauza reîntoarcerii la unire a credincioșilor din Sălaj și că a vizitat satele din comitatul Crasna reiese dintr-o notiță scrisă la anul 1791 în Penticostariul bisericii din Meseșenii de Sus de preotul Nicoară: „Începerea bisericei a fost în stăpânirea arhiereului Maior Grigorie, și prin îndemnarea lui și arătarea locului, s-a început s.(fânta) biserică a se zidi; și el ne-a îndemnat să ne facem biserica de piatră”10. Construirea bisericilor de piatră, în locul celor de lemn, a fost unul din avantajele trecerii la greco-catolicism, dar, desigur, cel mai important era păstrarea limbii, prin introducerea în cult a limbii latine, în locul celei slavone.
La anul 1835, teritoriul Sălajului era împărțit în 11 protopopiate. Parohia Derşida făcea parte din Districtul Şamşodului, alături de parohiile Babţa, Bicaz, Bobota, Giorocuta, Corond, Chieşd, Ciuta, Curitău (azi Sălăjeni), Şamşod, Corni, Siciu şi Sighet. Scaunul protopopesc era vacant11.
În anul 1810 ia ființă Vicariatul Greco-Catolic al Silvaniei, care va coordona nu numai viața religioasă din Sălajul istoric, ci și învățământul, cultura și chiar economia, luptând pentru păstrarea limbii și culturii românești. De Vicariatul Silvaniei va aparține și parohia Derşida.
În anul 1853 se înființează Episcopia Greco-Catolică de Gherla, cu 540 de parohii, aflate până atunci în dieceza Făgărașului. Parohia Derşida va face parte din Dieceza de Gherla până la anul 1930, când va fi arondată la Dieceza de Oradea. Primul episcop al diecezei de Gherla a fost Ioan Alexi, care își exercita jurisdicția prin vicarii foranei de la Șimleu.
Parohia Derşida are Registre matricole de la anul 1819. Primul preot întâlnit în matricole este popa Avram. Din luna martie 1844 îl regăsim pe preotul Pop Petru, care va păstori până în anul 1850, luna noiembrie. 
În perioada noiembrie 1850 – martie 1852, parohia este vacantă, suplinitor fiind preotul Grigore Gael din Bobota.
În luna martie 1852 îl găsim oficiind primul botez la Derşida pe preotul Mihail Pop, proaspăt instalat în parohie. În acelaşi an, pe data de 22 iunie, i se va naşte fiica Maria, care l-a avut ca naş de botez pe preotul Grigore Gael din Bobota. Peste șase ani, pe data de 16 septembrie 1858, se naşte fiica Terezia, care îl are ca naş de botez pe preotul Grigore Gael, iar ca preot de botez pe Vasile Muste din Zalnoc, socrul preotului Mihai Pop12.
Vrednicul preot Mihai Pop era căsătorit cu Cristina Muste, fiica preotului din Zalnoc, Vasile Muste sau Baziliu Musta cum era trecut în documentele vremii. După cele două fete, pe data de 8 noiembrie 1863 li s-a născut şi un băiat, căruia i-au pus numele Demetriu. Şi acesta l-a avut ca naş de botez pe preotul Grigore Gael din Bobota, protopopul tractului Şamşud13.
Din păcate, Mihail Pop trece la cele veşnice la vârsta de numai 49 de ani, pe data de 23 aprilie 1873. În Registrul de stare civilă se menţionează că a decedat „naturalu” și că a fost înmormântat pe data de 25 aprilie în curtea bisericii de lemn din Derșida. Slujba de înmormântare a fost oficiată de către un sobor de preoți, în frunte cu protopopul tractului Șamșud, Ioan Galu, paroh în Chieșd14.
