Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Tălmăciri sălăjene: Bătălia de la Jibou (II)

Tălmăciri sălăjene: Bătălia de la Jibou (II)

Decembrie 2015

Valea care duce de la Şimleu la Jibou se află la poalele primului şi celui mai înalt şirag de creste a munţilor. De îndată ce am aflat de amintita mişcare a duşmanului, am lăsat în şanţurile de la Creaca numai două batalioane şi am pornit către sistemul defensiv din Jibou, trimiţând bagajele în sus pe valea Someşului [în original: Samosch]. Situaţia fortificaţiilor de aici îmi era cunoscută ca urmare a primei vizite. O problemă gravă o reprezenta apărarea aripii stângi. Am amintit anterior că austriecii, când au renunţat să vină către Creaca, au ales să treacă pe la Jibou: au evitat deplasarea prin cea mai răsărită ramură a munţilor şi s-au deplasat între aceasta şi un alt şir muntos, acoperit de o pădure înaltă şi rară. Aceste două culmi muntoase sunt străpunse la Jibou de râul Someş şi cea de-a doua are o pantă blândă, cultivată, dispusă în semicerc. Culmea acestui deal [notă în text: dealul Cigleanului] se afla în legătură cu înălţimea pe care se sprijinea aripa stângă [amplasată pe valea Agrijului]. Coasta era fortificată, la fel şi jumătate din vale, de unde se ridica un abrupt imposibil de urcat [dealul Borzei]. Aici mi-am amplasat bateriile de artilerie, de unde băteau întreaga arie semicirculară deja amintită. Coasta aflată în dreapta acestei culmi era şi ea împânzită de tranşee până la albia râului, care se putea traversa; iar dincolo, pe o movilă, se găsea un alt şanţ. Întrucât flancul stâng era slab protejat, l-am asigurat, atât cât s-a putut, cu baricade improvizate din copaci prăbuşiţi – dar, din lipsa forţei de muncă, n-am reuşit să le terminăm.

De îndată ce Károlyi m-a înştiinţat despre plecarea inamicului către Jibou, i-am ordonat să-mi trimită brigada [condusă de generalul] Sennyey [în original: Jennei] prin [Pasul] Creaca, iar el să rămână cu propriul corp de armată în apropierea taberei duşmane, ca s-o poată ataca şi incendia în momentul când Herbeville va mărşălui către mine; pentru că nu trebuia decât atât ca să-l nenorocim cu desăvârşire. În ajunul zilei Sfântului Martin [10 noiembrie], armata sa a campat într-un loc vizibil de la noi, în valea prin care venise; aripa stângă o îndreptase către Someş, în vreme ce restul ne era ascuns de o culme. Se aflau la doar o oră depărtare de tranşeele noastre, ceea ce-ar fi favorizat atacul lui Károlyi. Seara, în timp ce am stabilit ordinele şi am repartizat generalilor comanda trupelor, cunoscând prea bine firea irascibilă şi scrupuloasă a lui Forgách, ştiam că va pretinde să conducă flancul drept, deoarece marchizul Des Alleurs era doar locotenent-general. Pentru a preveni [izbucnirea unei gâlceve], le-am cerut să se înţeleagă între ei. Drept pentru care Forgách, înţepat, dar păstrând o aparenţă de civilitate, a cedat comanda aripii drepte marchizului Des Alleurs, sub pretextul că era compusă din grenadieri francezi şi alte regimente străine, cu care marchizul s-ar fi înţeles mult mai lesne decât cu trupele ungureşti.

În ziua de Sânmartin (11 noiembrie), le aranjasem pe toate, când am primit o scrisoare de la Károlyi, în care mă asigura că-mi va îndeplini cu multă atenţie toate ordinele şi că a luat poziţie pe o înălţime pe care ofiţerul curier mi-o va indica personal. Nu-mi rămăsese altceva de făcut decât să inspectez posturile de dincolo de râu. Întrucât am crezut că voi avea timp s-o fac după prânz, m-am dus să mănânc.

