Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Noi descoperiri arheologice în castrul roman de la Buciumi, judeţul Sălaj

Noi descoperiri arheologice în castrul roman de la Buciumi, judeţul Sălaj

Octombrie 2015

Ruinele castrului, probabil, au fost foarte vizibile la suprafaţă până cel puţin în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pentru că numele satului a fost Vármezö, în traducere din limba maghiară însemnând – Câmpul Cetăţii. Dealul pe care este amplasată fortificaţia romană se numeşte de altfel Grădişte. 

La data când au început săpăturile arheologice în anul 1963, locul castrului era vizibil pe teren sub forma unui patrulater mai înalt, ridicat cu 1,50 m deasupra terenului din jur. 

Zidul de incintă din piatră şi o parte din elementele incintei (porţi, turnuri de colţ, turnuri de curtină) au fost scoase de locuitorii satului, cândva la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, şi se bănuieşte că piatra a fost utilizată la construirea bisericii şi şcolii vechi. Datorită săpăturilor arheologice executate între 1963-1976, aspectul terenului s-a modificat, păstrându-se imaginea unui patrulater mai ridicat decât restul terenului din jur. Pe anumite porţiuni, pe laturile de N-E şi S-V a fost pus pământ provenit din dezvelirea barăcilor, formându-se un val artificial mai înalt.

Din păcate, în decursul anilor de după încheierea săpăturilor arheologice, soarta lucrărilor de conservare simplă, de la acea vreme, nu a fost urmărită, lucrările nu au fost refăcute, astfel că mare parte din ziduri s-au ruinat şi mai accentuat. 

Locul este vizitabil, iar principalele obiective pot fi recunoscute cu uşurinţă pe teren, chiar dacă acum nu impresionează.

Primul care a semnalat castrul de la Buciumi a fost istoricul transilvan Stephanus Zamosius (Istvan Szamosközi) în secolul al XVI-lea. În secolul al XIX-lea castrul a fost menţionat de arheologii amatori ai epocii şi de cei care au înregistrat monumentele istorice din Transilvania. Cel mai important, care a descris aşezarea castrului, a fost C. Torma începând cu scrierile sale din 1864 până în 1880, dând dimensiuni foarte apropiate de realitate.

Castrul roman de la Buciumi este o fortificaţie tipic romană. Săpăturile arheologice au demonstrat că în existenţa castrului au fost două faze mari de construcţie:

castrul cu incinta din val de pământ - Faza I:

şanţ de apărare;

val de pământ (agger);

palisada.

castrul cu incinta din zid de piatră – Faza II:

şanţ de apărare;

zid de incintă;

agger (val).

 

Zidul de incintă prezintă câteva elemente suplimentare de apărare:

turnuri trapezoidale de colţ 

4 porţi flancate de bastioane, câte o poartă pe fiecare latură a incintei.

turnuri de curtină pe fiecare latură.

Şanţul de apărare are un profil cu secţiunea triunghiulară şi se regăseşte pe toate laturile castrului.

În opinia cercetătorilor care au investigat castrul iniţial, valul de pământ era realizat din pământul scos din şanţ care era lutul galben. Cercetările din anul 2015 au pus în evidenţă faptul că fortificaţia iniţială din pământ a fost realizată din glii decupate şi clădite sub forma de murus din cespites. Se presupune că pe coama acestui „zid” din pământ era absolut necesar să se fi asigurat o pardoseală din grinzi de lemn legate cu nuiele împletite, pentru a împiedica formarea unei suprafeţe alunecoase. La ridicarea castrului în piatră zidul de incintă, cu grosimea de cca. 1,10 m construit în opus incertum (piatră spartă nefasonată legată cu mortar), a fost amplasat în faţa valului din glii care a fost transformat în drum de rond (agger) al noii construcţii. Se poate presupune că protejarea coamei zidului să se fi făcut cu ajutorul unui strat de mortar şi bucăţi de ţigle, profilat ca o cornişă. O asemenea cornişă apare constant pe imaginile de pe Columnă, iar metoda era recomandată de Vitruvius, arhitectul vremii, pentru zidurile din cărămidă supuse intemperiilor.

Porţile castrului diferă între ele. Porţile Principalis Sinistra (stânga) şi Dextra (dreapta), dar şi Decumana (opusă Porţii Praetoria) au bastioane patrulatere cu ieşind semicircular, care depăşea linia zidului de incintă cu 3,00 – 3,25 m.

Porta Principalis Sinistra (stânga) are o alcătuire identică cu cea a porţii Praetoria, cu deosebirea că bastioanele care o flanchează au ieşindul semicircular adăugat probabil mai târziu.

Şi la galeria de la Porta Principalis Sinistra se găseşte acel pinten median asemănător celui de la Porta Pretoria, pentru sprijinirea celor două bolţi ale porţii.

Dimensiunile porţilor diferă în raport cu funcţiile lor. Porţile Principalis şi Praetoria sunt largi de 8,80 m, 6,00 m, respectiv de 8,00 m. Porta Decumana este largă de 3,60 m.

