Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Petre Din, Spaţiul românesc între secolele XVIII-XIX

Petre Din, Spaţiul românesc între secolele XVIII-XIX

Noiembrie 2015

Conţinând 14 studii, noul volum semnat de profesorul Petre Din, Spaţiul românesc între secolele XVIII-XIX. Istorie, mentalităţi colective şi imaginar social apărut la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca, 2015, în întregul lui, consolidează poziţia dezvoltată în ultima perioadă de către istoricul Petre Din, cea a cercetătorului aplecat îndeosebi asupra imaginarului social, locul în care contrariile subzistă. 

Din punct de vedere semantic, imaginarul este deosebit de fantastic sau de fabulos (precum şi de imaginaţie), chiar dacă sensul său este întrucâtva apropiat de al acestora. Dacă ultimii doi termeni – sinonimi oarecum cu invenţia – presupun un exerciţiu liber al fanteziei, în care realul este doar un simplu pretext, imaginarul înseamnă, mai curând, o „fantezie strunită”, structurată de un ansamblu de reprezentări referitoare la o realitate despre care oamenii ştiu că există, dar pe care nu au văzut-o sau nu o pot vedea. 

Jacques Le Goff spunea că imaginarul nu se identifică nici cu reprezentările realităţii exterioare, nici cu simbolicul, nici cu ideologia, chiar dacă are multe lucruri în comun cu fiecare. Prin însăşi natura sa, el constituie o noţiune diferită1. 

Alături de limbă şi cultură naţională, un alt factor identitar extrem de puternic este memoria colectivă şi, prin extensie, istoria, mai exact modul în care este ea învăţată. Ceea ce îşi aminteşte (sau vrea să-şi amintească) o naţiune din trecutul ei, modul cum îşi aminteşte ea de acest trecut, dar şi ceea ce refuză să-şi amintească, sunt, indiscutabil, operaţiunile cele mai importante prin care se constituie această memorie comună2. Ele „aduc” trecutul în conştiinţe, îl interpretează şi îl învestesc cu un sens colectiv. Rămâne de discutat dacă acest proces este o pură reconstrucţie „imaginară”, ale cărei componente (adică faptele istorice) deşi reale în substanţa lor, sunt dispuse potrivit unui proiect eminamente subiectiv sau dacă hermeneutica la care este supus trecutul, îndeosebi prin istoriografie, evidenţiază „structuri”, „constante ale evoluţiei” etc., care nu sunt doar invenţii ale autorului colectiv care este naţiunea. 

Ceea ce pare indiscutabil este că, pe lângă faptul că procedeele memoriei colective au o puternică amprentă subiectivă, ele nu se deosebesc în mod fundamental de cele specifice memoriei individuale: amândouă selectează faptele, le simplifică, le învestesc cu o valoare morală clară şi le asociază un sens unificator. De asemenea, după cum memoria individuală recurge, voit sau nu, la o strategie a amintirii, recuperând unele părţi din trecut şi preferând să „uite” altele, la fel şi memoria colectivă, poate fi manipulată pentru a reţine anumite fapte şi a ignora sau a ascunde altele. 

Aşa se şi explică de ce aceleaşi evenimente istorice pot avea o semnificaţie exaltantă pentru unele comunităţi naţionale, în timp ce pentru altele ele sunt detestabile, constituind un motiv de doliu perpetuu (ceea ce nu le anulează valenţele identitare). 

În cercetările sale, prof. Petre Din arată foarte clar faptul că omul autentic, cu deschidere spre infinit, este cel care suportă integralitatea contrariilor. Acestea pot fi gestionate de un intelect compatibil cu plurivalenţa imaginaţiei, rezultatul fiind raţionalitatea slabă, ca soluţie modernă a conflictelor. 

Deşi este alcătuită din 14 studii independente, articole publicate în reviste, cartea are o unitate tematică dată de interesul autorului pentru paradigma unei raţionalităţi plurivalente, astfel încât lectura ei asigură atât o introducere pentru pasionatul de istorie, cât şi problematizări sau deschideri pentru cei deja familiarizaţi cu temele propuse. 

Figurile istorice impuse de Petre Din în imaginarul colectiv ni se derulează prin faţa ochilor lecturând volumul. Petre Din rămâne fidel studiului mitului „bunului împărat” pe care a dezvoltat-o atât de mult până acum. Imaginea împăratului de la Viena este oglindită atât în presa ortodoxă, cât şi în cea greco-catolică, într-o manieră pozitivă. În volumul de faţă un loc aparte îl ocupă imaginea monarhiei habsburgice în opera lui Gheorghe Şincai.

