Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Modernitate şi prefacere la începutul secolului XX

Modernitate şi prefacere la începutul secolului XX

Iunie 2015

Mutarea bisericii de lemn din 

Fildu de Mijloc*

 

Bisericile de lemn constituie cel mai autentic simbol al satului românesc transilvănean şi, privite din această perspectivă, valoarea lor identitară este de neegalat. Procesul de înlocuire a vechilor biserici de lemn cu altele noi, de zid, început în secolul al XVIII-lea, ajunge la apogeu în prima jumătate a secolului XX. Ca urmare a acestui fapt, multe dintre aceste comori ale arhitecturii tradiţionale aveau să fie demolate, transformate sau mutate pentru a-şi putea continua rostul lor de edificii de cult în cadrul altor comunităţi.

 În această din urmă situaţie, regăsim şi biserica de lemn din Fildu de Mijloc care în 1923, cu mai bine de 90 de ani în urmă, părăsea locul în care fusese iniţial ridicată pentru a fi reconstruită într-un cătun din apropierea Clujului. 

Prezenta lucrare îşi propune prezentarea evenimentelor şi conjuncturii ce a determinat strămutarea acestei biserici, aşa cum sunt ele ilustrate de documente de arhivă sau de diverse articole publicate în presa vremii. De asemenea, demersul nostru urmăreşte aducerea în prim-plan a acelor caracteristici definitorii ale vechii biserici de lemn din Fildu de Mijloc, precum şi surprinderea transformărilor aduse acesteia în urma mutării, completând astfel concluziile studiilor anterioare legate de bisericile de lemn din Sălaj.

Aproape de pădurile Meseşului, într-un cadru natural de o frumuseţe aparte, cele trei Filduri: de Sus, de Mijloc şi de Jos sunt aşezate în lunca sinuoasă, mărginită de dealuri domoale, a văii Fildului. Farmecul natural al acestor locuri era completat, până acum câteva decenii1 şi de imaginea satului tradiţional, cu mici case cu prispă şi şuri din lemn, cu acoperişuri ţuguiate din paie sau şindrilă şi porţi de lemn frumos decorate. 

Subliniată de-a lungul timpului de mai mulţi cercetători prin studiile şi lucrările publicate, importanţa bogatei zestre de arhitectură populară şi tradiţii locale păstrate pe aceste meleaguri avea să aducă încă din primii ani ai secolului XX o binemeritată faimă acestor localităţi. În acest sens este suficient să amintim de materialele publicate2 în anul 1913 de fraţii Szinte Gábor şi Szinte László în paginile buletinului Muzeului Naţional de Etnografie din Budapesta referitoare la câteva dintre bisericile de lemn din fostul comitat Cluj, de lucrarea întocmită3 de Alexandru Tzigara-Samurcaş, la acea dată directorul Fundaţiei Culturale „Principele Carol I”, cu ocazia expoziţiei din anul 1925 de la Geneva consacrată artei poporului român sau de albumul de fotografii al lui Kurt Hielscher dedicat României şi apărut la Leipzig în 19334.

Azi, casele fildanilor sunt aproape toate noi, din zidărie, iar imaginea idilică a satului tradiţional, aproape pierdută pentru totdeauna este păstrată alături de cele câteva porţi de lemn doar de binecunoscuta biserică de lemn ce domină prin înălţimea turnului, de pe coasta pe care se află, întreg satul Fildu de Sus. Este singura construcţie de acest fel ce se păstrează pe valea Fildului, căci celelalte două biserici de lemn, din Fildu de Mijloc şi Fildu de Jos, încă existente în primii ani ai secolului XX, nu au rezistat tendinţelor de urbanizare şi proceselor de modernizare, cu efecte resimţite în întreg mediul rural românesc. 

Despre biserica de lemn din Fildu de Jos ştim că a fost construită în secolul al XVII-lea5, iar la pictura ei lucrase Urs Broină din Stoboru6. Intenţiile de ridicare a unei noi biserici de zid de către credincioșii din această localitate au apărut încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Planurile lor se vor concretiza, încetul cu încetul, abia pe parcursul începului de secol XX. Deși exista un plan aprobat pentru o nouă biserică de zid încă din anul 19127, în anul 1921 biserica nouă nu începuse încă să fie construită, aceasta fiind edificată ulterior, iar pictată şi sfinţită, abia în anul 19308. Datorită stării avansate de degradare a vechii biserici de lemn, s-a renunţat la a mai fi folosită pentru oficierea slujbelor, până la terminarea noii biserici folosindu-se un spaţiu provizoriu9. De altfel, noua biserică avea să fie construită pe locul pe care fusese amplasată vechea biserică de lemn10.

Despre biserica de lemn din Fildu de Mijloc, tradiţia locală reţine faptul că se afla peste vale, nu prea departe de amplasamentul actualei biserici. Fusese construită în anul 181111 într-un context favorabil pe plan local pentru parohie. Înlocuia o altă biserică de lemn, mai veche, cedată, probabil în urma construirii acestei biserici, în localitatea învecinată Băbiu12. Biserica de lemn construită în 1811 trebuie să fi fost rezultatul efortului întregii comunităţi, la fel ca şi anterioara biserică, despre care protopopul locului spunea la 1761, că fusese ridicată de către enoriaşi. În anul 1777, acoperişul vechii biserici de lemn necesita reparaţii, iar printre bunurile de cult de care dispunea se găseau odăjdiile şi calixul, amândouă vechi, precum şi cărţile trebuincioase, mai puţin Triodul13. Contextul favorabil amintit anterior se referă la faptul că în anul 1810 un nou preot, Ioan Pop, a preluat responsabilităţile administrării parohiei de la tatăl său George Pop, acesta din urmă dobândind de la domnii de pământ romano-catolici dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 668 iugăre de pădure de stejar14. 

