Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Note privind mişcarea muzicală în Sălaj începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Note privind mişcarea muzicală în Sălaj începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Noiembrie 2015

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sălăjenii îmbrăţişează cele mai moderne forme de luptă pentru apărarea fiinţei lor naţionale, pentru dreptatea socială, libertatea naţională, independenţa şi unitatea de neam.

Învăţământul popular al satelor, ctitorit de Gheorghe Şincai cu concursul colaboratorilor săi: Ladislau Andreica în satele de pe valea Someşului şi părţile nordice ale Silvaniei şi Ioan Ungur din părţile Tăşnadului, reorganizat de Alexandru Sterca-Șuluţiu, în baza legii XXXVIII/1868, îşi menţine caracterul românesc sub egida bisericii, devenit, astfel, confesional, iar pentru culturalizarea maselor populare şi o direcţie unică în luptă înfiinţează Despărţământul sălăjean – chiorean al ASTREI (1870), unul dintre cele mai vechi din Transilvania. În paralel, pentru apărarea şi unirea în cugete şi simţiri a dăscălimii sălăjene, ia fiinţă Reuniunea învăţătorilor români sălăjeni (1870), pentru colaborarea la luptă organizată şi a femeilor apare Reuniunea femeilor române sălăjene (1880), iar pentru asigurarea bazei economico-financiare apar băncile de credit şi economii „Silvania” din Şimleu Silvaniei, „Codreana” din Băseşti, „Vulturul” din Tăşnad, „Sălăjeana” din Jibou etc.; iau fiinţă chiar şi o serie de cooperative săteşti de consum şi altele de credit.

Pentru avântul şi însufleţirea în lupta generală şi deschisă pentru obţinerea eliberării social-economice şi naţional-culturale, bărbaţii de seamă ai Sălajului de atunci şi conducători ai acestor organizaţii culturale şi economice, dintre care notăm doar pe: George Pop de Băseşti, Andrei Cosma, Florian Mărcuş, Dem. Coroianu, Al. Babiloviciu, Gavril Trifu, Victor Russu, Ioan Jarda, Ioan Chira, V. Olteanu, I. Hendea, Gh. Simonca, M. Bobiş, Ioan Maniu, Dr. Ioan Nichita, T. Pop, Vasile Pop etc., sprijină din toate puterile o mişcare muzicală de mase.

În asemenea climat iau fiinţă câteva coruri săteşti, mixte, pe patru voci, care devin vestite prin sârguinţa şi arta dirijorală a unor învăţători însufleţiţi în rosturile lor culturale şi artistice din lumea satelor, dintre care, prin tradiţia creată, prin amintirile plăcute rămase şi cultivate în atmosfera spirituală a Sălajului, o parte s-au impus în memoria posterităţii.

Notăm însă că, înainte de aceste începuturi de muzică corală dirijată, în paralel cu aceasta şi de atunci, şi peste tot, a existat şi există muzica populară sălăjeană. La momentele mai importante din viaţa omului, botezuri, nunţi, înmormântări, onomastice, întâlniri prieteneşti, ospeţe diferite; în zile de bucurii şi dragoste ca şi în cele de întristare, sau din prilejul momentelor mai importante din cursul anului – de la începuturi de ordin religios/Crăciun, Paşti, Rusalii etc./ – în amintirea eroilor din balade sau evenimentelor mai mari din zbuciumata sa istorie, se intonează cântecele corespunzătoare, zămislite de compozitori anonimi şi în colectiv. Această muzică – vocală şi instrumentală – care momentan nu intră în preocuparea acestor note, cea mai veche şi de inestimabilă valoare artistică, în Țara Silvaniei, vatra Sălajului zilelor noastre, în care s-au născut şi cules 36 de variante ale baladei cu jertfa zidirii (Meşterul Manole)1 şi o mulţime de variante ale Mioriţei2, este de vioiciune şi o frumuseţe uimitoare.