Masa a fost pregătită într-un sat aflat la o leghe depărtare, [în Surduc, la conacul contelui Csáky László,] unde trimisesem anterior şi bagajele armatei. Terminasem prânzul, când mi s-a raportat că a fost observată o mişcare pe flancul stâng al duşmanului; şi, cum acesta putea avansa mascat de înălţime, mi-am dat seama pe loc că se va îndrepta către şanţuri, că va urca coasta şi va trece creasta aflată la mijlocul distanţei. Drept pentru care am sărit în şa, să mă deplasez [la faţa locului]; după câteva clipe am auzit salvele de foc, dar ele n-au continuat prea mult şi, tot înaintând, ne-am întâlnit cu fugari, iar apoi cu însuşi marchizul Des Alleurs, care mi-a spus că aripa stângă a fost spulberată şi, văzând că nu poate face nimic cu dreapta, s-a retras. Peste încă puţin, a apărut şi Forgách, mi-a raportat că [detaşamentul călare] croat [în original: les Rasciens] şi câteva escadroane germane s-au strecurat prin dumbrăvile din stânga şi au apărut brusc pe culme, că trupele de cavalerie comandate de el nu şi-au făcut datoria, că infanteria a fost atacată simultan din flanc şi din faţă, prin urmare s-a retras aşa cum s-a putut. Nu mi-a venit să cred că pedestrimea a putut suferi pierderi mari pe acest teren împădurit şi deluros, atât de propice pentru retragere; dar cum ea era formată mai ales din detaşamente ungureşti, [am văzut] că foarte puţini s-au întors în tabăra [ardeleană]. Nimic nu este mai greu decât să se stabilească pierderile în asemenea împrejurări fortuite: până şi răniţii, dacă sunt capabili să se deplaseze, mai degrabă se îndreaptă către casă ca să fie oblojiţi de babele [bosorcoaie] decât să apeleze la chirurgii armatei, de unde rezultă un număr mare de leziuni prost vindecate şi de soldaţi invalizi. Am stabilit pentru ei recompense, înmânate atunci când au revenit [la oaste]; ele au fost acordate şi văduvelor în stare să dovedească moartea soţului.

