Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



A sta cu fundul în două luntri

A sta cu fundul în două luntri

August 2015

 Termenii care denumesc părți ale corpului omenesc fac parte din vocabularul fundamental al unei limbi, alcătuind un câmp lexical aparte, în măsură să dovedească – alături de câmpul lexical al gradelor de rudenie – apartenența unei limbi la o familie. Cuvintele românești din această categorie sunt, cu o singură excepție, de origine latină și se caracterizează prin bogăția semantică, circulația deosebită, posibilitățile derivative, prezența în expresii și locuțiuni.

Câțiva dintre termenii acestui câmp lexical, deși frecvenți în aspectul oral al limbii, au apariții rare în aspectul scris. Se înțelege că este vorba de cuvintele care denumesc organele genitale și alte câteva cuvinte „groase”, cu sens necuviincios, trivial. Lexicografii nu le pot evita. Un exemplu va întări afirmațiile de mai sus. Latinescul culus s-a păstrat în toate limbile romanice (it. culo, fr. cul, sp. culo, pg. cú, rom. cur). Înainte de a ilustra sensurile și expresiile în care intră cuvântul, înainte de a enumera derivatele și compusele termenului, autorii Dicționarului Academiei notează: „Cuvântul nu avea în limba veche, cum nu are nici astăzi la clasele de jos, nuanță trivială”. Între expresiile înregistrate în DA figurează și cu curul în două luntre, explicată astfel: „despre un om șovăitor, nesigur, interesat, care e în același timp și cu unii și cu alții, într-o chestiune controversată, în lupta politică între două partide, nehotărât”. Citatul ilustrativ este cules din Amintirile lui Ion Ghica: „Golescu-Negru umblă șovăind, cu curul în două luntri”. Când expresia cuprinde și un verb (a fi, a sta, a umbla), sensul care primează este acela de „a fi duplicitar”.

Imposibilă în realitate, „poziția” devine realizabilă când elementele ei lexicale primesc sensuri figurate. Echivalentul expresiei românești în limba italiană ar putea fi tenere il piede in due staffe/ in due scarpe, literal „a sta cu un picior în două scări/ în doi pantofi”.

Când a fost simțit ca trivial, vorbitorii au apelat la sinonime, astfel că expresia circulă și sub forma a sta (a fi) cu fundul în două luntri. În scris, pentru evitarea cuvântului „crud”, se recurge deseori la procedee grafice. În capitolul „Lucian Blaga între contemporani” Ion Bălu, autorul Vieții lui Lucian Blaga, arată că, în ciuda valorii și originalității creației acestuia, filosoful a cunoscut și insuccese, dar care sunt „pasagere și lipsite de semnificație în contextul evoluției succesuale”. Între detractorii filosofului se numără și mulți teologi scandalizați de „ateismul” din volumul Religie și spirit (1942). Despre unul dintre aceștia, Lucian Blaga îi scria lui Gherghinescu-Vania: „Acest teolog nomad cu..., nu în două luntri, ci în două mitropolii (Blaj și Sibiu) e nu numai incult, ci și stupid”1.

Prozatorii, care valorifică posibilitatea de a caracteriza un personaj prin felul de a se exprima, nu se sfiesc să reproducă termenul așa cum apare în vorbirea personajului.

În Cuvântul rostit în 6 noiembrie 2014 în cadrul ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Augustin Buzura își amintește de oameni și întâmplări din anii studenției: „Clujul era un oraș viu care continua să-și redescopere valorile și istoria adevărată. Blaga, așa interzis cum era, putea fi văzut împreună cu doctorul Iubu la «Croco». Îi copiasem de mână poeziile și îl căutam acasă împreună cu tot ce se numea pe atunci «literatura tânără» din Cluj, în cartierul Andrei Mureșan, unde tăceam împreună. În ciuda interdicțiilor profesorului Moga, l-am văzut pe furiș în salonul 13 de la Medicala 1, apoi la Capela clinicilor de unde cam lipsiseră cei ce scriseseră amintiri despre el. La Lancrăm n-am ajuns deoarece la 5 dimineața am fost dus pe strada Traian, la Securitate. Nu făcusem altceva decât să-l admir pe Blaga și să vorbesc despre el. Tot în Andrei Mureșan locuia și părintele Ion Agârbiceanu pe care l-am ascultat deseori la Tribuna citindu-ne fragmente din romanul său Prăbușirea. Mergeam la cursurile lui D.D. Roșca, la cele ale lui Mircea Zaciu, îi dădeam dreptate scriitorului proletar Nagy István mereu revoltat pe cei «cu luntrea în doi curi»2.

„Răsucirea” expresiei și aluzia la greșelile în realizarea pluralului substantivelor ivite în vorbirea maghiarilor au asigurat păstrarea în memorie a „vorbei”.        

Frecventă a devenit în media și expresia cvasisinonimică a juca la două capete, care sugerează intențiile ascunse ale jucătorului de cărți de a exploata la maximum șansele ivite în joc. Expresia îi vizează astăzi, deseori, pe politicieni când aceștia încep „jocul” (devenit… joaca) alianțelor.

 

 

1 Ion Bălu, Viața lui Lucian Blaga, vol. II, Editura Libra, 1996, p. 371.

2 Familia, seria V, anul 50 (150), nr. 11-12 (588-589) Noiembrie-Decembrie, 2014, pp. 43-44.

Autor: Gheorghe Moga