Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Maestrul Paja Jovanović în colecţia Ugron

Maestrul Paja Jovanović în colecţia Ugron

August 2015

Din colecţia celor 24 de tablouri ale familiei Ugron de Abránfálva aflate în depozitul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care au fost aduse de către comunişti de la Zau de Câmpie1, cinci dintre ele aparţin lui Paja Jovanović (1859-1957), o figură marcantă a artei Europei de Est din perioada ultimilor ani ai regimului austro-ungar. E vorba de nişte portrete de familie executate în 1913, la comanda diplomatului István Ugron de Abránfalva (1864-1948). Tablourile au fost identificate în baza semnăturii artistului, redate cu caractere chirilice (П Jobanabѝk) şi reprezintă nişte exemplare tipice ale realismului academic de sorginte vieneză (post-Biedermeier)2, care a dominat gustul estetic al cercurilor conservatoare din epocă. 

 

Pavle Jovanović s-a născut la 16 iunie 1859 în localitatea Vrsač, o localitate care ţine de zona etnografică a Banatului Sârbesc (provincia Vojvodina), ca fiu al fotografului Stevan Jovanović, căsătorit cu Ernestina Deot3. Pe vremea aceea, oraşul aparţinea Voievodatului de Banat, căreia monarhia Habsburgică îi acordase un statut autonom, recompensând-o pentru contribuţia sa în înfrângerea mişcărilor revoluţionare de la 1848-18494. Însă, nouă ani mai târziu (1868), are loc o reorganizare administrativă, în urma căreia voievodatul este degradat la rangul de comitat (Timiş) şi încorporat în Regatul Ungariei. Aşa cum era de aşteptat, decizia (survenită în contextul proclamării regimului dualist) a stârnit un val masiv de proteste în rândul populaţiei din zonă, care au adus în prim-plan necesitatea elaborării unor programe culturale menite să asigure condiţii prielnice pentru păstrarea identităţii locale. În aceste condiţii, era firesc ca Vršac-ul să joace un rol important, datorită numeroaselor vestigii istorice (un castel de secol XV, atribuit voievodului Djordje Branković 1427-1456, care luptase în armata lui Iancu de Hunedoara), mănăstirea Mesic (ridicată la 1225 de călugărul Arsenije Bogdanović din Hilandar) şi Središte (având ca ctitor pe voievodul Jovan Branković 1496-1502, canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă), catedrala ortodoxă Sf. Nicolae (ridicată la 1725). De asemenea, la Vršac îşi desfăşurase activitatea şi iconarul Nikola Neskovic (1740-1789), personalitate marcantă a vieţii artistice sârbeşti din secolul XVIII, alături de Arsenije Teodorović (1767-1827) şi Pavel Djurković (1772-1830)5, care au exercitat o profundă influenţă asupra tânărului Pavle (cunoscut mai târziu sub diminutivul de Paja), prin piesele de iconostas aflate în patrimoniul bisericilor parohiale din zonă.

Crescut în ambianţa mişcării naţionale de emancipare a sârbilor din Vojvodina, conduse de Svetozar Miletić (1826-1901), Pavle manifestă încă din copilărie un interes deosebit pentru artele plastice, ocupându-se cu reproducerea icoanelor din biserici („Biserica mi-a fost primul profesor”6, avea să declare mai târziu). Aşa iese la iveală un talent deosebit în arta desenului, care stârneşte admiraţia profesorului său de gramatică, Vodečki. Acesta îl sfătuieşte pe Stevan să-l ducă pe Paja la Viena, în vederea aprofundării studiilor. Astfel, la vârsta de 16 ani (1875), Paja Jovanović apare pe lista studenţilor lui Christian Griepenkerl (1839-1912), preşedintele Academiei Imperiale de Arte Frumoase, cunoscut în epocă atât pentru tablourile sale istorice, cât şi pentru deosebitul său tact pedagogic, care a facilitat apariţia unor figuri ca Max Kurzweil sau Egon Schiele7. După terminarea stagiului academic de patru ani, tânărul intră în atelierul maestrului orientalist Leopold Carl Müller (1834-1892), unde realizează schiţe cu caracter etnografic, având ca temă obiceiurile popoarelor din Peninsula Balcanică, un teritoriu care ajunsese să capete o importanţă deosebită pentru cercurile elitare ale vremii, din pricina războiului ruso-turc din 1877-1878, încheiat cu apariţia unor state noi pe harta politică europeană: România, Serbia, Muntenegru. Profitând de această conjunctură, Paja expune compoziţia Muntenegrean rănit, cu care obţine Marele Premiu al Salonului Academiei Vieneze din 1882, primind bursă din fondul personal al împăratului Franz Josef. În acest mod, discipolul lui Müller devine o personalitate de prim-rang a vieţii artistice din epocă, iar pictura sârbească primeşte noi dimensiuni, căpătând o anvergură internaţională. 

