Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Tălmăciri sălăjene: Bătălia de la Jibou (I)

Tălmăciri sălăjene: Bătălia de la Jibou (I)

Noiembrie 2015

[...] În vreme ce noi discutam aceste aspecte deosebit de importante, intenţia curţii vieneze de a-l trimite pe Herbeville în Ardeal cu întreaga sa oaste a început să prindă contur din ce în ce mai mult; şi, socotind după principiile ştiinţei militare, deşi iniţiativa duşmanului părea să fie una himerică, n-am putut să mă îndoiesc în continuare, deoarece armata [lobonţilor] a început să coboare pe Dunăre în jos şi să treacă [fluviul] la Buda. Prin urmare, l-am trimis pe generalul Forgách înapoi în Ardeal, ca să exercite presiuni asupra consiliului guvernamental şi, în pofida obişnuitei lentori, să-l determine să-mi îndeplinească degrabă ordinele: să trimită alimente la graniţă şi câteva mii de genişti. Avea mână liberă să acţioneze cu deplină autoritate ca să-ţi îndeplinească scopul. Conform raportului trimis de el, ar fi existat numai două căi de acces pentru o armată care ar fi dorit să pătrundă în Ardeal; prin Creaca [în original: Carica], unde l-am trimis pe colonelul De la Mothe ca s-o fortifice şi prin Jibou [în original: Gibou], sarcină încredinţată lui Damoiseau. Ca să le apăr, a trebuit să mă deplasez cu trupele din Ungaria, astfel încât ardelenii să asedieze fără încetare Sibiul [în original: Hermenstat].

[Contele] Károlyi a pornit să-şi adune corpul de cavalerie dincolo de Tisa, să se opună traversării austriecilor, să ardă totul în calea lor şi să-i hărţuiască pe tot drumul către Transilvania. [Generalul] Bottyán trebuia să procedeze întocmai pe parcursul de la Buda la Seghedin [în original: Seguedin], unde [imperialii] ar fi trebuit să treacă Tisa. Până aici, armata [inamică] ar fi străbătut câmpii nisipoase, lipsite de apă şi de vegetaţie, unde doar în luncă creştea iarbă şi se puteau săpa fântâni. Pentru că bălţile întâlnite în cale erau amare şi sărate ca apa mării, până şi dobitoacele refuzau să bea din ele. Luncile sunt încadrate de coline sau mai degrabă de un lanţ de creste din nisip mişcător, pe care cea mai mică pală de vârf le sfarmă, le poartă şi le adună într-altă parte. Sunt necesare cel puţin șapte sau opt etape de mărşăluit ca să traversezi acest deşert. 

Locuitorii din cele trei mari oraşe (Kecskemét, Kőrös şi Czegléd) ce se găsesc între Buda şi Seghedin, au primit ordinul să le evacueze atunci când inamicul se va apropia. Bottyán cunoştea bine regiunea de şes, unde purtase până atunci un război de partizani. Colinele presărate peste toată întinderea erau cât se poate de potrivite pentru organizarea unor ambuscade, în vreme ce locurile de campat se găseau numai în apropierea albiilor: deoarece, precum am amintit, numai aici se găsea nutreţ şi se puteau săpa gropi pentru apă. Prin urmare, părea uşor să-l depăşeşti pe inamic şi să-i înspinezi calea cât de tare vroiai – dar nimic din toate acestea nu s-a realizat. Bottyán n-a întârziat să-mi prezinte tot felul de proiecte pregătite pentru manevre de fel şi fel, dar nimic nu s-a potrivit. Generalul Bercsényi comanda trupele din Vág [în original: Vaag], unde, în lipsa artileriei şi muniţiei, nu putea începe asediul, prin urmare se mulţumea doar să işte tulburări în Austria şi Moravia. Generalul Eszterházy trebuia să opereze sub comanda mea şi să ducă grosul armatei în Ardeal, aşteptând ca eu să lămuresc lucrurile în Szécsény [în original: Seczin], unde Adunarea şi-a încetat lucrările abia în octombrie.