În 1900, conform unui inventar al averilor bisericeşti şi şcolare greco-catolice din parohia Fildu de Mijloc, care la acea dată făcea parte din protopopiatul Morlacei aflăm că: „Biserica de lemn (e) în stare folosiveră, în valoare de 600 c. (coroane). În sfântul altar se află un Pristol de lemn – 5 c., una mesa pentru proscomedia – 1 c., un potir, un disc, steluța, lingurița, copia, tabernaculum tote de argint de china 2 feșnice de bronz – 200 c., Icona Prea curatei Maicei Dlui, Icona Prea S-tei Treimi, 2 restigniri – 10 c., pre frontariu 6 Icone – 60 c., un luster cu 12 candelabre de bronz – 100 c., în turn fiind trei «campane» – 700 c”. Dintre veșmintele preoțești ce se aflau la 1900 în proprietatea parohiei sunt amintite: „3 falone, 3 epatrachile, 3 perechi manecare, 3 stichare, 2 aiere, 3 prapore, pre pristol 3 învelitóre, pre mesa pentru proscomedia 2 învălitóre, pre străni 2 învălitore și 3 ștergare, toate în valoare de 300 coroane”. Cărțile liturgice deținute erau: „Sfânta Evanghelie cu litere latine și cirile, apostolere cu litere latine și cirile, 2 euchologe cu litere cirile, 2 liturgii, 2 ochtoice, mineiul, strajnicul, saltirea, orologieriul, biblia cea mare, pentecostariul și acatistul”. Valoarea acestor cărți era estimată la 200 coroane. Printre proprietăţile parohiei sunt amintite o casă parohială din piatră, cu patru încăperi, bucătărie şi cămară, în valoare de 8.000 coroane, casa parohială veche cu patru despărţăminte, echivalate la 200 coroane, alte anexe gospodăreşti, clădirea şcolii, o casă cantorală şi anexele trebuincioase. Toate edificiile enumerate erau estimate la valoarea de 16.212 coroane şi 50 de fileri. În ceea ce priveşte averea bisericii, inventarul consemnează deţinerea a 668 iugăre de pădure de stejar în „Făgete”, ce valora 60.000 coroane, un teren arător de aproximativ 10 iugăre – 1200 coroane, un fânaţ de 7 iugăre – 1600 coroane, precum şi cele trei cimitire: „intern, din jos şi din selişte”. De asemenea, parohia mai dispunea de capital şi hârtii de valoare depuse la banca Vlădeasa din Huedin, acţiuni deţinute la aceeaşi bancă dar şi la „Economul”, obligaţiuni ale dreptului regal şi interese restante după obligaţiuni regale, diferite sume împrumutate la persoane private şi alte dobânzi sau repartiţii restante în valoare totală de 89.422 coroane şi 64 fileri15.

Cei 754 de credincioşi16, câţi număra parohia la anul 1900, dispunând de resursele materiale necesare, considerară că se impunea edificarea unei noi biserici. Acest fapt este relevat şi de relatarea vizitaţiei canonice întreprinse de canonicul Victor Smigelschi în anul 1904 în protopopiatul Morlacei. Înaltul oficial bisericesc avea să ajungă în Fildu de Mijloc în ziua de 26 mai 1904. În după-amiaza acelei zile au fost examinaţi cei 90 de elevi prezenţi ai şcolii confesionale din localitate. Examenele s-au încheiat cu un rezultat bun, constatându-se totodată necesitatea instituirii unui al doilea post de învăţător în această localitate, cu atât mai mult cu cât veniturile parohiei erau suficiente pentru a putea acoperi cheltuielile suplimentare. La acea dată, biserica dispunea de o avere, ce numai în bani şi hârtii de valoare depăşea suma de 70.000 de coroane. Averea bisericii, aşa cum avea să se constate în urma vizitaţiei canonice întreprinse, era administrată exemplar. De altfel, cu ocazia acestei vizite, canonicul Smigelschi fusese informat despre hotărârea credincioşilor din această localitate de a-şi edifica în cel mai scurt timp o biserică „pompoasă, corespunzătoare stărei materiale cu care i-a înzestrat Dumnezeu şi hărnicia preoţilor ce iau avut şi-i au”17.

De altfel, în următorii ani au fost făcute demersurile necesare pentru începerea edificării unei noi biserici, preotul Ştefan Pop şi curatorul bisericii din Fildu de Mijloc, Ioan Antal, publicând în anul 1907 un anunţ de licitaţie în vederea zidirii noii biserici. Edificarea acesteia trebuia să fie realizată cu respectarea condiţiilor aprobate de Preaveneratul Consistoriu Diecezan de la Blaj sub numărul 6235/1907. Licitaţia urma să se ţină în data de 16 octombrie stil nou, anul 1907, la orele 10, în casa parohială din localitate. Planul de zidire, preliminarul de cheltuieli şi condiţiile de licitaţie puteau fi consultate la oficiul parohial. Preţul de strigare era stabilit la 54.129 coroane şi 23 fileri, putând fi luate în considerare şi ofertele date în scris18.

