Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: Ex Machina (2015)

Filmografiile Simonei: Ex Machina (2015)

Iunie 2015

Deus ex machina este o expresie de sorginte latină care este folosită în zilele noastre într-un înţeles destul de larg. Dacă e să respectăm etimologia, ea presupune intervenţia proniei divine, a zeilor, în rezolvarea unui conflict în reprezentarea scenică a unei tragedii antice greceşti. În literatură, procedeul e văzut ca o soluţie salvatoare, mai puţin creativă, necesară însă pentru dezambiguizarea unui fir narativ. 

Filmul pe care-l supunem atenţiei păstrează în titlu doar jumătate de expresie, renunţând la folosirea termenului Deus (Divinitate, zeu), însă nu-l înlătură din problematica expusă. Actul creator este unul din punctele de interes în jurul căruia se construieşte filmul. Nathan, interpretat de Oscar Isaac, un actor american originar din Guatemala, pe care aţi avut de curând ocazia să-l vedeţi în A Most Violent Year (2014), joacă rolul unui multimilionar care deţine cel mai popular motor de căutare din lume, BlueBook, şi care trăieşte izolat de restul lumii în mijlocul naturii sălbatice, într-o casă cu decor minimalist, dar înţesată de tehnologie modernă. Motorul de căutare îl face unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni de pe planetă pentru că deţine informaţii despre toţi cei care navighează pe internet. Datorită motorului lui, preferinţele şi datele personale din profilurile utilizatorilor sunt stocate, iar minţile oamenilor sunt, în secret, controlate. Desigur, recunoaştem în datele iniţiale ale filmului o lume care este deja a noastră, iar BlueBook, un fel de Google cu degeţele albastre ca ale Facebook-ului, face parte din peisajul cotidian recognoscibil şi controversat (să ne uităm doar peste umăr, în urmă, la NSA şi amicul Snowden!). 

BlueBook nu este însă un nume ales întâmplător, pentru că el face trimitere la Caietul Albastru al lui Wittgenstein, operă filosofică ce conţine consideraţii pe tema gândirii, care se bazează pe operarea cu semne, propunând o nouă teorie pe care o numeşte „teoria jocurilor de limbaj”. Pentru Wittgenstein cuvântul primeşte semnificaţie doar atunci când este exprimat. Altfel spus, cuvântul îşi materializează sensul doar într-un context intenţionat. Dar provocarea constă, conform lui Nathan, aşezat în faţa unui tablou de Pollock, să nu acţionezi, să nu te exprimi în mod automat. Iar inteligenţa artificială tocmai aceasta face. Acţionează conform unui set de coduri anterior scrise. Iar inteligenţa artificială este cel de-al doilea centru de interes al filmului, strâns legat de primul, de ideea de creator. Jumătatea de expresie păstrată, ex machina, pune faţă în faţă creatorul şi creaţia pentru că machina seamănă oarecum cu englezescul machine (maşină). Iar maşina se recomanda 1 (the One? Creator?). Androidul pe care Nathan (mă gândesc acum atât la înțeleptul lui Lessing şi inelele lui - replică, cât şi la figura biblică) îl construieşte este Ava, o femeie android. 

Pictura lui Pollock nu este singura trimitere vizuală. Pe unul dintre pereţii camerei lui Nathan e portretul surorii lui Wittgestein realizat de Klimt. Rochia ei albă, eterică şi dantelată se potriveşte perfect corsetului metalic şi franjurat al prototipului artificial.

Pe Ava, un fel de Eva androidă, o joacă magistral suedeza Alicia Vikander. Spun magistral pentru că Alicia parcă-şi joacă rolul din priviri. Dialogurile, uneori substanţiale în conţinut, alteori schematice sunt purtate cu Caleb (Domhnall Gleeson), un tânăr programator care este câştigătorul unei alt fel de loterii: o săptămână cu şeful său, Nathan. Misiunea lui Nathan, desfăşurată în decursul a şapte zile (nicidecum o coincidenţă vizavi de cele şapte zile ale creaţiei), este de a verifica dacă Ava are conştiinţă prin intermediul unui test Turing. Aşadar, în fiecare zi o întâlneşte, stau de vorbă, o analizează, dar treptat îşi pierde obiectivitatea pentru că Ava exercită asupra lui o atracţie senzuală. Este atracţia reciprocă? E capabilă Ava de sentimente? Îl manipulează pozând în victimă? N-aş putea să dezvălui parcusul pentru plăcerea vizionării filmului.

Cu toate acestea, mai sunt câteva detalii pe care aş vrea să le amintesc: întâi, întâlnirea faţă în faţă a Avei şi a creatorului său. Creaţia (artificială) privind în ochii Creatorului îmi pare că se aseamănă cu revenirea în Paradis a omului alungat. 

Paradisul lui Nathan ar încânta orice designer de interioare. Lumea luxuriantă de afară, verde, este abia vizibilă prin pelicula transparentă a geamului. Liniile sunt suple, simplificate, pragmatice. Doar lumina roşie cauzată de penele de curent şi spaţiul claustrat al camerei lui Caleb par a strica un echilibru care ar putea caracteriza mai degrabă o grădină japoneză. 

Apoi, amintesc sosirea elicopterului (iată o altfel de ex machina!) care face legătura dintre lumea izolată, ca-n cerurile de deasupra ale lui Nathan şi lumea întreagă, pământul. Şi-mi pare că este un fel de cutie a Pandorei zburătoare. 

Şi, nu-n ultimul rând, atunci când priviţi filmul, uitați-vă cu atenţie la scena din final. În peştera platonică, dincolo de umbre, stă adevărul care pare să ne ajungă din urmă mai devreme decât credem. Iar adevărul este expus de data aceasta de Alex Garland, regizorul şi scenaristul filmului. Ca scenarist, el semnează 28 Days Later, Sunshine, Never Let Me Go. Este primul său exerciţiu regizoral, aşadar nu rămâne decât să-l urmărim cu interes.

Autor: Simona Ardelean