Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Din dragoste de vin

Din dragoste de vin

Iunie 2015

Dictionnaire amoreux du VIN al lui Bernard Pivot a apărut în 2006, la Editura Plon, în seria Dicționar din dragoste de..., creată de Jean-Claude Simon care motivează astfel succesul cărții: „Născut în Beaujolais, fiul unui negustor de vinuri, fratele unui cultivator, Bernard, pudicul notoriu, se dezvăluie pentru prima dată în această carte, toată numai emoție. Iată ce justifică succesul ei: 140000 de exemplare vândute în Franța”. De succes s-a bucurat și în românește, așa cum o dovedește ediția a II-a apărută la Baroque Books & Arts, în colecția Savoir-Vivre, în traducerea lui Marius Constantinescu, cu o prefață de Dan C. Mihăilescu. În savuroasa prefață intitulată „Bucuria împărtășirii”, Dan C. Mihăilescu își explică succesul cărții prin mutațiile intervenite în „orizontul noțiunii de educație”, care devine vast și atotcuprinzător, astfel încât își găsește locul și „filozofia culinară”, capabilă să definească esența unui neam prin relațiile întrețesute de aceasta cu geografia, istoria, economia și religia. „Într-un peisaj uman, geografic, industrial și agricol încă devastat sau cultivat haotic” (sugerat cum nu se poate mai bine de subtitlul «Rafinament în sălbăticie») s-a produs, totuși, și la noi un salt în evoluția mentalităților vizibil între altele în plusul de civilitate al unei părți a pieței și în interesul cu care tot mai mulți apreciază autenticul, bunul-gust, ecological”. 

Cuvântul înainte al autorului se intitulează Vin de onoare, „o expresie care traduce bine rolul social al vinului în Franța. Vă vedeți cerând onoare de la apă, whisky, pastis...? Acest dicționar din dragoste își dorește să fie un jovial vin de onoare”. Izvorât dintr-o dublă plăcere („să scriu despre vin după ce l-am băut”), dicționarul s-a hrănit din „dragoste față de vin și copilăria mea, cea mai liberă dintre toate, petrecută în mijlocul viilor”. Autorul ne spune mai întâi ce nu este cartea sa („Dicționarul de față nu este nici o enciclopedie a podgoriilor, a soiurilor, a denumirilor și a clasificărilor, a muncilor viei, a tehnicilor oenologice. Nici o istorie universală a viței și a vinului. Nici o antologie literară și artistică. Nici un tratat politic, juridic, medical, religios pe o temă foarte sensibilă”) pentru ca, apoi, să afirme că, „există câte puțin din toate în această carte însetată”: „E un pic de autobiografie, sunt lecturi, amintiri de fabricație, de beci, de masă și de cârciumă, portrete ale oamenilor vinului, podgorii, castele, sticle, tirbușoane, degustători, degustări, arome, toată această suită de obiecte, senzații și cuvinte care acompaniază un Casanova pornit în cucerirea drăgălașelor sticle”. Ideea de bază a cărții este aceea că vinul înseamnă cultură: „Cultura viței, dar și cultivarea spiritului. Cartea mea își propune să aducă în prim-plan dimensiunea culturală a unui produs de consum universal, într-o perioadă în care vinul nu se bucură de mai multă prețuire ca un alcool de porumb sau de cartofi. Nimic nu surclasează pâinea și vinul în memoria de hrană și mit a omului. Sunt îngemănate în trudă și odihnă, în caznă și plăcere, chiar pe masa Cinei, unde începe miracolul creștin. Vinul trece chiar înaintea pâinii în istoria și poveștile Antichității greco-romane, în epic (Iliada și Odiseea) și în sacru (Biblia). Vinul este răsplată și interdicție totodată”.

Cu o astfel de ofertă informațională, dublată de o adeziune pasională la un subiect „care ne scaldă gura și sufletul”, Dicționarul oferă delicii de lectură unor categorii diverse de cititori care vor fi convinși, în final, că „din noaptea timpurilor și până la sfârșitul lumii vinul însoțește aventura omului, civilizația, arta, marea taină a lui «de ce» și «cum»”. 

Dincolo de harta viticolă a Franței, de bogata terminologie a unei ocupații străvechi, cititorul descoperă un autor care, urmând preceptul utile dulci, alege o structură adecvată a textului – cea de dicționar. Dar nu un dicționar „neutru”, ci unul subiectiv, la persoana I, care-i permite autorului să se adreseze direct cititorului (vezi mulțimea enunțurilor exclamative și interogative), să folosească mai multe registre ale limbii, să așeze pe aceeași pagină citatul latin și expresia argotică. 

Fiindu-i imposibil să-i amintească pe toți scriitorii care au preamărit vinul, B. Pivot se oprește doar asupra celor care au fost și proprietari de vii: Lamartine (și-a „hrănit” viile din drepturile sale de autor), François Mauriac („ca toți proprietarii din Bordeaux, era mândru să-și aibă castelul în cea mai cunoscută podgorie a lumii”), Montesquieu („se știe că a trăit mai ales de pe urma redevențelor din proprietăți viticole, fapt ce i-a permis o mare libertate a spiritului și a vieții”), Voltaire („fidel cunoscător al vinurilor de Burgundia” care erau, pentru el, „chezășie de sănătate”). 

