Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Flăcăul şi fata – iubiţi şi peţitori

Flăcăul şi fata – iubiţi şi peţitori

Decembrie 2015

Categoria colindelor Flăcăul şi fata - iubiţi şi peţitori (120-147) cuprinde piese care erau cântate cu adresă directă la fetele şi feciorii aflaţi în preajma căsătoriei. Atmosfera creată de poezia acestor colinde este una apropiată celei de basm, căci lumea visată şi dorită este adusă în cea reală. Ca toţi mirii şi miresele din poezia nunţii, fata şi feciorul din colinde sunt personaje minunate, având însuşiri deosebite.

Flăcăul, voinicul, este neapărat fecior de împărat sau de crai ori cel puţin un domnuţ, băiat de boier. El are grajd de aur şi un cal graur asemenea celor din poveşti, bun prieten, sfătuitor şi slujitor, pe care feciorul îl hrăneşte cu fân, dar mai ales cu grâu roşu vânturat şi-l adapă cu vin roşu strecurat. Acest cal aproape năzdrăvan îşi trece stăpânul peste mare fără să se ude şi ia parte la bătălii cu turcii. Când domnuţul vrea să-l vândă, însă nu cere preţul meritat: Tăt păşuţu taleru,/ Tăt păruţu galbânu (120), calul se supără. La despărţire îi propune stăpânului să-şi aducă aminte ce-au făcut împreună şi: Amândoi mâna să dăm,/ Amândoi să ne iertăm. 

Curajul şi iscusinţa voinicului ies la iveală când trece cu succes proba de a încăleca şi învăţa fără căpăstru calul cel nărăvaş al fetei (141, 142). Tânărul se vădeşte a fi, de asemenea, un plugar harnic şi foarte priceput: cu o mână el mână opt boi la arat şi cu una culege şi alege flori de primăvară – mierâuţă şi roşiuţă – pentru a împleti o cunună pe care s-o dea drăguţei spre bucuria ei şi a părinţilor că au fată la vârstă de cunună, adică de logodit şi măritat. 

Flăcăul nostru visează că se însoară (123, 124), merge la fete (145) pe care le judecă după cinste şi frumuseţe: Cè din deal ca ş-un păhar,/ Cè din vale ca ş-o floare. Paşii următori sunt: peţitul, tocmeala zestrei şi nunta cu fiica gazdii cè frumoasă.

Fata este prezentată printr-un portret fizic sumar, cum se obişnuieşte în stilul folcloric, unde numele sau o singură trăsătură evidentă evocă un tip uman cu tot ceea ce are el caracteristic fizic, moral şi temperamental. Ea este fiica gazdii cè frumosă, fată de domn mare, fată dalbă dă-mpărat, ruminioară sau luminioară şi cu d-ochi negri. În esenţă, eroina este o fată frumoasă, cu faţa rumenă şi luminoasă, cu ochi negri româneşti, tocmai bună de peţit şi luat. Ştiindu-se fată fecioară la vârsta de măritat, ea se comportă după prescripţiile mediului în care trăieşte: culege flori din grădină şi-şi împleteşte o cunună, simbol al stării civile de fată de măritat (131, 132); poartă obiecte cu aceeaşi funcţie ca şi cununa: inel pe deget şi măr în sân; culege flori şi face struţuri pentru feciori şi o pană specială pentru peţitorul pe care-l aşteaptă, fiindcă se apropie câşlegile cu nunţile; e harnică şi pricepută, mereu coase, chindiseşte şi împistreşte gulere şi năfrămuţe pentru tată, frate şi peţitorul dorit şi visat; împodobește de sărbători interiorul casei, în stil etnografic local şi aşteaptă ceata feciorilor colindători şi peţitori, pe care îi primeşte solemn şi îi cinsteşte după ceremonialul păstrat din bătrâni, descris în rezumat de textul n. 130 din Buciumi, Sălaj, din care cităm: Dar la masă cine şede?/ Şede fata cè frumoasă/ C-un păhar galbân în mână,/ La câţi vin la tăţi închină,/ Le-nchină şi mulţumeşte,/ Pă Dumnezău mulţumeşte.

Rămăşiţe de gesturi şi obiecte magice cu caracter simbolic, rituri străvechi şi vrăji răsar ici-colo din textele colindate, spunându-ne câte ceva despre credinţe, mentalităţi, atitudini, sentimente şi acte de comportament din alte vremuri. Toate acestea, pentru noi, cei de azi, sunt motive poetice, dar ele au avut alte funcţii, demult, în vremea sincronismului primar.