După moartea preotului Mihail Pop, socrul său, preotul Vasile Muste, aflat la venerabila vârstă de 79 de ani se mută la Derșida, unde va păstori numai câteva luni, între mai și decembrie 1874, când trece și el la cele veșnice. Decedat pe data de 21 decembrie, a fost înmormântat pe 24 decembrie de către un sobor de preoți, printre care îi regăsim pe Gavril Vaida, Mihai Buteanu și pe Vasile Cristea15. 
Rămasă vacantă, parohia a fost suplinită câteva luni de preotul Gavril Vaida din Bobota, până în luna aprilie 1875, când îl întâlnim ca preot pe tânărul absolvent de teologie Tiberiu Gael, fiul fostului preot din Bobota, Grigore Gael. În același an, la 23 decembrie, se naște primul băiat al preotului Tiberiu Gael, pe care l-au botezat la 27 august 1876 cu numele Avram Marian Gallu-Gael. Preotul Gael avea 24 de ani, iar soția sa, Lucreția Dragoș, sora Mariei Dragoș, măritată cu Andrei Cosma din Supur, marele economist şi fruntaş naţional-român, avea doar 17 ani. Nașă de botez al micului copil a fost preoteasa din Bobota, Terezia Cincă, iar preot de botez soțul său, preotul Gavril Vaida16.
La 11 decembrie 1877 se naște Cornelia Gallu-Gael, pe care au botezat-o pe data de 13 noiembrie 1878. Nași de botez au fost preotul Gavril Meseșan din Chieșd și soția sa, Francisca Sothe17. Din nefericire, micuța Cornelia a decedat la 24 aprilie 1879, fiind înmormântată la 26 aprilie în curtea bisericii din Derșida. Slujba de înmormântare a fost oficiată de către preoții Gavril Meseșanu și Andrei Centea18.
La 17 martie 1882 se naște cel de al doilea băiat al preotului Tiberiu Gael, Gregoriu Pompei, pe care l-au botezat la 22 ianuarie 1883. Nași de botez au fost Andrei și Maria Cosma, născută Dragoș. La vremea respectivă, Andrei Cosma îndeplinea funcția de pretor al plasei Tășnad. Și acest fiu al preotului Gael a avut o viață foarte scurtă, decedând la 19 iulie 188619.
Pe Tiberiu Gael îl regăsim în Matricula cununaţilor până la data de 2 martie 1899, când oficiază ultima cununie la Derşida. A decedat de tânăr, la numai 47 de ani, după ce slujise la parohia din Derşida 25 de ani, între 1874 şi 1899. A fost înmormântat în curtea bisericii de lemn, alături de soția sa, Lucreţia Dragoş (1858-1895) şi de copiii săi, Cornelia, Pompei şi Elena.
Parohia este suplinită câteva luni de preotul Augustin Ossian din Supur, iar din iunie 1900 este numit ca preot Avram Cordiş. El a păstorit în parohia Derşida până în anul 1912. Pe data de 12 ianuarie 1912 oficiază ultima cununie la Derşida.
Mai bine de un an de zile, până la 26 mai 1913, când îl găsim oficiind prima cununie pe preotul Pompei Podina, parohia a fost vacantă, fiind suplinită de preotul Valentin Coposu din Bobota. Preotul Podina slujise până atunci în parohia Meseşenii de Jos (la vremea respectivă se numea Căţelul Unguresc).
Preotul Valentin Coposu suplineşte din nou la Derşida după plecarea preotului Pompei Podina, respectiv din anul 1923 şi până la 20 iulie 1925, când îl găsim la prima cununie oficiată la Derşida pe noul preot Ioan Bruchental20. El va păstori cinci ani la Derşida. La data de 7 mai 1930 este menţionată în matricula botezaţilor ultima sa oficiere la Derşida.
Devenind vacantă, parohia a fost suplinită câteva luni, din nou, de preotul-protopop din Bobota, Valentin Coposu.
