Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Gheorghe Vidican

Gheorghe Vidican

August 2015

Urma

 

un zid răsucit în zâmbetul tău de puşcăriaş

schimbă urma gardianului

o sprijină de umbra urmei tale

două bucăţi de linişte leagă câinii la ochi

imaginaţia infantilă a întunericului

biciuieşte ascultarea celorlalţi puşcăriaşi

insomnia urmelor

curge

un sânge putred prin zidul puşcăriei

se desprind temerile de vină

puşcăriaşii poartă oglinda golită de ură

să-şi vadă urma chipul

hâdos ca şi moartea din mâinile lor

oricine poate să danseze cu urma

vrea să plece în permisie

la raport puşcăriaşi fără urme

încep o zi minunată

poartă tălpile pe umeri

să nu rănească zâmbetul comandantului

pe acoperiş aleargă dimineaţa după dangătul clopotului

o clipă crucială în viaţa urmei

se poate desprinde de vină

cuprinşi de tăcere 

puşcăriaşii îşi uită urma în stopul cardiac al gardianului

briciul taie legăturile cu trecutul

în mod amiabil urma îndulceşte mirosul cafelei 

sub tălpi cresc urmele viitorului

zidul rămâne răsucit în zâmbetul tău de puşcăriaş

 

 

Ultimul Venit

 

se schimbă lucrurile ultimul venit 

e cel înţelept 

pune nesfârşitul să înoate prin ochi 

imaginea vieţii tale 

râzi de lacrima ta 

bătrână minciuna 

face lecturi publice 

plăcerea durerii 

suntem tinerii care îmbătrânim în tandreţe 

postura de iubit este o plantă medicinală 

vindecă sărutul tău de insomnii 

ne frecăm de soare cu coapsele 

să excităm trecutul 

târziu acasă 

ne sfâşiem umbra 

te simt departe de mine 

eşti umbra urmei mele 

tandreţea îţi mănâncă buzele 

murmură ultimul venit un psalm despre apropierea depărtării 

buzele tale mâncate 

îmi încălzesc tălpile cu sfârşitul sărutului 

oare există dragoste după dragoste 

se gâtuieşte tandreţea în paşii întoarcerii în noi 

o felie din sărutul tău 

apropie depărtarea 

ultimul venit 

face cărţile 

leagă la ochi jucătorii de pokăr 

aş putea trişa cu poemele tale despre depărtare 

sustragem înţelepciunea ultimului venit 

tălpile tale 

urma

 

 

Nupţială

 

un înveliş al ridurilor 

întins pe patul nupţial 

trupul tău împrumută mesenilor mirosul vinului 

e un troc folosit de trişori 

jocul de zaruri 

împietreşte privirea mirelui 

liniştea din farfurii 

cade pe buzele mesenilor 

foamea lor îmi sărută mâna 

e o foame lunatică în lătratul rochiei albe 

asmuţă simetria buzelor 

trupul plin de camere goale 

frumuseţea nelocuită a sângelui tău 

o înviere 

marginea buzelor 

lacrima mamei îmi atinge coapsele 

sălbăticia trupului tău 

o răzbunare dulce a aşteptării 

mesenii se întorc în trupul tău 

culeg în pocale mirosul vinului 

ai înnebunit 

terorizezi lătratul câinelui cu dangătul clopotului 

mesenii fac liniştea franjuri 

ne acoperă trupurile 

întoarce-te în strigătul tău 

sălbăticie 

mesenii se odihnesc în zâmbetul nostru fericiţi 

locuim în camerele goale din trupul meu 

obiceiul de-a bea mirosul cafelei 

o strategie a mâinilor mele 

înveliş al ridurilor întins pe patul nupţial

 

 

Ovidiu

 

rămân prospere civilizaţiile 

pălăriile agăţate în cui 

mâhnesc pragul casei trecut de ovidiu 

coşmarurile exilului sălbăticesc răsăritul 

în pontul euxin măcieşii au florile îngălbenite de dor 

mirosul vinului se teme de buzele tale 

zeiţă plină de păsări 

vocile celor aduşi de corăbii 

dezmoştenesc lupii de urlet 

chipul lor 

pe coapsele femeilor viitorul 

ovidiu 

zâmbetul din braţele femeii 

prosperă cântare 

întinerind dimineaţa 

de câte ori îmi e sete poposesc în lacrima lui ovidiu 

sarea din lacrimă fuge 

îndulcind peştii 

smerenie în foamea amiezii singurătatea 

în frumuseţea femeii 

răcorile mării 

dojenesc şarpele cu mirosul merelor coapte 

în ochii lui ovidiu un ţintirim 

înveşmântează stăpânirea 

ochii ascund iubirea în dangătul clopotului 

sunt întâmplări neterminate alungând depărtările                                           

amintirile dureroase ca şi dorurile                                          

pline de erori                                                                    

se scaldă în călătoria fără întoarcere a urmei

Autor: Gheorghe Vidican