Cu câtă duioşie a fost evocată aceasta chiar de o martoră a celor dintâi începuturi de muzică corală dirijată şi consacrată în Sălaj, de fiica luptătorului sălăjean, preşedinte al Partidului Naţional ardelean şi preşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, George Pop de Băseşti, de către Elena Pop Hossu-Longin: „Până aci (înainte de înfiinţarea Despărţământului Astrei sălăjene, n.n.), numai convenirile familiare ofereau prilej românilor sălăjeni să convină pe teren social. Adevărat că se şi exploatau aceste prilejuri, căci nunţile sălăjene erau vestite, întrunind români din trei comitate: din Chioar, Maramureş şi Sălaj, la veselie mare, de două, trei zile. Lăutarul vestit din Şomcuta Mare, Nuţu Păuniţii, cu arcul lui vrăjit, era magnetul care concentra tinerimea celor trei ţinuturi româneşti. Sigur că aici se legau noi cunoştinţe şi urmau alte căsătorii fericite, cu ospeţe ca în poveşti. La prilejuri de aceste, până când tinerimea îşi petrecea cu joc şi cântări, bătrânii discutau fel de fel de teme de interes obştesc  şi totdeauna urmau, după câte o nuntă mare şi frumoasă, manifestări româneşti, care erau plămădite şi discutate de bunii noştri bătrâni pe lângă un pahar de pelin, ascultând în camera  laterală doinele lăutarului Nuţu Păuniţii şi jocul vesel al tinerimii. Ce vremuri frumoase, patriarhale erau acele! Cum zisei, convenirile în familie erau unicele prilejuri de convenire înainte de a fi avut în Sălaj Reuniunea (femeilor române sălăjene) şi Despărţământul Astrei. Acum, cu ajutorul celor două, s-a închegat o viaţă socială frumoasă şi intensivă românească, căci bunele obiceiuri din bătrâni se observau şi acuma şi sub diferite titluri, ba sfinţire de casă, ba botez, stors, nuntă; se aduna lumea să-şi petreacă, apoi vara când venea stoluri-stoluri tinerimea de pe la şcoli se lansau şi invitările Reuniunii şi Despărţământului la frumoasele adunări culturale şi seara la petreceri şi concerte animate”3.

Cea dintâi amintire documentară a unui cor în Sălaj o avem din prilejul celei dintâi adunări a Astrei centrale (Asociaţiunea pt. Literatura română şi cultura poporului român), în Sălaj, în Şimleul Silvaniei, prezidată de vestitul cărturar ardelean George Bariţiu, în asistenţa lui Ioan Micu Moldovanu, Dr. Grigore Silaşi, Iosif Vulcan, Dr. Iosif Hodoşiu, N.F. Negruţoiu, Dr. G. Vuia etc. Şi, bineînţeles, mii de ţărani, în zilele de 4 şi 5 August 1878, adunare la care fusese invitat şi Vasile Alecsandri, proaspăt laureat al concursului de la Montpellier.

Reportajele din „Gazeta Transilvaniei”, Nr. 59 din 8 August şi Nr. 61 din 15 August 1878, amintesc, că încă sâmbătă, 3 August, la primirea în Şimleu a comitetului central al Astrei, în timp ce se auzeau salve de treascuri din ce în ce mai dese din vârful viilor (Măgurii), „un cor cânta «Marşul lui Mihai»”.

De unde această formaţie corală şi cine a dirijat-o, nu ştim.

Documentar, încă cu câţiva ani înainte de această adunare generală a Astrei în Sălaj, ştim că la şcoala particulară de gospodărie casnică, deschisă şi întreţinută de George Pop de Băseşti, în casă şi cu bucătăreasa sa Maria Mureşanu, se cultiva literatura şi muzica românească : „…şi fiind toate cântăreţe bune, răsuna locul, seara mai cu seamă, de cânt şi doină românească”, iar în altă parte „...pe lângă gospodărie, făcea cultul poeziei şi muzicii româneşti”.

Aceste eleve, în tot cursul verii anului 1878, în Şimleul Silvaniei, împreună cu studenţimea locală, în frunte cu „un profesor tânăr, entuziast, Sever Mărcuş”4, s-au pregătit pentru balul Astrei, deprinzând perfect Bătuta, Căluşerul, Romana, Ardeleana, Învârtita etc. Şi, cu toate informaţiile ce le deţinem din tradiţiile culturale locale, că au deprins şi un repertoriu de cântece patriotice, nu le putem atribui lor meritul formaţiei corale care intonase „Marşul lui Mihai”, la primirea în Şimleu a reprezentanţilor Astrei centrale.