După un botez oficiat în luna iulie 1930, începând cu luna septembrie a aceluiaşi an se stabileşte cu postul definitiv la parohia din Derşida preotul Iosif Cavaşi, profesor în Zalău. El a păstorit la Derşida tot cinci ani, la fel ca predecesorul său, după care îl găsim în registrele matricole pe preotul Iuliu Pintea, a cărei soţie era învăţătoare la Derşida din anul 1934.
Anul 1933-34 este declarat de biserica catolică și greco-catolică „Anul Sfânt”, deoarece se împlineau 1900 ani de la suferințele, moartea și învierea lui Isus. În acest an, în toată lumea catolică s-au organizat o serie de evenimente religioase, printre care și Sfintele Misiuni. Astfel, și în dieceza de Oradea se organizau Sfintele Misiuni în parohii, care constau în rugăciuni, mărturisiri și cuminecări ale credincioșilor, pe parcursul mai multor zile. Ele se organizau după un anumit calendar, deoarece la ele participa și un preot misionar delegat de Episcopia din Oradea.
În perioada 8-9 decembrie 1934, au loc noi Misiuni Sfinte de an jubiliar şi în parohia Derșida, „organizate cu prețiosul concurs” al protopopului Valentin Coposu și al preoților Iosif Cavași, preot în Derşida și Liviu Pop, preot în Zalnoc. S-au mărturisit și cuminecat 386 de credincioși greco-catolici, „deși mulți localnici adulți sunt angajați ca lucrători prin vechiul Regat”. Biserica din Derșida s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Misiunile s-au încheiat în seara de Duminică, „cu Rozarul recitat în comun și cu Binecuvântarea Euharistică, lăsând în suflete pace și multă mângăiere”21.
Tot cinci ani a păstorit la Derşida şi preotul Iuliu Pintea, fiind nevoit să se refugieze în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Ultima înmormântare oficiată de el la Derşida, consemnată în registrele matricole, a fost pe data de 10 octombrie 1940. 
Parohia devine vacantă, fiind suplinită de către preotul din Sighetu Silvaniei, iar din octombrie 1941 de către Ioan Creşpai. Din 15 noiembrie 1941 până la 23 septembrie 1942 îl găsim ca preot la Derşida pe Leontin Chişiu. 
Între timp, şi preotul din Bobota, Valentin Coposu, se refugiase la Blaj, fiind numit preot la Coşlariu, unde a mai păstorit doar un an, trecând la cele veşnice la 28 iulie 1941, la numai 54 de ani în urma unui infarct. Credem că merită şi el pomenit aici, deoarece a suplinit mai mulţi ani parohia din Derşida şi a îndeplinit funcţia de protopop al tractului Şamşud şi apoi al Supurului.
Preot la Bobota ajunge Virgil Trufaş, care suplineşte şi la Derşida. Îl găsim în registrele matricole pe data de 3 noiembrie 1942, când oficiază prima înmormântare la Derşida şi până în luna octombrie 1943, când preot la Derşida este numit Gheorghe Erdei. Acesta oficiază prima înmormântare la Derşida pe data de 19 octombrie 194322.
În timpul lungii sale păstoriri pe care a avut-o în parohia Derșida, de unde a și ieșit la pensie, în anul 1968, preotul Gheorghe Ardelean a desfășurat o prodigioasă activitate, printre care și ridicarea unei noi biserici.
După cum am văzut în capitolul legat de administrația locală, în perioada 1934-1937, prin prestație publică, locuitorii din Derșida au exploatat 200 metri cubi de piatră de fundație pentru construirea noii biserici și a celei de a doua săli de clasă pentru elevi.
Au venit însă, anii războiului și proiectul construcției unei biserici noi a fost amânat. Construcția noii biserici a început în anul 1947 sub conducerea preotului paroh Ardelean Gheorghe. În anul 1956, biserica era ridicată în roșu, lipsindu-i tencuiala exterioară și interioară. În acel an, preotul Ardelean a început să slujească în noua biserică.
