Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Dinu Flămând

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Dinu Flămând

August 2015

Sonete de București

 

 

1.

 

Eu merg cu tramvaiul cel mai aglomerat

De la Hala Traian la Piața Unirii

Dinspre numele unui împărat demult uitat

Spre unirea cui și cu ce; a mizeriei și a nesimțirii?

 

Colo zidarul care nu mai zidește tocmai și-a vomitat

Alcoolul din burtă, și cu toate că nu este în felul firii

Lui, cum ar zice chiar el, un alt călător pe jos a scuipat

Înainte să ajungem la Piața Unirii.

 

Trecem pe lângă biserică iar zeci de cruci

Zvâcnesc spre cer aruncate cu zeci de brațe

Vagonul tanghează și nu știi de ce să te-apuci,

Pe la mijloc se aglutinează un vag colocviu de țațe

 

Ce preconizează grave abstinențe de post, cu lobodă și guvizi

Popor hibernal al iubirii mele, tu mă ucizi!

 

 

 

2.

                                                                                            „poète crotté...”

Eu lucrez noaptea când toate și toți obosesc să se mai întrebe

De ce există ceva și nu mai degrabă nimic, dar mai și somnolez

Între a fi treaz și a continua să întreb în numele adormiților: ce ne trebe

Nouă să ne tot întrebăm? – iar atunci nici nu scriu și nici nu visez

 

Speriat de adâncul acestei dileme. Uite așa o duc până-n zori

Când watt-manul își scoate al său tram pe linia de tramvai

Iar apoi trece prin preajma casei mele transportând puțini călători

Care la această oră s-au trezit și pleacă pe la grijile lor. Vai

 

Doar de cei care sunt mereu la  unimployment - calicii șomeri

Ei încă mai dorm pe gratis până târziu, deși somnul nu le priește

Veghează deasupra lor Domnul și omul politic, însă ce să le ceri

Și lor? când toate sunt abundent de rare, iar viața se tot scumpește

 

Și pentru watt-man, și pentru bar-man, pentru garbage-man

Deh, meșteșuguri nocturne: proletarian, fața de la colț, poet-man…

 

 

3.

 

Ultimii cai crescuți pe malul lacului de ultimii protoțigani

Ale căror cocioabe sunt alungate de noile vile spre norul de praf din câmpie

Pasc costelivi printre gunoaiele și bidoanele de la periferie unde și câinii extravilani

Își petrec începutul acestei primăveri când o nouă iarbă dă să ascundă o veche mizerie.

 

Dar e o veselie exorbitantă; câinii și mugurii de salcâm și broaștele – toate-n rut,

Cete vagabonde de nori și de rațe pe malul apei dau un amplu ocol,

O nouă lumină anunță sfârșitul foamei, urzicile comestibile sunt un nou început,

Bunici încercate de viață încep să vândă flori și legume sălbatice pe la uși la Mall.

 

Câțiva rromi care hibernaseră-n Albion se întorc din Chelsea cu idei

Vor monta chiar pe mal un Washing Car, cu deversare directă-n lac

Și cu fete-n bikini la lustrul final, (cu sau fără aprobare oficială, e tot un drac!)

Doar că verii sosiți din Bordeaux se țin scai de ei

 

Să pună împreună de une collecte de métaux, fieroase și nefieroase

Iar în cazanul central fierbe, în sfârșit, o ciorbă cu bune oase.

 

 

4.

 

Gunoaiele s-au adunat grămadă în fața casei mele

Ar trebui să îl întreb la telefon pe edil 

De ce nimeni nu ia gunoiul din fața casei mele?

(Edil e un fel de a rosti o înjurătură, ceva mai subtil).

 

Îl și văd: chiulangiul clasei, descurcăreț, fără să se încurce

Cu istoria romană a marilor administratori, cu nimic altceva

Decât perfecționând instinctul rapace de a avea, a avea, a avea

Și de a se agăța de scara socială pe care el, și de-a bușilea, va să urce…

 

Aud că are probleme cu inefabilul verb a fi – nu îl recunoaște

Nici de la esse, ci nici din faptul că i-a fost dat să-l trăiască activ;

Dovadă că existența abuzează cu daruri și pentru cei care în mod efectiv

Nu ar avea drept la existență, când îl ocupă cu al lor eu ilegal pe este.

 

Doamne, de ce pe unii ne-ai aruncat în mlaștina lui a fi

Iar atâția alții nici nu știu că sunt, nici că vor muri?

Autor: Dinu Flămând