Un alt palier istoric imaginat de Petre Din este cel al imaginii societăţii româneşti, îndeosebi a vieţii religioase a transilvănenilor, creată de călători străini. Autorul a recurs la aceste surse istoriografice pentru reliefarea aspectelor politice, economice şi religioase ale spaţiului transilvan.

Dar autorul extinde aria călătorilor studiaţi prin studiul activităţii călătorului român Dinicu Golescu în Elveţia, Italia, statele germane.

Profesorul Petre Din este un promotor şi al altor imagini şi figuri istorice şi culturale române: Avram Iancu şi Alexandru Ioan Cuza.

Autorul a continuat galeria de figuri istorice adăugând şi pe cele ce ţin de lumea literară prin portretizarea lui Mihai Eminescu. O altă figură pe care o regăsim în jumătate din acest volum este cea a marelui Mihai Eminescu, nu doar poetul nepereche, ci şi publicistul şi sociologul Eminescu, simbol al dragostei de neam şi ţară. 

Prin acţiunea sa de promotor al imaginilor şi figurilor istorice şi culturale, Petre Din îmi aminteşte de precursorul marilor noştri istorici, Gheorghe Asachi şi de Nicolae Bălcescu. 

Domeniul imaginarului nu este numai complicat de definit, ci şi neobişnuit de greu de circumscris din punct de vedere tematic şi metodologic. Prin însăşi natura sa, imaginarul constituie obiectul de interes al mai multor discipline, fie că este vorba de istoria religiilor, istoria artelor şi a literaturilor, de istoria ştiinţelor şi a ideologiilor, de istoria mentalităţilor sau de antropologia istorică. „Toate îşi împart vastul domeniu al imaginarului, descurajând orice tentativă de decolonizare”3. 

Statutul imaginarului este în esenţă ambiguu, dar este vorba de o ambiguitate determinată, în mare măsură, tocmai de universalitatea şi varietatea inserţiilor sale ca domeniu de analiză şi, nu mai puţin, ca subiect al curiozităţii ştiinţifice.

„Retrăim în Europa de Est, spunea Jacques Rupnik, un proces de revalorizare a identităţilor particulare4. Fie că este vorba de identitatea naţională, de cea europeană sau de identitatea lingvistică, regională, minoritară etc., înţelegerea modului cum au luat şi iau naştere imaginile unor comunităţi despre ele însele şi despre vecinii lor este esenţial. Din acest motiv acest studiu are nu numai o valoare teoretică. El are şi o utilitate practică, în măsura în care, ajutându-ne să ne înţelegem mai bine pe noi înşine şi pe ceilalţi, serveşte interesului comun al coabitării.

În ultimii ani imaginarul s-a individualizat în cadrul unor cercetări ca urmare atât a respectului din ce în ce mai pronunţat pentru pluralism, propriu epocii noastre, cât şi a sentimentului că adevărata explicaţie a experienţelor tragice ale veacului se găseşte la un nivel mult mai profund decât cel al cauzalităţii convenţionale.

Istoria imaginarului poate fi definită ca o istorie a arhetipurilor. Acestea sunt constante sau tendinţe esenţiale ale spiritului uman, scheme de organizare şi interpretare a datelor realităţii, a căror materie este istoric determinată, dar numai în acest cadru, al unor matrice care nu se modifică nicicând. 

Pe de altă parte, imaginarul este el însuşi o realitate independentă, o structură în sine, acumulând varii elemente şi o dinamică proprie, nu întotdeauna determinată de factorii de context. După cum ne-au arătat-o până acum atâtea nefaste utopii, produsele imaginarului nu sunt numai deosebit de complexe, ci şi foarte coerente în articulaţiile lor, integrând deopotrivă reprezentări şi imagini elaborate sau chiar idei abstracte, mituri şi simboluri, toate având o dimensiune colectivă. 