Un amănunt interesant pe care l-am regăsit în Registrele matricole: după anul 1948, când regimul comunist a desfiinţat cultul greco-catolic şi s-a realizat trecerea forţată la cultul ortodox, pe preotul Erdei îl regăsim semnând în registrele matricole cu numele de Gheorghe Ardeleanu Erdei. El va păstori la Derşida până în anul 1968, când este numit ca preot Victor Tăut. Acesta din urmă oficiază prima înmormântare pe 4 octombrie 1968 şi va păstori la Derşida până în anul 197223. 
În anul 1968, noul preot reia lucrările de construcţie la noua biserică. Împreună cu credincioşii din Derșida a finalizat iconostasul bisericii, care a fost realizat de către doi meșteri din satul Cernuc. Icoanele de pe iconostas au fost executate de pictorul Ceran Cornel din Cluj. Tot acum a fost introdus iluminatul electric24.
În anul 1972, preotul Victor Tăut se va transfera la Șimleu, unde va îndeplini până la pensionare funcția de protopop al Protopopiatului Ortodox Șimleu. Ultimul botez oficiat la Derşida a fost la data de 21 noiembrie 1972. De la această dată parohia a fost suplinită de preotul din Bobota, Leontin Filip, până la data de 27 aprilie 1973.
În locul preotului Victor Tăut este numit paroh Vasile Băbuţ, protopop onorific, care oficiază primul botez la Derşida pe data de 16 mai 1973. El va păstori la Derşida până în anul 199125.
La fel ca înaintașii săi, preotul Vasile Băbuț va continua lucrările pentru definitivarea noului lăcaş de cult. Astfel, în anul 1976 a fost tencuită biserica în exterior, iar în perioada 1978-1980 a fost pictată în tempera, stil neobizantin, de către pictorul Florentina Curteanu Petrescu şi soţul ei din Bucureşti.
Sfinţirea noului lăcaş de cult a avut loc pe data de 10 mai 1981 de către P.S. Vasile Coman, episcopul Oradiei26.
Fiu al satului Derşida, Viorel Iancău se întoarce ca preot în satul natal în anul 1991. La data de 5 noiembrie oficiază prima înmormântare în calitate de preot la Derşida27. A fost instalat oficial pe data de 17 noiembrie 1991. Până la acea dată a slujit ca preot 17 ani în parohia Sălăjeni şi Câmpia.
Sub pastoraţia preotului Iancău Viorel, în perioada 1991-2013, s-au realizat o serie de lucrări importante la cele două lăcaşuri de cult existente în Derşida, dintre care amintim următoarele: 
- gard din prefabricate de beton şi repararea celor existente; construirea unui locaş pentru ars lumânările în exteriorul bisericii; înzestrarea sfântului lăcaș cu: prapori, cruci, veşminte preoţeşti, scaunul arhieresc, crucea mare pe altar, obiecte de cult, sfintele vase liturgice, chivot, două etajere pentru materia de jertfă, masa pentru oficierea sfintelor taine, masa pentru parastase cruci de pelerinaj, analog, tetrapod pentru sărutat icoana la bărbaţi şi femei, tapiţarea băncilor şi vopsirea lor, îmbrăcăminte pentru sfântul altar şi alte locuri, covoare, dulapuri pentru veşminte; cruci de cimitir, la răspântii de drumuri, precum şi la hotarul din afara satului - 20 buc.; instalaţia de încălzire cu combustibil solid; instalaţia de încălzire cu panouri radiante pe bază de gaz lichefiat; electrificarea clopotelor; înlocuirea uşii de la balconul corului; instalaţia de sonorizare a bisericii; lucrări de întreţinere la iconostas; recondiţionarea picturii din pridvorul exterior şi din pronaos; reparaţii capitale la biserica nouă constând în repararea şi vopsirea acoperişului, repararea pereţilor în exterior şi vopsirea lor cu vopsea lavabilă de exterior; înzestrarea cu cărți de slujbe şi icoane a sfântului lăcaş; pavaje şi trotuare din beton; montarea celor două reflectoare pentru iluminatul bisericii28.
