Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



File din istoria localităţii Derşida (I)

File din istoria localităţii Derşida (I)

August 2015

Din punct de vedere administrativ, localitatea Derşida face parte din comuna Bobota, împreună cu localităţile Bobota şi Zalnoc. Comuna se află situată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, la limita cu judeţul Satu Mare.

Localitatea Derşida se află situată pe malul drept al râului Crasna, după confluenţa cu Valea Zalăului, la o altitudine de 297 m deasupra Mării Adriatice (socotit nivelul 0), la 47º 24’ latitudine şi 22º 88’ 14” longitudine. 

La Nord, hotarul satului este format dintr-o linie convenţională şi se mărgineşte cu hotarul Giorocutei, care a făcut parte din Sălajul interbelic, dar acum se află în judeţul Satu Mare. La Sud, tot o linie convenţională desparte Derşida de hotarul Sărmăşagului. La Est, se mărgineşte cu hotarul Chieşdului, iar râul Crasna desparte satul Derşida de Bobota, la Vest.

 Relieful este format din Dealul Mare (340 m), care continuă cu Dealul Giorocutei spre Nord. Spre Vest se găseşte Valea Crasnei, cu terasele ei propice practicării agriculturii. 

Din punct de vedere geologic straturile superioare sunt formate din argile şi nisipuri, cu intercalaţii conglomerative şi marnoase la bază.

Reţeaua hidrografică este formată din râul Crasna, care curge spre Nord şi se varsă în râul Someş.

Vegetaţia se caracterizează prin flora de tranziţie a regiunilor de munţi şi de şesuri. Găsim aici păduri de foioase: gorun, fag sau carpen.

Fauna este formată din mistreți, căprioare, vulpi, iepuri etc., specifice pădurilor de foioase1.

Satul este atestat documentar la anul 1349 sub numele de Derzida. De-a lungul timpului îl întâlnim sub următoarele denumiri: Dersyda, la anul 1423; Dershyda, la 1441; Derzhyda – 1459; Dershida – 1466; Dersda, Kis Derzida – 1475; Deershijda – 1503; Dersjde – 1526; Felsö-Dershyda, Dersida, la 1550; Alsó-Dershyda, la 1569; Deersida, la 1726; Derşida, la 1733; Kis Dersida, la 1750; Dersidu – 1850; Kis Derzsida, Derşida – 1854; Derşida, din anul 19302.

Satele Derşida şi Bobota, se spune că pe vremuri formau un singur sat, cu denumirile: Derşida de dincoace de apă sau Derşida de sub deal, iar cealaltă, Derşida de dincolo. 

Zorii civilizaţiei în zonă se găsesc pe „Dâmbul lui Balota”, unde a existat o importantă aşezare aparţinând culturii Wietenberg. Datată aproximativ în jurul începutului mileniului II înainte de Hristos, aparţinând epocii bronzului, aşezarea ocupa o poziţie strategică pe acest sector al Văii Crasnei3.

De aici, locuitorii aşezării au coborât în vale, pe terasele râului Crasna, unde au început să practice şi agricultura. 

Râul Crasna sau „Marea Crasnei” cum se spune în documentele epocii moderne a avut un rol deosebit în dezvoltarea istorică a actualelor sate Derșida și Bobota, dar în timpul inundațiilor făcea pagube materiale, înregistrându-se și pierderi de vieți omenești. Credem că tocmai din această cauză, satul Derșida s-a despărțit în două: Derșida Mică și Derșida Mare, iar începând de prin secolul XVIII-XIX, Derșida Mare devine Bobota.

După cum reiese din documente, de-a lungul timpului locuitorii satului Derșida au fost de etnie românească, lucrând pe moșiile proprietarilor de origine maghiară, până la reforma agrară din anul 1921, cum a fost și familia baronului Kemény de Gyerömonostar (1718), care deținea moșia Derșida. 

 

 Situația demografică şi socio-economică a localităţii Derşida începând cu secolul al XVIII-lea

 

Primele date certe privind populaţia satului Derşida le avem de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Astfel, conform „Statisticii românilor ardeleni din 1760-1762”, în Derşida existau 45 de familii4.