Este cert faptul că [ideea] Confederaţiei a unificat spiritul Naţiunii şi a trezit dorinţa de Libertate, [concept] din care abia acum lumea gusta pentru prima oară. Însă Bercsényi s-a supărat rău de tot pentru că Adunarea n-a hotărât nimic în ceea ce-l privea. A pus totul pe seama tăcerii mele. Eu l-am rugat să-şi amintească de faptul că l-am informat [de la început] despre dorinţa mea de a nu face nici o propunere Stărilor, ci doar să mă implic ca să le aplic deciziile. De altfel, fusese numit Prim Senator Secular, căruia Stările Confederate i-au acordat o putere de decizie independentă în problemele militare, astfel încât să fie cel dintâi dintre toţi generalii printre care se găsea şi întotdeauna să-i revină comanda; în afară de aceasta, să fie ales ca şi conducător al Comisarilor Deputaţi pentru tratativele de pace – fapte care demonstrau încrederea acordată lui de către Naţiune. În aparenţă, s-a potolit, dar în sine n-a rămas mulţumit.

Iar în ceea ce-i priveşte pe trimişii Împăratului, ei au asistat ca martori la tot ceea ce s-a întâmplat. Au primit sarcina să raporteze celui care i-a trimis faptul că Stările Confederate mi-au acordat puterea de a duce tratativele de pace laolaltă cu Senatul, drept pentru care l-am instruit pe contele Bercsényi cum să conducă negocierile în lipsa mea. Toate fiind aranjate, am părăsit Szécsény şi, din câte îmi amintesc, am reuşit să-mi devansez inamicul cu două săptămâni.

Am pomenit anterior acţiunile lui Bottyán, care a urmărit duşmanul până la Seghedin, unde a trecut Tisa. Károlyi l-a luat în primire pe celălalt mal al râului, unde dispunea de toate avantajele oferite de porţiunea netedă situată între Tisa şi Crişuri. Regiunea nu este nisipoasă, ci la fel de mănoasă pretutindeni şi este brăzdată de şiruri prelungi de coline; în lunci creşte o iarbă deosebit de înaltă, bună de păşunat şi stuf, deoarece apa ploilor şi ninsorilor se adună aici şi formează un fel de mlaştini care seacă vara, devenind sălaşul sălbăticiunilor şi mistreţilor – aici, în acest şes, abundă toate varietăţile de vânat.

Între timp, nici Károlyi n-a fost mai breaz decât Bottyán; incursiunile sale au capturat câteva cătane lăsate în urmă şi câţiva bolnavi, deoarece trupele inamice consumau doar pâine coaptă din grânele măcinate grosolan cu ajutorul unor morişti manuale de fier. Prizonierii au mărturisit să făina proastă a început să le dospească în pântece, îmbolnăvindu-i şi omorându-i datorită bolilor care provocau umflarea foalelor. Austriecii au socotit că se vor înviora la Debreţin [în original: Debreczin], un oraş mare, foarte populat; dar l-au găsit părăsit, cu morile risipite.

Dacă toate asigurările făcute de Forgách în Szécsény ar fi fost reale, aş fi găsit alimente şi genişti la sosirea mea în Românaşi [în original: Egreig], localitate situată deasupra trecătorii prin Creaca [în original, de această dată şi în continuare: Karika]. Însă armata aflată aici ducea adesea lipsă de pâine şi nu m-am simţit în siguranţă în niciuna dintre tranşee. Generalul a dat vina pe Consiliu, care l-a acuzat pe general: eu n-am avut nici timpul, nici dorinţa de a face o anchetă, ci am început să îndrept greşelile şi să asigur hrana zilnică. Ardelenii au încercat să stârnească dubii asupra loialităţii lui Forgách – cum cele două părţi ajunseseră la cuţite, m-am străduit să aplanez conflictul.