 

În anul următor (1883), la recomandările maestrului său, Jovanović semnează un contract cu o galerie de artă londoneză (French), care-i oferă sprijinul financiar necesar pentru întreprinderea unor călătorii în Spania, Italia, Grecia, Turcia, Maroc şi Caucaz, unde-şi perfecţionează maniera de execuţie, construindu-şi un stil personal, capabil să satisfacă gusturile estetice ale publicului. Îşi câştigă renumele prin scene de gen, precum: Dansul săbiilor, Harem, Gătitul miresei, Lecţia de scrimă, unde simţul realist al detaliului se împleteşte armonios cu fascinaţia romantică pentru culoarea locală.

 

Notorietatea artistului, precum şi contribuţia sa deosebită în promovarea identităţii naţionale sârbeşti, îl determină pe regele Milan Obrenović (1882-1889) să-i confere statutul de membru al Academiei Regale a Serbiei (1888). Paja părăseşte Londra şi se stabileşte la Belgrad, unde intră în ambianţa curţii şi se lansează în compoziţii istorice monumentale, pătrunse de sentimente patriotice, pe care le expune ulterior la diverse Saloane internaţionale. Astfel, în 1896 participă la Expoziţia Mileniului de la Budapesta, cu Tripticul de la Vršac (Sărbătoarea Recoltei), iar în 1900 se deplasează la Expoziţia Universală de la Paris, unde prezintă Proclamarea legii lui Stefan Dušan8. În ambele cazuri, tablourile sale sunt premiate cu Medalia de Aur. Pictorul îşi focalizează atenţia şi asupra Bisericii Ortodoxe Sârbe, căreia-i donează tabloul Marea migraţie, dedicată exodului din Kosovo (1690)9, şi-i îmbogăţeşte patrimoniul cu iconostasele de la Sf. Nicolae (Dolovo), Saborna (Novi Sad) şi pictura murală de la Sremski Karlovci. Dar totul avea să se năruie din pricina contextului politic. 

 

În 1903, regele Alexandru Karadjordjevic şi soţia sa, Maria, cad victimă unui complot al ofiţerilor, fiind asasinaţi. Paja este nevoit să se refugieze la Viena, unde asistă neputincios la sfârşitul lumii sale. În 1908, Austro-Ungaria anexează Bosnia şi Herţegovina, fapt ce provoacă o ruptură definitivă dintre Belgrad şi Viena. Noul rege, Petru Karadjordjevic anulează acordul comercial din 1880 şi se orientează înspre Rusia.

Dezamăgit de turnura evenimentelor, Paja Jovanović părăseşte ambianţa Saloanelor pentru a se dedica unei cariere portretistice. Artistul intră în slujba unor diverşi comanditari, proveniţi din sfera înaltei societăţi, sacrificând spiritul patriotic în favoarea intereselor pecuniare. Se pare că printre aceştia s-a aflat şi István Ugron, care l-ar fi invitat pe pictor la castelul său de la Zau de Câmpie, pentru a executa o serie de portrete funerare. E vorba de comemorarea tatălui, Ugron Sándor, a mamei (Kendeffy Róza) şi a fratelui său mai mic, Ugron Miklós, decedaţi în 1901, 1898, respectiv 1899, pe care Jovanović i-a zugrăvit conform tiparelor oficiale, ţinând cont de vârsta avută la momentul decesului. Nu se cunosc prea multe date despre vizita respectivă, însă în mod cert aceasta nu s-a rezumat doar la un simplu caracter profesional.

 

Din corespondenţa familiei Ugron, depozitată la Arhivele Naţionale Cluj-Napoca şi studiată parţial de Bórdás Béata, reiese că maestrul sârb era pictorul favorit al diplomatului10. Conform inventarelor din 1919 şi 1928, colecţia lui cuprindea un număr mare de tablouri realizate de Jovanović, cu conţinut tematic variat. Unele redau scene cu caracter militar (lupte dintre turci şi sârbi), în vreme ce altele se rezumă la episoade din viaţa cotidiană (Dansatori adormiţi, Idilă ţărănească, Joc de băieţi etc.) sau evocă peisaje de sorginte vedutistă (Bărci la Veneţia). 

