Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Spicuiri sălăjene - 4. Un iluminist sălăjean

Spicuiri sălăjene - 4. Un iluminist sălăjean

Iulie 2015

4. Un iluminist sălăjean

 

În primăvara anului 1784, o mulţime de gură cască s-a adunat în piaţa mare a oraşului Bratislava ca să vadă „ghiuleaua celestă” (hu.: repülő golyóbis), primul balon cu aer cald lansat în această parte a lumii. Nu trecuse nici un an de când fraţii Joseph-Michel şi Jacques-Étienne Montgolfier construiseră prima aeronavă din hârtie şi încălziseră aerul din interiorul ei, ca s-o desprindă de pământ cu ajutorul forţei ascendente, generată de principiul bătrânului Arhimede. Dispozitivul zburător avea un volum de patru mii opt sute de degete cubice şi fusese construit de un tânăr proaspăt licenţiat în ştiinţe medicale, doctorul Gyarmathi Sámuel (1751-1830). Ulterior, el a devenit unul dintre directorii Colegiului Reformat din Zalău, cunoscut astăzi sub titulatura de Colegiul Naţional „Silvania”.

Ca urmare a reuşitei experimentului, fostul student vienez, aflat acum pe drumul de întoarcere acasă, a repetat lansarea în 11 mai 1784, de data aceasta în faţa casei cardinalului Batthyány József, arhiepiscop de Esztergom, eveniment relatat de gazeta „Magyar Hírmondó”. M. Nagy Ottó consemnează în monografia biografică tipărită la Cluj în 1944 că lansarea balonului a fost una dintre amintirile cu care eminentul savant s-a mândrit până la adânci bătrâneţi. Cu gândul la lampioanele zburătoare care acum se avântă în salbe luminoase spre înălţimi, seară de seară, din diferite cartiere ale municipiului, îl înţelegem pe deplin.

Din dicţionarul biobibliografic „Sălaj – Oameni şi opere” (2011) aflăm că eruditul iluminist s-a născut în 15 iulie 1751 la Cluj şi a murit tot acolo, în 4 martie 1830. Deşi s-a considerat întotdeauna de sorginte burgheză, el a fost primit în cercurile aristocratice cele mai selecte, atât în perioada când a profesat ca doctor, cât şi atunci când a predat la catedra de filologie. A fost medicul de casă al conţilor Bethlen. A corespondat cu crema lumii ştiinţifice din epocă. Bibliotecarul Hajnóczi József din Horpács l-a prezentat contelui Széchenyi Ferenc, fondatorul Muzeului Naţional Maghiar, tatăl celui care a iniţiat construirea Podului cu lanţuri din Budapesta. Lucrările lui Gyarmathi sunt citate şi astăzi în mediul universitar.

A început să studieze ca elev fără posibilităţi materiale la Liceul Reformat din Cluj. Pasionat de însuşirea limbilor străine, a frecventat în 1761, împreună cu baronul Wesselényi-senior, „bourul din Jibău”, cursul de germană al profesorului Cornides Dániel. Probabil, datorită greutăţilor din familie, s-a transferat în 1766 la Colegiul Reformat din Zalău. După absolvire (1769), s-a pregătit mai departe la Colegiul din Aiud. Cu ajutorul unei burse mijlocite de Csernátoni Vajda Péter, a absolvit Facultatea de Medicină de la Viena şi a devenit doctor în medicină în 1782. Se pare că, din această perioadă provine singurul portret rămas, o pictură în ulei realizată de un artist necunoscut. A efectuat mai multe călătorii de studii în Germania, mai mult „per pedes” decât călare sau în trăsură, mâncând adesea la cină cartofi săraţi cu unt în loc de pâine albă.

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan i-a întârziat revenirea acasă. Atras mai mult de studiul comparat al limbilor decât de vindecarea bolilor, s-a întors în „Alma Mater” din Aiud, unde, în lipsa altor posibilităţi, şi-a început cariera de medic. S-a căsătorit şi a divorţat relativ repede. A avut o fată, Zsuzsanna, crescută în Abrud, căsătorită cu avocatul şi scriitorul Andrád Elek. În lipsa unei catedre libere la colegiu, Gyarmathi a plecat în 1787, când a primit postul de „physikus” (medic-şef) al judeţului Hunedoara. A locuit în Deva până în 1792, răstimp în care s-a dedicat studiilor academice.

A participat fără succes la concursul anunţat în revista „Întâmplări războinice şi alte fapte de răsunet” (hu.: Hadi s más nevezetes történetek) pentru alcătuirea primului manual de gramatică a limbii maghiare. Cele două volume ale Meşterului priceput la învăţarea inteligentă a graiului unguresc (Okoskodva tanító magyar nyelvmester) au fost publicate în 1794. În acelaşi an a apărut O nouă încercare de a stabili normele ortografice maghiare (Uj próba a magyar írás módjában). Capodopera ştiinţifică rămâne studiul comparat al limbilor maghiară şi finlandeză, Affinitas linguae hungaricae cum linguis fennicae originis grammatice demonstrata, apărută la Göttingen în 1799.