Din zona liricii şi din poezia nunţii a pătruns în colinde motivul înstrăinării fetelor prin căsătorie. Fetei peţite (129) i se prezice un viitor trist din cauză că va fi ruptă de familia în care s-a născut, a crescut şi s-a format ca om. Acolo florile i se vor părea surori, brazii, fraţi şi cioatele din pădure, părinţi. Motivul ar putea fi general românesc. În tipul 89 – Fata tristă în preajma căsătoriei (127), în vreme ce toate fetele din şezătoare torc fuioare, fiica gazdei plânge de necaz. A avut peţitor un fecior de crai, dar mamă-sa n-a vrut s-o dea. Femeia îşi motivează gestul pe existenţa unei mari diferenţe sociale şi materiale între familia ei şi a craiului. Ai fetei nu pot face faţă cerinţelor unei nunţi şi încuscriri costisitoare: - Draga mamii, cum te-oi da?/ C-acolo sânt patru fraţ/ Ş-aceia trebe-mbrăcaţ;/ Şi mai sânt patru surori/ Şi le trebe brâu cu flori;/ La nălţata-mpărăteasă/ Trebe roche de mătasă;/ La nălţatu împărat/ Trebe cal încălecat. A nu se uita că aici e vorba de nişte daruri obligatorii ca obicei, care nu se pot târgui ca, bunăoară, zestrea cerută în tipul 116 – Tocmeala zestrei (143, 144), unde uşor se poate ajunge la înţelegere, mai ales dacă frumuseţea fetei l-a cucerit pe pretendent. Văzând peţitori venind, mama o lămureşte pe fată asupra situaţiei existente: Vin la mine, cer pă tine,/ Ceru-şi multe cătră tine:/ Ceru-şi plug cu şase boi,/ Noi le-am făgădit cu doi;/ Ceru-şi turma jumătate,/ Noi le-o dăm a trie parte... (143)

Pentru a-l ajuta pe cititor să-şi poată închega o imagine cât mai aproape de adevăr despre subiectul nostru ne îngăduim să propunem reproducerea în întregime a câtorva texte.

 

80 A - Leagăn de mătase

 

 122

 

Dulaş mare cât de mare,

 Leru-i fică, dragă fică,

Cât de mare margini n-are,

Marginile bat munţii

 5. Şi stropii îşi bat norii;

Pântre brazi, pântre molizi

Noată-şi, noată bou’ sfânt

Cu coarnele de argint;

Cum înoată, coarne-şi coată.

 10. Da în coarne ce-şi dădu?

Un legăn, de-a lui legăn.

Da în leagăn cine şede?

Şede fiica gazdii, ea.

Da lucruţu ce-şi lucra?

 15. Împistreşte, împistreşte

Guleraş tătâne-său,

Năfrămuţă frate-său.

 

Tihău, j. SJ, 1925-1940

 

 

86 - Visul flăcăului

 

123

 

Pă valea rânteazului,

Paşte murgu Iancului.

Murgu paşte şi rântează,

Iancu doarme şi visează;

 5. Şi visează că se-nsoară

Şi iè p-o fată fecioară.

Da pă fată cum o cheamă?

Marişcă, de bună samă.

U-ar lua di su pădure,

 10. N-are bardă, nici săcure;

U-ar lua de-aici din sat,

N-are viganău tărcat.

 

Ariniş, j. MM, 1967

 

 

88 - Porumbeii peţitori

 

 125

 

Da greu, gazd,-ai adormitu, 

 Florile dalbe,

De soarele-o răsăritu,

 Florile, florile dalbe,

 5. Cu tri rază în tri lături;

Una rază-i răzâmată

De vârfu mălinului;

Mălinu să clătinară,

Tri porumbi din el zburară,

 10. Jos la ţară să lăsară,

La fântâna gălbinioară

Zugrăvită cu inele

De la fete feciorele

Şi să mărite cu iele.

 

Urmeniş, j. MM, dec. 1971

 

 

Fata aşteaptă peţitorii

 

 128

 

Tri puiţ de golumbaş,

Mândru-şi cânt-on iegăraş.

Şi-aşè-şi cântă de cu jele

De gândeşti că codru piere.

 5. - Du-te, fică,-n ceiè casă

De revarsă grău pă masă,

Pune colac pă fereastă,

C-or vini colindători

Şi la fică peţâtori.

 10. Peţî-u-or şi duce-u-or

Păstă munţ în alte curţ,

La părinţ necunoscuţ.

Unde-a vedè ciungi păliţ,

Gândi-ua că i-s părinţ;

 15. Unde-a vedè vo doi braz,

Gândi-ua că i-s fraţ;

Unde-a vedè rât cu flori,

Gândi-ua că i-s surori.

 

Băseşti, j. MM, 1967

 

 

 Fata şi împodobirea casei

 

 130

 

Asta-i fata cè’ frumoasă,

Mândru şi-o gătat prin casă:

La fereşti, pene domneşti,

La obloace, busuioace,

 5. Păstă pat, pană de brad,

Păstă masă, pană-aleasă .

Dar la masă cine şede?

Şede fata cè’ frumoasă

C-un păhar galbân la mână,

 10. La câţi vin la tăţi le-nchină,

Le-nchină, le mulţumeşte,

Pă Dumnezău mulţumeşte.

 

Buciumi, j. SJ, 2007

Cununa împletită de fată

 

133

 

În ce verde grădiniţă

Este-o dalbă fecioriţă,

 Hoi Leru-i, Doamne,

 flori dalbe de măr,

Da lucruţu ce-şi lucrează,

 5. Împleteşte-o cununioară,

Da liuări nu-i ajungele,

Dară s-or împrumutale

De la două-trei fătuţe.

