Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



File din istoria localităţii Derşida (II). Şcoala

File din istoria localităţii Derşida (II). Şcoala

Decembrie 2015

La fel ca în alte sate româneşti, şi la Derşida credem că primele noțiuni școlare au fost inițiate de preoți și cantori, în tinda bisericii de lemn. În lipsa unor învățători calificați, cantorii bisericii au început să-i învețe pe copii să buchisească literele și apoi să scrie. 

Primul învăţător păstrat în tradiția populară din Derșida, conform informațiilor primite de învățătorul Ioan Mureșan în anul 1929 de la bătrânii satului, ar fi fost cantorul Șandor1. 

În anul 1867 îl regăsim ca învățător pe Demetriu Todoreanu. Exista și cantor la biserică, în persoana lui Avram Pop, ceea ce înseamnă că Demetriu Todoreanu era învățător cât de cât calificat. Școala, la fel ca biserica și casa parohială, era din lemn. Copii de școală erau 66, dar nu știm câţi dintre ei frecventau școala2. 

Demetriu Todoreanu a funcţionat ca învăţător în Derşida până în anul 1871. El este urmat de învăţătorul Ioan Pop, care a funcţionat până în anul 1876.

În anul 1876, ajunge învăţător Nicolae Morar, originar chiar din Derşida, care se va implica în educaţia şcolară din satul natal şi va forma zeci de generaţii, inclusiv după pensionare.

Ajuns dascăl în satul său natal, Nicolae Morar se înscrie ca membru în Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni, în anul 18793.

În anul 1888, adunarea generală anuală a Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni s-a ţinut la Ortelec, în ziua de 2 iulie, sub președinția vicarului Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. Adunarea s-a bucurat de o participare numeroasă, în special din partea intelectualității românești din Zalău și satele apropiate.

Pentru că se împlineau trei ani de activitate a biroului de conducere s-a procedat la alegerea noului birou, în cadrul căruia a fost ales ca membru supleant în Comitetul de conducere și învățătorul Nicolae Morar din Derșida. Președinte a fost reales Alimpiu Barboloviciu, vicarul Silvaniei, învățătorul Gavril Trifu - vicepreședinte, Ioan Hendea - secretar, Vasile Olteanu - notar, Ioan Sălăgian - cassar, Georgiu Prodan și avocatul dr. Ioan Nichita din Zalău controlori. În Comitetul de conducere au fost aleși ca membri următorii învățători: Ioan Maxim, Gavril Sabo, Nichita Liscan, Ioan Mândruțiu, Petru Epure, Florian Epure, Simion Buciu, Macedon Boțian, Teodor Taloș, Ioan Sabo, Nicolae Pop, Ioan Oiegar, Petru Longin, Demetriu Pașca, iar ca supleanți Vasiliu Cărpinean, George Pop, Nicolae Morar (s.n.), Mihai Bobiș, Teodor Buciu și Teodor Medan.

Au fost susținute lecții model și dizertații, iar orfanilor și văduvelor de învățători le-au fost acordate ajutoare financiare. De asemenea, au fost dezbătute problemele învățământului sălăjean, în special cele legate de frecvența școlară și lipsa materialelor didactice.

Împreună cu învățătorul Nicolae Morar, la această importantă întrunire a învățătorilor sălăjeni a participat și preotul din Derșida, Tiberiu Gael. La ședința Comitetului central din 28 Decembrie 1888 preotul a fost însărcinat să aleagă două dizertații, pe care el intenționa să le premieze4.

În anul 1910 învăţătorul Nicolae Morar se pensionează, iar Derşida nu are învăţător până în anul 1912.

La fel ca în marea majoritate a satelor sălăjene, analfabetismul era foarte mare și în Derșida. Astfel aflăm că în anul 1908, din totalul populației de aproximativ 800 de locuitori, dintre adulți doar 50 știau carte (40 bărbaţi și 10 femei). Situația era îmbucurătoare în privința copiilor care erau înscriși la școală. În sat erau înscrişi 34 copii care știau toți să scrie și să citească. Despre învățător aflăm că în jurul anului 1908 avea un salariu de 600 coroane (învățătorul din Bobota, Traian Husti, avea 1.021 coroane, iar cel din Zalnoc tot 600)5.