Edificarea noii biserici a început în anul 1910 sub conducerea inginerului Nicolae Roşca din Alba Iulia19. Gândită de inginerul arhitect arhidiecezan Ioan Negruţiu20 a fi o adevărată emblemă a comunităţii, noua biserică se conforma, sub aspect arhitectonic, căutărilor stilistice de la acel moment. Elementele sale neoromâneşti, planul său sub formă de cruce, cu abside laterale, aveau să o scoată din tiparele bisericilor construite în satele învecinate. Avea să fie finalizată în 1912. Iconostasul a fost lucrat de către Aurel Tomşa din Sibiu21, iar pictura interioară a fost realizată de pictorul Flaviu Domşa22. Ulterior, în 1936, biserica a fost repictată de meşteri zugravi din Cluj23.

Slujba de sfinţire a noului edificiu de cult avea să fie săvârşită, la rugămintea Mitropolitului de Blaj, de către Episcopul Iuliu Hossu. În ziua de 26 octombrie 1929, episcopul a fost întâmpinat în localitatea învecinată, Fildu de Jos de către patru săteni călare, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Aceştia au condus distinsul oaspete spre Fildu de Mijloc. La întrarea în sat, o mulţime mare de oameni, locuitori în sat sau din împrejurimi aşteptau sosirea episcopului. Odată ajuns, un alai impunător, format din şase care împodobite, fiecare fiind tras de către 8 boi, alături de care mergeau oameni călare cu steaguri naţionale, însoţit de cântările bisericeşti ale credincioşilor şi de sunetele clopotelor, episcopul Iuliu Hossu fu condus spre biserică unde, în după-amiaza aceleiaşi zile avu loc rânduiala sfinţirii bisericii. După terminarea slujbei religioase a avut loc o masă comună la care au participat mai multe notabilităţi locale şi judeţene24.

Acelaşi episcop, după reorganizarea administrativă a eparhiilor greco-catolice din 1930, întreprinde în anul 1934 o vizitaţie canonică în Fildu de Mijloc. Cu această ocazie, biserica din Fildu de Mijloc fusese găsită „potrivită cu adevărat şi pentru o capitală de judeţ”25. 

Ca o comparaţie, într-un inventar al parohiei întocmit în 1918, noua biserică de zid, nu de mult terminată, era estimată la valoarea de 100.000 lei în timp ce vechea biserică de lemn, deteriorată, era evaluată la doar 500 lei26. Aceeaşi diferenţă importantă o regăsim şi în 1925, când noua biserică era înregistrată cu valoarea de 70.000 lei, iar biserica de lemn era estimată la doar 500 lei. Inventarul întocmit în acest an aduce şi primele lămuriri în ceea ce priveşte soarta ulterioară a bisericii de lemn. Aflăm astfel că această biserică, aflată acum în stare bună, fusese „donată la Feiurd”27.

Cedarea bisericii de lemn către o comunitate mai mică şi mai săracă nu era o noutate. De altfel, oficialii Bisericii remarcaseră faptul că odată cu edificarea unei noi biserici, multe parohii nu mai foloseau vechea biserică, în timp ce alte comunităţi bisericeşti, sărace şi care nu erau în stare să-şi ridice o biserică nouă, se aflau lipsite de biserici. Pentru evitarea ruinării lor, dar şi pentru „alimentarea dragostei şi comuniunei creştineşti”, Consistoriul Episcopiei Unite de Gherla recomanda oferirea acestor comunităţi mai sărace acele biserici mai vechi, nefolosite. De altfel, procedura solicitată într-un astfel de caz era una destul de simplă: o hotărâre formală luată de adunarea generală a credincioşilor, urmată de întocmirea unui raport transmis Ordinariatului, la care trebuia ataşată şi hotărârea adusă28. 

În urma unor proceduri asemănătoare trebuie să se fi decis şi mutarea vechii biserici din Fildu de Mijloc, iar gestul celor din această comunitate nu avea să fie trecut cu vederea. În prima pagină a săptămânalului „Unirea Poporului” din 27 ianuarie 1924 apărea un articol dedicat acestui frumos exemplu. Aflăm astfel că într-un cătun din apropierea Clujului, numit Coada Teleacului29 şi care ţinea de satul Feiurd30, cele câteva familii greco-catolice, în ciuda eforturilor făcute nu reuşiseră până la acel moment să îşi construiască o biserică proprie. Nevoile celor din Coada Teleacului ajunseseră până „spre dealurile Huiedinului, unde este parohia Fildu de Mijloc cu poporeni cucernici şi săritori la lipsa deaproapelui. Fildenii îşi făcuseră de curând o biserică frumoasă de piatră, cum se cade unui sat cu suflete multe şi iubitoare de mărirea casei lui Dumnezeu. Iar biserica veche de lemn, ridicată de părinţii lor la 1811, a rămas deoparte tristă şi goală. Clopotele i-au amuţit, ca să se mute în zidirea cea nouă şi măreaţă. Numai amintirile mai erau vii în biserica bătrână a Fildenilor. Tocmai de aceea dânşii nu se puteau îndura să-i spargă pereţii de blane şi să-i strice altarul afumat de atâtea slujbe sfinte”31.

