Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Iordan Datcu

Iordan Datcu

August 2015

Ovidiu Bârlea: De la Ion Budai-Deleanu la Lucian Blaga. Ediţie îngrijită şi introducere de Iordan Datcu, RCR Editorial, Bucureşti, 2014, 214 pag.

 

Cercetător deosebit, dedicat vastului domeniu al creaţiei tradiţionale orale, mai ales folclorului literar, impresionând printr-o prezenţă promptă şi continuă vreme de peste cinci decenii, prin echilibrul, seriozitatea, calitatea şi ţinuta ştiinţifică a lucrărilor sale, recunoscut de timpuriu, apreciat şi premiat în mai multe rânduri, domnul dr. Iordan Datcu, la finele anului trecut, ne-a mai îmbogăţit cu o carte interesantă şi extrem de folositoare.

Realizarea prezentei ediţii, prin care se creează posibilitatea cunoaşterii concepţiei savantului Ovidiu Bârlea privind relaţia literaturii cu folclorul, se încadrează perfect în munca de editor ştiinţific a lui Iordan Datcu, domeniu principal de cercetare spre care s-a îndreptat încă de pe la începutul activităţii, când a lucrat la Editura pentru Literatură, s-a extins şi înălţat calitativ ulterior la Editura Minerva şi observăm cu plăcere că s-a perpetuat până în prezent.

Volumul se deschide cu o introducere consistentă şi valoroasă (pp. 5-24), după care sunt reproduse 11 studii publicate de Ovidiu Bârlea din 1964 până în 1971, răzleţite în periodicele: Ateneu (4), Steaua (4), Orizont (1), România literară (1) şi „Cel mai amplu studiu, despre Folclorul în «Ţiganiada» lui I. Budai-Deleanu, a apărut ...în volumul colectiv Studii de folclor şi literatură, 1967” (p. 24).

Argumentarea necesităţii editării acestei cărţi e simplă, sinceră şi directă. Editorul declară că studiile: „Le-am adunat pe toate în această ediţie pentru că exprimă o latură însemnată a scrisului lui Ovidiu Bârlea şi pentru că, împrăştiate în atâtea locuri, au rămas necunoscute”(p. 24). 

Gândul nostru dănţăuş, cum ar zice codrenii şi sălăjenii, vrea să ne spună că e bine să ne amintim că în 2017 se împlinesc o sută de ani de la naşterea savantului Ovidiu Bârlea şi folcloriştii, în primul rând cei din linia întâi, ar putea să se preocupe de acuma cu pregătirea sărbătoririi evenimentului. Într-un anumit fel, cartea scoasă de domnul Iordan Datcu ar putea îndeplini şi rolul de semnal.

În introducere, editorul se opreşte cu multă atenţie asupra problematicii fiecăruia din cele 11 studii, luându-le în ordinea logicii lor interioare, determinată de specificul fiecăruia, şi nu după cronologia publicării lor, indiferent că tratează teme din literatura noastră naţională sau din cea universală.

În studiul De la folclor la creaţia cultă (pp. 25-32), Ovidiu Bârlea relevă deosebirea dintre creaţia anonimă şi cea cultă, subliniind că... „teoretic trebuie să se admită că fiecare din cele două realităţi se cuvine să fie apreciată după norme proprii, izvorâte din caracteristicile lor fundamentale” (p. 26). „Este aici, notează editorul, prefigurată opinia sa despre poetica folclorului” (p. 7). Din această idee va răsări vol. Poetică folclorică, Bucureşti, 1979, unde ... „propune o ruptură cu poeticile clasice care s-au ocupat de folclor” (Datcu, DER, p. 113). În esenţă, studiul acesta pune bazele teoretice ale înţelegerii ştiinţifice a rădăcinilor folclorice ale multor opere, de mare valoare, create de: Homer, Dante, Rabelais, Cervantes, Shakespeare, Goethe, Eminescu, Creangă etc.

De-a lungul activităţii sale de cercetător al creaţiei folclorice, Ovidiu Bârlea a acordat o atenţie privilegiată prozei populare. E potrivit să notăm aici lucrarea în trei volume Antologie de proză populară epică (1966), ediţie care însumează peste 1700 de pagini şi a constituit o foarte bună bază de documentare în acest important domeniu. Următorul pas în cuprinsul aceleiaşi sfere l-au constituit scrierile despre Ion Creangă: articolul Creangă şi folclorul (Steaua, nr.1, 1965) şi vol. Poveştile lui Creangă (1967, 320 p.). Pentru noi, articolul apare ca un preludiu la volum. Înainte de a-şi prezenta opiniile, autorul lansează o ipoteză pe care o va demonstra prin observaţii şi comentarii directe pe marginea unora dintre poveştile marelui humuleştean. Iată ipoteza: „Înrâurirea folclorică în opera lui Creangă constituie problema primordială, cheia care deschide drumul spre înţelegerea şi explicarea ei” (p. 50). Urmează un lanţ de comentarii în cuprinsul cărora Ovidiu Bârlea compară poveşti ale lui Creangă cu variantele folclorice descoperite, demonstrând astfel justeţea ipotezei formulate iniţial. Sunt discutate creaţiile: Acul şi barosul, Inul şi cămaşa, Harap-Alb, Stan Păţitul, Dănilă Prepeleac, Cinci pâini, Povestea unui om leneş. 

În urma cercetării comparatiste, Ovidiu Bârlea ajunge la o seamă de concluzii, din rândul cărora redăm mai jos câteva: „Compararea operei lui Creangă cu naraţiunile populare în forma lor autentică trădează asemănări ce depăşesc aşteptările cu care ne-a obişnuit istoria literară”. [...] „Dar dincolo de asemănările izbitoare cu poveştile autentice, opera lui Creangă se distanţează enorm de acestea. Poveştile lui sunt şi colecţie folclorică, dar şi creaţie cultă dintre cele mai valoroase”. [...] „Scrierile lui Creangă conţin în plus acea pecete indiscutabilă a geniului creator, acel farmec plin de luminozitate, inefabil, care scapă oricăror încercări de analiză”. [...] „Conţinutul operei lui Creangă e cât se poate de simplu, totuşi Creangă rămâne prozatorul cel mai dificil” (pp. 59-61).

Spre mai buna informare a cititorului interesat de chestiunea relaţiei dintre literatura cultă şi cea folclorică, în concepţia şi opera de cercetător ale lui Ovidiu Bârlea, îi punem înainte titlurile celor 11 studii care compun volumul editat de Iordan Datcu: De la folclor la creaţia cultă; Rădăcinile folclorice ale dramei „Hamlet”; Creangă şi folclorul; Sărutul pământului în romanul „Ion”; Folclorul arhaic în poezia lui Blaga; Folclorul în „Ţiganiada” lui I. Budai-Deleanu; „La hanul lui Mânjoală” şi substratul folcloric; „Măgarul de aur” al lui Apuleius şi balada „Scorpia”; Filonul folcloric în poezia lui Goga; Fantasticul în naraţiunile lui Caragiale; Însemnări despre „Făt-Frumos din lacrimă”.

Autor: Augustin Mocanu