Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Iluştri necunoscuţi

Iluştri necunoscuţi

August 2015

Fiecare comunitate din această ţară are o personalitate cu care se poate mândri sau se poate jena (pentru că, nu-i aşa, „nu există pădure fără uscături”).

Despre sătucul Răstolţu Deşert s-a scris, s-a scris mult, ba au apărut şi două monografii în care s-au inserat evenimente de viaţă, biografii, istorie, geografie, demografie etc.

În rândurile ce urmează am să încerc să descriu viaţa unui ilustru anonim, născut şi trăitor pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, cele ale Silvaniei, „sălaşul” multor iluştri anonimi.

Dnul Patriciu Ştirbu s-a născut în satul Răstolţu Deşert (Pusta), comuna Agrij (judeţul Sălaj), în anul 1932. 

A urmat cursurile şcolii primare în sat, întreruptă din păcate de război, dar o continuă la Cluj, cu toate treptele şi devine diplomat universitar al Universităţii „Victor Babeş” în anul 1956. Domnia sa a fost profesor până la pensionare – având şi funcţie de director de şcoală.

A scris foarte multe lucrări de specialitate, dintre care amintesc: Curs practic de analiză gramaticală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970 de Valeriu Vlad, Voichiţa Vlad Budoiu şi Patriciu Ştirbu​; Fişe de analize gramaticale structurale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978 cu aceeaşi coautori; Poveşti şi legende, Editura Eta, 2003; Poezii, ferestre către suflet, Editura Eta, 2003; Noi şi cântecele noastre – Monografie literar muzicală a comunei Agrij-Sălaj, scrisă împreună cu Iosefina Ştirbu şi regretata profesoară Maria Holhoş.

Un cuvânt înainte la volumul lui Patriciu Ştirb, Poezii (Editura Eta, Cluj-Napoca, 2006) a scris Constantin Cubleşan, din care cităm finalul: „Felul său de a scrie ne aminteşte, ne asigură de fapt, de gustul încă viu pentru literatura veche, dincolo de experimentările moderniste, ostentative de cele mai multe ori; de o poezie a exprimărilor liniştite, sincere, cu un verb direct, nesofisticat, ce n-ar fi exclus să prindă chiar în rândurile generaţiilor mai tinere. E un pariu pe care Patriciu Ştirbu sper să-l câştige. Va fi răsplata cea mai adevărată şi cea mai râvnită pe care o merită”.

Autor: Gavril Vlaicu