Munţii care despart Ardealul de Ungaria, cu pornire de la cetatea Piatra Şoimului din Peştiş, de unde izvorăşte Crişul, până în cotitura de unde încep cuşmele munţilor maramureşeni, poartă numele de Meseş [în original: Mesech] şi Breaza [în original: Emberfü]. Ei sunt acoperiţi până în creştete de codri deşi pe partea dinspre Transilvania: ca şi cum ar fi trei tranşee plasate una în spatele celeilalte, atât de tare se învecinează crestele lor. Coastele celor mai înalte formaţiuni sunt abrupte, zdrenţuite şi stâncoase; ele au fost tăiate doar de cursurile râurilor. Inginerii militari m-au prevenit cu privire la problemele ridicate de apărarea înălţimilor din Creaca şi de aceea şanţurile au fost săpate înspre ieşirea din pas către Ardeal. Inspectând regiunea, am găsit mai multe locuri prin care fortificaţiile noastre puteau fi ocolite. Deoarece austriecii nu erau curioşi din fire, iar poporul nu prea îi avea la inimă, m-am amăgit cu opinia larg răspândită că se putea trece doar prin Creaca sau Jibou, situaţie care părea să-mi fie de folos. Este cert că prima cale, [prin Creaca] era foarte strâmtă: tranşeele se sprijineau pe doi versanţi foarte înalţi, iar înaintea lor înălţaserăm baricade din copaci doborâţi şi ramuri. Károlyi îmi raporta zilnic mişcările inamicului. Aparent, [Herbeville] alesese această trecătoare, dar abia la plecarea din oraşul Şimleu Silvaniei [în original: Bourg de Chomlio] avea să decidă ce cale va urma. În locul acesta, aveam o strajă călare, cu ordinul să se retragă la apropierea duşmanului, precum a şi procedat; astfel încât ne aşteptam să apară în ziua următoare, deoarece ar fi urmat să vină prin strâmtoarea unde-i aşteptam. Dar, spre marele meu regret, am aflat în curând că, în urma informaţiilor furnizate de doi dezertori din armata mea ori de către nişte soldaţi pierduţi de trupă, inamicul s-a repliat către Jibou. Avea nevoie de două sau trei mărşăluiri ca să ocolească munţii, în vreme ce tabăra mea se afla la doar două ceasuri depărtare de trecătoarea amintită. Ne aflam în luna noiembrie, plouase neîncetat vreme de douăsprezece ceasuri şi dacă vremea ar fi rămas aşa vreo două-trei zile ar fi înfrânt duşmanii şi fără amestecul nostru. Terenul argilos a devenit extrem de alunecos după primele ploi şi, deoarece se îmbibase cu apă, noroiul se ataşa de roţi, iar caii depuneau un efort sporit ca să-şi scoată picioarele din muruială.

Károlyi, care se ţinea ca o umbră după inamic, a întâlnit o mulţime de căruţe încărcate cu corturile regimentului, bagaje abandonate, bolnavi culcaţi pe marginea drumului, cai şi boi prăbuşiţi grămadă. Însă, după începerea deplasării până în ziua bătăliei, vremea a început să-i favorizeze şi [cerul] s-a limpezit.

 

(va urma)

 

Traducere de Györfi-Deák György

 

 

Surse de bază:

François II Rákóczi, prince de Hongrie, Histoire des revolutions de Hongrie: Les memoires du Prince François Rakoczy sur la guerre de Hongrie, depuis 1706 jusqu’a` la fin. A La Haye, chez Jean Neaulme, 1739, pp. 259-272.

http://www.notesdumontroyal.com/note/449

II. Rákóczi Ferencz fejedelem emlékiratai a magyar háborúról, 1703-tól végéig (1711), közli Thaly Kálmán, kiadja Ráth Mór, Pest, 1872, pp. 155-165.

https://archive.org/details/iirkcziferenczfe00rkcz

Autor: Rákóczy Ferenc II