La terminarea lucrărilor a avut loc o nouă sfinţire a bisericii, pe data de 6 mai 2013, a doua zi de Paşti, de către P.S. Petroniu, episcopul Sălajului, asistat de către un sobor de preoţi, în prezenţa credincioşilor din Derşida şi a fiilor satului, care au venit în satul natal să participe la eveniment.
După resfinţirea bisericii, preotul Viorel Iancău s-a pensionat, iar în locul său a fost numit Zaharie Avram, originar din localitatea Corund, născut la 10 martie 1959. A absolvit cursurile Facultăţii de Teologie din Oradea, în anul 2002, iar în 2005 studii aprofundate (masterat), la aceeaşi facultate. A fost hirotonit ca preot la 21 mai 2001. Înainte de a fi numit preot la Derşida, a mai slujit în parohiile Hurez (2001-2004) şi Mal (2004-2014). A obţinut distincţia de iconom stavrofor în anul 2010 şi gradul profesional I29.
Pe lângă cultul ortodox, în localitatea Derşida mai există reprezentanţi ai cultelor penticostal şi baptist, care câştigă tot mai mult teren, în special în rândul populaţiei de etnie rromă.
Aceasta este, în mare, evoluţia vieţii religioase a comunităţii din Derşida, descrisă de noi pe baza documentelor de arhivă şi informaţiilor orale. Aşa cum subliniam la începutul articolului, de-a lungul timpului biserica şi slujitorii săi au reprezentat, alături de şcoală, stâlpii de bază ai comunităţii locale şi este de dorit ca acest lucru să se întâmple şi pe viitor.

Note: 
1. M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 235.
2. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, Schiţa monografică a Sălagiului, Şimleu Silvaniei, 1908, p. 33.
3. Ibidem, p. 238; Petri Mor, Szilágy Vármegye Monographiája, vol. IV, 1902, p. 286.
4. M. Bărbulescu, …, op. cit., p. 235.
5. D. Stoica, I. P. Lazăr, op. cit., p. 37.
6. Ibidem, p. 39.
7. Ioan Lupaș, Documente istorice transilvane, vol. I, Cluj, 1940, pp. 464-467; Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Edit. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, pp. 148-149.
8. D. Stoica, I.P. Lazăr, op. cit., p. 49.
9. Virgil Ciobanu, „Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762”, în Anuarul Institutului de Istorie Națională, III, 1924-1925, Cluj, 1926, pp. 662-664.
10. D. Stoica, I.P. Lazăr, op. cit., pp. 57-58.
11. Ibidem, p. 60.
12. Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, Colecţia Registre de stare civilă, Registrul nr. 409, p. 22 și 25.
13. Idem, Registrul nr. 411, p. 20.
14. Idem, Registrul nr. 412, p. 21.
15. Ibidem, p. 26.
16. Idem, Registrul nr. 411, p. 42.
17. Ibidem, p. 46.
18. Idem, Registrul nr. 412, p. 37.
19. Idem, Registrul nr. 411, p. 56.
20. Idem, Registrul nr. 413.
21. Vestitorul (Oradea), nr. 2, 15 ianuarie 1935, p. 20.
22. Registrele matricole existente la parohia din Derşida, care ne-au fost puse la dispoziţie cu amabilitate de actualul preot Zaharie Avram şi distinsa lui preoteasă, cărora le mulţumim şi pe această cale.
23. Registrele matricole de la parohia Derşida.
24. Informaţii primite de la preotul Viorel Iancău şi distinsa preoteasa Maria Iancău, cărora le mulţumim şi pe această cale.
25. Registrele matricole existente la parohia din Derşida.
26. Informaţii primite de la preotul Viorel Iancău.
27. Registrele matricole existente la parohia din Derşida.
28. Informaţii primite de la preotul Viorel Iancău.
29. www.episcopiasalajului.ro.

Autor: Marin Pop