Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



„Iarăşi şi iarăşi”, Decembrie

„Iarăşi şi iarăşi”, Decembrie

Decembrie 2015

De sus, din Ontologie, cade Creaţia peste pământ. Eterul se înfioară de lăstarii fragili ai devenirilor. Câmpul devenirilor cuantic. Ca după o ploaie. 

Cu turmele de aur, suntem în transhumanţă şi în tumult. „Împotriva vântului, a grindinei, a furtunilor”. Cărările trec şi pe-aici. Înspre o patrie îndepărtată, abia întrevăzută. Patria ideală.

Vegheată, aici şi acolo, de al nostru „Christ aux mille visages”.

Cel ce se satură de Duhul Sfânt e ţesut numai de Înţelesuri; cel ce cultivă asemănarea va desăvârşi chipul, în ţinutul acestui Extra-Sens. Aurea sectio, şirul lui Fibonacci („în crin, margarete, ananas şi ADN-ul uman”), spirala de aur (în urechea internă umană), unghiul de aur (în dispunerea petalelor de trandafir)... şir atât de ataşat de numărul de aur (în staminele plantelor, în devenirea albinelor, în evaluarea corpului uman, în „cochiliile cântătoare”, dar şi în piramide, catedrale gotice, Parthenon...). Toate aduc la suprafaţă „...ce système pour tenter de decouvrir le plan divin derrière toute chose”1.

Topos desfăşurat în cotidian şi în euharistie. Și, cu tot trecutul, mereu în prezent.

Cotidian, într-un πR² fără început şi fără sfârşit.

Acum, la prima ninsoare, facem un elogiu al Hematiei, un elogiu al picăturii de rouă care s-a făcut un sublim cristal de nea, sus pe Dragonul Carpatic. În picătura aceasta, de la Newton încoace, „într-un vârtej clocotitor de particule”, se reflectă glorios universul, până jos, la baza Piramidelor. I-am întors lui Newton, după atâtea veacuri, un triplu curcubeu pe care l-am văzut articulat, cândva, în Golful Strimonic. El a vorbit despre Curcubeu. A fost arhitectul. L-a dat şi altora, ca teorie. L-a profesat. Ne-am îmbogăţit de pe urma lui.

La ora Naşterii, am găsit şi aceste frumoase adevăruri ale lui Khalil Gibran: „in one drop of water, we are found all secrets of the oceans; in one aspect of you, are found all the expects of the existence”. 

Ne naştem, ca noeză, „unul în abruptul frig al altuia”. Cu adevărul în mitocondrii. Aşa, s-ar părea că, în această ţară, în desăvârşita „măreţie a frigului”, înstrăinarea nu şi-ar mai avea rostul. Între „oul dogmatic” („ceasul galben necesar”) şi acel „mormânt de scorţişoară” de mai târziu, cu lumile totale şi în legănare. 

În câmp românesc: „Copii cu sorcova, la geamul îngheţat”2 şi, călăuziţi de Steaua de pe harta familiară a Cerului: Gaspar, Melchior şi Baltazar. Ei sosesc încă şi încă, oferind, şi astăzi, excelenţa din darurile lor: smirna şi tămâia, aurul oriental, numărul de aur supratemporal.

E sărbătoare aici, în Nordul Magnetic. Într-un „extaz al unităţii” în care Totul e grăunte, cu „măruntele lumi” care „păstrează dogma”; cu pentagrama din mărul  domnesc din grădina arhetipală; Întregul stă în seminţuri, în viitoarea Încolţire. Să auzim grâul cum rupe pământul, spre Decembrie. Deja s-a aşezat. E năvalnica germinare. Totul este spre a fi, aici, în Hiperboreea. Spre „pâinea cea de o fiinţă”. E numărul φ inserţionat în toate. Suntem Pheönix ce se nutreşte cu Duhul Sfânt, în aceste patrimonii în aer liber, în care „Transcendentul coboară”, până la a se face o asimptotă la a fi pământ. Gloria in excelsis Deo!

„Să salvăm de la moarte frumoasele chipuri”, adevereşte poemul.

Şi contemplăm, în veacul n de la zidirea lumii, pustiul şi tristeţea din Eclesiastul care a măcinat tot, a spus tot. Shir Hashirim.

„Singurul lucru nou sub soare” – „o pajişte întinsă în vârful unui ac”3 – rămâne Întruparea: sinteză a lumii, patern al universului metareal; loc geometric al lumilor dintotdeauna. Matricea.

