Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Daniel Mureșan

Daniel Mureșan

August 2015

De felul împlinirii

 

Câte invenţii: iată cântarul,

simetria, repetiţia şi mai înaltă privirea,            

mânuim cuvinte, forme, oameni

cu firea, simţirea, gândirea, 

am găsit, la ivirea noastră înnoirea,                                           

baloane împrejur, înşiruiri de mărgele, 

maşini şi pistoale – ciudăţenii imense –

şi cărări printre stele, 

învoieli, îngenuncheri şi extaze,

cugetul prins de lanţuri în inele ,

greu de înţeles,

nu ştim să ne cumpănim iubirea,

lăsată pradă privirii,

ea speranţa fericirii, 

prea o dăruim pe neguri, 

puţin lăudate intenţiile, vrerea, 

răbdarea, e mic norocul împlinirii,

ca întrecerea să fie pe măsură, 

Divinul a creat cele văzute şi nevăzute, 

a cioplit concavităţi  

şi-a zis: „descifraţi tabloul, 

că se vor da premii” 

Omul le-a acoperit cu  

plinuri, nuanţe, la tot pasul spirite

în nesfârşitu-i freamăt.

 

 

Eminescu

 

Priviţi misterul  

Stelei gravate în aurul

sufletului românesc, 

desluşită fascinaţie,  

iubire şi suferinţă, 

vestiri neegalate, 

podoabe-n gândul poeziei.

Foşnetele frunzelor,

lacurile, păsările măiestre, 

dorurile aprinse, nestinse 

îl ovaţionează, conduse de zâne.

Încâlcitul ce se tot învârte 

e oprit din clocot,

pus să mai aştepte, 

să măsoare egale pierderi şi câştiguri.

Taina clipei noastre e scrisă-n oracole,

pusă-n ferestre, 

mândră risipită peste veacuri 

şi umilă ca orice trecere.

Florile-şi preţuiesc şoptite emoţiile 

în limba-i augustă.

Poetul ne întreabă:

Cum puteţi voi, veniţii din urmă, 

căuta nemurirea în banale echivocuri, 

ce nici din coadă nu sună? 

Nu lăsaţi pentru urmaşii urmaşilor voştri

hohote inutile!

 

 

Oglinda sufletului 

 

Privim depărtările,

numărăm mărunţişurile,

o lume plină de oglinzile sufletului.

Dorinţele visează potrivirile,     

deschizând glasul cu propria-le dreptate, 

alăturat de mărimea silniciilor, 

împinse de răutate.                                                                                             

Oglinda sufletului se plimbă 

şi mereu clipeşte,

îşi arată iubirea şi iar 

se deschide şi închide –

vrea să povestească 

uşorul şi greul după înţelesul lumii,

moştenirea bunătăţii, îndurării, 

înclinaţia fiorilor, a judecăţii,

şi câte raze-i vin în minte. 

Subtila avere, spiritul, ce păcat,  

ne face martori ai neîncheiate-i mărginiri.

Când ochii îşi trag pleoapele,

când nu se 

pot privi – iată ruşinea!

Viciile ferecă oglinda sufletului.

Ea, lumina noastră, minunea noastră,

de câte ori nu vrea 

să adăpostească orice, oricum, 

rămâne măreaţă.

Alte priviri,

ce păcat, pot însoţi urâtul cu 

seninătate.

Stăpânii le terorizează,

lăsând nimicniciile 

să se scurgă în voie.

De ce, le zice vremelnicul  

domn să fie toate scursurile 

prin voi împărţite – 

mai vreţi

lecţii de actorie?

Ce nevoie avem de oglinda sufletului?

vom închide ochii.

 

Autor: Daniel Mureșan