Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Texte inutile

Texte inutile

Iunie 2015

Abolim în noi orice urmă de sălbăticie pentru a da de o fărîmă de umanitate. Facem tranzacţii sentimentale cu barbarul care nu am apucat să fim. Degenerăm pînă la sfinţenie… Pentru unii chiar şi Infernul este o promisiune.

*

Poezia vorbeşte cu o limbă străină chiar şi cuvintelor. Poemul vorbeşte cu toate cuvintele care au fost, sînt şi vor fi. Vorbeşte chiar şi cu tăcerile care nu au fost rostite încă. Deşi, „pentru un singur poet mare, limbile nu supravieţuiesc” (C. Noica). „Plin de merite, şi totuşi în chip poetic locuieşte omul pe acest pămînt”, era de părere Hölderlin. 

*

Libertatea – cel mai tentant mod de a ne pierde libertăţile, de a le investi în idealuri irealizabile. Nu putem fi liberi din ambiţie, ci doar din slăbiciune. „Ambiţia este un drog, cel ce i-a dat de gust devine un dement potenţial” (Cioran). 

*

Să te rogi ca să te poţi ruga… În credinţă sîntem cu toţii nişte diletanţi, nişte simpli amatori ai absolutului. Aproximăm convingător cu tot ceea ce nu putem şti. Sîntem nişte exaltaţi ai aproximării, ai apofatismului. Pisăm la nesfîrşit speranţe în necunoscut. Credem doar în ceea ce putem crede despre credinţă. Cînd ne facem din căutarea lui Dumnezeu o profesie, şansa de a-l găsi este destul de mică. Cînd ne facem o profesie din găsirea lui, şansa de a-l întîlni scade proporţional cu siguranţa pusă la temelia găsirii. În credinţă nu te poţi specializa, căci fundamentul ei se deprinde în lipsa oricărei specializări. În credinţă se poate avansa şi cu ceea ce nu ştii, cu neputinţele bine orientate, chiar cu eşecurile previzibile. Credinţa este doar o formă de căutare a credinţei. O credinţă găsită este o credinţă epuizată. Dumnezeu nu citeşte tomuri doctorale, ci doar paginile goale ale sufletului. Căci lui, cu o vorbă a lui Nietzsche, „nu îi este îngăduit să păcătuiască”.

*

Cioran – un tiran al sofismului şi enormităţii stilistice, un despot al rafinamentului şi lucidităţii. Cel mai „inocupat” om al vremii sale, un „pierde-vară” al fiecărei clipe, un exilat în propriile tabieturi. Un sceptic mîntuit de tihna neîmplinirilor, de tentaţia eşecurilor fecunde. O luciditate năucitoare, un nihilism suprauman, o sfidare a Creaţiei de natură mistică. Pentru a înţelege omul a destrămat lumea, zeităţile, orice idealitate. Nici chiar nimicul nu a scăpat întreg. Meditînd prea mult pe marginea sinuciderii, Cioran a banalizat-o, a redus-o la un gest frivol, a umplut-o de lirism. Nu poţi să te sinucizi vorbind atît de frumos despre sinucidere. Nu poţi să te sinucizi cu o figură de stil. Ambiţia de a nu face nimic, de a nu lăsa urme, de a nu forţa un destin, de a nu încărca istoria cu un non-sens în plus – ambiţie de tip cioranian. Ambiţie ratată din cauza talentului, stilului inconfundabil şi a sclipirilor geniale, a delirului bine organizat. În definitiv, el a fost ceea ce a disimulat toată viaţa: un poet. Nu şi-a asumat poezia pe faţă, ci a mascat-o în tot felul de efuziuni stilistice de un nonconformism şocant. A lucrat pe cuvînt, pe imagini în care şi-a îngropat debordantele idei filosofice. Cioran trebuia să primească un Premiu pentru întreaga Inactivitate. Numai că acest premiu nu i-l putea da decît Dumnezeu.

*

Binele nu se poate manifesta decît în temeiul libertăţii. Răul îşi face din libertate propria limită. Binele îşi cucereşte libertatea, răul şi-o anexează. Există binele făcut doar cu preţul răului. După cum există răul care este făcut sub masca binelui. Binele şi răul – două măşti interschimbabile, două anomalii crescute pe acelaşi chip.

*

Răstignit pe cruce, Isus a învins moartea, prin înviere, dar s-a contaminat de timp. De fapt, moartea intră în viaţă prin complicitatea timpului. Dacă moartea ne redă viaţa veşnică, trebuie să ne naştem prin intermediul ei. Făceam un singur pas în lungul calvar al vieţii către o altă viaţă.

 

Autor: Ioan F.Pop