În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea situația economică și socială în satul Derşida nu diferă mult de restul satelor din Transilvania. În perioada 1784-1787, are loc și primul recensământ general al populației din întreaga Transilvanie, realizat la comanda împăratului Iosif al II-lea. Evident că scopul recensământului a fost acela de a cunoaște forța de muncă existentă în Imperiu, cu scopul de a o folosi atât în plan economic cât și militar. Totodată, pentru a stabili impozite, în special nobilimii transilvănene, care s-a opus cu îndârjire efectuării recensământului. Recensământul a durat mai mult şi datorită faptului că aproape întreaga Transilvanie a fost cuprinsă de răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

Pentru noi, însă, datele recensământului au o valoare istorică deosebită. Avem astfel posibilitatea de a ne face o imagine asupra evoluției socio-economice și demografice a satului.

Din datele recensământului rezultă că în satul Derşida existau deja 77 case și 91 familii. Structura populației era următoarea: populația locală – 535; plecați – 5; veniţi – 11; numărul populației prezente – 541; bărbați căsătoriți – 108; necăsătoriți – 162; total bărbați – 270; numărul femeilor – 265; preoți – 1; nobili – 6; țărani – 54; moștenitorii țăranilor – 49; jeleri – 53; alții – 19; militari lăsaţi la vatră – 1; copii între 1-12 ani – 74; între 13-17 ani – 13; total bărbați – 2705. După cum se poate observa, tabelul se încheie prin a evidenția, încă o dată, numărul de bărbați. Probabil că se dădea o mare importanță bărbaților, deoarece erau folosiți atât din punct de vedere economic, cât și militar.

La mijloc de secol XIX, în anul 1850, satul Derşida avea 109 case şi o populaţie de 585 locuitori. După naţionalitate, 554 erau români, 2 maghiari, 24 ţigani şi 5 evrei. După sex, 286 erau bărbaţi şi 299 femei. Numărul bărbaţilor căsătoriţi era de 133, 150 erau necăsătoriţi, 3 văduvi şi 57 incorporabili, cu vârsta între 17 şi 26 de ani. Din cele 299 femei, 133 erau căsătorite, 138 necăsătorite şi 28 văduve, de unde rezultă faptul că speranţa de viaţă era mult mai mare la femei decât la bărbaţi. După religie, cei 554 români aparţineau cultului greco-catolic, cei doi maghiari se declarau romano-catolici, cei 5 evrei aparţineau cultului izraelit şi, interesant, cei 24 de ţigani se declarau sau au fost trecuţi din oficiu la cultul reformat. În localitate se creșteau în special bovine (280 capete) și cai (4)6.

Peste 30 de ani, conform recensământului din anul 1880, în Derşida existau 126 case şi o populaţie de 589 locuitori. După limba maternă vorbită, 510 persoane se declarau vorbitori de limba română, 30 de limbă maghiară, 32 alte naţionalităţi, adică ţiganii şi 17 la limba maternă necunoscută, ei fiind de fapt evrei. De aceste considerente ne dăm seama după apartenenţa la cultele religioase. Astfel, 559 persoane se declarau greco-catolici, 2 romano-catolici, 11 reformaţi şi 17 izraeliţi. Din totalul populaţiei doar 31 de persoane ştiau carte7.

La început de secol XX, conform recensământului populației din anul 1900, satul Derşida avea o suprafaţă totală de 1.661 jugăre, mult mai mică decât Bobota (4.153 jugh.) sau Zalnoc (4.451 jugh.). Numărul caselor a crescut la 153, iar populaţia la 778 de persoane. După limba maternă, 738 se declarau vorbitori de limbă română, 38 maghiară, 2 germană. Nu reiese unde au fost incluşi ţiganii. După religie, 738 persoane se declarau aparţinând cultului greco-catolic, 6 la cultul romano-catolic, 10 la reformaţi şi 24 la religia izraelită (evreii). După sex, 381 erau bărbaţi şi 397 femei. După stare civilă, 309 erau căsătoriţi, 430 necăsătoriţi şi 39 văduvi. Din cele 153 de case doar una avea pereţii de piatră sau cărămidă, două din pământ, 38 din chirpici sau pământ şi 112 din lemn sau altceva. Acoperişul caselor era din ţiglă doar la 3 case, la 5 era din şindrilă, iar la restul (140) din trestie sau paie8.