Auzind toate aceste veşti provocatoare de durere, am poruncit ca înainte de toate, bagajele să fie duse în mica fortăreaţă din Gherla [în original: Samosch-Vivar], unde-mi stabilisem garnizoana. A trebuit să trecem peste un alt şir de creste, nici prea înalte, nici dificile, pentru a coborî în Valea Someşului, largă şi peste măsură de plăcută. Privite de pe o înălţime [indicată de tradiţia locală drept Piscuiul Ronei], am zărit în depărtare o mulţime de călăreţi care se apropiau în bună rânduială din direcţia pe care duşmanul ar fi ales-o ca să ne taie retragerea. Cu acest prilej am constatat cât de mult se deosebeşte curajul sufletului, adevărata măsură a vitejiei, de tăria inimii. Unul din generalii mei, căruia niciodată nu s-ar fi bănuit că i-ar lipsi vreuna, şi-a pierdut capul la vederea escadronului respectiv şi s-a apropiat de mine urlând că trebuie să iuţim ritmul deplasării şi să abandonăm căruţele. Această izbucnire necontrolată m-a surprins şi mi-au scăpat câteva cuvinte de indignare, prin care i-am ordonat să trimită un grup de cercetaşi ca să lămurească situaţia: pentru că era mai raţional să presupunem că sosea mult-aşteptata brigadă a lui Sennyey decât să credem că ne dibuise duşmanul, a cărui cavalerie n-ar fi reuşit un asemenea tur [de forţă] pe nepusă masă – pe de altă parte, el nu s-ar fi apropiat atât de agale. Însă puţin a lipsit ca purtarea demnă de milă al unui general să stârnească dezordine, deoarece a continuat să strige şi să vorbească aiureli chiar şi după ce m-a părăsit. Lucrurile stăteau după cum mi-am închipuit: era brigadierul Sennyey, care se desprinsese de Károlyi încă în seara precedentă, conform ordinului meu. În schimb, partea esenţială [a planului de bătaie] nu fusese pusă în practică, deoarece Károlyi, în loc să treacă la treabă, a convocat un consiliu de luptă, unde i-a consultat pe ofiţerii pe care se bizuia şi al căror hotărâre a urmat-o, deşi n-ar fi trebuit. Ei l-au convins că am trimis ordinele cu pricina în lipsa unei cunoaşteri [exacte] a situaţiei inamicului, de care se puteau apropia doar printr-o strungă, punct cu siguranţă păzit de trupe, prin urmare, se cuvenea să fie judecate cu atenţie toate consecinţele unei asemenea întreprinderi; poate că ar fi fost mai bine să păstreze detaşamentul întreg şi în siguranţă decât să rişte [un atac], deoarece dacă duşmanul va forţa tranşeele [şi se va instala în ele], îi va fi mult mai uşor să ne hărţuiască [de acolo]. În schimb, dacă am fi suferit pierderi ale ambelor corpuri de armată, nemţii ar fi reuşit să se încartiruiască şi să ierneze netulburaţi în Ardeal. N-am putut niciodată să cred ceea ce mi s-a spus ulterior, că generalul Pálffy [în original: Palfy] l-ar fi corupt, iar contele Károlyi m-ar fi trădat încă de pe atunci; în schimb, sunt foarte convins că s-a lăsat abătut de raţionamentele celor pe care-i credea mai pricepuţi într-ale meseriei [războiului] decât păream să fi fost eu. Însă este cert că acest general [Károlyi] îmi cunoştea intenţiile dinainte să vin în Ardeal, întreprindere care a părut să-i fie pe plac. Dacă aş fi ştiut că nu-i convine, aş fi procedat altfel; deoarece ştiam prea bine din experienţă că avea o gândire fertilă, astfel încât [Károlyi] găsea întotdeauna un motiv plauzibil ca să nu facă nicidecum ceea ce nu dorea. Aşa s-a întâmplat ca toţi generalii mei aflaţi la comandă să conlucreze pe parcursul acestei campanii la sporirea gloriei bonomului Herbeville. Cu siguranţă, Károlyi a avut posibilitatea să atace tabăra inamică dinspre drumul de ţară aflat în spatele flancului stâng [al austriecilor] şi nimic nu l-ar fi împiedicat să procedeze identic şi pe partea dreaptă, de-a lungul văii pe unde s-a deplasat armata inamică. Se afla în apropiere, putea să vadă tabăra, să vadă că [Herbeville] nu lăsase decât obişnuita strajă călare atunci când pornise către tranşeele aflate la o oră depărtare. Mai mulţi ofiţeri tineri au mormăit împotriva părerii acestor experţi închipuiţi, a căror [viziune] a prevalat; ba chiar au rămas convinşi că tot ceea ce a urmat le-a validat judecata.

Către seară, am ajuns la Gherla cu rămăşiţele armatei mele. [...]

 

Traducere de Györfi-Deák György

 

Surse de bază:

François II Rákóczi, prince de Hongrie, Histoire des revolutions de Hongrie: Les memoires du Prince François Rakoczy sur la guerre de Hongrie, depuis 1706 jusqu’a` la fin, a La Haye, chez Jean Neaulme, 1739, pp. 259-272.

http://www.notesdumontroyal.com/note/449

II. Rákóczi Ferencz fejedelem emlékiratai a magyar háborúról, 1703-tól végéig (1711), közli Thaly Kálmán, kiadja Ráth Mór, Pest, 1872, pp. 155-165.

https://archive.org/details/iirkcziferenczfe00rkcz

Autor: Rákóczy Ferenc II