Cât despre balul Astrei, cronicarul „Gazetei” (nr. amintit mai sus), scrie: „relativ la numărul şi calitatea publicului, acest bal a fost fără îndoială cel mai grandios din câte a văzut Şimleul”, iar întregul ansamblul manifestărilor culturale şi artistice au imprimat adunării de la Şimleu caracterul de a fi o „adunare epocală în istoria noastră culturală”.

O mărturie a vremii ne spune: „în seara zilei de 5 August, un splendid bal, cu toate dansurile româneşti perfect executate, a încheiat programul acelor zile neuitate pentru tot Sălajul şi oaspeţii iubiţi, care veniseră din mari depărtări să cunoască aceste părţi extreme ale românismului”.

Abia după aceste începuturi, începe să apară seria de coruri sălăjene din a doua jumătate a veacului trecut, coruri mixte, pe patru voci, cu repertorii bogate de cântece patriotice şi, aproape fiecare, cu câte o liturghie cu care, în condiţiile şi cerinţele vremii, concertau la adunările generale anuale ale Despărţământului Astrei sălăjene, cu sediul în Şimleul Silvaniei, dar cu ţinerea acestor adunări în comune mari româneşti, luate la rând.

În stadiul actual al cercetărilor de istorie culturală locală, cel dintâi început îl atribuim învăţătorului din Bădeşti, Ioan Chira, despre care, un bun cunoscător al mişcărilor corale şi artistice locale, Simion Oros, încă în anul 1910 scria: „cel dintâi cor din Sălaj, care şi azi poate rivaliza cu orice cor inteligent” (în înţelesul de intelectuali) „este corul din Băseşti înfiinţat de I. Chira, în anul 1887”5.

Corul ţăranilor sau plugarilor din Băseşti, cum i se zice ades în graiul contemporanilor de atunci, a încălzit multe inimi, participând, singur sau alături de altele din Sălaj, la adunările generale anuale ale Despărțământului Astrei, iar învăţătorul Ioan Chira i-a asigurat premierea în trei rânduri din partea acestui despărţământ, de două ori cu premiul cel mare, câte o vacă cu viţel şi a treia oară cu lucrarea de căpetenie a lui G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei pe ultimii două sute de ani, Sibiu, 1892, în trei volume.

Deodată cu formaţia corală din Băseşti apare corul din Supurul de Sus, înfiinţat şi dirijat de învăţătorul Mihai Bobiş (n. 3 Martie 1860 şi m. 10 Decembrie 1928). M. Bobiş a funcţionat ca învăţător în Supurul de Sus între anii 1880-1896 şi e mult probabil ca formaţia lui corală să fi fost înfiinţată încă în primul an de dăscălie, însă nu avem atestări documentare decât din anul 1887, când concertează la înălţătoarele serbări de inaugurare a monumentului mortuar a lui Simion Bărnuţiu de la Bocşa, ridicat de Despărţământul Astrei sălăjene.

Acest cor, care a lăsat atâtea amintiri plăcute în atmosfera spirituală a Supurului de Sus şi a multor sate din jur, concertează şi la adunarea generală a Reuniunii femeilor române sălăjene, ţinută la 4 August 1890 în Supurul de Sus: „corul tineretului din localitate a cântat multe şi alese cântece cu preciziune de admirat sub conducerea învăţătorului M. Bobiş”6.

Harnicul învăţător şi luptător memorandist, premiat în mai multe rânduri de către Despărţământul Astrei sălăjene, la începutul anului 1897, s-a transferat în Banat, unde îşi continuă activitatea sa dirijorală, ţinând în Lugoj chiar un curs pentru dirijori de cor, dar amintirea sa a rămas încă vie în Supurul de Sus. Bătrânii satului spun şi azi cu mândrie la sfârşitul câte unui cântec: „această cântare a rămas de pe timpul lui Bobiş”. Până de curând, la ospeţe, când se încălzesc, unul dintre cei mai vârstnici intona: „Frunzuliţă, frunzuliţă verde de stejar”, sau „Plecat-am nouă din Vaslui”, ori „Foaie verde de pe deal”, sau „Pe dealul Feleacului” etc., cu adausul: „Aşa ne învăţa pe noi dascălul Bobiş!”