 

Foarte probabil, preferinţa lui István pentru Paja nu izvora numai din considerente personale sau gusturi estetice, ci şi dintr-un interes politic. Inscripţiile de pe portrete arată că acestea au fost executate chiar în perioada în care István fusese însărcinat cu o misiune consulară la Belgrad11. În consecinţă, alegerea lui Jovanović avea scopul de a sublinia sprijinul Ugronilor pentru restabilirea legăturilor dintre Serbia şi Austro-Ungaria. Anul 1913 reprezentase apogeul carierei diplomatice a lui István Ugron, care avusese o contribuţie esenţială în tratativele pentru încheierea războaielor balcanice. Astfel, împreună cu omologul său rus, Serghei Sazonov (1860-1927), a elaborat planul de reorganizare teritorială a frontierelor părţilor combatante, care vor fi legiferate prin tratatele de la Bucureşti, Constantinopol şi Atena12. Din nefericire, însă, succesul este doar temporar, căci la 13 noiembrie 1913, István este înlocuit cu baronul Wladimir Giesl von Gieslingen (1860-1936), iar la 28 iunie 1914 se produce atentatul de la Sarajevo, unde este asasinat arhiducele Franz Ferdinand. Serbia şi Austro-Ungaria declanşau ceea ce s-a numit ulterior Primul Război Mondial, ale cărui urmări aveau să conducă la prăbuşirea prestigiului neamului Ugron. În schimb, Paja avea să-şi redobândească faima pierdută, devenind, alături de fostul său coleg Uroš Predić (1857-1953), un simbol al puterii nou-apărutei naţiuni iugoslave, care includea în teritoriul său şi locul natal al artistului. În 1940, primeşte calitatea de cetăţean de onoare al oraşului Vršac, iar în 1949 este decorat de mareşalul Tito cu ordinul zasluga za narod (meritul poporului). Dar nicio distincţie nu reuşeşte să compenseze necazurile din viaţa privată. La 17 martie 1944, are loc decesul fratelui său Milan, iar în 1950 se stinge din viaţă şi soţia sa, Hermina Dauber. Aceste evenimente îl determină pe artist să se cufunde în anonimat, retrăgându-se într-o suburbie a Vienei, unde moare la 30 noiembrie 1957. Conform dorinţei sale testamentare, rămăşiţele sale sunt duse la Belgrad, unde în 1970 se înfiinţează o casă memorială dedicată pictorului. Şapte ani mai târziu, se deschide o expoziţie comemorativă şi la Vršac, iar 2009 a fost declarat în Serbia drept anul Paja Jovanović, aducându-se recunoştinţă celor 150 ani de excelenţă care s-au scurs de la naşterea maestrului13. 

 

Paja Jovanović a lăsat în urma sa o creaţie prolifică, alcătuită din tablouri cu o mare varietate tematică, depozitate cu precădere la muzeele din Vršac, Belgrad şi Matiča Srpska, dar şi în colecţii particulare, precum cea a familiei Ugron de Abránfalva, din care s-au descoperit doar cele cinci portrete de la muzeul din Zalău. Despre celelalte opere ale colecţiei nu se ştie mai nimic, fiindcă odată cu confiscarea castelului de către comunişti, averea Ugronilor a fost risipită prin diverse zone din ţară şi străinătate. Singurele informaţii despre conţinutul ei sunt inventarele realizate de proprietarii castelului, ultimul fiind datat 1928. De altfel, chiar şi descoperirea de la Zalău este de dată recentă, survenind oarecum întâmplător. Până în 2009, nimeni nu s-a gândit că în depozitul acestui muzeu local s-ar putea afla tablouri de o valoare inestimabilă, precum portretele pictate de Paja Jovanović; fapt ce arată o oarecare lipsă de interes al autorităţilor pentru cercetarea şi valorificarea patrimoniului muzeal. Ar fi cazul ca, în paralel cu expoziţia permanentă Ioan Sima, să se mai deschidă una cu colecţia Ugron sau măcar cu Paja Jovanović, căci portretele de la Zalău nu se remarcă numai prin calitatea lor estetică, ci şi prin caracterul lor documentar, ilustrând o vizită care ar fi putut schimba soarta lumii. În 1913, viitorul pictor naţional al Serbiei era chemat la castelul Ugron de la Zau de Câmpie pentru a portretiza membrii unui neam care se foloseau de abilităţile diplomatice pentru a evita izbucnirea războiului dintre cele două mari puteri ale Europei de Est: Rusia şi Austro-Ungaria.

