Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Traian Vedinaș – un sociolog în ofensivă*

Traian Vedinaș –  un sociolog în ofensivă*

Noiembrie 2015

Sociolog recunoscut la Universitatea din Cluj, autor al unor cărți de specialitate precum Sistemul culturii țărănești (2000), Introducere în sociologia rurală (2001), Proiecte și paradigme în gândirea socială românească (2004), Dominația televiziunii (2006), Antropologie și asincronism (2007), dar și al unor cărți de istoria și morfologia culturii, precum cele închinate lui Onisifor Ghibu (O. Ghibu educator şi memorialist, 1983), Coresi (Coresi), Timotei Cipariu (Timotei Cipariu, Arhetipuri ale permanenței), Mircea Eliade (Bătăliile mistagogului M. Eliade, 1988), Eugeniu Speranța (Eugeniu Speranța și școala caracterelor, 2009) și chiar al unui roman (Podul interzis, 2010). Toate acestea dovedesc pasiunea sa de a comenta cărți, de a se pronunța asupra fenomenului literar și cultural contemporan, de a face investigații pe cont propriu asupra trecutului cultural românesc. Munca aceasta e pusă sub scutul unei teorii sociologice pe care ține s-o reitereze și în acest volum Antologie și asincronism și anume, principiul asincroniei. Stăruie asupra lui în mai multe articole cu caracter rememorativ, ca să-i sublinieze importanța și valoarea și, poate, să aibă șansa de a-l impune la nivel științific național, deoarece „principiul asincroniei răspândește ideea de sistem și prin flexibilitate mizează pe armonie în asincronie și refuză să susțină afirmarea gândirii în contra existenței”. Nuanța de exprimare și corectivul adus unor concepte teoretice îl preocupă pe autor de mai multă vreme, convins fiind că fiece element nou de această natură poate constitui un pas înainte în înțelegerea fenomenelor general-omenești sau a celor particulare din sociologie. Sub acest semn trebuie înțeles și demersul său statornic de a fi în permanență conectat la sistemul de valori al culturii românești, ca o formă de a lega teoria și experimentul de un concept cultural mai larg, regăsit în înseși existența manifestărilor lui multiple și pluridisciplinare. Excursul cultural pe care-l produce autorul în formele lui atât de diverse, implică și efortul de a interfera undele culturii cu paradigma românească din sociologie, care se referă nu numai la sociologia monografică, ci și la acele idei care investighează lumea satului și-o actualizează sub multiple imagini, prin raportări masive la mentalul cultural. 

Antropologie și asincronism este cartea unui degustător de cărți, a unui glosator pe marginea unor lucrări ale confraților, cu o mare apertură de preocupări, de la ideile filosofice ale lui Cantemir, la enciclopedismul iluminist al lui Leon Asachi și Chesarie de Râmnic, la iluminismul mistic sau metafizic al lui D. Stăniloae și Cioran, la nebulosul și mereu actualul Eminescu, de la militantismul ardelenilor Bariț, Cipariu sau Andrei Șaguna și Bărnuțiu, oameni care au construit o epocă și au durat instituții de care era mare nevoie pentru progresul și emanciparea neamului. Multe dintre aceste nume sunt aduse în discuție cu ocazia unor actualizări, a unor studii monografice sau de tip recuperator. Meritul lui Traian Vedinaș este înainte de toate acela de a avea antene sensibile pentru a urmări cu ochi lucid aceste multiple manifestări de inteligență ale neamului, de la epoca veche și iluministă până în secolul pe care îl trăim. El dispune de acel spirit de diferențiere pentru a vorbi în fiecare caz pe limba lui, de a-i sesiza atât specificitatea cât și spiritul integrator, de a surprinde cu mare acurateță acele semne valabile, nu întotdeauna ușor detectabile care semnalează constantele unei culturi ce se pot regăsi pe mari suprafețe de acțiune culturală. Cultura unei nații este înainte de toate o operă de continuitate, de preluare și cernere valorică și Traian Vedinaș știe să detecteze toate acele izvoare de inteligență și de construcție creatoare prin care se validează forțele nemuritoare ale neamului. Demn de subliniat este faptul că autorul se oprește de mai multe ori asupra energetismului cultural al Astrei, că intuiește orizonturile unor paradigme culturale noi, puse sub semnul „marilor eliberări”, așa cum se reflectă ele în cazul lui Mircea Eliade, Brâncuși sau Constantin Noica, văzute ca spirite inovatoare dar și modelatoare. Modelajul cultural-filosofic, spiritul nou de competiție și de diferențiere culturală animă după opinia sa mai tot efortul constructiv al acestor figuri catalizatoare, care se rotunjesc și prin abordările critice repetate, reluate mereu spiralat peste timp. Investigând modelul ontologic al filosofiei lui D. Cantemir, el realizează repede conexiunea cu fantezia creatoare eminesciană și cu „modelul paideic interbelic”. Nae Ionescu, Noica, Cioran, Stăniloae sau Caragiale sunt alte repere în acest periplu de construcție culturală durabilă, în care se înscrie și numele lui Onisifor Ghibu, al lui Victor Iancu sau Herta Müller. Prin astfel de „popasuri”, seducția culturii devine parte integrantă din acel concept al asincroniei, care patronează gândirea sociologică a lui Traian Vedinaș, mereu atrasă și sedusă de personalitățile nodulare ale culturii noastre, pe acelea care strâng în ghemuri articulate vectorii de acțiune ai nației și-i propulsează apoi pe liniile de forță ale unor noi dimensiuni valorice.