Cuvintele frumoase prin care sunt redate evenimentele ce au precedat mutarea bisericii lasă însă să se întrevadă faptul că hotărârea de cedare a bisericii bătrâne a venit în urma consultării comunităţii cu preotul paroh, în speranţa dăinuirii ei. Se spune că biserica a fost desfăcută, a fost încărcată în care de către Fildeni în clacă şi dusă în gara de la Huedin, de unde a fost transportată ulterior la Cluj, şi mai pe urmă la Coada Teleacului. A fost reconstruită în decurs de 60 de zile, iar pentru sărbătoarea Sfântului Nicolae, biserica de lemn adusă din Fildu de Mijloc, era aşezată în noua locaţie, acoperită cu şindrilă32, înnoită şi pregătită pentru rostul său33.

Despre cheltuielile şi lucrările de reconstruire se păstrează mai puţine informaţii. Într-un scurt istoric al bisericii din parohia Câmpeneşti se menţionează că lucrarea de montare şi refacere a bisericii a fost executată de către credincioşii din Câmpeneşti fără a se menţiona numele vreunui meşter care să fi condus lucrarea34. Întrucât la vremea respectivă Secţia pentru Transilvania a Comisiunii Monumentelor Istorice îşi începuse activitatea, mutarea bisericii a fost adusă şi la cunoştinţa acestei instituţii în a cărei evidenţe au rămas menţionaţi meşterii care au participat la reclădirea bisericii: Neinart Paul şi Bele Ştefan din Fildu de Mijloc35. Aceeaşi instituţie pusese la dispoziţia protopopiatului Cluj suma de 5000 lei pentru lucrările de reconstruire a bisericii de lemn aduse din Fildu de Mijloc36. 

În încercările sale de cercetare, inventariere şi protejare a monumentelor istorice din Transilvania, Comisiunea Monumentelor Istorice, prin secţia ei dedicată acestei regiuni istorice, s-a implicat şi în chestiuni legate de completarea listelor monumentelor istorice din această parte de ţară. Într-un astfel de demers, Comisiunea declară, în mod provizoriu până la încheierea activităţii de inventariere a acestor bunuri, drept monumente istorice toate acele locuri cu staţiuni preistorice, antice şi ruine medievale sau moderne, biserici, mănăstiri şi clădiri profane precum şi toate obiectele, cuprinse în Inventarul Oficial al Comisiunii Monumentelor Istorice Ungare din Budapesta, găsite pe teritoriul judeţelor Transilvaniei ce instrau sub jurisdicţia acestei secţii. Alături de acestea, în şedinţa din 8 decembrie 1924 se ia decizia de a fi clasate ca monumente istorice o serie de locuri şi clădiri, cercetare de Comisie şi care reprezintă „neîndoelnice valori supt raport artistic sau istoric”. Printre acestea din urmă regăsim şi biserica de lemn de la Coada Teleacului, adusă din Fildu de Mijloc37.

Deşi prin aceeaşi decizie a Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania, proprietarii respectivelor bunuri şi imobile au fost notificaţi cu privire la clasarea lor ca monumente istorice, biserica de lemn mutată la Coada Teleacului (Câmpeneşti) a suferit de-a lungul timpului o serie de lucrări de amenajare şi reparaţii, care au dus, în prezent, la neînscrierea ei pe lista monumentelor istorice. La puţină vreme după aducerea ei din Fildu de Mijloc, în 1928 biserica este renovată şi pictată, tot acum fiind dotată şi cu clopote, cu cheltuiala credincioşilor din parohie38. Ulterior, în 1964, acoperişul bisericii a fost refăcut tot prin contribuţia benevolă a credincioşilor39.

Din păcate, documentele păstrate în arhive sau în lucrările publicate nu ne oferă informaţii prea detaliate despre trăsăturile acestei biserici de lemn sălăjene. Cu toate acestea, cele câteva imagini păstrate40 cu biserica în locaţia sa iniţială, ne permit să avem o imagine de ansamblu asupra principalelor sale caracteristici arhitectonice.

Sub aspect planimetric, biserica de lemn din Fildu de Mijloc se caracteriza printr-un plan dreptunghiular terminat spre est cu absida altarului, decroşată, cu cinci laturi. Intrarea în biserică se făcea pe latura de vest, în axul bisericii. Un pridvor se întindea pe laturile vest, sud şi nord, asemănător cu cel întâlnit la biserica de lemn din Sânmihaiu Almaşului, SJ (1778) sau la biserica din Aşchileul Mic, CJ (1801). De altfel, acest detaliu, al pridvorului ce se întindea pe cele trei laturi ale bisericii este abordat şi de Szinte Gábor în studiul său, el remarcând faptul că şi în cazul acestui element arhitectonic, ca şi a altora, se poate urmări o evoluţie în timp. În acest sens este dat drept exemplu cazul bisericii din Fildu de Mijloc, a cărei pridvor, aşa cum am menţionat anterior avea o dezvoltare aparte, pe trei laturi. Acelaşi autor mai remarca şi faptul că la această biserică, structura interioară reprezenta rezultatul unirii a două elemente esenţiale: turnul şi corpul bisericii. Primul amintit, turnul – aşezat peste pronaos, străpungea acoperişul în patru ape ce proteja naosul şi pronaosul. Turnul clopotniţă nu se înălţa cu mult peste coama acoperişului şi avea o galerie deschisă, cu trei deschideri pe fiecare latură, ieşită în afară, cu parapet de scânduri ornamentate în partea inferioară. Aici se aflau adăpostite clopotele, a căror cântec chema credincioşii la slujbe. Era acoperit de o fleşă înaltă, cu baza octogonală. La fiecare colţ al foişorului turnului, putea fi găsit un mic turnuleţ, la fel ca şi în cazul bisericii din Fildu de Sus. Fleşa turnului se termina cu un bulb, pe care era aşezată o cruce. Acoperişul bisericii nu avea o formă unitară, deasupra absidei altarului acesta fiind uşor mai scund. La fel ca şi în cazul turnului, în partea de răsărit a coamei acoperişului şi deasupra absidei altarului era aşezată câte o mică cruce. Din păcate, mutarea bisericii a afectat aspectul iniţial al acesteia. În urma mutării şi a lucrărilor ulterioare s-a renunţat la înalta fleşă a turnului, aceasta fiind înlocuită de una mult mai modestă ca şi înălţime. De asemenea, pridvorul de pe laturile de nord şi sud a fost îndepărtat, iar din cei şase stâlpi câţi avea pridvorul pe latura de vest au mai rămas doar patru, al doilea şi al cincilea fiind eliminaţi. În timp, pereţii au fost tencuiţi, acoperişul din şindrilă înlocuit cu unul din tablă, iar pridvorul rămas, îmbrăcat cu scândură.

