Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cenuşotcă

Cenuşotcă

Ianuarie 2016

Specia folclorică: basm fantastic. Basmul are asemănări cu foarte cunoscutul basm Prâslea cel voinic și merele de aur al lui Petre Ispirescu, dar se și deosebește de acesta, deosebire ușor de observat de orice cititor.

O fost odată ca niciodată, că de n-o vut fi, nu s-ar povesti. O fost on împărat și-o avut tri feciori. Unu, cel mic, ședea mereu în cenușă și-i spuneau Cenușotcă. Da el nu să sinchisa, nu-i băga în samă, parcă nici nu-i auza.
Împăratu avè în grădina împărătească on păr și n-o mâncat niciodată pere din el. Îl vedea în fiecare an cum înverzăște, cum înfrunzăște, cum înflorește, vidè cum leagă rod, cum cresc perele, dar când să cocè nu apuca să le vadă și la masa lui. Vinè cineva și le fura pă tăte într-o noapte. Ani în șir  s-o-ntâmplat așè.
Împăratu o dat cărț în părț și răvașe în orașe că cine s-ar afla să păzască păru și să-i aducă pere coapte din el va primi jumătate din împărăția lui.
O aflat și feciorii împăratului și s-o-nțăles să păzască ei, pă rând, și să ieie ei împărăția, să n-o deie împăratul la străini, să le-o deie lor.
S-o dus feciorul cel mare la împărat și-o zâs:
- Înălțate Împărate, tată, am aflat și noi vestea pe care ai trimis-o peste tot, grate capul meu că io oi păzî păru, l-oi prinde pe hoț și ț-oi aduce pere coapte să mănânci, că tare mult îț dorești.
- Du-te, mă, că nu li-i griji și te-i face și de rușine.
- L-oi griji, tată, o s-o dovedesc și o să hii mândru de mine, lasă-mă, te rog!
- Bine, te las, da tare mă tem că nu-i vini cu niciun rezultat.
Când o vinit vremea, și-o pus feciorul cel mare merinde, și-o luat haine, un cojoc, să să bage în el, dacă i-a hi frig, și-o plecat. O ajuns în grădina împărătească, s-o așezat su’ păr și-o așteptat. Când s-o făcut sară, și-o făcut foc și și-o pregătit mâncarea să cineze. Atunci, o vinit un șoricel și-o zâs:
- Bună sara, fecior de-mpărat!
- Bună sara!
- Mi-e foame, dă-mi și mie o bucățâcă de mâncare, să mănânc și să duc și la puișori, că ț-oi hi și io de folos, când îi hi la strâmtoare.
- Du-te, șoarece, de unde-ai vinit, că io te omor pă tine, dacă nu pleci imediat! 
- Io plec, voinice, da nici tu nu-i griji păru! Am vrut să-ț spui ceva, da nu-ț măi spui.
Și s-o dus șoricelu, supărat.
N-o trecut mult timp după plecarea șoricelului și-o vinit on vânt cam friguros și s-o lăsat în cojoc jos. Și-o suflat altu cu căldură și-o durnit fără măsură. Perele o pticat tăte jos, da nu le-o cules feciorul de împărat, că el o durnit dus. O vinit cele șepte păuniță și Ileana Cosânzeana și-o cules perele și s-o dus cu ele. Nicio pară n-o rămas nici pă jos, nici în păr.
Pă când s-o făcut zâuă și s-o sculat, fecioru cel mare al împăratului n-o mai găsât pere și n-o avut ce-i duce împăratului. S-o dus la tată-so și-o zâs:
- Du-te, tată, de unde să hie pere acolo, că nici frunză nu sânt!
- Ce ț-am zăs io țâie, fiule? N-ai fost tu în stare să le păzășți, da pere o fost bugăte!
O rămas fecioru cel mare cu rușinea. O auzât băitu ăl mijlociu și s-o bucurat de nereușita fratelui măi mare, că la anu va păzî el păru și, sigur, va reuși să-i ducă tatălui pere.
Timpu o trecut ca vântu și s-o plinit anu. Păru era încărcat de pere și erau în pârg. Feciorul cel mijlociu să duce la împărat și cere voaie să păzască el păru de data asta:
- Tată, grate capul meu, că io oi reuși. Îngăduie-mi și mie să stau de pază la păr și-i mânca din perele pe care eu țî le-oi aduce.
- Te las, fiule, du-te și tu, da îi pățî și tu ca frate-to ăl mare.
