Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



O carte a cărţilor

O carte a cărţilor

August 2015

 Seria „Colecţia de călimări” adună între coperţile ei scriitori şi cărţi care, astfel, mai retrăiesc încă o dată, devenind un crâmpei de istorie literară.

Cu volumul Colecţia de călimări I, Viorel Mureşan obţinea premiul pentru publicistică din partea Filialei Mureş a Uniunii Scriitorilor din România, dovadă a unui sistem de valori bine conturat care se regăseşte în scrierea lui Viorel Mureşan. Toate cele trei cărţi de până acum au apărut la Editura Caiete Silvane, cea mai recentă fiind editată cu ocazia marcării a zece ani ai revistei de la Zalău, coordonată de Daniel Săuca, în colectivul căreia Viorel Mureşan are un rol bine definit, acela de redactor-şef adjunct. Deşi a ales să rămână la Surduc şi este profesor de Limba şi literatura română la Jibou, Viorel Mureşan s-a impus nu doar în literatura sălăjeană, fiind, prin cărţile sale de poezie şi critică, un nume cunoscut în literatura noastră. 

 Frecventarea cenaclului şi a revistei „Echinox”, acolo unde a fost şi membru al redacţiei, i-a prins bine tânărului care avea să devină mai târziu o voce pentru viaţa literară, părerile lui Viorel Mureşan despre tot ceea ce se întâmplă în peisajul contemporan fiind luate în considerare de critica actuală. Îmi amintesc cum, în urmă cu ceva timp, scriind despre Dicţionarul Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud îmi lua la puricat tentativele mele de proză. Tânăr fiind, m-am „burzuluit” atunci, însă peste vremuri mi-am dat seama că are dreptate, că o vorbă de îndreptare din partea unei voci critice este totdeauna binevenită. 

 Volumul Colecţia de călimări III este ca o cusătură pe inimă, vorbe care aparţin însuşi autorului, o cusătură care reuşeşte să prezinte în faţa noastră o colecţie de scriitori şi de cărţi trecute prin foarfeca criticului, care aduce astfel, în faţa noastră, un „costum” de sărbătoare al literaturii. Pornind de la Mihai Eminescu, poetul nostru reprezentativ, Viorel Mureşan defineşte poezia ca „expresia unei relaţii vii cu Dumnezeu, ea poate exprima cel mai profund emoţia religioasă, căci cuvântul aflat în mâna poetului devine verb al revelaţiei”.

 La George Bacovia, temele cele mai frecventate sunt anxietatea şi disperarea, teme aleat expresioniste, Mureşan găsind în poezia Rar expresia spleen-ului celui mai autentic de la noi, al celui mai coroziv. Observăm la Viorel Mureşan o rigurozitate a studierii fiecărei cărţi, ducându-ne dincolo de conturarea portretului scriitorului, în atmosfera epocii în care a creat, structurând, în acelaşi timp, opera după canoanele literaturii, integrând-o astfel în marele concept al teoriei literare.

 Nu este omisă nici prezentarea seriei integrale Pavel Dan, apărută la Editura Eikon, cele trei volume ale acestei ediţii critice de referinţă „îmbină prielnic efortul benedictin şi acribia filologică ale lui Aurel Podaru cu fraza critică pregnantă, suplă, eseistică al lui Andrei Moldovan”. Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Baltag, Vasile Dan, Teodor Duna, Marcel Lucaciu, Aurel Pantea, Ion Pop, Carmen Ardelean sunt şi ei prezentaţi în Colecţia de călimări, fiind atent observaţi de lupa critică al lui Viorel Mureşan.

