Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Preludiul la istoria medievală a Zalăului

Preludiul la istoria medievală a Zalăului

Iulie 2015

Mărturiile arheologice 

în reconstrucția istorică a vechii așezări rurale

 

O incursiune a oricărui trecător pasionat de istorie, pe străzile de azi ale reședinței de județ, nu-i destăinuie prea multe în ceea ce privește vechimea orașului. Cele câteva clădiri rămase răzleț printre edificiile celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea, cruțate de regimul care le-a proiectat cu atâta mândrie la vremea lor, nu au o vechime mai mare de trei secole.

Totuși, aflăm că mica noastră comunitate are o vechime considerabilă, primele indicii scrise datând de la 1220, când unui localnic i-ar fi fost pusă la încercare onestia, supusă probei fierului roșu1. Un alt document, datat în 1246, ne oferă indicii prețioase cu privire la existența unei biserici catolice și a faptului că satul a fost prădat câțiva ani mai înainte de tătari2. În secolul următor, alte documente de cancelarie păstrate aduc informații noi cu privire la îndeletnicirea sătenilor zălăuani: pantele din jurul văii Zalăului fiind cultivate cu viță-de-vie3. Încă din secolul al XIII-lea satul Zalău aparținea episcopului de la Alba Iulia4, situație care a persistat pe întreaga durată a Evului Mediu. Apar anumite întrebări în ceea ce privește întinderea așezării sau a localizării locașului de cult.

Valoarea informațiilor transmise prin actele de cancelarie medievale sunt fără doar și poate extrem de utile. Totuși, o încercare de reconstituire a trecutului medieval al Zalăului care să se bazeze exclusiv pe aceste surse scrise este sortită eșecului de la început datorită pauperității acestor informații. Apelul la științele auxiliare ale istoriei este vital în acest caz. Arheologia aduce contribuții semnificative la întregirea peisajului istoric al Zalăului medieval. Din datele obținute până azi putem să apreciem, evident sub aspectul probabilului, întinderea așezării pe cursurile apelor care formează în aval Valea Zalăului.

Există câteva puncte de interes arheologic pe harta orașului actual, însă nu toate acestea pot să fie atribuite ca făcând parte din așezarea rurală a Zalăului medieval. Excludem de la început unele dintre aceste puncte, precum cele de pe Valea Miții (actualul drum de centură) sau cele din zona Laminorului de țevi, sau chiar și pe cele de la Palvar, acestea fiind în Evul Mediu sate distincte, azi dispărute. Numele acestora, Palvar sau Miczetelke s-au perpetuat până azi prin toponimele păstrate, Palvar și Valea Miții.

Revenind la indiciile arheologice, care ajută la reconstrucția trecutului medieval este imperios necesar a le enumera și a le diseca individual.

Poate cel mai important punct este actuala Biserică Reformată de pe str. A Șaguna. De fapt nu clădirea în sine, ci ceea ce se află sub ea. Primele știri documentare pomenesc o biserică a satului Zalău ce datează încă din 1246, când după marea invazie mongolă sunt făcute eforturi pentru a o reconstrui pe cea distrusă. Următoarele informații despre modificările făcute asupra structurii edificiului de cult, le avem abia după mult timp, din 1703, când clădirea a suferit în urma unui incendiu. Astfel, în 1712 biserica a fost reconstruită din temelii, fiindu-i păstrat doar altarul. În același an, o nouă nenorocire s-a abătut, acoperișul fiindu-i lovit de fulger, urmat de un nou incendiu. Între 1721-1725 au fost făcute eforturi pentru a o aduce la o stare de utilitate. 

Sporul demografic al micii așezări a dus la necesitatea extinderii spațiului destinat rugăciunilor, astfel încât, în anul 1780 a fost adăugat un transept, iar în 1794 a fost demolat turnul vechi, fiind totodată începute demersurile reconstruirii unui turn nou, finalizat în cele din urmă în 1797. Aceste lucrări, terminate până la finalul secolului al XVIII-lea, probabil nu au fost dintre cele mai durabile, pentru că la începutul secolului al XX-lea s-a decis închiderea clădirii datorită stării precare în care se afla aceasta. În 1903 a fost demolată până la temelii, excepție făcând turnul, iar în 1904 s-a început la clădirea uneia noi, de asemenea pe o nouă planimetrie foarte diferită. După mai bine de un veac, monumentul are același aspect, fiind una dintre cele mai mari Biserici Reformate din lume. Contribuțiilor arhitecților Szabolcz Ferenc și Papp Gyula s-a adăugat și atenta supraveghere a inginerului Dénes Dezső, de la care ni s-au păstrat și planurile. În 1906 s-a ținut prima predică.

În anul 2011, odată cu nevoia unui sondaj care să analizeze starea fundațiilor monumentului, a apărut și ocazia unei prime cercetări arheologice. Sondajul a fost trasat pe latura de nord a bisericii, în colțul format de porticus și navă. 