În anul 1912 este numit ca învăţător în Derşida Ioan Talpoş, originar din Bobota. El s-a născut la 10 aprilie 1868 la Bobota, unde a urmat şcoala primară, între 1874-1880. Din acel an, până la vârsta de 16 ani a fost crescut şi educat de unchiul său, Mihai Moldovan, preot în Odeşti. La vârsta de 21 de ani, vârstă la care atunci erau declaraţi majori, a fost înrolat în armată, iar după terminarea stagiului militar s-a angajat în Jandarmerie, de unde s-a demobilizat în 1894. Cunoştinţele pedagogice şi le-a însuşit ulterior, cu aprobarea Ministerului Instrucţiei şi Culturii din Imperiul austro-ungar, obţinând diploma de învăţător calificat la Preparandia greco-catolică din Gherla. Îşi începe activitatea de învăţător în anul 1900 la şcoala din Giorocuta. După doi ani se transferă la Babţa, în anul şcolar 1903-1904 funcţionează la Poptelec, iar în perioada 1904 - 31 decembrie 1912 funcţionează ca învăţător la Doh.

Ioan Talpoş a fost învăţător la şcoala confesională greco-catolică din Derşida, oficial, până în octombrie 1920, când este numit învăţător la şcoala primară de stat din Giorocuta. De la Giorocuta se va şi pensiona la 31 august 19286.

Prima mare conflagraţie mondială a avut un efect dezastruos şi asupra procesului de învăţământ. Învăţătorul Ioan Talpoş a fost mobilizat pe front, ceea ce înseamnă că în această perioadă de restrişte copiii nu au făcut şcoală. De asemenea, lucrările la edificiul şcolar, care începuseră în anul 1914, au fost sistate.

Din procesul verbal al şedinţei Senatului bisericesc şi şcolar din Derşida, care a avut loc la 26 mai 1918 şi s-a ţinut la casa parohială, rezultă că învăţătorul Ioan Talpoş nu s-a mai întors ca dascăl la Derşida. La şedinţa respectivă se discută despre diferenţa de „cvartir” (cazare) pretinsă de fostul învățător și a restanței de plată în produse care i se cuveneau până la data de 19 octombrie 1917. Având în vedere criza deosebită de produse prin care trecea întreaga populație, fiind încă vreme de război, preotul greco-catolic din Derșida, Pompei Podina, și reprezentanții Senatului școlar cer posibilitatea de a plăti în bani, iar până se va încasa de la credincioși să se plătească din fondurile bisericii7.

La 19 iulie 1919, așadar după ce războiul s-a sfârșit, are loc o nouă ședință a Senatului bisericesc și școlar în care se discută problemele școlii. Discuția s-a axat pe terminarea construcției localului de școală, început în 1914. Marea problemă era faptul că între timp se scumpiseră foarte mult materialele de construcții, în consecință și lucrările. În aceste condiții trebuia modificat bugetul și realizate noi negocieri cu constructorii. 

Discuțiile se reiau la ședința din 7 septembrie 1919 și se ajunge la concluzia că nu se vor putea termina lucrările la localul școlii în acel an. În aceste condiții, Senatul a luat hotărârea de a se închiria în sat o casă în care să se desfășoare procesul de învățământ și o „locuință modestă pentru învățător”8.

La 16 noiembrie 1919 copiii din Derşida nu începuseră școala, neavând învățător. Senatul școlar analizează problema și constată următoarele: localul școlii nu era terminat; nu exista locuință pentru învățător; nu s-a prezentat nici un învățător la post. În aceste condiții, Senatul a ales soluția de a-l numi ca învățător suplinitor pe vrednicul dascăl Nicolae Morar, care se afla la pensie încă din anul 1910. Acesta acceptă condițiile hotărâte de Senatul școlar. Preotul îi roagă pe curatori și membrii Senatului „să aducă sala școlară în ordine și să o curățască imediat ca învățământul să să poată începe cât mai îngrabă”9.