Lista ilustraţiilor 

• Paja Jovanović. Fotografie de epocă, 1900 (commons.wikimedia.org)

• Paja Jovanović, Gătitul miresei, 1886, Muzeul Naţional al Serbiei, Belgrad (commons.wikimedia.org)

• Paja Jovanović, Marea migraţie, 1895, Muzeul Naţional al Serbiei, Belgrad (commons.wikimedia.org)

• Paja Jovanović, István Ugron, 1913, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău

• Paja Jovanović, Sándor Ugron (portret funerar), 1913, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău

• Paja Jovanović, Kendeffy Róza (portret funerar), 1913, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău

• Paja Jovanović, Miklós Ugron (portret funerar), 1913, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău

• Paja Jovanović, Încoronarea lui Stefan Dušan, 1900, Muzeul Naţional al Serbiei, Belgrad (commons.wikimedia.org)

• Paja Jovanović, Rózalia Ugron, 1913, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău

 

Cuvinte-cheie: tablou, colecţie, Ugron, portret, Paja Jovanović, pictura sârbă, Academie, orientalism, emancipare naţională, comanditar, diplomaţie, patrimoniu.

 

 

Bibliografie

Direcţia Arhivelor Naţionale, Cluj-Napoca; fond personal István Ugron

Arnason, Harvard H; Kalb, Peter, History of Modern Art, Prentice Hall, London, 2003

Bastiani, Alberto, East Central-Europe and the Great Power Politics (19th-20th centuries), Junimea, Iaşi, 2004

Bérenger, Jean, Istoria Imperiului Habsburgilor: 1273-1918, Universitas, Bucureşti, 2008

Bórdás Béata, (Ne)cazul arhitectului Lájós Pákei cu doi aristocraţi hotărâţi: construcţia castelului de la Zau de Câmpie (1908-1912) în Studia Historia Artium, Cluj-Napoca, 1/2011

Godsey, William, Aristocratic Redoubt. The Austro-Hungarian Foreign Office on the Eve of the First World War, West Lafayette, Purdue University Press, 1999

Howard, Jeremy, East European Art, Oxford University Press, London, 2006

Jelavich, Charles şi Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice: 1804-1920, Dacia, Cluj-Napoca, 2006

Medakovic, Dejan, The History of Serbian Culture, trans. Randall A Major, Porthill Publishers, Edgware, Middlesex, 1981

In Remembrance of Paja Jovanović (www.muzejvrsac.org)

Serbian Illiad in Oil by Pavle Jovanović (www.de-construct.net)

www.serbianstudies.org

en.narodnimuzej.rs 

www.mgb.org

www.pinterest.com

 

 

1 Decizia nr. 327/ 1966 a Sfatului Popular al Regiunii Cluj

2 Jeremy Howard, East European Art: 1650-1950, Oxford University Press, London, 2006

3 In Remembrance of Paja Jovanović (www.muzejvrsac.org) 

4 Jean Bérenger, Istoria Imperiului Habsburgilor: 1273-1918, Universitas, Bucureşti, 2008

5 Dejan Medakovic, The History of Serbian Culture, trans. Randall A Major, Porthill Publishers, Edgware, Middlesex, 1981

6 Serbian Illiad in Oil by Pavle Jovanović (www.de-construct.net)

7 Harvard H. Arnason, Peter Kalb, History of Modern Art, London, Prentice Hall, 2003

8 Triptic compus din părţi: Încoronarea lui Stefan Dušan (1331), Nunta lui Stefan Dušan cu prinţesa Elena a Bulgariei (1332), Răscoala de la Takovo (1815)

9 În 1690, turcii şi tătarii au deportat în Imperiul Habsburgic populaţia sârbă din zonele Kosovo şi Methodija (condusă de patriarhul Arsenije III Carnojevic) (www.kosovo.net)

10 Bordas Beata, (Ne)cazul arhitectului Lájós Pákei cu doi aristocraţi hotărâţi: construcţia castelului de la Zau de Câmpie (1908-1912) în Studia Historia Artium, Cluj-Napoca, 1/2011, p. 13

11 William Godsey, Aristocratic Redoubt. The Austro-Hungarian Foreign Office on the Eve of the First World War, West Lafayette, Purdue University Press, 1999

12 Charles şi Barbara Jelavich, Formarea statelor naţionale balcanice: 1804-1920, Cluj-Napoca, Dacia, 2006 

13 Serbian Illiad in Oil by Pavle Jovanović (www.de-construct.net)

Autor: Victor Cioban