La adâncimea de 40 cm a fost descoperit primul schelet, fiind urmat de altele șase, la număr. Datarea acestor morminte nu este facilă în condițiile în care defuncții au fost lipsiți de inventar funerar sau de obol. Totuși, o încadrare într-un segment temporal poate fi făcută. Primele indicii despre existența unei biserici din piatră datează din secolul al XIII-lea, deși există posibilitatea ca aceasta să fi fost mai veche, și știm că din secolul al XVIII-lea, din motive sanitare, îngropările au fost interzise în vetrele așezărilor, fiind amenajate cimitire în afara lor. Astfel, acele morminte pot fi datate larg, între secolele XIII-XVIII. Viitoare săpături arheologice pot oferi mai multe răspunsuri cu privire la datarea bisericii medievale din piatră și a necropolei aferente.

Un alt punct arheologic a fost descoperit în anul 1988 pe fosta stradă a Republicii, actuala C. Coposu, la numărul 21, când în cadrul unor săpături arheologice de salvare au fost descoperite, printre artefactele mai multor epoci istorice și materiale databile între secolele XII-XIV. Locația descoperirii, pe o primă terasă a Văii Coșerii, fir de apă afluent al Văii Zalăului, indică limita vestică a așezării medievale, cel puțin în stadiul actual al cunoștințelor5.

Al treilea punct care merită a fi pomenit se află în zona actualei Case de Cultură a Sindicatelor și a blocului al cărui parter găzduiește CEC-ul. De acolo provin câteva fragmente de vase medievale (sec. XII-XIV) culese de arheologul Al. V. Matei odată cu săparea fundațiilor acelui bloc. Prezența materialului arheologic sugerează urme de habitat în acel loc. Din păcate, legislația aproape inexistentă la acea vreme în ceea ce privește patrimoniul arheologic subteran nu a acordat o șansă prin valorificarea potențialului arheologic de acolo. Cele câteva cioburi, dincolo de informațiile de natură cronologică, doar sugerează existența unor urme de locuire pe acel amplasament. Ce fel de structuri au existat acolo, sau întinderea în teren a acestora, sunt niște informații ale căror răspunsuri s-au pierdut atunci.

Poate cele mai importante descoperiri de Epocă Medievală sunt cele de pe malul drept al Văii Zalăului, din fosta Piață Agroalimentară, din curtea Colegiului Național „Silvania” și din curtea Muzeului Județean de Istorie și Artă. Depozitele Muzeului adăpostesc materiale arheologice medievale provenite din curtea actualului CNS, încă de la jumătatea secolului al XX-lea. Aceste fragmente de vase au atras atenția arheologilor, care au încadrat zona ca sit, fiind astfel protejată. Astfel, în ultimii ani, în mai multe rânduri au fost salvate prin metode arheologice rămășițele unui sat medieval, asupra căruia s-a convenit că sunt parte din Zalăul medieval. Având posibilitatea de a înregistra datele și a recolta materialele arheologice s-au putut elabora un plan general al complexurilor și o cronologie relativ a acestora.

Pe baza acelor înregistrări am dedus că descoperirile din actuala Piață6, din curtea CNS sau din jurul clădirii Muzeului, făceau parte din zona periferică a satului medieval. De asemenea, avem motive să credem că satul se întindea și în amonte, pe Valea Coșerii (afluentul Văii Zalăului, care curge în paralel cu str. Coposu), datorită descoperirilor mai sus pomenite de pe aceeași stradă. Și în aval, pe Valea Zalăului, până la blocul care găzduiește CEC-ul.

Astfel, putem presupune că nucleul așezării se afla pe platoul pe care a fost construită clădirea Silvania și zona clădirii Finanțelor Publice, cu gospodării din ce în ce mai răsfirate în aval pe Valea Zalăului și în amonte pe Valea Coșerii. Din punct de vedere geografic, această depresiune a favorizat habitatul uman și unele îndeletniciri, precum creșterea viței-de-vie, care a rămas consemnată în documente7. Vatra vechii așezări a fost înconjurată de dealuri cu viță-de-vie, cu o biserică din piatră, probabil într-o primă fază cu arhitectură romanică, apoi cu una gotică, lăcaș de cult ce domina peisajul.

În acest moment putem afirma că stadiul cunoștințelor în ceea ce privește arheologia orașului Zalău se află într-o fază incipientă. Sunt multe întrebări la care numai viitoarele investigații vor putea oferi răspunsuri, care la rândul lor, cu siguranță vor genera alte întrebări.

 

 

Bibliografie:

CCA ­– Cronica Cercetărilor Arheologice;

DIR C. – Documente privind istoria României, veacurile XIII-XIV, Seria C, Transilvania, vol.1-4, 1951-1955;

D.R.H. C – Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, vol. X-XIV, București, 1977-2002;

MÓR 1901-1904, I-VI – Petri Mór, Szilágy Varmegye Monographiája, vol I-VI, 1901-1904.

 

NOTE:

1 D.I.R.C. I, veacurile XI, XII, XIII, 255.

2 MÓR 1901-1904 II., 460.

3 D.R.H. C, X, 267.

4 MÓR 1901-1904 II., 461.

5 Informații inedite din Raportul de cercetare arheologică. Mulțumiri dlui Dan Tamba.

6 CCA 2012, 148.

7 D.R.H. C, X, 267.

Autor: Dan Culic