Din cuprinsul procesului verbal al ședinței Senatului din 15 februarie 1920 reies vremurile tulburi prin care trecea societatea și modul cum era perceput procesul de învățământ în acea perioadă. Învățătorul Nicolae Morar și curatorul I al Senatului bisericesc și școlar aduc la cunoștință preotului că în școală au intrat mai mulți adulți localnici, înainte de sosirea învățătorului la cursuri. Unii au umblat cu instrumentele școlare, alții au vorbit cu elevii și i-au întrebat „lucruri netrebnice”, unul a urechiat un elev: Gorgan Vasilichii l. George în 14 II a intrat în școală înainte de sosirea învățătorului și a început să-i întrebe pe copii ce fac acolo, apoi l-a chemat afară pe elevul Alexa Ianco și l-a tras de ureche; Aurel Pușcaș „a intrat în școală și a început a întreba pe prunci că care ce știu și a început ai învăța el, și a le scrie pe tablă și a umbla cu protocoalele școlare și a vorbi vorbe de batjocură înaintea școlarilor”; Rus Lazar „a intrat în școală și a întrebat vorbe hâde de prunci și a face râs între ei”; Nicolae Bologa „a intrat în școală fiind beat și a întrebat pe prunci că care a bătut pe pruncul ori nepotul lui și a făcut larmă în școală înaintea pruncilor și a suduit”.

În urma acestor fapte reprobabile, Senatul bisericesc și scolastic a hotărât amendarea celor în cauză cu suma de 5 coroane și încă 10 coroane pentru cel care a tras de ureche elevul. De asemenea, au fost avertizaţi să nu mai facă așa ceva10. 

În ședința Senatului școlar din 26 septembrie 1920 se discută, din nou, problema școlii și a învățătorului. Senatul hotărăște să închirieze și în acel an școlar casa lui Demetriu Pop, deoarece noul local nu era gata. De asemenea, în termen de 14 zile să fie pus la punct pentru a se putea începe anul școlar. Pentru că nu sosise un învățător nou, care să accepte condițiile din Derșida, respectiv lipsa localului de școală și a locuinței pentru învățător, a fost reales Nicolae Morar, care, se spune în document, și în anul școlar 1919-1920 „a arătat progres foarte bun în învățământ cu școlarii și școlarii au umblat cu drag la școală”11.

Din procesul verbal al ședinței Senatului bisericesc și scolastic din 24 septembrie 1922 aflăm că anul școlar a început la 15 septembrie. Preotul anunța membrii Senatului că „s-a constatat copii obligați la școală 62, neînscriși 44”. De asemenea, că starea casei parohiale era atât de rea încât peste iarnă nu se poate locui în ea. Întrebând Senatul cum se putea rezolva problema, s-a hotărât ca să fie terminată construcția edificiului școlar și preotul să se mute acolo până la primăvara anului viitor, adică 1923, când urmau să se facă noi reparații la casa parohială.

La 26 noiembrie 1922, preotul aducea la cunoștință membrilor Senatului că a găsit un „măiestru măsar”, care s-a angajat să realizeze ferestrele și ușile de la camerele învățătorului din noul edificiu școlar12.

Învățător nou în Derșida a fost numit abia în anul 1924, odată cu adoptarea legii învățământului care a uniformizat procesul de învățământ la nivelul întregii țări. 

Revizoratul școlar al județului Sălaj anunța catedră vacantă la școala din Derșida, în coloanele revistei pedagogice „Școala Noastră”. Tot de aici aflăm că în anul 1925 noul învățător, Ioan Răcar, era stabilit deja la Derșida13.

În anul 1928, după patru ani în care a funcționat ca învățător la Derșida, învățătorul Ioan Răcar, la cererea sa, a fost detaşat la şcoala primară din Chintinici – Roznov, jud. Neamţ14.

În locul lui Ioan Răcar a fost detaşat de la şcoala primară din Câmpia, Ioan Mureșan pentru postul I de învățător. Postul al II-lea s-a înfiinţat în anul 1928. Ana Mureşan, învățătoare la şcoala primară din Treznea a fost numită pe acest post. Peste un an, revista Școala Noastră anunța transferul definitiv al învățătorului Ioan Mureșan la Derșida15.

Cei doi învățători începeau anul şcolar 1928-29 la 15 septembrie 1928 cu 112 elevi în clasele I-V şi 69 elevi la cursul de adulţi. Învăţământul se făcea alternativ: înainte de masă cl. II – 24 elevi, cl. III – 15 elevi, cl. IV– 9 elevi şi cl. V – 11 elevi, sub conducerea învățătoarei Ana Mureşan; după masă, cl. I – 53 elevi, sub conducerea învățătorului Ioan Mureşan16.

Anul 1929 este unul de referinţă pentru învăţământul din Derşida, deoarece acum se reuşeşte definitivarea lucrărilor de reparaţii capitale la şcoală şi construirea unei locuinţe pentru învăţător17.