Exemplarul de la biblioteca publică din New York a fost scanat în cadrul proiectului Google Books şi poate fi accesat pe internet. Impresionanta demonstraţie de rigoare savantă ne-a prilejuit comparaţia cu finlandezul Elias Lönnrot, un alt medic pasionat de filologie, care a străbătut tot cuprinsul Kareliei, a adăstat în miez de iarnă lângă vetrele afumate şi a adunat zeci de „rune”, cântecele bătrâneşti ce formează epopeea Kalevala (definitivată în 1849), povestea eroului Väinämöinen şi a războiului dus pentru recuperarea morii magice Shampo. 

Gyarmathi a dovedit în urmă cu mai bine de două secole că maghiara face parte din familia limbilor fino-ugrice şi că nu este un grai de origine extraterestră, cum susţin unii amatori entuziaşti (de care nu duce lipsă nici cultura autohtonă). A urmat Vocabularul (Vocabularium in quo plurima hungaricis vocibus consona variarum linguarum vocabula collegit, Viena, 1816), unde a adunat cuvinte asemănătoare cu cele ungureşti, dar din alte graiuri, inclusiv limba română. Lucrarea reprezintă primul dicţionar etimologic al limbii maghiare.

Impulsionat de ideile liberale care vor transforma gândirea oamenilor şi vor pune capăt stărilor feudale, a tradus şi două dintre lucrările pentru tineret ale scriitorului şi lingvistului german Joachim Heinrich Campe (hu.: Kampe János Henrik), un filolog preocupat de găsirea unor sinonime neaoşe pentru cuvintele împrumutate din alte limbi (un fel de George Pruteanu, prusac al Epocii Luminilor). Prima a fost Descoperirea Americii (Die Entdeckung von Amerika, 1791-1792) în trei volume, apărută în varianta maghiară la Cluj, în 1793 (fără menţionarea traducătorului). Cealaltă operă tălmăcită este celebrul roman Tânărul Robinson (Robinson der Jüngere, 1779-1780), o modalitate plăcută şi subtilă de a familiariza publicul cititor cu ideile filosofului francez Jean-Jacques Rousseau din Émile sau despre educaţie. Versiunea lui Gyarmathi s-a bazat pe cea de-a treia ediţie hamburgheză şi a apărut tot la Cluj, în 1794.

În 1795, a călătorit din nou în Germania, ca mentor şi însoţitor al tânărului conte Bethlen Elek, de unde au plecat împreună în Danemarca, iar în cele din urmă s-a întors la Viena. De aici, a pornit într-o nouă călătorie în 1798. După întoarcere, în 27 decembrie 1799, a fost invitat să preia conducerea Colegiului Reformat din Zalău, unde a lucrat ca rector din 1800 până la pensionarea din 1810.

Salariul de dascăl conducător de instituţie nu putea fi comparat nici pe departe cu cel al unui şef de direcţie sanitară judeţeană, dar în sfârşit avea ocazia să se dedice unei îndeletniciri atât de dragi inimii sale, predarea limbilor. În plus, după recoltarea strugurilor, fiecare elev trebuia să-i aducă o anumită cantitate de must, din care apoi profesorii îşi făceau singuri vin. Regulamentul de funcţionare îi cerea să locuiască în mijlocul elevilor, prevedere respectată până când şi-a terminat noua casă (1802). I-a avut ca elevi pe viitorul profesor clujean Tunyogi Csapó József; pe Salamon József, învăţăcelul care apoi, din 1815, l-a succedat în postul de rector şi i-a transpus în faptă multe dintre idei; pe Balog Pál, pedagogul familiei Wesselényi de Hodod; pe Polgári Lajos, ales ulterior ca primar al oraşului Zalău.

Se povesteşte că îi plăceau jocurile de cuvinte. Uneori, construia propoziţii folosind cuvinte ce cuprindeau o singură vocală, de obicei litera „e”. Se pare că a scris chiar o scrisoare în acest stil, adresată lui Pataki Mózes, pedagogul baronului jibouan Wesselényi Miklós-fiul. El a amintit-o în răstimpuri, citând amuzat formula de încheiere: „cel ce e meşter de Meseş, element etern emergent” (hu.: Meszes hegye vén mestere).

La despărţire, şi-a donat toate cărţile pentru sporirea zestrei străvechii biblioteci a liceului, atestată încă în 1689 şi s-a retras pe moşia contelui Bethlen Gergely din Boiu (hu.: Bún). Celor dornici să afle mai multe despre colecţia strânsă pe parcursul unei vieţi de un cărturar de talie europeană, păstrată în fondul documentar al principalei instituţii de învăţământ sălăjean, le recomandăm să citească monografia Dimensiuni ale culturii moderne în Ţara Silvaniei (secolele XVII-XIX). Cărţi şi proprietari de Ioan Maria Oros, o lucrare unică, un adevărat „Philobiblon” sălăjean.

Gyarmathi Sámuel a fost înmormântat în cimitirul Házsongárd. Locul unde se odihneşte este vegheat de un obelisc încununat cu ciucuri de piatră, monument întreţinut cu mult respect. În Zalău, îi perpetuează amintirea sublinierile şi adnotaţiile din cărţile transmise spre folosul foştilor şi viitorilor elevi. 

Autor: Györfi-Deák György