Chiar cu încălcarea ordinei cronologice, amintim acum apariţia, deodată cu publicarea draconicelor legi apponiene (1907), a vestitului cor mixt din Bulgari, înfiinţat şi dirijat de învăţătorul Dariu Pop, o personalitate complexă, cu însuşiri şi pregătiri multilaterale: pedagog, poet, gazetar, compozitor şi dirijor, pictor, istoriograf, luptător neînfricat pentru dreptate şi libertate, care se bucura de multă încredere, stimă şi prietenie din partea conducătorilor poporului român din Transilvania de atunci, G. Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional şi Dr. Vasile Lucaciu, secretar general. După 1911, Dariu Pop continuă activitatea dirijorală de la  Băseşti şi, apoi, la Sişeşti, până în 1914, când trece Carpaţii pe la „Vama cucului” şi „cărarea ursului”, înrolându-se voluntar în armata română.

Cu corurile ţărăneşti organizate de el, era nelipsit de la adunările generale ale Astrei, care se ţineau în anumite centre comunale şi constituiau atunci evenimente de neuitat şi tot atâtea prilejuri de respiraţie culturală pentru un popor oprimat, setos de libertate. „Neavând la îndemână mijloace de transport, se deplasau cu întregul cor pe jos”7. 

Cu un an şi ceva înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, după o trecere prin închisoarea de stat din Vatz pentru un proces de presă, fiind urmărit de organele opresiunii magnaţilor şi atras de caracterul vulcanic al „Leului de la Sişeşti”, Dariu Pop părăseşte Sălajul şi se instalează ca învăţător în Sişeşti.

Şi azi încă, o parte din cunoscutele sale compoziţii muzicale mai figurează în repertoriile multor formaţiuni corale şi parte au fost vehiculate peste fruntariile ţării (la Festivalul Mondial al F.M.T.FD.-ului de la Viena).

Din rândul celor dintâi coruri sălăjene face parte şi corul mixt al tineretului din Hotoan, înfiinţat şi dirijat de învăţătorul memorandist Teodor Medan. Nu-i ştim data precisă a înfiinţării, dar o însemnare din „Cronica Hotoanului”8, notifică existenţa sa la 1884 ca şi „model pentru satele din jur”.

La 30 August 1886, când Despărţământul sălăjean al Astrei îşi ţine adunarea generală şi anuală în Santău, corul lui Teodor Medan a atras admiraţia spectatorilor şi din cele 11 premii acordate de către despărţământ învăţătorilor harnici, premiul II (o scroafă cu cinci purcei) a fost atribuit lui Medan şi, deosebit, corul a mai fost premiat cu 10 fl. Val. Aur, premiu dăruit de G. Pop de Băseşti şi 2 fl. V.s. dăruiţi de Vasile Pătcaşiu, sume de bani care s-au investit imediat în cărţi „pentru biblioteca Astrei din Hotoan”.

Corul lui Medan a mai apărut încă la multe serbări ale Astrei, ale Reuniunii femeilor române sălăjene, precum şi la alte manifestări artistice locale şi din satele din jur, iar la solemnităţile prilejuite de evenimentele anului 1918 şi 1919 – desăvârşirea unificării statului român, corul din Hotoan, acum fără dirijorul ctitor (decedat), ci numai în puterea tradiţiei sale şi sub dirijarea unui corist, a concertat cu multă admiraţie.

În programele serbărilor cultural-artistice organizate de Reuniunea femeilor române sălăjene, chiar de la început, şi-au făcut loc şi concerte de muzică clasică, pe lângă cea populară.

Pe această arie, spicuim câte ceva.