Din păcate, învăţătorul Ioan Mureşan va deceda peste numai un an, la 25 octombrie 1930, răpus de o boală grea şi îndelungată. Avea doar 51 de ani, din care 25 i-a dedicat luminării şi îndrumării copiilor spre adevăr şi ştiinţă. A fost înmormântat pe data de 27 octombrie 193018. 

Au urmat o serie de numiri provizorii și detașări. Astfel de la 1 octombrie 1932, învățătoarea Silvia Ignea era numită pentru postul II de la Derșida19. Peste un an, tot din revista pedagogică „Școala Noastră” aflăm că învățătorul Emil Huza a fost detașat de la Derșida la Șilindru, iar la Derșida este numit cu titlu provizoriu învățătorul Aurel Buteanu20. 

La 1 septembrie 1934, Silvia Ignea se transferă la Crasna, iar la Derșida este numit cu titlu provizoriu Ioan Cireș, pentru postul II21.

În anul 1935 îl găsim pe Aurel Buteanu ca învățător în Derșida. Alături de alți dascăli sălăjeni, el a donat 300 lei pentru fondul clopotului „Glasul dăscălimii sălăjene”22.

În anul 1936 o regăsim ca învățătoare pe Maria Pintea, soția preotului Iuliu Pintea, care ajunge preot în Derșida în anul 1935. Maria Pintea fusese numită provizoriu la Derșida încă din anul 1934, probabil pentru cel de al II-lea post de învățătoare. În anul 1936, alături de alți învățători sălăjeni erau chemați la examenul de definitivat, pe care l-a luat în acel an, la prima prezentare. Ea avea o vechime de șase ani în învățământ ca învățătoare suplinitoare23.

În condițiile unui învățământ tot mai de calitate, a strădaniei învățătorilor, în anul 1938 se ajunge la un procent de analfabetism de numai 15%, față de perioada anterioară când era foarte mare. Numărul de elevi crește și el ajungând la 140 de elevi, în 1938, din care aproximativ 80% frecventau școala24.

Alţi învăţători care au profesat la Derşida înainte de război, neamintiţi până acum, au fost Anuţa Ilieş, în perioada 1926-1932, Dumitru Urmă, Valeria Fonta, iar din anul 1935 este numit ca învăţător Augustin Pop.

În anul 1939 învăţătorul Augustin Pop a fost concentrat, rămânând doar un singur cadru didactic şi anume învăţătoarea Maria Pintea. O sală de cursuri a fost ocupată de armată şi întrebuinţată ca popotă. 

După un an de concentrare revine învăţătorul Augustin Pop, însă învăţătoarea Maria Pintea se refugiază în România rămasă neocupată în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, alături de soţul său, preotul Iuliu Pintea.  

Aceste progrese reale înregistrate în perioada de după Marea Unire din anul 1918 au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial și perioada de ocupație horthysto-hitleristă (1940-1944), când copiii au fost forţaţi să înveţe carte în limba maghiară, limbă pe care nu o cunoşteau. De asemenea, au fost numiţi învăţători de etnie maghiară.

După război, sunt numiţi ca învăţători la Derşida, Vasile şi Victoria Pereş. În anul 1945, efectivul de elevi în cele patru clase elementare se ridica la 145. În anul 1946 este amintit, din nou, Augustin Pop, iar în anul 1953 învăţătorii Ioan şi Maria Gâlgău, cărora li se alătură un an mai târziu învăţătoarea Elena Inna, până în anul 1958. Din acest an, sunt repartizate ca învăţătoare Maria Râpa şi Elena Pârvu. 

În anul 1960, efectivul celor patru clase primare era de 145 elevi. Din anul şcolar 1963-64 se revine la șapte clase, cu un efectiv de 233 elevi, iar din anul şcolar următor la opt clase, cu un efectiv de 262 elevi.

Din anul 1966, odată cu introducerea legii prin care se interziceau avorturile şi metodele de contracepţie, se observă o creştere vertiginoasă a numărului de elevi, care ajunge până la 393 în anul şcolar 1977-1978. În anul şcolar 1989-1990 erau 296 elevi, după care numărul lor scade în primul deceniu, însă revine spectaculos şi urcă la 325 elevi în anul şcolar 2003-2004, fenomen ce poate fi pus pe rata mare a natalităţii populaţiei de etnie rromă din localitate. Din acel an, se înregistrează o oarecare scădere, mai mult din cauza ratei natalităţii tot mai scăzute care se înregistrează în rândul populaţiei de etnie românească.