În ciuda acestor alterări, elementele ce formează butea bisericii au rămas în mare măsură aceleaşi, fapt pentru care putem obţine principalele dimensiuni ale bisericii de lemn. Lăţimea ei, măsurată în exterior este de 6,75 m, iar lungimea însumată a pridvorului, naosului şi a pronaosului este de aproximativ 10,5 m. Având în vedere momentul edificării acestei biserici, anume începutul secolului XIX, când principala unitate de măsură pentru dimensiunile unui edificiu era stânjenul vienez (1,89 m) - unitate de măsură cunoscută şi sub denumirea de „orgie”41, putem deduce faptul că meşterii, rămaşi anonimi, au gândit o biserică cu lăţimea de aproximativ 3,55 stânjeni şi o lungime, fără absida altarului, de cca. 5,5 stânjeni. Cei aproape patru metri ai absidei altarului corespund unei lungimi de 2,09 stânjeni. Retragerea pereţilor absidei altarului de la pereţii naosului sunt în ambele părţi de cca. 85 cm. Pridvorul de pe latura de vest are o lăţime de aproximativ un metru şi de aici se poate ajunge în podul bisericii, cu ajutorul unei scări. Când încă se afla în locaţia iniţială, accesul în podul bisericii se făcea prin partea dreaptă a intrării, dar ulterior strămutării bisericii, intrarea în podul bisericii a fost mutată în partea stângă. Dimensiunile acestei biserici (lăţime 6,75 m şi lungime 14,48 m) o încadrează în categoria celor medii spre mari, caracteristice momentului în care a aceasta a fost edificată. 

Spaţiul interior era luminat cu ajutorul unor ferestre. Numărul şi dimensiunile lor iniţiale nu pot fi precizate, căci imaginile păstrate nu oferă asemenea detalii. În noua locaţie a bisericii, după transformările aduse, regăsim șapte ferestre de dimensiuni diferite împărţite astfel: pe latura de sud a pronaosului regăsim o fereastră (lăţime 57 cm şi înălţime 69 cm), câte două pe laturile de sud şi nord ale naosului (lăţimea aprox. 80 cm şi înălţimea 100 cm) şi două în absida altarului, una pe partea de sud (lăţime 59 cm şi înălţime 70 cm) şi alta pe partea de est (lăţime 59 cm şi înălţime 59 cm). În ceea ce priveşte decorul exterior al bisericii, acesta se remarcă prin câteva elemente sculptate. Reţinem astfel portalul intrării, masiv, de formă aproape pătrată (înalt de 1,98 m şi lat de 1,96 m), alcătuit din trei piese. Cei doi uşori, laţi de cca. 50 cm, sunt încheiaţi în partea superioară de cel de-al treilea element, ce conferă intrării, prin forma sa uşor arcuită, un aspect plăcut. Atât în partea stângă, cât şi în partea dreaptă, regăsim ca element decorativ, două canale paralele, de secţiune semicirculară, ce pornesc din cheia de boltă stilizată ce domină partea superioară a portalului şi care coboară până aproape de îmbinarea cu talpa bisericii. La rândul ei, această cheie de boltă, figurată pe portalul intrării este decorată spre marginea ei cu zimţi, semicercuri şi cercuri şi tot aici se afla odată, o cruce pictată. De asemenea se pot observa în colţul din stânga sus al portalului, un început de decoraţie (posibil de inspiraţie vegetală) ce pare să nu fi fost finalizată. 

Un alt element ce trebuie amintit sunt consolele bisericii. Masive, cu un decor relativ simplu în partea inferioară, acestea aduc în bună măsură cu cele ce încă se pot vedea la biserica de lemn din Sânmihaiu Almaşului. De menţionat faptul că în cazul bisericii de lemn aduse din Fildu de Mijloc, partea superioară a consolelor a fost retezată, probabil odată cu eliminarea pridvorului de pe laturile de sud şi nord. 

Interiorul bisericii este compus din cele trei spaţii consacrate pentru un astfel de edificiu. Cândva un perete despărţitor separa naosul de pronaosul bisericii. Acesta din urmă, lung de cca. 2,68 m şi înalt de 2,03 m este tăvănit. Trecerea din pronaos în naosul bisericii se face prin intermediul unei intrări, de asemenea frumos decorate. Naosul bisericii, de formă aproape pătrată (lungimea de 6,19 m şi lăţimea de 6,29 m) este acoperit de o boltă semicirculară. În partea de vest a naosului, sub boltă, se află un balcon cu acces din podul bisericii. Tot în naos, înălţate pe un mic podium, în stânga şi dreapta altarului se aflau cele două strane.

