Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Scrisoarea mototolită a Tribunului împăunat în alb

Scrisoarea mototolită a Tribunului împăunat în alb

August 2015

(pamflet „literar”)

                                                        

(motto)

„Știu, Timpul se scurge

           din mine cu fiece pendulă

Dar îndărătnic mă culc 

           cu aceeași credință credulă:

Mâine, da, mâine Timpul se va opri

           apoi, ca un ceasornic vechi, prăfuit

Acele întoarse vor lua cu ele Timpul îndărăt...

Iar Eu voi fi din nou un tânăr, în putere

Apoi un prunc nevinovat

          înfășurat în scutece sărăcăcioase...

 

Iar când Lumea toată

           se va suci înapoi,

Judeca-ne-va doar Umbra

           luminii din Noi!...”

 

***

De la dezbaterea televizată prelungită, „Tribunul” a ajuns acasă târziu, obosit și sleit de puteri. Era trecut de miezul nopții. Începeau ceasurile astrale... Timpurile s-au oprit. Liniștea și pacea se contopiră cu toate infiniturile. În acele ceasuri celeste, pe care limbile ceasornicelor nu le mai indică, se zice că: „toate cerurile se deschid, iar rugăciunile oamenilor sunt primite”. El însă, autoîmpăunatul „Tribun”, nu credea în asemenea „baliverne”. Fiind un grandoman bolnav, credea numai în el însuși. Toate începeau și se terminau cu El. Prin El! El reprezenta toate începuturile și sfârșiturile. El era „Alfa și Omega!” Bietul de el... Realitatea era că el nu era nici un practicant religios. Neobrăzat însă, se declara „un sfânt” ortodox(!), „prieten” fiind cu toți marii prelați, deși nu avea nici în clin, nici în mânecă cu acest cult și nici cu reprezentanții săi de vază. În fond, el n-avea nimic de-a face cu nicio religie! El a studiat filosofia… Cea marxist-leninistă i-a plăcut mai mult și mai mult. Lenin a arătat clar la timpul său că: „religia este doar opium pentru poporul ignorant”(!). Iar el, el NU era un ignorant. El nu a consumat niciodată opium! A consumat și consuma doar diazepam… în zilele lui de depresie, care în ultimul timp, erau tot mai dese și mai dese!...

 

***

 Retras în camera lui „de lucru”, de lâncezeală(!) mai exact, „Tribunul” s-a dezbrăcat anevoie din costumul său alb și strâmt. Sacoul pe la umeri avea o bogată umplutură cu vată, ca la un costum de femeie. Astfel, umerii săi rotunzi păreau mai lați și mai ridicați, ca la un atlet. A făcut el ceva atletism în tinerețe, dar atlet adevărat nu a fost și nu a devenit niciodată! Dezbrăcat și de cămașa lui neagră, împuțită, leoarcă de sudoare, arăta în fine a ceea ce era el în realitatea lui urâtă. Adică: un bătrân buhăit și supraponderal. Un grăsan deformat care nu arăta nici a bărbat, nici a femeie… Pe când și-a scos și proteza din gură și-a pus-o în borcanul cu apă, obrajii-i umflați i s-au deformat totalmente. Buzele i-au dispărut, iar falca de jos i s-a suprapus peste cea de sus. „Ecce hommo!...” La show-urile televizate arăta total altul! Arăta un bărbat puternic, arătos și de neînfrânt, având izbucnirile lui temperamentale neașteptate, teatrale, cu caracter necivilizat, naționalist și xenofob. Vorbea totdeauna „super-documentat”, mereu acuzator pe seama celor „răi și corupți”(!)… ceea ce plăcea publicului. Făcea deliciul celor „mulți-mulți...” Ai celor care nu-l cunoșteau, fiindcă ei nu-l puteau vedea pe „Marele Tribun” dezbrăcat. Dezbrăcat în totalitate... Nici măcar soția lui! Nu mai dormeau împreună de ani buni. Sex? Doar așa… „un fel de sex” mai practicau, o dată pe anotimp(!)… Cu toate acestea, la televizor, „Tribunul” s-a lăudat cum că: „s-a iubit cu peste 1.000(!) de femei”. Da… în visurile lui! Adevărul era că-n tinerețe a fost un băiețandru frumușel, angelic, dar timid și fricos. Adică, un „romantic”… Scria versuri. De îndrăgostit, s-a îndrăgostit mereu de fete, dar de iubit, le-a iubit numai „de la distanță”, dedicându-le doar versuri. Versuri proaste, dar multe-multe, adică peste 1.000(!)… Adevărata experiență sexuală a avut-o abia la maturitate, cu o curvă de lux, pe care a plătit-o scump. Până atunci, s-a satisfăcut doar de unul singur, masturbându-se. Da, „sară de sară”, de peste 1.000(!) de ori…

 