Majoritatea populaţiei se ocupa cu agricultura, însă şi aici, ca de altfel în întreaga ţară, problema agrară se cerea rezolvată fără nici o întârziere.

Cu toate aceste neajunsuri, înainte de război „starea economică a ţăranului poate fi privită de mulţumitoare”9.

Conform Schiţei monografice a Sălajului, în anul 1908 localitatea Derşida avea 130 de fumuri şi o populaţie de 740 locuitori. Hotarul satului era de 1.649 jugăre, din care 1.200 erau ale românilor. Structura proprietăţii era următoarea: de la 1-5 jugăre – 30 persoane; 5-10 jugăre – 20 persoane; 10-15 jugăre – 16 persoane; 15-20 jugăre – 10 persoane; 20-30 jugăre – 12 persoane; 30-40 jugăre – 1; 40-50 jugăre – 1. Prețul unui jugăr de pământ era de 400 coroane. Numărul cornutelor era de 400 capete, iar populația se ocupa cu „plugăritul”10.

Conform recensământului populației din anul 1910, localitatea Derșida avea o suprafață de 1.715 jugăre și 819 locuitori. După limba maternă vorbită, 712 se declarau români, 30 vorbitori de limbă maghiară, iar 77 persoane erau trecute la alte limbi, în speță țiganii. În plan religios observăm că țiganii se declară acum aparținând cultului greco-catolic. Astfel, din totalul populației de 819 locuitori, 788 se declarau greco-catolici, 7 romano-catolici, 9 reformați și 15 aparținând religiei izraelite. După sex, 401 erau bărbați și 418 femei. După starea civilă, 323 erau căsătoriți, 457 necăsătoriți și 39 văduvi. În sat existau 152 case, dintre care doar una singură avea pereții din piatră sau cărămidă. La 9 case pereții erau din piatră sau pământ, din chirpici sau pământ la 25 și din lemn sau altceva la marea majoritate (117). Acoperișul era din țiglă la 15 case, din șindrilă la 13 și din paie sau trestie la 12411.

Locuitorii români din Derşida şi-au adus şi ei jertfa de sânge în timpul primei mari conflagraţii mondiale. Astfel, din cei 771 locuitori români câţi existau la începutul războiului, au fost mobilizaţi 139 bărbaţi, din care au luat parte pe front, la partea activă, 115 şi 24 la partea sedentară. Dintre cei mobilizaţi, 11 au decedat pe front, alţi 11 au fost daţi dispăruţi. Dintre cei întorşi acasă, 5 erau invalizi, 30 răniţi sau bolnavi şi 82 sănătoşi. În urma celor decedaţi sau dispăruţi au rămas 24 de văduve şi 33 de copii orfani12. 

Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, războiul a însemnat şi o perioadă de foamete, sărăcie şi boli, precum tifosul exantematic sau la sfârşitul războiului epidemia de gripă spaniolă, care au secerat nenumărate vieţi. De asemenea, războiul a avut consecinţe dezastruoase, în special asupra micilor gospodării, contribuind la reducerea drastică a producţiei agricole şi la scăderea numărului de animale.

Perioada dintre cele două războaie mondiale a reprezentat şi pentru locuitorii din Derşida un oarecare progres. Au fost adoptate reforme economice importante, printre care şi o reformă agrară radicală, în urma căreia ţăranii au primit pământ.

În acest context, populaţia localităţii creşte la 930 de locuitori în anul 1930, ajungând la 1.032 în anul 1937. Dintre aceştia, 504 erau bărbaţi şi 528 femei. Căsătoriţi erau 492, necăsătoriţi 469, văduvi 63, divorţaţi 8. Segmentul de populaţie cuprins între 5-35 de ani era majoritar, ceea ce era un fenomen încurajator în privinţa natalităţii şi viitorului localităţii. Densitatea medie a populaţiei pe case era de 5 persoane, iar pe familii de 4 persoane. După naţionalitate, în recensământul din 1937 se spune că 1.021 erau români şi 11 evrei. De aici rezultă faptul că populaţia de etnie rromă a fost inclusă la cea majoritară, românească.