Așa este interesul său constant pentru satul românesc (structură arhaică și cultură populară românească din Transilvania) sau investigarea unor fenomene ale culturii moderne ca sincronismul și echinoxismul. 

Fenomenul „Echinox”-ului clujean s-a bucurat, poate, de o receptare exagerată. El numără deja două studii critice (al lui Petru Poantă şi Nicolae Oprea), o antologie retrospectivă (Ion Pop, Poeţii revistei „Echinox”) şi un Dicţionar (autor Horea Poenar), lucrări care au produs deja destul de multe valuri cu privire la situarea de grup şi situarea individuală a membrilor implicaţi în mişcare, rolul şi importanţa acestora pe scara internă de valori fluctuând, se pare, în funcţie de rolul şi importanţa câştigată pe plan naţional de către aceştia. Iată însă că aproape de 40 de ani de la apariţie, „Echinoxul” şi echinoxismul revin în actualitate şi prin cartea lui Traian Vedinaş, şi el echinoxist de prin anii ’79, dar având decenţa să nu se treacă în scara generaţiilor. Cartea pe care o scrie el despre „Echinox” e concepută ca un „dicţionar sintetic şi antologie”, având în vedere trei domenii principale: critică, filosofie şi sociologie, dar domeniile sunt până la urmă amalgamate, criteriul de antologare a echinoxiştilor fiind, în ultimă instanţă, cel alfabetic. Sunt de discutat încă de la început câteva lucruri: să fie echinoxismul o continuare a Şcolii Ardelene? La modul acesta lax de a privi lucrurile, orice direcţie culturală transilvăneană poate fi pusă în legătură (sau sub cupola) Şcolii Ardelene. Motivele enumerate nu reuşesc să dea nota de diferenţă specifică, ci doar cea de gen proxim, contextul explicativ aducând în discuţie lirismul metafizic şi existenţialist, proza de atmosferă, ofensiva criticii literare şi „cealaltă filosofie”. Aici nu înţelegem de ce sunt admişi printre filosofii dătători de ton şi Marx, Engels sau Lenin, când Blaga, Noica şi Roşca ar fi fost de-ajuns. O altă exprimare nefericită aşază marile noastre centre culturale pe liniamentul „centrelor consacrate de proletcultism”, ceea ce este şi nu este adevărat, „dezgheţul” ideologic venit după 1968 marcând, evident, o stare spirituală cu totul deosebită prin apelul la generaţia tânără, înfiinţarea revistei studenţeşti de la Cluj fiind cu adevărat o mare revelaţie, faţă de nivelul de profunzime acreditat de „Viaţa studenţească”, de „Dialogul” şi „Alma Mater” de la Iaşi sau de „SLAST”-ul bucureştean. Echinoxul „a fost într-adevăr o adevărată pepinieră de tineri creatori, aceasta şi datorită faptului că tonul de îndrumători l-au dat câțiva tineri asistenţi universitari, în speţă Ion Pop, Marian Papahagi şi Ion Vartic, foarte apropiaţi, ca vârstă şi ca spirit, de tineretul studios pe care îl formau. Ion Pop a socotit întotdeauna „Echinoxul” drept „un loc de trecere”, „un prag şi un început de drum”, o stare creatoare care trebuia cultivată şi continuată. Din acest punct de vedere, şi autorul lucrării decelează doar două generaţii sau promoţii echinoxiste: promoţia 1970, promoţia fondatorilor, şi promoţia 1980, promoţia continuatorilor. În orice caz, gruparea echinoxistă se prezintă la ora de faţă mult mai diseminată şi mai puţin unitară decât s-ar părea la prima privire, şi coeziunea ei se poate constata doar ca spirit, ca „instituţie a tinereţii”, cum a numit-o acelaşi Ion Pop. Un pas înainte în clarificarea resorturilor interioare ale generaţiilor îl face T. Vedinaş prin antologia şi dicţionarul (de citate) pe care îl propune, ca „echilibru necesar şi fluent între neosincronism şi autohtonism”, menirea lui fiind mai degrabă de a sistematiza, decât de a produce o istorie. Pe care de fapt o provoacă şi o pregăteşte. 

Născut la 15 septembrie 1957 în localitatea Lazuri din Sălaj, Traian Vedinaș urmează mai întâi cursurile Facultății de Filologie din Cluj-Napoca (1972), pe care le completează apoi cu cele de sociologie (1981), pe care le finalizează și prin susținerea unui doctorat. Încă din studenție este atras de publicistica literară cu caracter cultural, colaborând la revistele „Echinox” și „Napoca universitară”, iar mai apoi practicând gazetăria ca formă de comunicare intelectuală și asumare a unui crez politic la publicații ca „Expres Magazin”, „Evenimentul zilei” și mai ales „Tribuna Ardealului” (1992-1994). Din 1994 intră în învățământul superior, parcurgând treptele universitare până la calitatea de profesor, dar continuând să se dedice și scrisului jurnalistic, cum o dovedește rubrica deținută de el în paginile revistei „Transilvania reporter”. Ca subiecte pentru investigații mai ample, a fost atras de personalități cu aură culturală recunoscută (Coresi, T. Cipariu, Onisifor Ghibu) sau de emergența unor direcții, curente culturale și de idei cu impact mai accentuat în zona de gândire socială românească, cum o dovedește tematica volumelor publicate. Oricine caută un partener serios de dialog cultural, va avea în Traian Vedinaș un preopinent sincer și convingător, așa cum o ilustrează și demersurile sale pe care le-a consacrat echinoxismului clujean.

 

* Din cartea „Momente culturale silvane”, Ed. Caiete Silvane și Școala Ardeleană, 2015.

Autor: Mircea Popa