B. Pivot se recunoaște a fi, în egală măsură, „un îndrăgostit de vin și de cuvinte”, care se bucură când descoperă o nuanță semantică în stare să facă trecerea de la natură la cultură. „Admirabilă limba germană, în care verbul lessen înseamnă, pe de-o parte, a citi (a descifra semnele, a le interpreta), dar și a culege roadele, a aduna tot ce e mai bun. Die Zeit der Weinlese: timpul culesului. La fel, când scriu, recoltez cuvinte. Când culeg struguri, citesc mai departe...”, dar care se mâhnește când unele cuvinte devin „victime” ale polisemiei, degradându-și sensul.(„Îmi pare rău că acest frumos verb a degusta, sinonim cu a savura mai înseamnă și «a primi lovituri», «a încasa ghinioane». «Ce le-a mai degustat!» se traduce prin «Cât a mai îndurat!»”). Jocurile de cuvinte, creațiile lexicale proprii, aluziile livrești, formulele populare se întâlnesc pe fiecare pagină și cititorul le poate savura datorită iscusinței traducătorului care valorifică virtuțile compensatorii ale românei în traducere și, doar, în ultimă instanță, apelează la notele de subsol pentru a sublinia intraductibilul. 

 „Diversitatea stupefiantă” a vinurilor franțuzești naște rivalități („nu am fi ceea ce suntem dacă nu am fi ceea ce bem”). Rivalitățile vechi dintre vinuri, dintre marile regiuni viticole (Bordeaux, Burgundia, Champagne) își au obârșia în geografie și în istorie, în climă și în sol, dar sunt întreținute, spre folosul amatorilor, prin fapte ce țin de domeniul culturalului (festivaluri, expoziții cu vânzare, beciuri transformate în galerii, Muzeul Vinului în Artă din Mouton, inaugurat, în 1962, de André Malraux, ministrul culturii). Dar marele rival al vinului este... apa! Batjocorită de amatorii de vin („Apa îneacă, ruginește, șubrezește”), nerecomandată de doctori („multă vreme apa, chiar cea de izvor sau de fântână, nu avea un renume bun în rândul medicilor”), disprețuită și mai mult după ce a apărut obiceiul de a îndoi apa cu vinul („A înjumătăți vinul, mai ales când e bun, cu apă, denotă dacă nu criminalitate cel puțin delicvență”), azi, apa, „din suspectă și facultativă a devenit «virtuoasă și obligatorie»”: Ascensiunea socială a apei, adesea în detrimentul vinului, este oarecum paradoxală, pentru că acesta nu a fost niciodată atât de bun, iar ea, în stare naturală, niciodată atât de detestabilă”. 

Deși nu lipsesc referirile la muncile din timpul anului, peste care plutea frica de a nu veni peste podgorie un îngheț întârziat sau grindină, cele mai numeroase și calde pagini sunt închinate culesului. Timpul culesului a avut din vechime un statut aparte: „Pe atunci (în perioada războaielor medievale – n.n.), bătăliile se întrerupeau, pentru a-i lăsa pe țărani să culeagă via în pace, iar seniorii supravegheau recolta”. Stările sufletești de care era copleșit tânărul culegător („o febră delicioasă punea stăpânire pe mine. Era așa de puternică! Încă mai este”) îl făceau să uite de trudă și durere. „Tinerețile noastre erau foarte ținute din scurt. Timpul recoltei venea ca un antract de libertate. Pentru cine avea sănătate și chef, recoltarea era o magnifică școală a senzualității… Mâinile intrau ca prin efracție printre fructe, se insinuau printre frunze, dădeau la o parte, dibuiau și apucau ciorchinii îngreunați de rouă, de soare, de sevă. Aveam sentimenul plenitudinii care dă profunzime… O sexualitate latentă, ascunsă de educația creștinească, imediat activată de culesul fructelor, îmi dădea o energie formidabilă”. 

 Autorul recunoaște că știința și tehnologia au ameliorat considerabil vinificația, „deci vinurile”, dar regretă că „această revoluție s-a făcut în detrimentul sărbătorii”: „Timpul culesului nu mai este un teatru al mușchilor și al forței fizice, al piepturilor dezgolite și al pantalonilor suflecați deasupra genunchilor, al poveștilor fără perdea și al propunerilor picante adresate unui public feminin căzut în admirație”. Pe aceeași pagină se găsește și singura referire la un scriitor român (N.D. Cocea – Vinul de viață lungă). 

Demni de laudă sunt nu numai cultivatorii (între care un loc aparte îl au călugării, în aceeași măsură propagatori ai credinței și ai vinului băut cu măsură – moderate bibendum est), ci și pivnicierii, somelierii (care, pentru a reuși, au nevoie de „un ochi de pictor, un nas de botanist, gustul lui Carme, memoria unui istoric”). 

Unele articole ale dicționarului sunt însoțite de un adaos care cuprinde completări sau concluzii, vorbe de duh sau citate din opere literare. Aceste adaosuri apar sub titlul „Gâl, gâl!”, convergent cu lexicul și spiritul cărții: «Gâl, gâl!» este o onomatopee care încearcă să reproducă sunetul unui lichid care curge dintr-un recipient într-altul ... Dar «Gâl, gâl!», este o onomatopee de sete și de prieteni, veselă, convivială, pe care am ales-o în defavoarea academicelor Post-scriptum sau Nota Bene, pentru a prelungi sau a concluziona articolele acestui Dicționar din dragoste de...” 

Bibliografia care însoțește Dicționarul cuprinde: „opere generale recente, indispensabile iubitorului de vin”, monografii ale vinurilor (podgoriilor) celebre, lucrări colective, reviste de specialitate. 

Ne dăm seama că atâtea articole încântătoare prin legăturile surprinzătoare pe care autorul le stabilește între oenologie și mitologie, comerț, muzică, gastronomie, geografie, religie etc. lipsesc din prezentarea noastră. Enumerăm câteva pentru a spori pofta de lectură și… de vin: Amorul și vinul, Beție Bacchus, Împărtășanie, Războiul și vinul, Șampanie, Tirbușon și, nu în ultimul rând, unul dedicat urărilor: „În sănătatea ta! A noastră! A voastră!”

Autor: Gheorghe Moga