Revenim la Rupert Sheldrake, cu ale sale „Experiments That Could Change the World”4. El se referă la „întâmplări cu animăluţe mari şi mici”. Și H. Burr5: sublima lor Salamandră – în actio instans, pe punctul de a se naşte – care defineşte şi se defineşte prin „câmpul morfic”6 atât de real. În copilărie, aveam salamandre în apa fântânii. Eram atentă la apa din cana de la fântână, să nu cumva să beau o mică salamandră. Nici nu ştiam cât mă va minuna ea mai târziu, când am aflat, despre ea şi despre lume, esenţialul: aşadar, vă dăruiesc, în Decembrie, o salamandră: vă veţi cunoaşte, prin ea. Spune ceva despre Dumneavoastră-necunoscutul. Embrion fertilizat fiind, ea iradiază din miezul unui câmp – o umbră-schemă care este însăşi salamandra viitoare; acest câmp-schemă este cucerit tenace de embrion, în infinitezimale ritmuri, „într-o coerenţă perfectă”, până la salamandra adultă, pe care o vedem, apoi, în toată splendoarea. La sfârşit, cele două „proiecte” se suprapun. Arta unui grafician din umbră. Tot în copilărie, ne contemplam chipul, în oglinda apei din râmnicul din grădină. Și găseam, în apa aceea, printre fuioarele de mătasea broaştei, exact aceste formaţiuni, cu un punct intens, negru-maroniu, în centrul lor. Nu ştiu de unde ştiam dar ştiam că, într-o altă zi, va zbura, de acolo, întreagă,  într-un mic arc prin aer, o broscuţă. Un răsad de plantă are, alături, infuzată eteric planta adultă. Care ştie „cum” va fi. Asemeni acestora, şi copilul, în cele nouă luni, pre-natal, doarme lângă umbra sa; apoi, rupe din Timp, cucereşte o formă, ocupă strategic o energie, până la a fi adultul venerat de Enciclopediile lumii. Vitruviu, Leonardo da Vinci... şi el, copilul, ştie „cum” va fi. Dar programul este la Altcineva, care „ţine-n mână căderea asta nesfârşit de blând”. E în constanta pe care Einstein şi teologii veacurilor au numit-o Dumnezeu. 

Sacramental şi sacrificial – cu antagoniile necesare în anvergura Duhului. Toate ţin de Timp. De armonia şi de ravagiile proporţionate de Timp şi de Gravitaţie.

Trăim în Geneză – aceeaşi, de neschimbat, de la începutul lumii până astăzi; este Decembrie, în axa boreală a pre-Facerii. Un Decembrie spagiric, cu sublimări de substanţă. Mereu nuanţat, mereu în alb absolut. Deşi ne clătinăm, în entropie, trăim sub miracolul celor ce acoperă pământul şi răspândesc chipul Mariei Domnului și al slăvitului său Prunc. Cu frumuseţea lor atemporală, aparţinând tuturor noroadelor. Dar încă nu s-a aflat că, în complexa noastră contemporaneitate, Fiul este încă şi încă crucificat. Între deşerturile din Orient şi Occidentul nefericit contemporan. Şi doar s-a promis: „Nu va pieri Fiul atâtor lacrimi”. Nu se va umbla tocmai la esenţa aceasta. Care s-a zidit şi a suferit în timp. Câmpul său morfic atât de special! În umbra şi în penumbra lumii. Dar, vorba mamei: „Încă n-aţi pus destul genunchiul la pământ”.

Frânturi de versificaţie din: Liliana Ursu, Daniel Turcea, Nina Cassian, Mihai Ursachi, Lucia Olaru Nenati, Ion Barbu, L. Blaga, R.M. Rilke, Gibran... umbre din Anca Manolache... 

 

1 Priya Hemenway, Le Code Secret, La formule mystérieuse qui régit les arts, la nature et les sciences, Evergreen, Köln, 2008.

2 O tapiserie (în fir de argint, lână brumărie și perle) a iubitei Doamne Mimi Podeanu; tapiserie care se află la Muzeul Regal de Artă (1972).

3 ...și, spune Flamarion, în Urania: „sunt 18 septilioane de molecule, în vârful unui ac”.

4 Citat și în Lynne Mc. Taggart, The Field: The Quest for the Secret Force of the Universe, 2002, Prava i Prevodi International Literary Agency, Belgrade.

5 H. Burr, The Fields of Life, Ballantine, New York, 1972.

6 Rupert Sheldrake, The Presence of the Past, London, Collins, 1988; The New Science of Life, London, Paladin, 1987.

  M. Schiff, The Memory of water, Harper Collins, 1994.

 

Autor: Nazaria Buga