Da cununa-a cui a file?

 10. Noi om da fetii gazdile.

Şi-o prinsă-i de mânecuţă

Şi-mi păru cam tânăruţă.

Lasă fata şi mai crească,

Minte-n cap să-şi dobândească!

 15. Şi-un firuţ de busuioc,

Dă-i, Doamne, fetii noroc!

Şi-un firuţ de nintă creaţă,

Dă-i, Doamnè, fetii viaţă!

 

Cizer, j. SJ, 1954

 

 

101 - Plugarul şi cununa fetii

 

 134

 

Pă dealu cu stânjenei,

 Doru m-o dajuns!

Mândru-şi ară plugarii,

Da nu-şi ară ca unu,

 5. Ca unu, ca Uănuţu,

Că c-o mână opt boi mână

Şi c-o mână flori culege,

Nu culege, că le-alege

Ca şi-şi fac-o cununiţă

 10. Şi i-o deie la drăguţă.

- Na, Uăniţă, cununiţă

Şi-ţi fie de veselie,

La părinţi de bucurie.

 

Corund, j. SM, 1967

 

 

104 - Peţitorii, mărul, inelul şi cununa

 

 140

 

Cè mai mare-a gazdii fiică,

 Ruminioară, ochii negri,

Dimineaţa s-o sculat,

Poale albe-o sufulcat,

 5. Cofa-n mână u-o luat,

La fântână ş-o-alergat,

Tri voinici u-o daşteptat.

Unu la iè s-o ţâpat,

Măruţu i l-o luat.

 10. - Dă-mi, voinice, măruţu!

Putrăzî-u-ai ca dânsu,

Ca dânsu, ca măruţu!

Unu la iè s-o ţâpat,

Inelu i l-o-apucat.

 15. - Dă-mi, voinice, inelu!

Rujini-u-ai ca dânsu,

Ca dânsu, ca inelu!

Unu la iè s-o ţâpat,

Cununa i u-o-apucat.

 20. - Dă-mi, voinice, cununa!

Cununa-te-ai cu dânsa,

Cu dânsa, cu doamnă-sa.

 

 Băseşti, j. MM, 1967

 

 

116 - Tocmeala zestrei

 

 143

 

Fată dalbă de-mpăratu,

 Corinde-i Doamne,

Dimineaţă s-o sculatu,

S-o lăut, s-o piptănatu,

 5. Corinde-i Doamne,

Şi mai mândru să-mpletele,

Cu cosiţe-n şase diţe,

Printre ele romaniţe,

Printre ele cărăjele.

 10. Cofe-n brânci şi-o apucatu,

La fântână-o alergatu,

La fântână păn grădină,

Vine-n casă, spune-n masă.

- Ciudă, maică, ce văzui!

 15. Fântâna-i înconjurată,

De voinici împintenată.

- Nu-s aceie voinicei,

Acie-s cuscriţii tăi.

Vin la mine, cer pă tine,

 20.Ceru-şi multe cătră tine:

Ceru-şi plug cu şase boi,

Noi le-am făgădit cu doi;

Ceru-şi turma jumătate,

Noi le-o dăm a trie parte;

 25. Ceru-şi pungi cu bani mărunţi.

Coată-n ladă, că-s grămadă!

Coată-n pod, că banii-s bot!

Tu, fică, te cotodeşte

Şi corinda ne-o plăteşte

30. Cu vreo doi-tri arginţăi

31. Şi p-atâţia mânânţăi.

 

Cizer, j. SJ, 1954

118 - Flăcău cu trei iubite

 

145

 

Când eram la vremea melu,

 Boişorule,

Câte trii drăguţe-avem,

 Boişorule:

 5. Una-n deal şi una-n vale,

Una-n uliţa ce mare.

Până umblai pă la toate

Mă cuprinsă miazănoapte.

Mă dusăi la ce dintâie,

 10. Că de-o lună să mânie.

Mă dusăi la ce din dealu -

Ce din deal, ca ş-un păhar;

 Ce din vale, ca ş-o floare,

Ce din uliţa ce mare

 15. Şti-o dracu ce bai are,

Nici capu’ nu o doare.

 

 Medişa, j. SM

Pândarii îndrăgostiţi

 

 146

 

Colo jos între livezi

Ieste-un pom cu poame verzi,

Cu crengile la pământ;

Face poame nu le coace,

 5. De pândar pă cine-om pune:

Da pă ciune şi pă june.

Tăt pândiră, cât pândiră,

De la-o vreme să iubiră;

Tăt cotară, cât cotară,

 10. De la-o vreme să luară.

 

 Băseşti, j. MM, 1958

 

Note:

Conţinutul materialului a fost preluat din volumul: Augustin Mocanu, Colinde româneşti, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011.

Numerele dintre paranteze arată ordinea textelor în volumul amintit, precum şi ale textelor reproduse integral ca exemple.

3. Titlurile sub care apar textele numesc tipuri de colinde care ilustrează subiectul general.

Autor: Augustin Mocanu