Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



A bate monedă

A bate monedă

Noiembrie 2015

Între zecile de expresii închegate în jurul verbului polisemantic a bate, dicţionarele înregistrează şi expresia a bate bani care este explicată astfel în Dicționarul Academiei (s.v. bate): „a tăia sau turna bucăţi de aur sau de alt metal într-o anumită formă şi a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal”. Citatele care însoţesc definiţia sunt din Hronicul lui Şincai („Îţi dăm slobozenie să baţi bani însămnaţi cu caracterul tău în toată crăimea ta”) şi din culegerea de Poezii populare a lui Vasile Alecsandri („Că de mult ce eşti avut,/ Bani de aur ai bătut”) cu referire la Constantin Brâncoveanu. Cum o dovedesc şi cele două ilustrări a bate bani era semnul unei anumite puteri economice, a unei încercări de independenţă şi, uneori, a unei semeţii. Academicianul Marius Sala, enumerând ipotezele privitoare la originea cuvântului ban „monedă” (cea a lui Sextil Puşcariu care porneşte de la o rădăcină preromanică* bann-„viaţă”, cea a lui W. von Wartburg care presupune că avem de-a face cu un împrumut de origine germanică şi cea care leagă termenul de omonimul său ban „dregător”), subliniază faptul că vechimea atestărilor termenului în documentele slavo-romane ar fi un argument în favoarea ultimei ipoteze: „Ban” „monedă” a apărut la banii din Croaţia şi Slovenia, care în secolul XIII au obţinut de la regii Ungariei dreptul să bată monedă proprie. Acea monedă s-a numit denarii banales sau bani şi a circulat în regiunile locuite de români după 1270. Termenul a devenit denumire generică pentru noţiunea de „ban”. Când domnul Ţării Româneşti a început să bată monedă proprie, la 1365, şi-a numit moneda ban, folosind un nume ce circula cu aproape un secol înainte”1.

Concomitent cu apariţia banilor a apărut şi... ispita de a-i falsifica. De aceea, alături de bani buni (drepţi) se vorbeşte de bani răi (falşi, mincinoşi, tăiaţi). Din limba turcă au intrat în limba română adjectivul calp-ă (tc. Kalp) „fals, nesincer” (prezent şi în creaţia lui Eminescu) şi calpuzan (tc. calpazan) „persoană care face bani calpi, răi”. Am reţinut ultimul turcism doar pentru că apare într-o savuroasă pagină din Pseudo-cynegeticos în care autorul simulează a fi foarte supărat pe băieţii care „s-au deprins să stea mereu la pândă, drăcoşii, ca şi când altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furişează prin cărţi şi dibuiesc, mai rău decât copoiul când adurmecă dâra fiarei prin ţărână, şi bine n-apuci să te bucuri de vreo nevinovată haiducie ce te-ai ispitit a face prin codrii literaturei, când, fără veste te şi pomeneşti dovedit”. Cu aceeaşi prefăcută indignare sunt enumerate şi urmările: „Îndată ce te-a călcat focul ca să te dovedească vreun colţat din şcoala nouă că ai făcut în carte-ţi oarecare împrumuturi tăinuite, adică, cum am zice, vreo ciupeală, fericirea lui e să te scoată în vileag. Se grăbeşte păgânul, a da sfoară în ţară că te-a prins cu mâna în sac; te aşterne prin gazete, cu frazele originale ale hoţului de păgubaş de gât; te batjocoreşte cum îi vine la gură şi la pană; te pune la rând cu pungaşii, cu controbonzii, cu calpuzanii... Vai de lume!”2... (Am subliniat exprimările eufemistice prin care este denumit furtul, plagiatul). În realitate, Odobescu aprecia „ţările care se bucură de legiuiri înţelepte şi prevăzătoare, de o sistemă de administraţiune regulată ca ceasornicul” şi, prin felul meticulos şi exact cu care îşi redactează numeroasele note de subsol, oferă un model de acribie filologică. 

De la calpuzan s-a format derivatul calpuzanie; „Caravia se mai găsise vinovat şi de fapte de calpuzanie, sau fabricare de monetă falşă”3. Ajungem, cu ultimul citat, la sinonimul cuvântului ban, la monedă şi, implicit, la a bate (a tăia, a face) monedă „a emite bani de metal”: „Acest crai atât s-au mărit şi s-au sumeţit cât făcând monede de bani, la o parte era chipul său, pe de altă parte era leul” (apud. Dicționarul Limbii Române, s. v. monedă ). Nici forma monetă nu este, etimologic, greşită. Academicianul Marius Sala a arătat că „în limba română cuvântul a fost împrumutat în două variante: una este monedă, cu circulaţie generală, care vine din grecescul moneda (luat din italiană, mai exact din dialectul veneţian unde avea un – d –); cealaltă variantă, monetă, este împrumutată din latină sau din italianul moneta” (op. cit., p. 172).Termenul monedă este prezent şi în dicţionarele de eponime (termeni comuni care provin din nume proprii) fiindcă, iniţial, latinescul moneta funcţiona ca epitet care însoţea numele zeiţei Junona. Informaţiile suplimentare din Dicţionarul latin-român al profesorului Gh. Guţu uşurează înţelegerea trecerii de la numele propriu la cel comun (antonomază): faptul că Junona i-a avertizat pe romani de pericolul unui cutremur i-a adus supranumele de „sfătuitoarea”, „cea care avertizează” (lat. moneo, -ere, -ui, -itum „ a aminti , a avertiza, a sfătui”). În templul capitolin al Junonei se află şi monetăria din Roma. Căpătând sensul de „monedă” cuvântul s-a păstrat în toate limbile romanice, cu excepţia limbii române: it. moneta, fr. monnaie, sp. moneda, port. moneda.

A bate monedă are şi un sens figurat: „a face caz de ceva (urmărind beneficii), a specula (în favoarea sa) o situaţie. Prezentând în România literară (anul XLVII, nr. 17, p. 5) a treia ediţie a „micromonografiei” lui Dinu Pillat dedicată lui Ion Barbu (ediţie apărută în 2014, la Humanitas), Gabriel Dimisianu aduce vorba şi de perioada în care autorul Jocului secund era ostracizat. Referindu-se la situaţia lui Ion Barbu în anii ’50, Gabriel Dimisianu scrie: „Nu era, oricum, Ion Barbu bine văzut. Dar, e drept să o spunem, nici foarte rău. Adoptase tactica dezicerii energice de ceea ce scrisese odinioară, ca jurnalist, ca poet, de «rătăcirile» din tinereţe, bătând sonor monedă de faptul că el, Dan Barbilian este întâi de toate matematician («mă stimez mai mult ca practicant al matematicilor şi prea puţin ca poet»). Adaosul adus de Gabriel Dimisianu expresiei (bătând sonor monedă) parcă micşorează distanţa dintre sensul propriu şi cel figurat: ritmicitatea zornăitoare cu care ies monedele din maşina de făcut bani poate duce gândul la insistenţa cu care cineva îşi apără, prin reveniri sforăitoare, cauza.

 

1 Marius Sala, Aventurile unor cuvinte româneşti, Editura Univers Enciclopedic, București, 2006, p. 89. 

2 Al. Odobescu, Pseudo-cynegeticos. Ediţie de G. Pienescu, Prefaţă de Constantin Măciucă, Editura Albatros, București, 1990, p. 119c. 

3 Radu Rosetti, Părintele Zosim şi alte povestiri, Editura Humanitas, București, 2014, p. 51.

Autor: Gheorghe Moga