Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Fiii lumii și fiii luminii

Octombrie 2015

3. Cea mai frumoasă femeie

 

Soţia mea are un văr, tatăl a două fete foarte frumoase, Raluca şi Renata. Prima dintre ele a apărut în vara anului 2014 pe pagina întâi a ziarelor sălăjene, după ce lumea i-a descoperit chipul pe coperta revistei franceze „Sensuelle”. Tânăra jibouancă şi-a început cariera de fotomodel la 14 ani, dar fără să renunţe la studii. La început a promovat brandurile româneşti în vacanţe, când a călătorit mult în străinătate. Ziarista Flavia Pintea a enumerat mai multe destinaţii exotice în prezentarea din „Magazin Sălăjean” (4 august 2014): Tokyo, Istanbul, Milano, Paris, China. În prezent, fata lucrează pentru „Crystal Model Management” din Paris.

Un exemplu de succes este contagios, mai ales într-un orăşel unde toată lumea se ştie cu toată lumea. Multe fetiţe încearcă să calce pe urmele nepoatei mele prin alianţă. Le întâlnesc adunate în poarta casei de cultură atunci când închid uşa bibliotecii şi mă îndrept către casă. Vin la cursul de modelling ca să înveţe de mici cum să se machieze, ce să îmbrace, cum să-şi învingă emoţiile, cum să umble pe un podium. Se obişnuiesc să atragă atenţia, să-şi păstreze calmul şi farmecul, să răzbată printre răutăţi şi concurente. Pentru că frumuseţea stârneşte patimi şi invidii de calibrul celor din basmul cu Albă-ca-Zăpada.

Îmi amintesc de o altă frumuseţe de excepţie, tot Raluca o chema. După ce a devenit Miss Costineşti, i s-a reproşat faptul că la începutul competiţiei s-a prezentat ca fiind elevă „la unul dintre liceele din Jibou”. Adevărul este că atunci fiinţa numai unul, botezat „Ion Agârbiceanu” după scriitorul şi preotul ai cărui tată şi fraţi locuiseră peste drum. Dar ulterior, şcoala unde învăţase mândreţea încununată pe ţărmul mării s-a transformat într-un grup şcolar, deci scăparea, „bâlba” reproşată cu multă invidie de gurile rele, s-a dovedit a fi în final un fel de prevestire. Mă minunez şi azi cum, copleşită de emoţii, a întrevăzut fără voie o frântură de viitor.

De la vârsta fragedă până la senectute, toate reprezentantele sexului frumos se află într-o competiţie acerbă. Dacă nu pentru a câştiga inima unui bărbat de succes, atunci pentru a cumpăra cea mai suculentă bucată de pulpă din măcelărie, a umple ferestrele cu cele mai bogat înflorite muşcate, a coace prăjiturelele cele mai râvnite la „Balul strugurilor”. Şi nu numai muritoarele se întrec, ci şi zeiţele, printre ele chiar şi înţeleapta fecioară Palas Atena. Când n-a fost invitată la nuntă, Eris (Discordia), sora lui Ares (Marte la romani), s-a răzbunat aruncând în sala de ospeţe un măr de aur pe care scria: „Celei mai frumoase”. Trei zeiţe şi-au disputat fructul de pomină. Juriul, format din prinţul Paris şi nimeni altcineva, a fost mituit de galeşa Afrodita cu promisiunea că i-o va oferi pe cea mai frumoasă femeie din lume. Uite aşa a izbucnit războiul din Troia...

Concursuri de frumuseţe s-au organizat şi pe vremea comuniştilor, deci să nu ne minunăm că ele au stârnit valuri şi în „lumea măruntă” a personajelor imaginate de ziaristul italian Giovannino Guareschi, printre care s-au remarcat şi au rămas în conştiinţa publică preotul romano-catolic Don Camillo şi primarul comunist Peppone, liderii de opinie ai unei comunităţi deosebit de ferme în opinii şi uneori cam dure în manifestări, dintr-un sătuc de pe valea nărăvaşă a fluviului Po.

În „Dilema lui Don Camillo”, al treilea volum din traducerea americană a seriei italiene, se află povestirea „Frumoasa şi bestia”, unde eroii principali sunt doi tineri îndrăgostiţi, Marco şi Giulietta, fata comunistului Brusco, cea mai frumoasă codană din sat.

Scriitorul se amuză copios pe seama prozelor comsomoliste când îi descrie pe tineri ca fiind doi activişti interesaţi numai de politică: „Ce importanţă are că nu suntem de acelaşi sex cât timp avem aceleaşi idealuri?”