Dimensiunile bastioanelor la exterior diferă şi ele: 6,00 x 8,00 m (dextra), 5,00/5,00 x 7,00m (Praetoria), 6,00/6,50 x 8,50 (sinistra) şi 4,15 x 7,30 (Decumana). Grosimea zidurilor bastioanelor este de 1,00 – 1,25 m. Piatra folosită a fost aceeaşi ca la zidul de incintă, care au fost construite concomitent. Pentru circulaţie au fost folosite doar Porţile Sinistra şi Praetoria. Ambele porţi au fost împărţite în două culoare de câte un pinten de zid, care sprijinea în acelaşi timp şi suprastructura de lemn care unea cele două bastioane, la nivelul superior. Toate porţile aveau etaj şi acoperiş cu ţigle şi olane. Intrările în bastioane au fost găsite numai la Dextra şi Praetoria. Toate bastioanele porţilor au fost locuite.

În opinia celor care au cercetat castrul în anii `60-`70, data construirii incintei din zid pe baza planurilor bastioanelor de la porţi, a inscripţiilor din clădirea comandamentului, a contextului istoric din Dacia Porolissensis a fost la începutul secolului III p. Chr. în timpul domniei împăratului Caracalla.

Durata de funcţionare a castrului cu zid de piatră poate fi stabilită cu precizie până la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia (275 p. Chr.), dar numai în baza materialului arheologic şi a contextului istoric.

Proiectul Circuitul castrelor romane din judeţul Sălaj, iniţiat de către Consiliul Judeţean Sălaj, cu finanţare europeană, propune printre altele, lucrări de restaurare a porţii Principalis Sinistra, pe conturul acesteia şi a zidurilor perimetrale acesteia. Totodată se intenţionează şi restaurarea laturii praetoria a castrului. În anul precedent specialiştii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău au cercetat cele trei drumuri care se întâlnesc la Comandamentul castrului (Principia) amplasat aproximativ în centrul acestuia. Este vorba despre Via Praetoria, Via Principalis Dextra şi Sinistra, care pornesc dinspre porţile cu acelaşi nume. 

În anul 2015 arheologii muzeului zălăuan au degajat zidurile turnurilor de colţ şi de curtină şi Porta Praetoria. Au fost trasate o serie de 20 suprafeţe de cercetare pentru punerea în valoare a acestor obiective cât şi a zidului de incintă de pe latura praetoria. Din păcate, zidurile originale romane fie sunt precar conservate, fie au fost scoase complet de săteni la pragul dintre secolele XIX şi XX. Cu toate acestea au fost descoperite o serie de materiale arheologice romane din fier (cuie, piroane), bronz (monede, aplici, pandantive, fibule/broşe), plumb (ponduri/greutăţi de cântar, topituri), argint (monede), piatră (un monument funerar fragmentar, fragmente de râşniţe). Majoritatea covârşitoare o deţine ceramica, fragmentele de recipiente destinate preparării, păstrării sau servirii hranei, dar şi recipiente pentru ţinut, adus sau băut lichide. Cantitatea cea mai mare de ceramică a fost descoperită într-o groapă de provizii amenajată într-unul din turnurile Porţii Sinistra. În timp aceasta a fost umplută de romani cu resturile descoperite de noi în acest an. Printre fragmentele ceramice au fost descoperite şi piroane din fier, un opaiţ întreg şi unul fragmentar (confecţionate în atelierele Fortis, respectiv Octavi), fundul unui vas de import Terra sigillata roşu, dar şi o monedă din bronz corodată. Complexul arheologic în care au apărut artefactele a fost amenajat cândva în perioada de funcţionare a castrului din piatră, dar a „scăpat” cercetătorilor care au abordat iniţial fortificaţia. Surpriza noastră a fost creată de descoperirea, în celălalt turn al Porţii Sinistra, a unei statuete din teracotă în chiar primul strat de pământ excavat pentru punerea în evidenţă a obiectivului. Piesa are în jur de 20 cm lungime, dar îi lipseşte soclul. Teracota romană o reprezintă pe Venus la picioarele căreia a fost figurat mai stilizat şi Amor copil. Venus impudica este reprezentată cu o coafură elaborată, având ca accesoriu la gât o lunulă. Astfel de piese au mai fost descoperite în Dacia şi probabil centrul lor de producţie era la Apulum, unde au fost cercetate ateliere pentru confecţionat teracote. Prezenţa unui Venus în castrul de la Buciumi nu trebuie să ne mire. În campaniile anterioare au mai fost descoperite exemplare din bronz şi teracote, doar că realizarea artistică a celei descoperite de noi, în acest an, este una de excepţie. 

Alături de celelalte piese descoperite de noi, care vor face obiectul restaurării şi publicării sub forma unui catalog, teracota Venus reprezintă o altă expresie a geniului artistic roman care nu încetează să mire şi să stârnească admiraţia deşi au trecut 2000 de ani de atunci.        

 

BIBLIOGRAFIE: 

Nicolae Gudea, Castrul roman de la Buciumi, Cluj, 1972.

Nicolae Gudea, Castrul roman de la Buciumi-Das Römergrenzkastell von Buciumi, Zalău, 1997.

Autor: Horea Pop