Astfel, la adunarea din 14 August 1882, ţinută la Şimleul Silvaniei, aflăm: „În seara adunării s-a dat primul concert, împreunat cu bal. La concert au debutat: d-şoara Elena Pop din Băseşti, doamna Pop Valentin, Viorica Vicaş, Augustin Vicaş, Virgil Barboloviciu etc.” Nu cunoaştem însă bucăţile executate de către debutanţi.

Nici bucăţile executate la concertul din seara zilei de 4 August 1887 în Buciumi de către Emilia şi Eugenia Trifu, Gavril Trifu şi Dr. Cassiu Maniu, nu ne sunt cunoscute. Doar din cadrul concertului „foarte bine reuşit”, dat de Reuniune la 4 August 1990, în Supurul de Sus, se menţionează că „Victor Cherebeţiu a cântat pe violină «Somnambula», acompaniat cu pianul de d-şoara Aurelia Cosma. D-şoara Laura Pop, – potpouri şi Doamna românească”9.

Atât se cunoaşte documentar din cele șapte concerte organizate de Reuniunea femeilor române sălăjene în primii 25 ani de activitate (1880-1906), în diverse localităţi din Sălaj.

O apariţie de mare prestigiu a fost corul Casinei Române din Şimleul Silvaniei, organizat şi înfiinţat de învăţătorul Simion Oros, în cursul anului 1907. Menţionăm că, S. Oros, iscusit pedagog, gazetar de renume şi neînfricat luptător pentru drepturile dăscălimii sălăjene, înainte de aceasta a mai înfiinţat în Şimleu cel dintâi cor cu meseriaşi şi muncitori. Despre activitatea corului Casinei Române avem mai mult material documentar, precum şi o fotografie, reprodusă în cea dintâi monografie a Sălajului (9, între pag. 184-185).

Despre corul tinerimii din Unimăt, înfiinţat şi condus de învăţătorul Victor Filip, deodată cu a lui Simion Oros, ştim, spre deosebire de celelalte coruri din Sălaj, că membrii ansamblului  au fost introduşi în cunoaşterea notelor muzicale şi s-a creat o tradiţie puternică, încet, chiar cu mici întreruperi. Corul funcţionează şi azi sub conducerea prof. Vasile Florea, întreg satul nutrind un sentiment de mândrie pentru trecutul şi existenţa sa.

Cele mai pretenţioase manifestaţii artistice muzicale în Sălaj, înainte de întâiul război mondial, s-au desfăşurat în programul celei de a doua adunări generale a Astrei centrale, din zilele de 6, 7, 8, 9 August 1908, tot în Şimleul Silvaniei, sub preşedinţia lui Andrei Bârseanu, asistat de Partenie Cosma, Dr. L. Lemeni, I.F. Nregruţiu, Octavian Tăslăuanu, I. Vătăşanu,  Romul Simu, Dr. Alexie Viciu, V. Ranta-Buticescu, St. Ciceo-Pop etc. Şi localnicii: George Pop de Băseşti, Elena şi Francisc Hossu-Longin, Dr. Coor Steer, Dr. Ioan Suciu, Constantin Lucaciu, etc. Pentru întâia dată în Sălaj, acum, îşi oferă participarea activă artişti şi Fondul de Teatru Român: Aurel P. Bănuţiu, Ştefan Mărvuş, Dr. Iustin Cloşca Iuga.

În seara zilei de vineri 7 August 1908, se joacă piesa teatrală „Moise Păcurariu”, în premieră, „în 4 acte şi un tablou. Cu muzică şi cântări10, scrisă de Dr. Dionisie Stoica, în interpretarea următorilor: Aurel P. Bănuţiu, în rolul lui Moise Păcurariu; Ştefan Mărcuş, în rolul lui Radu Mocanu, ţăran bogat; Maria Orian, în rolul Sofiei, nevasta lui; Elena Stanciu, în rolul Saftei, nepoata Sofiei; Terica Pop, în rolul Leanei, fata lor; Ştefan Boer, în rolul lui Petrea Oţel, fecior în sat; Nicolae Muthiu, în rolul lui Pavel Fugata, fecior în sat; Dr. Iustin Cloşca Iuga, în rolul lui Aron Pinteag, învăţător; acompaniament, cor, orchestră şi o nuntă ţărănească.