Într-adevăr, toată lumea care-i întâlnea considera că se potrivesc de minune: amândoi frecventau Palatul Poporului, mărşăluiau umăr lângă umăr la manifestaţii, făceau o echipă grozavă când adunau semnături pentru Porumbelul Păcii („şi alte drăcovenii de acest fel”). În timpul liber, se întâlneau la pod, apoi, când a început toamna şi a început să burniţeze, Marco a venit s-o întâlnească pe Giulietta acasă. Când a dat frigul, mama fetei l-a chemat în bucătărie şi a ascultat cu uimire cum junii discută despre partide, ziare, ruşi, americani şi alte subiecte ridicole. Concluzia unei persoane cu mult bun simţ: „Iar se reuneşte Comitetul Politic!”

Într-o zi, fata s-a întors cu o revistă ilustrată în mână: „M-am calificat în finala concursului de frumuseţe «Miss Viaţă Nouă»!” Era un periodic pentru tineret al Partidului Comunist Italian care organiza an de an câte o competiţie de profil. Tinerele trimiteau câte o fotografie, apoi un juriu selecta finalistele pentru faza finală organizată la Roma.

Mamei, o femeie de la țară cu frică de Dumnezeu, nu i-a venit să creadă că soţul ei şi-a dat acordul şi ar fi fost în stare s-o lase pe fată să plece singură în capitală. Bineînţeles, Giuliettei îi surâdea ideea să scape de acasă, mai cu seamă pentru că drumul era plătit: „Frumuseţea nu este un monopol burghez”. Cât timp concursul este pregătit de oamenii Partidului, nu poate fi nimic la nelocul lui.

Dar Marco era îndrăgostit până peste urechi şi i-a cerut tinerei să renunţe la călătorie. Când fata l-a refuzat indignată, flăcăul i-a interzis răspicat să meargă.

„Cu ce drept?”

„Te iubesc, a răspuns Marco cu pasiune. Nu sunt tipul căruia să-i placă o soţie care se expune în public”. 

„Ce-mi pasă mie! Du-te! Lasă-mă! Îţi voi trimite o vedere din capitală”.

Dar italienii sunt nişte firi aprinse, uneori chiar cu accente bestiale în manifestări, mai cu seamă când vine vorba despre onoarea familiei.

Fie, a viitoarei familii.

Scos din răbdări de îndărătnicia iubitei, Marco a prins-o de cosiţe, a luat o foarfecă de pe o poliţă şi a tuns-o chilug pe favorita numărul I a concursului de frumuseţe.

„Ei bine, du-te la Roma dacă vrei!”

A aruncat foarfeca şi a plecat trântind uşa.

Dar chiar dacă a fost o ceartă cu un deznodământ violent, a fost una între doi tineri care se iubeau. 

În ziua următoare, Giulietta s-a dus aşa, cheală, la vechiul lor loc de întâlnire de pe pod. Cum pe-acolo trecea multă lume, una-două a aflat şi Marco. A venit într-un suflet, laolaltă cu toată lumea din sat.

„Ei bine, ai venit să-ţi admiri opera?” l-a înfruntat tânăra.

„Giullieta, dacă vrei să te răzbuni, fă-o acum. Împuşcă-mă!”

Răspunsul ei l-a dezarmat pe drăguţ:

„De ce să te împuşc? Unde mai găsesc un nebun să mă ia de soţie aşa cum arăt acum?”

Drept care s-au sărutat, s-au dus acasă şi le-au spus părinţilor să înceapă pregătirile de nuntă.

Numai Don Camillo a avut ceva de comentat atunci când mirii s-au prezentat în faţa altarului ca să primească binecuvântarea divină:

„Care dintre voi este mirele?” a întrebat hâtru preotul.

„El”, a arătat Giulietta înspre Marco şi şi-a tras zâmbitoare vălul peste căpşorul chilug.

Da, ea a exagerat ca să-l provoace, el a exagerat ca să-i arate cât ţine la ea, astea-s jocurile dragostei: anihilatoare şi totodată regeneratoare.

Guareschi a ales un fel abrupt, direct, surprinzător, ca să creioneze povestea unei iubiri pătimaşe, finalizate cu un sfârşit fericit, dorit şi apreciat de toată lumea. Iată o zicere verde în faţă, menită să ne atragă atenţia asupra singurei frumuseţi cu adevărat impresionante: cea din inimile celor doi tineri. Evident, Dumnezeu i-a menit să fie suflete pereche. Cazul lor reflectă esenţa străvechii legături dintre soţi: „Ubi tu Gaius, ibi ego Gaia”. Restul, Roma, Partidul, Miss Lumea Nouă, concursul de frumuseţe, sunt doar nişte detalii fără importanţă.

Farmecul povestirilor din „lumea măruntă a lui Don Camillo” este dat tocmai de faptul cum firi simple, de oameni din popor, reuşesc să ne ofere un model moral etern valabil, uşor de înţeles, simplu de urmat.

Autor: Franciscus Georgius