Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Tabăra de arte plastice de la Jebucu

Tabăra de arte plastice de la Jebucu

August 2015

Între 2-12 iulie a.c. s-a derulat tabăra de creație artistică de la Jebucu, ediția a 20-a, organizată de Fundația Studio Art „Reményik Sándor” din Cluj-Napoca în colaborare cu instituțiile publice de cultură din Sălaj ca și finanțatori, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, respectiv Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Contribuția financiară a Fundației Bethlen Gábor din Ungaria și Fundației Communitas din România este de ani de zile esențială, precum și suportul acordat de Centrul de Plasament Bethesda din Jebucu, instituție gazdă care asigură cazarea și masa artiștilor participanți. 

Cele circa șaizeci de opere de artă din cadrul expoziției de final a taberei de creație vor fi expuse pe durata lunii august la Cluj-Napoca, în fosta (dar actualmente retrocedata) galerie de artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România, momentan aflată în administrarea bisericii romano-catolice din Cluj-Napoca. Colaborarea instituțiilor organizatoare se va solda și cu acumularea unor opere de artă donate din partea artiștilor participanți la tabără, astfel proiectul contribuie și la dezvoltarea patrimoniului cultural al instituțiilor sus-menționate. 

Fiind un proiect artistic de anvergură, în cei douăzeci de ani, tabăra de creație din Jebucu a acumulat din operele de artă donate de artiștii participanți, o arhivă de circa 700 de exemplare, documentată și de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în cadrul proiectului de cercetare Artă plastică în județul Sălaj. În cadrul acestui proiect de cercetare a luat naștere albumul de artă bilingv, cu titlul „Artă plastică la Jebucu. Tabăra de creație din Țara Călatei”. Volumul apărut la Editura Caiete Silvane din Zalău este semnat de criticul și istoricul de artă Banner Zoltán și profesoara de desen, artist plastic Essig Kacsó Klára, coordonatoarea taberei, și cuprinde peste 100 de reproduceri selectate din lucrările celor peste 130 de artiști plastici participanți de-a lungul celor două decenii. Albumul realizat în condiții grafice deosebite a fost lansat la expoziția de final a taberei, urmând să fie prezentat și la expozițiile din Cluj și Zalău. 

Inițiativă artistică a unor intelectuali ai comunității maghiare ardelenene, tabăra de artă de la Jebucu este un mediu de creație, care își asumă caracterul specific tradițional(ist) în ceea ce privește mediul rural unde acesta se desfășoară, dar și la nivel artistic: sursa imediată de inspirație fiind lumea satului (arhitectură, port și artă populară încă vie la Jebucu, peisajul și locuitorii satului, obiceiurile acestora). Bunurile culturale rezultate în urma procesului de creație – operele de artă realizate aici – contribuie în limbajul universal al artei vizuale la fenomenul artistic contemporan din România cu o coloratură aparte. 

Artiștii invitați ai acestei ediții au fost Katona György, Orbán István, Fazakas Tibor, Essig Kacsó Klára, Tudoran Klára, Murádin Lovász Noémi, Kudor István, Nagy Anna Mária, Felházi Lenke, Vassy Erzsébet, Nagy Béla, Koncz-Münich Judith, Koncz-Münich András, Buglya Sándor, Kulics Ágnes, Essig Kacsó József, Bánházi Gyöngyi, Czirjék Lajos, Rózsa Róbert, Benk András, Adorján Ilona, Vári-Váncza Edith, Eperjesi Noémi, Szabó Attila, Székely Géza, Tornay Krisztina, Juhos Kiss Sándor și Forró Ágnes. 

Autor: Szabó Attila