Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Augustin Cozmuţa

Augustin Cozmuţa

Decembrie 2015

Duminică, 22 noiembrie 2015, s-a stins din viaţă 

ziaristul și scriitorul Augustin Cozmuţa.

Odihnească-se în pace!

 

Augustin Cozmuţa (14 noiembrie 1944, Cernești/Maramureş - 22 noiembrie 2015, Baia Mare). Critic literar. Facultatea de Filologie a UBB Cluj, 1967 (cu teza de licenţă „E. Lovinescu şi modernismul”) şi Facultatea de Filozofie (cu lucrarea de licenţă „Politicul în publicistica lui Eminescu”). Cursuri post-universitare de sociologia culturii şi a presei. Doctorand al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, specializarea Sociologie. Debut absolut în Tribuna, 1966. Din 1968, ziarist la Baia Mare. Membru al Uniunii Scriitorilor. Volume: Punct de trecere, interviuri, 1995; Punct de vedere, editoriale, 2000; Coasta Pacifică. Jurnal Californian, 2002; Punct critic, comentarii literare, 2004; Pagini de critică literară, 2010; Momente şi schiţe pe scena critică, 2013. A colaborat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Astra, Ateneu, Presa Noastră, Nord Literar, la suplimentele Maramureş şi Graiul de Duminică, la culegerile şi antologiile Pagini Maramureşene. 

 

Comentariile exegetului nu tind către exhaustivitate, ci sunt rodul unei riguroase selecţii, o selecţie ce se bazează atât pe importanţa cărţilor parcurse, cât şi pe valoarea demersului critic întreprins. (Gheorghe Glodeanu) 

Criticul are în vedere în egală măsură valoarea textului ca operă literară. În multe cazuri cronicile lui Augustin Cozmuţa se transformă în adevărate eseuri cu trimiteri şi conexiuni cu istoria literară, cu arta dramatică şi scenică. (Săluc Horvat)

Cred că este marele secret al acestei cărţi, scrisă cu energia verbului, cu spiritul de observaţie al omului care coboară într-un spaţiu fascinant, dar care ne spune că în acest Jurnal nu este vorba atât de mult despre America, cât, culmea, despre el, autorul, şi despre obsedantul spaţiu din care a plecat. (Gheorghe Pârja) 

Augustin Cozmuţa 

pentru veşnicie

 

Duminică 22 noiembrie 2015, a sunat ceasul plecării pentru Augustin Cozmuţa, la vîrsta de 71 de ani. Aşa cum a trăit, cu o demnitate pe care n-a trădat-o niciodată, nici în cele mai grele momente din viaţa sa, aşa a şi murit, după ce boala necruţătoare a secolului l-a doborît la pat, în ultimele sale trei-patru luni de viaţă. A suportat împăcat aceste zile, gestul simbolic pe care îl făcea prietenilor veniţi să-l vadă, acasă în Ferneziu, unde s-a retras după pensionare, era cu braţul drept ridicat şi cu pumnul strîns, semn că viaţa e o luptă pe care trebuie să o purtăm cu drag şi dor de ea. 

Augustin Cozmuţa rămîne legat pe veci de cotidianul Graiul Maramureşului, pe care l-a condus ca redactor-şef vreme de douăzeci de ani, din decembrie 1989 şi pînă cînd s-a retras din activitatea jurnalistică. S-a impus nu prin autoritarism, ci prin înţelepciunea de-a înţelege libertatea ca o constrîngere asumată. În perioadele grele de după Revoluţie, prin editorialele sale echilibrate, în care susţinea linia ponderată, a fost formator de opinie publică în judeţul Maramureş. 

S-a născut în Cerneşti, la 14 noiembrie 1944; liceul, în Tg. Lăpuş; licenţiat în filologie şi filosofie, la Cluj. Ziarist din 1968, specializat în domeniul cultural. A scris opt cărţi de interviuri, critică şi comentarii literare, artă plastică şi dramatică, editoriale şi un jurnal de călătorie în California, prin care rămîne în istoria culturii ca un punct de referinţă. În ultimii cinci ani a fost secretar de redacţie al revistei Nord Literar. Membru recunoscut al Uniunii Scriitorilor din România.

În trecerea sa prin lume, a pus întrebări ca ziarist şi a dat răspunsuri ca scriitor şi intelectual de rasă. Un om al cărui bun-simţ crea civilitate şi impunea în jur respect. Augustin Cozmuţa a privit lucrurile cu ochii săi şi le-a judecat cu mintea sa înţeleaptă, pentru a se convinge de adevărul lor. Îl regretăm nespus de mult!

Nicolae GOJA