***

 Intrat în capotul său elegant, din mătase colorată, tot nu arăta ca un „Mare” guru. Din contră… Arăta doar ca o căpiță de fân, răvășită. În vârful capului, păru-i moale și sur, arăta ca un cuib de sarcă. S-a instalat greoi la masivu-i „birou”. Vroia să „lucreze”, vezi Doamne!... Nu-i venea însă nicio inspirație de moment. Nicio „muză” nu-i pupă fruntea-i încrețită pentru a așterne pe coala albă orice poezie „memorabilă”(!), așa cum odinioară a scris minunatele-i ode, bine plătite, omagiindu-l pe fostul dictator… („Să trăiască-n veci Partidul\ Tricolorul, România\ Să trăiască Ceaușescu\ Care ne-a redat mândria\ De-a sărbători Unirea\ Și de-a ne numi români!”…) Cu privirea-i tâmpă, privea doar aiurea, dincolo de oglinzi… Doar goliciune înlăuntru, goliciune și în afară. Doar vid. Vacuum… A mai petrecut „grozavul” de El, multe nopți lungi în această stare. Au fost vremurile tulburi de după așa-zisa „Revoluție din decembrie 1989”… Ca un fost colaboraționist al vechii dictaturi comuniste, normal că a fost stresat, speriat că va trebui să plătească. A primit și multe-multe telefoane anonime de amenințare. Fricos cum era din fire, natural că s-a temut pentru viața lui găunoasă, pentru viața fetițelor lui, venite pe astă lume nu chiar pe cale naturală… Dar acest lucru îl știa doar el, soția și medicii din Viena, unde s-a „tratat” soția lui. Secret profesional absolut! Secrete și secrete. Multe-multe secrete într-o viață de om!... Și starea aceea de angoasă, de incertitudine, a durat doar până „Frontul Salvării Naționale” s-a transformat în Partid și a câștigat „primele alegeri democratice” din 20 mai „anno Domini”: 2.000(!)… cu un procentaj de 80%(!). Atunci, imediat, s-au liniștit apele. Din nou, „tot ai Noștri” la Putere! Vechile structuri securisto-comuniste, reorganizate, l-au reînregimentat. Astfel, „râma” a făcut ochi și s-a transformat din nou în șarpe!... A devenit astfel: „din nou ceea ce a fost, și chiar mai mult de atât!”… Puțini au fost cei care au înțeles că Cineva ca el, care a avut „dreptate” și în vechiul regim, NU(!) poate avea dreptate și în acest nou regim. Cum era posibil așa ceva? Ei bine, „uite așa!”...

 

***

Timpurile încremenite s-au repornit… Cerurile nevăzute s-au închis la loc. Totul reveni la starea inițială și naturală. Adică, așa cum a fost și ieri, și alaltăieri. Așa cum va fi și mâine, și poimâine!... „Tribunul” își turnă în liniște o vodcă mare. O degustă, apoi rămase din nou încremenit, privind afară din căpățâna lui cea mare, ca un dovleac gol. Din nou, aceeași privire tâmpă, bolnavă… Se pierdu cu privirea spre fundul paharului mare, în licoarea albă, pură. Da, parcă acolo se afla ascuns Adevărul… Trebuia doar să-l deslușească. Luă stiloul în mână. Se hotărî, în fine, ca să scrie! Da, oricât de ostenit era, NU se putea culca până nu așternea orice idee pe hârtie. Altfel, cum se mai putea socoti un „literat”??... Tot nu avea nicio idee în cap pentru vreo poezie, vreun comentariu politic, vreun editorial „bombă”(!), vreun „pamflet” năucitor... S-a hotărât astfel, să-i scrie o scrisoare de „atenționare” discipolului său… Da! A început astfel: 

         Gogule dragă,

Deși sunt foarte ocupat și prins în foarte multe proiecte, (pentru Partid și pentru Țară!) încât nu-mi văd capul de treburi, mi-am făcut timp ca să-ți relatez niște adevăruri. Doresc să te iluminez, prietene, pentru a fi precaut în acțiunile tale viitoare! Gogule dragă, trăim într-un sistem, care în aparență doar pare haotic. În realitate, este solid, precum sistemul nostru osos. Mă înțelegi? Fiecare oscior își are locul său, bine integrat. Nu poți lua un os de aici și să-l pui aiurea. Dărâmi sistemul! Este bine că te-ai întitulat „Războinicul Luminii”, iar prostimea chiar astfel te percepe dar… las-o mai moale cu atacurile la persoanele importante, bine integrate în sistem… Mă înțelegi? Nu încerca tu să mă imiți, fiindcă eu îmi permit. Eu fac parte din sistem! Am locul meu, bine definit… Pe deasupra, sunt un literat, un licențiat. Eu îmi permit să „pamfletez” anumite persoane. Eu sunt acoperit. Am spate… Tu, Gogule dragă, devii doar un incomod, iar atunci, sistemul te va pedepsi. Ei, cei care fac parte din sistem, te pot încătușa, te pot ascunde în orice temniță. Metode oculte și subtile există cu nemiluita. Mă înțelegi, Gogule? Așa că eu îți zic: las-o mai moale, Gogule dragă!…

Ajuns aici, deși scrisoarea era neterminată, „Tribunul” a așezat stiloul pe masă. Cu privirea-i din nou tâmpă, privea doar pierdut fundul paharului gol. Gol ca și căpățâna lui… ca și căpățâna lui Gogu… Realiză în cele din urmă că scrisoarea respectivă, oricât de bine ar fi fost scrisă, însemna tot nimic pentru incultul de Gogu. Un prost mare și la fel de mare fudul! Un copil prostuț… Cu toți banii lui cei mulți, ce putea el, „ciobanul” de „Războinic al Luminii” să priceapă din politica acestei lumi? Nimic! Prostul nu putea să vadă pădurea din cauza copacilor, a crengilor… Dezamăgit, mototoli scrisoarea și o azvârli drept la coș. S-a ridicat greoi, foarte obosit și extenuat. Porni spre patul său larg și moale. În drumul spre somnul său dulce, „Tribunul” dezbrăcat, murmură dezamăgit, abia perceptibil: „Zădărnicie... Tot nu-l pot salva pe prostul de Gogu de pușcărie. Nu-l pot salva de propria lui osândă. El și-o cere, prostul… Toți sunt proști! Doamne, că tot mai bine a fost pe vremea lui Ceaușescu... Este adevărat, și atunci tot proștii erau la Putere, dar… pe lângă ei, manipulând, trăiam minunat de frumos și noi, «literații» deștepți... Da, da. Daaaaaa!.....”

 

- FINIS -

Autor: Paul Beldi Ladislau