În ceea ce priveşte starea economică a locuitorilor, aflăm că majoritatea țăranilor erau proprietari de pământ și de casă. 

Din păcate, viaţa de zi cu zi nu era uşoară, iar nivelul de trai era unul scăzut. De la munca pe câmp nu era nimeni scutit, mai ales în timpul secerişului. La ea participau, alături de bărbaţi, femeile şi copiii. Nu erau scutite nici femeile însărcinate care, uneori, năşteau chiar pe câmp. Nu exista nici o organizaţie pentru protejarea femeilor gravide, în acest sens. Durata zilei de lucru era de până la 10-13 ore, iar costul unei zile de lucru se situa între 10 şi 20 lei.

În privinţa terenurilor cultivate în anul 1938 în Derşida, situaţia era următoarea: 282 ha grâu, 54 ha porumb, 5 ha secară, 7 ha orz, 5 ha ovăz, 272 fânațe, 63 ha pășuni, 8 ha vii, 29 ha păduri. 

În sat se creşteau următoarele animale domestice: cabaline 15 buc., bovine – 349 buc., ovine – 313 buc., capre – 53 buc., porci – 73. 

Nu existau meşteşugari sau antreprenori, decât un fierar, care se ocupa cu potcovitul cailor, repararea uneltelor şi căruţelor etc.

Fiind o zonă deluroasă şi cu expunere la soare, propice cultivării viţei-de-vie, exista şi există şi azi tradiţia ca marea majoritate a locuitorilor să aibă în proprietate vie şi pivniţă. În aceste condiţii, se consuma mai ales vin şi mai puţin băuturile spirtoase, după cum rezultă dintr-o statistică în care se arată că în Derşida se consumau anual 900 hl vin şi 80 hl rachiu.

Nivelul de trai reiese şi din materialul de construcţie al caselor. Astfel, din cele 219 case, 199 aveau pereţii de pământ, doar 3 de zid şi un bordei. Nu exista nici o casă cu pereţii din lemn. Aici trebuie avut în vedere faptul că în apropierea satului curge râul Crasna, unde se confecţiona cărămidă nearsă (voioagă) şi lipsa unor păduri întinse, cum era la Bobota sau Zalnoc. Marea majoritate a caselor aveau două încăperi (116), cu o singură încăpere erau 33 de locuinţe, 68 aveau 3 încăperi, iar două case aveau 4 sau mai multe camere. Doar 24 de case mai aveau ferestre fixe, restul de 195 erau mobile. Marea majoritate a caselor erau acoperite cu paie (153), 63 cu ţiglă, două cu şindrilă şi una cu tablă. Încălzirea se făcea cu sobe de fier la 141 de case, la 67 cu sobe de zid, iar 11 mai aveau încă vatră. Doar 53 de case aveau latrină, 188 nu aveau nici această minimă construcţie igienică.

Toate aceste date le aflăm de la medicul de circumscripţie, Lazăr Binder, care a primit sarcina de a întocmi schiţe monografice sanitare, după un chestionar primit, la toate satele din circumscripţia Supur, unde era medic. Monografia sanitară a satului Derşida a definitivat-o la 7 august 193813.

Au venit anii grei ai celui de al Doilea Război Mondial şi, apoi, instaurarea regimului comunist, când ţăranilor le-a fost luat pământul la „Colectiv”, unicul lor mijloc de existenţă de până atunci. 

Tragedia era şi mai mare pentru cei care trudiseră peste Ocean, în America, înainte de 1918, plecaseră la muncă în Capitală sau alte mari oraşe, în perioada dintre războaie, iar cu banii agonisiţi cu trudă şi-au cumpărat pământ.

La CAP și IAS au rămas, de obicei, oamenii în vârstă și femeile. La muncile agricole erau folosiți și copii de şcoală, ca sezonieri sau în cadrul practicilor agricole, care toamna țineau uneori până la căderea zăpezii. 

În schimbul muncilor realizate la CAP, a „porției” pe care o aveau, locuitorii primeau un lot de pământ de 15 sau 30 de ari.