Trecerea în absida altarului se face prin intermediul a trei deschideri, uşile împărăteşti, probabil contemporane cu biserica închizându-o pe cea din mijloc. Acestea au reprezentate scena Bunei Vestiri, cuprinse în două medalioane, aşezate alături, fiecare pe câte-o uşă. Medalioanele, ovale, sunt susţinute în planul uşii de un traforaj complex, simetric, cu inspiraţii vegetale, vopsit în auriu şi verde. Un alt mic detaliu decorativ regăsit la trecerile din naos în absida altarului sunt cele din partea superioară a intrărilor, sub forma unei acolade întoarse, ce coboară în mici trepte paralele spre laterale. 

Spaţiul absidei altarului cuprinde masa altarului în zona centrală şi masa proscomidiei pe peretele din nord. Absida altarului este acoperită de o boltă de secţiune semicirculară a cărei capete se sprijină pe cei doi pereţi paraleli ai încăperii. Această mică boltă este închisă de un timpan de scândură şi se continuă cu un tavan ce acoperă restul absidei. Cele trei intrări nu se deosebesc prea mult ca şi caracteristici. Înalte de aproximativ 1,7 m, intrările diaconeşti diferă de intrarea împărătească doar prin lăţimea lor mai mare (79/80 cm faţă de 64 cm cât are intrarea împărătească). Elementele iconostasului ce delimitează cele trei intrări au fost decorate cu picturi pe pânză, reprezentând pe Maica Domnului cu pruncul Isus în braţe şi pe Domnul Nostru Isus Cristos în dreptul uşilor împărăteşti şi Sf. Nicolae şi Sf. Petru în marginile uşilor diaconeşti. Cele patru imagini amintite, de altfel ca şi portretele nu prea reuşite ale apostolilor ce împodobeau iconostasul, se remarcau prin influenţele apusene ce le caracteriza: prezentarea stigmatelor de la mâinile Mântuitorului, inima cu cruce redată pe pieptul său, mitra şi cârja episcopală occidentală cu care este prezentat Sf. Petru, precum şi numele apostolilor (ex: Andre, Petrv, Bartolome etc.). Din aceeaşi perioadă trebuie să fie şi celelalte picturi pe pânză ce decorau iconostasul: Isus, aşezat la mijlocul apostolilor, precum şi Sfânta Treime, o pictură de dimensiuni mai mari, cu Isus fiul în partea stângă, cu Tatăl în partea dreaptă şi Duhul Sfânt în zona central superioară, având la picioare globul pământesc. Este greu de precizat dacă aceste imagini pictate pe pânză şi aplicate pe iconostas au împodobit biserica de lemn încă de pe vremea când era în Fildu de Mijloc sau au fost aplicate după lucrările de renovare întreprinse în perioada interbelică. 

Dintre puţinele elemente de decor păstrate în interiorul bisericii se remarcă trecerea din pronaos în naos. Şi în cazul acesteia, ca şi în cazul portalului intrării, partea superioară este uşor curbată. În partea inferioară a uşiorilor, spre interior, un decupaj sub forma unui „S” completează ancadramentul. Pe faţa dinspre naos, partea de sus este decorată cu o frumoasă rozetă încadrată într-un cerc. Partea superioară a acestei rozete se continuă cu o altă decoraţie sculptată, sub forma unui trapez răsturnat, interiorul acestuia fiind completat cu linii paralele ce converg spre centrul rozetei. Baza mare a trapezului este decorată cu două rânduri de zimţi, cel interior mai mari, iar cel exterior mai mici. Din îmbinarea rozetei şi a trapezului, spre stânga şi spre dreapta, simetric, se desfăşoară motive vegetale, cu vârful rotunjit. Din extremele trapezului, un rând de mici dreptunghiuri paralele mărgineşte şi coboară spre stânga şi spre dreapta până aproape de partea inferioară a portalului. Aici, succesiunea se încheie cu mici incizii ce imită cârceii viţei de vie. Spre interior, un chenar de o factură barocă, împrumutat din arhitectura urbană, decorează portalul. Delimitând practic un alt plan, chenarul, format din două linii paralele coboară pe mijlocul uşiorilor, atât în stânga, cât şi în dreapta până deasupra decupajului în formă de „S” amintit anterior, unde iese spre interior. De asemenea, în pronaos, capetele grinzilor care susţin balconul din naos, sunt la rândul lor decorate cu crestături. 

În ultimii ani, această biserică a trecut printr-un amplu proces de renovare fiind resfinţită în 19 mai 2013 de Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae42. Cu această ocazie a fost consolidată, s-a îndepărtat tencuiala, vechiul acoperiş de tablă de pe biserică şi turn a fost înlocuit cu altul nou, din şindrilă. Tot acum a fost îndepărtat vechiul pridvor de pe latura de vest a bisericii şi a fost înlocuit cu altul, nou. Din păcate, cu respectul cuvenit pentru cei ce au contribuit material şi spiritual la repararea acestei biserici, trebuie spus că acum s-a pierdut o bună ocazie de a reda acestui edificiu proporţiile şi elementele ce au consacrat-o încă din primii ani ai secolului XX. Puteau fi îndepărtate cu această ocazie acele intervenţii care au determinat, într-un final neincluderea ei în lista monumentelor istorice. 