Și-o pus și el demâncare, haine, un cojoc gros să-l apere de frig și s-o dus. O ajuns la păr, s-o așezat su’ păr și s-o pus și el pe așteptat. Când s-o făcut sară, o aprins și el focu, și-o pregătit mâncarea și-o mâncat. O venit și acum șoricelu, da și ăsta l-o alungat și nu i-o dat măcar o fărâmă de pită. Cum o plecat șoricelu, o bătut on vânt cam friguros și s-o lăsat și el în cojoc jos. Și-o vinit apoi altu cu căldură și-o durnit fără măsură. Când s-o trezât, soarele era sus. În timp ce durnea, o vinit cele șepte păuniță și Ileana Cosânzeana, o scuturat perele, le-o strâns și s-o dus cu ele. Pă când s-o sculat el, n-o măi găsât nicio pară de leac.
S-o dus și el la împărat și-o zâs ca frate-so ăl mare:
- O, tată, da de unde să hie pere, că nici frunză nu sânt?!
- Ce ț-am spus și ție? Nu ț-am spus că și tu îi face ca frate-to ăl mare?!
Cenușotcă i-o auzât, da el nu s-o bucurat că nci frate-so ăl mijlociu n-o reușit. S-o-ntrebat ce poate fi oare, cine tăt duce perele când să coc? Peste on an va încerca și el.
Când se plinește anu și perele dau în pârg, s-o scuturat bine de cenușă, că el șidè tăt în cenușă, s-o-mbrăcat cu haine curate și s-o dus la tată-so și-o zâs:
- Înălțate împărate, grate capu mieu, am vinit să-ț cer voaie să mă lași să păzăsc și io păru, c-o dat perele în pârg…
- Du-te, du-te, mă, n-o răușit frațî tăi măi mari și-i răuși tu?
- Tată, io încerc, de n-oi răuși, n-a hi nicio rușine, da te rog să mă leși și pă mine.
L-o lăsat. Și-o luat și el demâncare și haine și s-o dus. O ajuns la păr, o văzut că era încărcat de pere și răspândea on miros îmbătător. El nu s-o așezat su’ păr, că s-o așezat la tulpina unui pom din apropiere și o așteptat. Când o vinit sara, și-o făcut și el foc și s-o pus să mănânce. Când să bage prima îmbucătură în gură, o vinit șoarecele:
- Bună sara, fecior de-mpărat!
- Bună sara, șoricelule!
- Dă-mi și mie ceva să mănânc, că și io ț-oi prinde bine cândva.
- Din ce mănânc io, șoricelule, îț dau și țâie. Vino aproape.
O mâncat amândoi până s-o săturat. Apoi, șoricelu i-o spus:
Coată, feciorule de împărat, c-a vini on vânt cam friguros, să nu te celuiască și să te leși în cojoc jos, c-a vini unu călduros și-i durni fără măsură. Când tu îi durni, or vini cele șepte păuniță și Ileana Cosânzeana, or scutura păru și-or duce tăte perele.
I-o spus și-o dispărut șoricelu. N-o trecut mult și-o vinit vântu friguros, da fecioru cel mic al împăratului nu s-o lăsat în cojoc jos, o bătut și cel cu căldură, da n-o durnit fără măsură.
O vinit cele șepte păuniță și Ileana Cosânzeana și n-o măi găsât pere pe păr. O-ntrebat:
- Da cine o scuturat perele?
Fecioru de-mpărat le-o zâs:
Io le-am scuturat. Sânt ale mele. Mereț de-aici, să nu ieu o botă și să vă bat!
S-o dus păunițăle și Ileana Cosânzeana. S-o dus pănă unde s-o dus și-o zâs una:
- Cum să ne temem noi de el? Hai, merem să luăm perele!
O vinit înapoi și-o vrut să strângă perele. Fecioru de-mpărat și-o țâpat mîna păn iarbă și-o prins pe Ileana Cosânzeana de labă, de pchicior. Așè o strâgat de tare Ileana Cosânzeana, că s-o dezvelit casa împăratului.
Cum s-o văzut Ileana Cosânzeana cu fecioru de împărat, cu Cenușotcă, pe loc s-o-ndrăgit. O stat de vorbă câtva timp și-o vinit vremea să plece. I-o spus:
- De-i vrè să mă coți, mă găsești la tău de lapte dulce unde tăt doru să duce, că io fără tine nu măi poci trăi.
- Nici io fără tine nu măi poci trăi. O să te cot.
- Da să te grăbești, că dacă n-ajungi în tri zâle, nu mă mai găsăști, oricât îi umbla după mine.
Cele șepte păuniță au adunat perele și le-o făcut grămadă, apoi și-o luat zboru. Cenușotcă umple un coș cu pere și-l duce împăratului.
Tată, am adus un coș cu pere din părul tău. Vino și vezi. Am strâns celelante pere grămadă, poruncește să prindă la car și să să ducă după ele, să le aducă aici.
Cum ai putut tu, fiule, strânge atâtea pere?
Ei, tată, nime nu știe câte puteri am io, da n-am timp să vă spui, că trebe să plec.
Unde pleci, fiule?
La tău de lapte dulce unde tăt doru să duce, pă unde o hi și tău ăsta. Tu ai auzât, tată de el?
N-am auzât, fiule. Știu că nu te poci opri, da să te-ntorci, că ție îț voi lăsa împărăția, o meriț și ești stăpân de ea.