Odată cu introducerea obligatorie a opt clase, la şcoala din Derşida profesează tot mai multe cadre didactice. Ne aducem aminte de figurile luminoase de dascăli, unii trecuți la cele veșnice mult prea devreme (Dumitru Hus, Mihai Nedeșan, Octavian şi Florica Balog, Dumitru Mărcuș, director între anii 1998-2000). Alții au părul încărunțit de trecerea anilor, precum vrednicul dascăl Alexa Gorgan, care a îndeplinit și funcția de director al școlii din Derșida între anii 1972-1980 și 1990-1998, când s-a pensionat şi soţia sa Livia Gorgan, Ioan şi Florica Stana, Angela Hus, Ioan şi Eugenia Oşan, Maria Mărcuş, Gheorghe Macarie, Viorica Gorgan, director în perioada 2000-2010, Silvia Muste, Rodica Fanca, urmaţi de generaţia mai tânără de absolvenţi, care au luminat, la rândul lor, calea spre ştiinţă şi adevăr a copiilor.

Odată cu trecerea anilor, localul şcolii vechi, unde astăzi se găseşte Căminul cultural, s-a dovedit neîncăpător pentru generaţiile de după război. În aceste condiţii, s-a luat decizia construirii unui local nou, la fel ca în marea majoritate a satelor sălăjene. Şcoala nouă din Derşida a fost construită în anul 1974, având parter şi etaj. Se cuvine să amintim aici munca deosebită a directorului din acea perioadă, Alexa Gorgan, care a ctitorit şcoala din Derşida. Noul local cuprinde opt săli de clasă, un cabinet de informatică, bibliotecă, arhivă etc. Dotarea cu mijloace de învăţământ este bună. În anul 2007, localul şcolii a fost reabilitat cu bani de la Banca Mondială, ocazie cu care a fost introdusă încălzirea centrală25.

În numărul viitor al revistei vom continua serialul nostru dedicat istoriei localităţii Derşida, aparţinătoare comunei Bobota, cu evoluţia vieţii religioase.

 

Note:

1. Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale (în continuare S.J.SJ.A.N.), Fond Revizoratul Școlar al județului Sălaj, dos. nr. 43/1929, f. 1.

2. Şematismul diecezei de Gherla pe anul 1867, pp. 172-173.

3. Gavril Trifu, Analele Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni (1869-1880), Gherla, 1880, p. 78.

4. Simion Oros, Memorialul jubiliar al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni (1870-1910), Șimleu, 1911, pp. 45-47. 

5. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, Schița monografică a Sălagiului, Șimleu Silvaniei, 1908, pp. 238-239.

6. Idem, Almanahul dascălilor noştri, Zalău, 1934, pp. 124-125.

7. S.J.SJ.A.N., Fond parohia greco-catolică Derșida, dos. 2, f. 2v.

8. Ibidem, f. 5-6.

9. Ibidem, f. 6.

10. Ibidem, f. 7-8.

11. Ibidem, f. 8v.

12. Ibidem, f. 10-11.

13. Școala Noastră, nr. 6/1924, p. 103; nr. 14/1925, p. 318.

14. S.J.SJ.A.N., Fond Revizoratul Școlar al județului Sălaj, dos. nr. 43/1929, f. 2.

15. Ibidem; Școala Noastră, nr. 14-15/1928, pp. 372-373; nr. 12/1929, p. 361.

16. S.J.SJ.A.N., Fond Revizoratul Școlar al județului Sălaj, dos. nr. 43/1929, f. 2.

17. Idem, Fond Prefectura judeţului Sălaj. Cartea de aur, localitatea Derşida.

18. Şcoala Noastră, nr. 16-17/1930, p. 596.

19. Idem, nr. 9/1932, p. 376.

20. Idem, nr. 8/1933, pp. 297-299.

21. Idem, nr. 7-8/1934, pp. 318-320.

22. Idem, nr. 1/1935, p. 53.

23. Idem, nr. 2-3/1936, p. 92; nr. 5/1936, p. 170.

24. S.J.A.N.SJ., Fond Prefectura judeţului Sălaj. Monografii sanitare, dos. 85.

25. Informaţii obţinute de la preotul Viorel Iancău şi soţia sa, preoteasa Maria Iancău, care a îndeplinit funcţia de secretară la şcoala din Derşida în perioada 1990-2013. De asemenea, informaţii importante am primit de la fostul director al şcolii, Alexa Gorgan. Le mulţumim şi pe această cale.

Autor: Marin Pop