O adevărată supapă pentru forţa de muncă din satul Derşida şi din toată zona a reprezentat-o mina de cărbuni de la Sărmăşag, unde s-au angajat cei rămaşi fără pământ şi generaţiile care au urmat. O altă parte a profitat de mijlocul de transport pe calea ferată şi au navetat la fabricile din Zalău.

În aceste condiţii, faţă de alte sate care s-au depopulat, după cum este satul Zalnoc, de unde posibilităţile de navetare erau foarte greoaie şi astfel foarte mulți tineri s-au stabilit la oraş, satul Derşida a înregistrat un progres constant în ceea ce priveşte sporul demografic. La recensământul din anul 2002, Derşida avea 1.918 locuitori, din care 983 de sex masculin şi 935 de sex feminin14, depăşind astfel ca număr populaţia satului Bobota, centrul de comună. 

După 1990 s-a produs un alt exod al populaţiei, de această dată în afara ţării. Faptul îmbucurător pentru Derşida este că mulţi s-au întors, la fel ca înaintaşii lor plecaţi în America, iar cu agoniseala strânsă şi-au construit case, dar care, în cele din urmă, reprezintă o afacere moartă. Din păcate, foarte puţini au investit banii în domeniul economic, pentru a crea locuri de muncă. Fenomenul social, în special în rândul populaţiei de etnie rromă, foarte numeroasă în Derşida, ia amploare, iar administraţiile publice locale de până acum din comuna Bobota nu au iniţiat nici un proiect social de anvergură, folosind-i doar ca masă de manevră electorală.

 

 

Administraţie publică locală 

în perioada interbelică

 

În perioada dintre cele două războaie mondiale toate satele sălăjene aveau rang de comune, având Primării și Consiliu Local propriu. 

Printre primarii din Derşida întâlniţi în documente în perioada interbelică îi amintim pe Balota Toader, Gorgan Vasile a Lichii sau Pop Vanţa. De asemenea, notarii Emil Flonta şi Gheorghe Mihuţiu.

În perioada 1934-1937, perioada marii guvernări liberale, când prefect al judeţului Sălaj era dr. Mihail Gurzău, originar din Dumuslău, în comuna Derşida era primar Gorgan Vasile a Lichii, iar ajutor de primar (viceprimar) Gorgan Alexa l. Mihai. Consiliul Local avea următoarea componenţă: Gorgan Gavril l. Mitru, Gorgan Alexa a Nuţului, Pop Vasile l. Onuţ, Gorgan Gheorghe l. Grigore, Iancău Milan, Balota Teodor şi Văscan Ilie15.

La anul 1937 bugetul satului era declarat ca unul echilibrat, nefiind deficitar. Cheltuielile administrative se ridicau la 127.179 lei, iar impozitele încasate se ridicau la 64.809 lei. Nu existau împrumuturi16.

Din punct de vedere sanitar, localitatea Derşida aparţinea circumscripţiei Supurul de Jos. Bugetul serviciilor de sănătate publică era de 1.240 lei, din care: 500 lei pentru transportul alienaților și a celor mușcați de animale turbate; 200 lei – cheltuieli de vaccinare; 100 lei – cheltuieli de birou pentru medicul de circumscripție; 300 lei pentru vaccinare antidifterică; 140 lei pentru înmormântarea săracilor. Costul sănătăţii publice per capita era de 1 leu.

Alimentarea cu apă se făcea din fântâni cu cumpănă şi cu ghizduri de piatră şi de lemn. Capacitatea fântânilor era considerată suficientă pentru populaţie.

Starea sanitară a locuinţelor era precară. Totuşi, la clădirile noi se observa un oarecare progres. Latrinele lipseau aproape la toate locuinţele.

În privinţa lucrărilor edilitar gospodăreşti, în perioada 1918-1934 au fost efectuate reparaţii capitale la localul şcolii, căreia i-a fost adăugată o cameră pentru locuinţa directorului şcolar, definitivate în anul 1929.

Cea mai mare realizare a acestei perioade a constituit-o construcţia drumului ce leagă satul de şoseaua naţională, lucrare definitivată în anul 1931. Până la acel moment, în sezonul ploios satul era total izolat.