M-oi întoarce, tată, dacă oi găsî-o pe cea care ne fura perele. Am prins-o, tată și este măi frumoasă ca soarele. Fără ea io nu poci trăi și nici ea fără mine, numa s-o găsăsc.
Să ai noroc, fiule. Du-te și coat-o, da ai grijă cu cine te însoțăști la drum, să nu ai încredere în nime, decât în calu tău.
Îl ieu cu mine pe Tibi, că îl cunosc de mult timp și a crescut și el la curte.
Ia-l, fiule, da să nu te-ncrez în el. Țâganii trădează pântu orice.
Bine, tată. Măi am un ajutor și-o să mă folosesc de el, dacă oi ajunge la strâmtoare.
L-o luat pe Tibi cu el și-o plecat în grabă, să ajungă înainte de tri zâle, s-o măi găsească pe Ileana Cosânzeana la tău de lapte dulce. Tibi o luat-o înainte, zâcè el, să-i arate drumu. N-o mărs prè mult și l-o prins un somn, de nu-și putè țâne ochii deșchiși. Opresc la o margine de pădure și adorme feciorul de împărat. Are un vis. I-a apărut în vis Ileana Cosânzeana și i-a spus că nu e pe drumul cel bun, că nu în direcția aia trebe să margă. Să se grăbească, că nu măi poate de dorul lui.
Feciorul de împărat se trezește și-și aduce aminte de șoricel. Cât ai clipi din ochi, șoricelul o fost lângă el.
Care ți-e dorința?
Cenușotcă i-o spus unde merge și nu știe drumu. I se pare că mere în direcția greșită.
Nici io nu știu, da neamul meu e mare și e răspândit pe tăt pământu. Ai un pic de răbdare, că voi afla.
Dispare șoricelu și apare repede cu alt șoricel.
Ie-l pe el cu tine și te-a duce unde vrei s-ajungi. Însoțâtoru tău te-a făcut s-o iei pă drum greșit. Nu te mai încrede în el.
Cu ajutorul șoricelului și al calului o ajuns taman când Ileana Cosânzeana făcè ultima baie în tău cu lapte dulce. Îl vede fata și vine la țărm cu însoțitoarele ei.
Ai ajuns, dragul meu?
Am ajuns, Ileană Cosânzeană, că tu m-ai fermecat și nu poci trăi fără tine!
Nici io nu poci trăi fără tine, da, ca să mă poți lua cu tine, trebe să măi treci on hop, ultimul. Trebe să ghicești care sunt io. Vezi că sântem șepte la fel, da tu trebe să pui mâna pe mine, să mă prinz în brațe și să mă săruț. Numa atunci voi fi a ta și mă vei duce unde vrei. Dacă nu vei ghici, noi dispărem și nu mă vei mai găsî șohan*.
Auzând ce spune fata – de fapt, el auza o voce, da nu știa care fată grăiește – gându îi zboară la șoricel. Șoricelu se și așezase lângă piciorul drept al Ilenei Cosânzene. Descalecă și să duce drept la ea. O prinde în brațe și-o sărută cu drag.
A ta sânt, du-mă unde vrei. Cum m-ai găsit, dragul meu?
Mi-a spus inima, Ileană Cosânzeană. Acum, te duc acasă la mine și nu te-oi părăsi niciodată. Vom face nuntă și te-oi face nevasta mè.
Așè o făcut. O dus-o pe Ileana Cosânzeana la palaturile tatălui său, o făcut nuntă mare, mare, la care o participat fețe împărătești din cele patru zări. O băut, o mâncat și s-o distrat zâle multe. Zâce că și Soarele o stat în loc și s-o minunat de ce-o văzut acolo.
Cenușotcă și Ileana Cosânzeana o trăit ai mulț și fericiț și, poate, măi trăiesc și astăz, dacă n-o murit.
Io încălecai pe-o căpșună și spusăi o minciună.
Pă Tibi, care o măi făcut și alte rele, l-o pedepsât rău și l-o alungat de la curte. L-o dus în pădure și, măi întâi, l-o-ntrebat:
Știi Tatăl Nostru, Tibi?
Îl știu.
Ia spune-l. Pune-te în jerunț și zâ-l:
„- Dam ceresc, ceresc,/ Di la Magadesc./ Dam purure, dam ceave/ Pacatel de pacatel,/ Baros spre baros,/ Tuciurliga-i jos,/ Tandalia e jalé,/ Amin”. 
L-o măi pus să să-nchine, i-o dat o mamă de bătaie și l-o alungat, să margă încătro o vedè cu ochii.
                                                                                                            Opriș Rozalia, 84 de ani, 2015


(Din Cealăii lumii, culegere de proză populară din Aluniș, întocmită de Maria și Grigorie Croitoru, pregătită pentru tipar la Editura „Caiete Silvane”)

Autor: Maria și Grigorie Croitoru