Un public de peste 1500 de persoane a asistat la această producţie teatrală, între care mulţi ţărani, şi „care au vărsat lacrimi de bucurie, recunoscându-se pe scenă”.

În seara zilei de sâmbătă, 8 August 1908, are loc un concert, foarte pretenţios, ceea ce reiese din programul executat :

1. George Dima –  „Horă” şi Ion Vidu – „Răsunetul Ardealului”, executate de corurile Casinei Române din Şimleu, de sub conducerea lui Simion Oros şi cel al studenţilor teologi din Gherla, de sub conducerea absolventului de teologie Gheorghe Groza, reunite sub bagheta acestuia din urmă.

2. Iacob Mureşanu –„Olteanca”, capriciu pentru pian, executat de Lucia Lazăr.

3. a.) Ch. Beriot – „Scenă şi balet”, fantezie; b.) Robert Schumann – „Reverie”, solo de violină, executate de Dr. Iustin Cloşca Iuga, acompaniat la pian de Cornelia Maniu.

4. a.) Giuseppe Verdi – „Romanţă” din opera „Aida”; b.) Tiberiu Brediceanu – „Cine m-aude cântând”, doină, solo tenor, executat de Ştefan Mărcuş, student la Conservatorul din Budapesta, acompaniat la pian de Lucia Lazăr.

5. Iacob Mureşanu – „Constantin Brâncoveanu”, baladă pentru cor bărbătesc, cu solo tenor – Ştefan Mărcuş, solo de bariton – Eugen Pop, corist (de profesie pantofar), şi solo de bas – Pompeiu Vlăduţiu, absolvent de teologie, cu acompaniamentul celor două formaţiuni corale sub bagheta lui Simion Oros, şi ... un moment emoţionant: compozitorul fiind prezent în sală şi cunoscând de la repetiţii forţa executanţilor, îşi cere voie, în cinstea sălăjenilor şi tuturor celor prezenţi, să-şi acompanieze la pian chiar el, capodopera sa. Bineînţeles, toată sala, în urale şi lacrimi de bucurie, a aprobat propunerea făcută.

Concertul, foarte bine reuşit, a fost apreciat în cuvinte elogioase şi de compozitorul şi dirijorul blăjean Iacob Mureşanu, redactorul revistei muzicale „Muza română”.

După concert a urmat un bal tot atât de bine reuşit, cu următoarea ordine a dansurilor:  

a.) Înainte de pauză: b.) După pauză:

1. Hora 1. Sălăjan

2. Vals 2. Quadrilul II

3. Quadrilui I 3.Vals (A.D.)

4. Ardeleana 4. Romana

5. Polca 5. Pas de quatre

6. Romana 6. Vals

7. Vals 7. Someşa

8. Ţarina 8. Polca

9. Sârba

Între cele două războaie mondiale, în condiţii schimbate, viaţa muzicală în Sălaj a fost reprezentată prin corul Școalei normale de învăţători din Zălau. Condus de prof. Gheorghe Dunca şi prof. Dimitrie Simea; corul liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu, condus de prof. I. Molnar , corul Școalei normale de învăţătoare din Şimleu, condus de Simion Oros şi corul liceului „Dr. Vasile Lucaciu” din Carei, condus de prof. Dimitrie Simea (transferat din Zălau).

Prin precizia interpretării şi bogăţia repertoriilor s-au impus corurile din :

Sâncraiu Almaşului (azi în Sălaj), înfiinţare cunoscută a preotului Ştefan Răcăşanu, care dirijează şi azi, corul din fruntaşa comună Buciumi. Corul din Sâncraiu Almaşului a concertat la Cluj, Târgu Mureş, Blaj, Satu Mare, Braşov, Bucureşti, Alba-Iulia. În 1937 a luat locul I pe ţară şi a susţinut un concert la Ateneul Român din Bucureşti. În 1938 participă la serbările Sokolilor cehoslovaci din Praga, susţinând un concert la postul de radio Praga.