Dintre toate aceste componente, noţiunea care apare cel mai frecvent în relaţie cu imaginarul este mitul. Mitul nu propune o explicaţie de tip ştiinţific. În schimb, el re-produce, pe cale narativă, o realitate originară, percepută ca fundamentală, mai mult: întemeietoare, pentru comunitatea în care apare, împlinind, în acest fel, anumite cerinţe sau aşteptări colective. Potrivit faimoasei definiţii a lui Mircea Eliade, mitul narează o istorie sacră. El povesteşte un eveniment care a avut loc într-un timp imemorial, timpul fabulos al începuturilor. Altfel spus, el relatează cum a apărut o anumită realitate, indiferent de natura acesteia, legitimând-o simbolic în toate aspectele sale. În culturile primitive mitul formulează, codifică şi impulsionează credinţe, protejează şi consolidează ordinea morală, confirmă însemnătatea ritualurilor şi mijloceşte regulile practice de conduită. Mitul oferă o cheie, permiţând accesul atât la un sistem de interpretare, cât şi la un cod etic, model de comportament. El este puternic integrator şi simplificator, reducând diversitatea şi complexitatea fenomenelor la o axă privilegiată de interpretare. El introduce în universul şi în viaţa oamenilor o ordine.

Istoricul Lucian Boia spunea că putem defini naţiunea drept o comunitate complexă, dar simplificată şi omogenizată în imaginar, învestită cu un înalt grad de coerenţă şi cu un destin specific care o delimitează şi o deosebesc de celelalte comunităţi similare.

Paul Ricoeur spunea că reacţii, precum: xenofobia, naţionalismul, rasismul etc., au fost deseori provocate de o „memorie rănită”. Indiferent de variaţiile sale particulare, ceea ce pare a particulariza memoria colectivă este idealizarea, glorificarea sistematică a trecutului, strâns legată de instrumentalizarea lui din raţiuni şi cu scopuri ideologice şi politice foarte precise.

Tema imaginarului în istoriografia României nu este recentă, dar ea a început să intereseze tot mai mult şi istorici contemporani, cum sunt: Zoe Petre, Ionuţ Mihai Popescu, Petre-Florin Manole, Filip-Lucian Iorga sau sociologi ca Ruxandra Cesereanu şi oameni de cultură ca Ioan Petru Culianu.

Imaginarul nu este doar o sursă de iluzii, ci „locul” în care contrariile pot coexista. Spre acest imaginar ne introduc cele 216 pagini ale cărţii profesorului Petre Din, legitimând mitul şi simbolul ca domenii de cercetare, arătând metodele, vecinătăţile şi aplicaţiile unei căutări a sensului cu o putere epistemologică cel puţin egală ştiinţelor exacte. 

Prin scrierile sale, autorul ne demonstrează faptul că echilibrul între identitatea mea şi a celuilalt poate fi asigurat doar de o raţionalitate îngăduitoare faţă de realităţi aparent opuse. În acest sens, această carte este o pledoarie pentru imaginar, o introducere în abordarea lui cu responsabilitate şi fără prejudecăţi, astfel încât să ajungem să îl recunoaştem ca sursă a creativităţii, inspiraţiei şi chiar a raţionalităţii.

 

Note:

1. Jacques Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri, Traducere de Marina Rădulescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1991.

2. Simona Nicoară, Naţiunea modernă. Mituri, simboluri, ideologii, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002, p. 105.

3. Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, Traducere de Daniel Dimitriu, Prefaţă de Gabriela Adameşteanu, Institutul European, Iaşi, 1997.

4. Anton Sterbling, Unterdrückung, Ideologie und der untergründige Fortbestand von Mythen in Dittmar Dahlmann, Wilfried Potthoff (Hrsg.), Mythen, Symbole und Rituale. Die Geschichtsmächtigkeit der Zeichen in Südosteuropa im 19. und 20. Jahrhundert, Peter Lang, Europäische Verlag der Wissenschaften, s. a., p. 290.

 

Bibliografie

1. ANDERSON, Benedict, Comunităţi imaginate. Reflecţii asupra originii şi răspândirii naţionalismului, Traducere de Roxana Oltean şi Ioana Potrache, Editura Integral, Bucureşti, 2000. 

2. BOIA, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.

3. BOIA, Lucian. Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.

4. GIRARDET, Raoul. Mituri şi mitologii politice, Traducere de Daniel Dimitriu, Prefaţă de Gabriela Adameşteanu, Institutul European, Iaşi, 1997.

5. KOLARZ, Walter, Mituri şi realităţi în Europa de Est, Traducere de Oana Suditu, Cuvânt înainte de Lucian Leuştean, Editura Polirom, Iaşi, 2003.

6. LE GOFF, Jacques, Imaginarul medieval. Eseuri, Traducere de Marina Rădulescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1991.

7. MUNGIU-PIPPIDI, Alina, Transilvania subiectivă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.

8. NICOARĂ, Simona, NICOARĂ, Toader, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme ale cunoaşterii, Presa Universitară Clujeană/Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996.

Autor: Dana Deac