Dincolo de toate acestea, lucrările de reparare au constituit un bun prilej de a „cunoaşte” mai bine această bisericuţă mutată, cu mai bine de 90 de ani în urmă, de pe meleagurile sălăjene, completându-se astfel, cu informaţiile prezentate, studiile de specialitate dedicate bisericilor de lemn din Sălaj apărute până în prezent. Nu în ultimul rând, evocarea parcursului acestei biserici de lemn în prima jumătate a secolului XX s-a dorit a fi o exemplificare cât mai fidelă a relaţiei dintre comunitate şi probabil, cel mai important edificiu comunitar, biserica, privită prin prisma realităţilor sociale din acele vremuri. Această biserică de lemn şi istoria sa, deopotrivă importante pentru conturarea unei identităţi locale atât pentru vechiul loc de provenienţă, Fildu de Mijloc cât şi pentru cel de adopţie, Câmpeneşti, contribuie în aceeaşi măsură şi la consolidarea unuia dintre cele mai distincte elemente de identitate ale Sălajului, anume bisericile sale de lemn. 

 

Bibliografie:

Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Clujului şi Feleacului: Inventare;

Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania;

Arhiva Parohiei Ortodoxe Câmpeneşti, Cluj;

Bogdán, István, Magyarországi Hossz-és foldmértékek a XVI.század végéig, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1978;

Carol, rege al României, Tzigara-Samurcaş, Alexandru, Exposition de l’art du peuple roumain 1925 Genève, L’art du peuple roumain : catalogue de l’exposition de Genève, Musée Rath, 1925, Editura Kundig, Geneva, 1925;

Cristache-Panait, Ioana şi Daia, Marinel, „Tradiţia lemnului pe valea Fildului”, în „Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă”, anul XLVI, nr. 1, 1977;

Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale: colecţia personală Leontin Ghergariu, Fond Par. Gr. Cat. Fildu de Jos, Fond Par. Gr. Cat. Fildu de Mijloc;

Godea, Ioan, Cristache-Panait, Ioana, Monumente Istorice bisericeşti din eparhia Oradiei, judeţele Bihor, Sălaj şi Satu-Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978;

Hielscher, Kurt, Rumänien: Landschaft - Bauten - Volksleben, Editura F. A. Brockhaus, Leipzig, 1933;

Miron, Greta-Monica, „Biserica Greco-Catolică din Cluj în secolul al XVIII-lea”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007;

Opriş, Ioan, Protejarea Mărturiilor Cultural-Artistice din Transilvania şi Banat după Marea Unire, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988;

Porumb, Marius, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998;

Sima, Valeriu, Biserici şi preoţi din raionul Huedin, ediţie dactilografiată, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Poieni, 1967;

Szinte, Gábor, „A Kolozsmegyei fatemplomok”, în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (1-2), 1913;

Szinte, László, „Erdélyi fatemplomok és haranglábak”, în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (3-4), 1913;

Șteiu, Nicolae şi Bara, Ștefan, Fildurile – frumuseţe, istorie și artă populară. Prezentare monografică, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2007;

*** - Curierul Creştin, „Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu”, anul XI, nr. 21 din 1 noiembrie 1929;

*** - Curierul Creştin, „Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu”, anul XVI, nr. 18 din 15 septembrie 1934;

*** - Curierul Creştin, „Bisericile vechi”, anul V, nr. 16 din 15 august 1923;

*** - Rěvaşul, „Vizitaţiunea în protopopiatul Morlăcii” anul II, nr. 24 din 11 iunie 1904;

*** - Şematismul Veneratului Cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia şi Făgăraş pre anul domnului 1900, Blaj, Tipografia Seminarului Archidiecesan;

*** - Tribuna, „Anunţ de licitaţie”, anul XI, nr. 211 din 25 septembrie (8 octombrie) 1907;

*** - Unirea Poporului, „Frăţie creştinească”, anul XXXIV, nr. 4 din 27 ianuarie 1924;

 

Note:

*Cercetare finanţată prin proiectul „Minerva – Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală”, cod contract: POSDRU/159/1.5/S/137832, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

** Doctorand în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române – Cluj-Napoca. 

1 Spre sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, arhitectul Alexandru Petit vizita localitatea Fildu de Sus întâlnind încă „case de lemn, cu prispă, acoperiş de şiţă în pante repezi, şură, fântână cu cumpănă cioplită” cf. Godea, Ioan, Cristache-Panait, Ioana, Monumente Istorice bisericeşti din eparhia Oradiei, judeţele Bihor, Sălaj şi Satu-Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978, p. 317.

2 Szinte, Gábor, „A Kolozsmegyei fatemplomok”, în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (1-2), 1913, p. 1-31. și Szinte, László, „Erdélyi fatemplomok és haranglábak”, în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (3-4), 1913, p. 279-285. 

3 Carol, rege al României, Tzigara-Samurcaş, Alexandru, Exposition de l’art du peuple roumain 1925 Genève, L’art du peuple roumain: catalogue de l’exposition de Genève, Musée Rath, 1925, Editura Kundig, Geneva, 1925.

4 Hielscher, Kurt, Rumänien: Landschaft - Bauten - Volksleben, Editura F. A. Brockhaus, Leipzig, 1933.

5 Anul edificării bisericii de lemn din Fildu de Jos este 1630, cf. Şematismului Veneratului Cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia şi Făgăraş pre anul domnului 1900, Blaj, Tipografia Seminarului Archidiecesan, p. 412. Acelaşi an este indicat şi de către Leontin Ghergariu în manuscrisul Biserici de lemn din Sălaj, aflat în colecţia personală Leontin Ghergariu din cadrul Direcţiei Judeţene Sălaj a Arhivelor Naţionale (actul nr. 11 din 1976).