Corul mixt din Zălau, înfiinţat în 1932 la îndemnurile susţinute ale prof. Leontin Ghergariu, înv. Emilia Trufaşiu, Aurel Ghilea etc. Şi dirijat, din 1933, de Vasile Albu. Şi-a încetat activitatea abia în 1951, prin plecarea din Zălau a dirijorului. Cu un repertoriu bogat, a susţinut concerte în Zălau, Şimleu, Baia Mare, Dej etc.

Corul învăţătorilor din Sălaj, sprijinit pe trei formaţiuni: a învăţătorilor din plasa Şimleu, condus de Simion Oros, a învăţătorilor din plasa Tăşnad, condus de Ioan Curea şi a celor de peste Meseş, condus de Teodor Goia, care s-au manifestat în diverse concerte şi separat şi reunite sub conducerea unuia sau a altuia din cei trei dirijori. Corul a funcţionat între 1934-1940.

O viaţă muzicală destul de vie a existat în Tăşnad, unde funcţiona un cor mixt al meseriaşilor (între 1932-1940), condus de Vasile Onac, un cor mixt al Casinei Române condus de Ioan Ardeleanu Senior (între 1936-1940) şi un cor pe trei voci egale al elevelor şcolii primare din localitate, condus de Ioan Ardeleanu Senior şi Vasile Onac.

Au mai existat coruri mixte destul de bune în următoarele localităţi: Săuca, dirijat de înv. Gavril Moigrădeanu, Portiţa, condus de înv. I. Fabian, Sărăuad, condus de Ioan Ardeleanu Senior, Inău, condus de înv. Grigore Pop, Supurul de Jos, condus de înv. Traian Ciomfi etc.

Nu putem trece cu vederea impulsionarea activităţii corale a elevilor din şcoală iniţiată şi  condusă de înv. Simion Oros, care a organizat, în doi ani consecutivi (1935 şi 1936), concursuri de coruri şcolare.

După cel de-al Doilea Război Mondial, în urma revoluţiei culturale, s-a inaugurat o mişcare muzicală de mase. Formaţiunile corale au fost îndrumate şi sprijinite de organe competente. Diverse concursuri, dotate cu premii, au impulsionat această mişcare, despre care acum se ţine o evidenţă certă prin Comitetul de cultură şi educaţie socialistă a judeţului Sălaj, Zălau.

O ancorare a contemporaneităţii la tradiţiile cultural-artistice ale trecutului, pentru bogăţia şi frumuseţea lor reconfortantă, este binevenită, întrucât, dialectic, prezentul nu este decât o verigă între trecut şi viitor.

Supurul de Sus, la 20 Noiembrie 1973

 

1 Ion Taloş, Meşterul Manole, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 173.

2 Ştefan Goanţă, Ion Piţoiu şi Ioan Mureşanu, De dor şi de omenie, Editura Comitetului U.T.C. şi Casa Creaţiei Populare, Zalău, 1971, p. 349.

3 Elena Pop Hossu-Longin, „Amintiri”, revista „Țara Silvaniei”, Zalău, 1940, pp. 5-11.

4 Elena Pop Hossu-Longin, „Amintiri”, Cluj, 1932, p. 68

5 Simion Oros, Memoriu jubiliar, Şimleul Silvaniei, Tip. „Victoria”, 1910.

6 Augustin Vicaş, XXV ani din viaţa Reuniunii femeilor române sălăjene. 1881-1936, Tip. „Victoria, 1906, p. 35.

7 Mihai Bălaj, „Un devotat slujitor al şcolii – Dariu Pop”, Revista de Pedagogie, 1968, Nr. 10, p. 94.

8 Vasile, Pătcaşiu. „Cronica Hotoanului”, manuscris, perioada 1883-1930.

9 Dr. Dionisie Stoica şi Ioan P. Lazăr, Schiţă monografică a Sălagiului, Şimleul Silvaniei, Tipografia „Victoria”, 1908.

10 Dr. D. Stoica. „Gazeta de Duminică”, Şimleul Silvaniei, 1908, Nr. 31-32.

 

Autor: Ioan Ardeleanu Senior