 „Există destine literare care, după o adolescenţă sau o tinereţe aproape frenetică îşi află calea către operă într-o solitudine marţială. Poate fi vorba de mari sensibilităţi, ulcerate de neprevăzut, care se închid în sine pentru a se deschide în forme artistice curioase şi îndrăzneţe, uneori de un remarcabil relief. Credem că un astfel de caz este şi Adriana Rodica Barna, poetă cu o biografie sinuoasă, dar numai pe jumătate la vedere”, scrie Viorel Mureşan despre autoarea volumului Lentile de contact, în care vede poeme aflate sub o zodie a relativismului, unde eul poetizant dă măsura tuturor lucrurilor.

 Despre Slovele rurale ale poetului din Runc, Vasile Dâncu, criticul spune că seamănă cu florile de la mănăstiri: „crescute în murmur de rugăciune şi în bătaia clopotelor, ele urmăresc întreaga zi doar din pergole paşii pelerinilor, care le sorb cu nesaţ din priviri, fără să se afle acolo numai de dragul lor”.

 Pe Claudiu Komartin îl aşază între puţinii poeţi, care dintr-un singur cuvânt pot să scoată energii lirice nimicitoare, volumul de poeme Cobalt făcând ca un element chimic, un metal să devină vital şi artei cuvântului. Despre volumul Vulcan nestins, semnat de Gavril Moldovan, spune că prin două instrumente ale cunoaşterii – mâna şi ochiul – relevă cititorului atributele primordiale ale acestei poezii, meşteşugul şi o perspectivă vizionară. „Gavril Moldovan se află în situaţia multor poeţi care, din nu contează ce motive, nu s-au bucurat niciodată de o lectură atentă, înalt calificată”. Criticul şi teoreticianul Mircea Muthu „în ipostază de poet, vine cu o poezie disciplinată, orientată desluşit spre o singură mare temă, dramatizându-şi în varii ipostaze fluxul conştiinţei”.

 Viorel Mureşan nu se sfieşte să pună etichete, să dea verdicte, în cazul lui Vasile Gogea declarând deschis că este omul care nu a trişat nicicând, dar viaţa, nu o dată neîndurătoare cu el, l-a condamnat să-şi transforme candoarea în vehemenţă. În scrisul critic al lui Andrei Moldovan vede aplecarea spre speculaţie şi „un gust special pentru cele mai noi teorii ale lecturii. Cu o asemenea lupă s-a oprit el în dreptul unor poeţi contemporani, din diverse generaţii, dar şi în vizitele parcă tot mai insistente la raftul cu clasici”, făcând referire şi la modul în care Andrei Moldovan a avut grijă de opera lui George Coşbuc. Despre Ioan Pintea, criticul scrie că în volumul Proximităţi şi mărturisiri aduce în faţa noastră portrete de runcani care „izbucnesc din amintire şi se scaldă în pasta groasă a anecdoticului împănat cu umor şi duioşie”, în timp ce peste oamenii din Parohia în care a slujit – Chintelnic – „Se revarsă reflexiile unui preot în faţa morţii. Aici personajul dobândeşte demnitate, creşte în ochii comunităţii de care se rupe prin moarte, intră în mitologia locală prin ceea ce preotul selectează din faptele lui. Despre acest jurnal al lui Pintea, Viorel Mureşan spune că este „unul dintre cele mai vii şi totodată dense jurnale din ultimul deceniu”.

 Peniţa din călimara cu numărul III se opreşte la Alexandru Vlad şi volumul Măsline aproape gratis, tema măslinelor lui Vlad fiind, de altfel, abordată şi în amintirile lui Ioan Groşan apărute de curând. Despre această carte, Mureşan spune că „nu poate fi lăsată din mână, poate fi citită începând de oriunde, o carte de proză scurtă aproape fără cusur”.

 Viorel Mureşan este, cu siguranţă, o voce distinctă în peisajul criticii transilvane, cei prezenţi în colecţia de călimări putându-se declara fericiţi că scrierea lor a trecut pe sub lupa criticului, care şi-a înmuiat pana în călimara teoriei literare, aducându-ne crâmpeie de pagini care vor rămâne, cu siguranţă, peste timp ca un reper.

Autor: Menuţ Maximinian