Începând cu 1 ianuarie 1934, pe baza conversiei ce mai rămăsese din datoriile agricole, în muncă fizică, au fost realizate lucrări publice importante. La categoria construcţii noi, reparări şi împietruiri de drumuri, construcţii şi reparări de poduri, în perioada 1934-1937 în localitatea Derşida s-au lucrat 243 zile cu braţul, care socotit la 60/zi însemna 14.580 lei. De asemenea, au fost efectuate 82 zile de lucru cu căruțele. O zi de lucru cu căruța consta la vremea respectivă 200 lei. Așadar, au fost efectuate lucrări în valoare de 16.400 lei. S-au exploatat 200 metri cubi de piatră de fundație pentru construirea noii biserici și cea de a doua sală de clasă pentru elevi. 

În toamna anului 1934, la inițiativa Prefecturii județului Sălaj, 115 țărani din Derșida s-au deplasat la Jibou, unde au extras 40 de vagoane de pietriș din râul Someș, cu care s-a amenajat drumul principal care traversa localitatea. Toate aceste lucrări se spune că au fost făcute prin prestație publică benevolă.

La categoria construcții noi, așa cum am amintit și mai sus, a fost construită o nouă sală de învățământ, legată de vechiul local al școlii, care a costat 42.000 lei. Sumele necesare construcției au fost obținute prin subvenția dată de Comitetul școlar județean și prin alocația bugetară dată de localitate. Construcția s-a făcut în regie proprie de către localitate, iar lucrul cu brațele și întreg transportul materialului de construcție a fost executat prin prestație benevolă de către locuitori.

La categoria construcții de străzi, trotuare și alinieri de străzi, s-a reușit alinierea și îndreptarea străzii „Cimitirului”. După punerea în aplicare a regulamentului edilitar urmau să fie aliniate și lărgite străzile înguste.

 În următorul articol ne propunem să analizăm evoluţia istorică a celor doi piloni de bază ai comunităţii: Biserica şi Şcoala.

 

Note:

1. Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale (în continuare S.J.SJ.A.N.), Fond Prefectura judeţului Sălaj. Monografii sanitare, dos. 85.

2. Gheorghe Chende-Roman, Dicţionarul etimologic al localităţilor din judeţul Sălaj, Ed. Silvania şi Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2006, p. 142.

3. Ioan Bejinariu, „Mărturii arheologice din epoca bronzului și prima epocă a fierului”, în Monografia localității Bobota. Între istorie și memorie (coord. Marin Pop), Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2013, pp. 23-28.

4. Virgil Ciobanu, „Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762”, în Anuarul Institutului de Istorie Națională, III, 1924-1925, Cluj, 1926, pp. 662-664.

5. Ernest Wagner, „Populația Sălajului la sfârșitul secolului al XVIII-lea”, în Acta Musei Porolissensis (A.M.P.), VI, Zalău, 1982, p. 187.

6. Studia Censualia Transsilvanica, Recensământul din 1850. Transilvania, Cluj, Ed. Staff, 1996, pp. 276-277.

7. Studia ..., Recensământul din 1880. Transilvania, Cluj, Ed. Staff, 1997, pp. 292-293.

8. Studia ..., Recensământul din 1900. Transilvania. Cluj, Ed. Staff, 1999, pp. 506-509.

 9. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, Schiţa monografică a Sălajului, Şimleu, 1908, p. 94.

10. Ibidem, pp. 238-239.

11. Studia ..., Recensământul din 1910. Transilvania, Cluj, Ed. Staff, 1999, pp. 488-491.

12. Paul Abrudan, Documente inedite privind participarea sălăjenilor la revoluţia din 1918 şi Unirea Transilvaniei cu România, în A.M.P., nr. V, Zalău, 1981, p. 481.

13. S.J.SJ.A.N., Fond Prefectura judeţului Sălaj. Monografii sanitare, dos. 85.

14. Gheorghe Chende-Roman, op. cit., p. 142.

15. S.J.SJ.A.N., Fond Prefectura judeţului Sălaj. Cartea de aur, comuna Derşida.

16. Idem, Monografii sanitare, dos. 85.

Autor: Marin Pop