6 Porumb, Marius, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 60.

7 Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Jos nr. 4 (1869 - 1930) f. 8. 

8 Șteiu, Nicolae şi Bara, Ștefan, Fildurile – frumuseţe, istorie și artă populară. Prezentare monografică, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2007, p. 83. 

9 Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Jos nr. 4 (1869 - 1930) f. 12-13v. 

10 Cristache-Panait, Ioana şi Daia, Marinel, „Tradiţia lemnului pe valea Fildului”, în „Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă”, anul XLVI, nr. 1, 1977, p. 71.

11 Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Mijloc nr. 10 (1891 - 1948) f. 4; de precizat că în articolul lui Szinte Gábor anul edificării bisericii este 1818 cf. „A Kolozsmegyei fatemplomok”, în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (1-2), 1913, pp. 1-31.

12 Sima, Valeriu, Biserici şi preoţi din raionul Huedin, ediţie dactilografiată, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Poieni, 1967, p. 12.

13 Miron, Greta-Monica, „Biserica Greco-Catolică din Cluj în secolul al XVIII-lea”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, p. 26.

14 Şematismul veneratului cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900 de la sânta unire 200, Tipografia Seminarului Archidiecesan, Blaj, 1900, p. 412. 

15 Direcția Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Mijloc, Dos. nr. 10 (1891-1948) f. 2-3.

16 Şematismul veneratului cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900 de la sânta unire 200, Tipografia Seminarului Archidiecesan, Blaj, 1900, p. 412;

17 Rěvaşul, Vizitaţiunea în protopopiatul Morlăcii, anul II, nr. 24 din 11 iunie 1904, Cluj, pp. 102-103.

18 Tribuna, Anunţ de licitaţie, anul XI, nr. 211 din 25 septembrie (8 octombrie) 1907, Arad, p. 7.

19 Sima, Valeriu, op.cit., pp. 48-49.

20 Curierul Creştin, Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu, anul XI, nr. 21 din 1 noiembrie 1929, Cluj, p. 177.

21 Șteiu, Nicolae şi Bara, Ștefan, Fildurile – frumuseţe, istorie și artă populară. Prezentare monografică, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2007, p. 81. 

22 Curierul Creştin, Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu, anul XI, nr. 21 din 1 noiembrie 1929, Cluj, p. 177.

23 Sima, Valeriu, op. cit., pp. 48-49.

24 Curierul Creştin, Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu, anul XI, nr. 21 din 1 noiembrie 1929, Cluj, p. 177.

25 Curierul Creştin, Din apostolatul Prea Sfinţitului Iuliu, anul XVI, nr. 18 din 15 septembrie 1934, Cluj, p. 168.

26 Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Mijloc nr. 10 (1891 - 1948) f. 11.

27 Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale – Fond Par. Gr.-Cat. Fildu de Mijloc nr. 10 (1891 - 1948) f. 14.

28 Curierul Creştin, Bisericile vechi, nr. 16 din 15 august 1923, Gherla, pp. 92-93.

29 Actualmente localitatea se numeşte Câmpeneşti.

30 Actualmente localitatea se numeşte Feiurdeni.

31 Unirea Poporului, Frăţie creştinească, nr. 4 din 27 ianuarie 1924, Blaj, p. 1.

32 Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Clujului şi Feleacului, Inventare, parohia Feiurdeni, filia Câmpeneşti, Scurt Istoric al Bisericii din Câmpeneşti, doc. din 21 decembrie 1954.

33 Unirea Poporului, Frăţie creştinească, nr. 4 din 27 ianuarie 1924, Blaj, p. 1.

34 Arhiva parohiei Câmpeneşti, Scurt Istoric al Bisericii, doc. din 15 februarie 1967.

35 Opriş, Ioan, Protejarea Mărturiilor Cultural-Artistice din Transilvania şi Banat după Marea Unire, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 148.

36 Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania, cota C3/767, doc. din 08.10.1923.

37 Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania, doc. C3/793, proces verbal nr. 9 din 08.12.1924.

38 Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Clujului şi Feleacului, Inventare, parohia Feiurdeni, filia Câmpeneşti, Scurt Istoric al Bisericii din Câmpeneşti, doc. din 21 decembrie 1954.

39 Arhiva parohiei Câmpeneşti, Scurt Istoric al Bisericii, doc. din 15 februarie 1967.

40 O imagine de ansamblu a bisericii, văzută din sud-vest, poate fi găsită în articolul lui Szinte, Gábor, „A Kolozsmegyei fatemplomok” la p. 26. O schiţă a bisericii, văzută din nord-est poate fi regăsită în studiul lui Szinte, László, „Erdélyi fatemplomok és haranglábak”, p. 284. Cele două lucrări au fost publicate în „Néprajzi Értesítő”, nr. IX (3-4), 1913. O altă imagine a bisericii este cea păstrată în cadrul arhivei Alexandru Tzigara-Samurcaş, prezentată anterior.

41 Bogdán, István, Magyarországi Hossz-és foldmértékek a XVI.század végéig, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1978, p. 87.

42 http://www.mitropolia-clujului.ro/actualitate/91-ips-andrei-a-sfintit-biserica-din-satul-clujean-

Autor: Bogdan Ilieş