Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Rusalcele lui Moș Crăciun

Rusalcele lui  Moș Crăciun

Iunie 2015

La cea de-a XXX-a ediție a Festivalului „Călușarii”, organizat în mod tradițional de Sânziene (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), a stârnit senzație spectacolul oferit de echipa crăciunițelor din satul Piscu de Vale, comuna Dor-Împădurit, județul Minunați.

- Domnul Silvestru Dămblăgilă, metodist la Centrul European de Afirmare și Promovare Antropologică. 

Timorat, managerul cultural își mijește ochii către videocameră și începe să turuie:

- Bine ați sosit în Botezați, la ediția jubiliară a Festibalului de dans popular „Călușarii”. Anul acesta, manifestarea este una internațională, că a răspuns la invitație și o formație de peste Prut, din raionul Sorcova...

„Festibalului!” îl corectez în minte și mă rog ca zarva dimprejur să-i fi acoperit bâlba. Uite pe unde-i umblă mințile! La bal! Zaiafetul se va ține deseară la căminul cultural. O fi pus ochii pe vreuna, poate chiar dintre sorcovence. Frumoase fete, moldovencele!

- Este un spectacol organizat în mod tradițional de Sânziene (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), un bun prilej pentru promovarea valorilor culturale tradiționale și adevăratelor obiceiuri din vechime...

Omul e roșu și nu neapărat de la radiația solară. L-am fi prins ceva mai treaz, dacă am fi ajuns pe la prânz, după cum am planificat la plecare, dar ne-am rătăcit în Tupilați. Vechea poveste cu lipsa indicatoarelor rutiere. Ne-am dus tot înainte, nebănuitori, pe drumul asfaltat, crezând că este cel județean. Bun primar au ăștia! Ori o fi vreunul care deține vreo exploatare de balast în asociație cu „piloșii” de la județ, de i-au făcut o șosea nesmintită și lină, ca o pistă pentru aterizarea navetelor spațiale. Ne-am dat seama de neregulă abia când am constatat că au dispărut toate sălașurile și, după o lămurire cu primul localnic întâlnit, un ciurdar, am făcut cale întoarsă.

- Anul acesta, s-au reunit peste treizeci de formații profesioniste și de amatori...

Am ajuns, dar cu o întârziere de o oră și ceva. Pe de altă parte, îi costa ceva să ne trimită un ghid? Fiecare cum își așterne doarme.

Omul a tăcut, iar Vali, operatorul, s-a întors către mine. Îmi verific zâmbetul în lentila aparatului de filmat și-i fac semn să continue. Dioda roșie se aprinde din nou.

- Ați putea să ne spuneți ce este „Călușul”?

- Călușul este un dans dramaturgic...

- ...taumaturgic, se aude din spate o voce gravă, á la Andrei Pleșu.

- Adică e un joc contra Rusaliilor...

- ...rusalcelor...

Îi fac semn lui Vali să întrerupă înregistrarea, apoi ne holbăm cu toții la individ.

E un ochelarist în cămașă boțită de transpirație, cu sprâncene umflate, burtos, bărbos, chelos și roș la nas. I se citește pe chip dorința de a lămuri, se vede că știe multe și, mai ales, că știe ce spune. La fel de limpede, se deslușește că-i după a doua cinzeacă de vinars. Directorul își aranjează nodul de la cravată și-l repezește:

- Dom’ profesor, nu mă bruia, că mă fac pară și pleacă autobuzul fără dumneata, mă jur că rămâi aici până la a trei’și’una ediție.

Respiră adânc, apoi ni se adresează ceva mai calm:

- Domnu’ reporter, putem continua?

Cameramanul aprobă din cap. Lămurit, reprezentantul C.E.A.P.A. continuă:

- Așa cum bine știm, e Ielele, fecioarele fermecate, pe care-l joacă vara în poieni. Adică ele dansează și-l înnebunesc pe flăcăul care trage cu ochiul. Îi damblagește și atunci nu se face bine, până vine ceata de feciori jurați să ducă viață curată, și-l hopăie, și-l tropăie, ca să se vindece.

Evident, omul e emoționat și tulburat. Îmi retrag microfonul și-i zâmbesc:

- Vă mulțumim pentru interviu.

Ne strecurăm cu greu prin mulțime. Vali duce camera pe umăr. Ca tot omul pățit, ține cealaltă palmă pe geantă, să nu se strecoare vreo mânuță înăuntru și să rămână fără filtrele de polarizare, căci festivalul a atras o mulțime variată și colorată.

Publicul aplaudă în extaz. Unii, fără să știe că aparatul e oprit, zâmbesc fericiți și ne fac semne.

Ne apropiem de scenă.

Grupul de dansatoare îmbujorate care ne-a atras atenția tocmai coboară, strecurându-se fericite printre colegii fotoreporteri înșiruiți pe buza scenei. Fetele s-au costumat în roșu și poartă tradiționalele fesuri de Crăciun pe cap. Ne înscriem pe o traiectorie de intercepție, dar ele ne îndrumă către un bărbat între două vârste, în jurul căruia se grupează curioase.

- Sunt Vladimir Țeparu, directorul căminului cultural din Piscu, se prezintă el.

- Veniți de departe? mă interesez și ne mărturisește că au călătorit mai multe sute de kilometri într-un vechi autocar înfierbântat, pe drumuri pline de hârtoape și de praf, pentru a participa la cel mai popular eveniment al formațiilor artistice de amatori. Le încurajează pe fete să nu fie sfioase, să răspundă și ele la întrebări.

- De ce ați ales să fiți crăciunițe?

- Inițial, am fost și noi călușărițe, ne răspunde o pistruiată roșcată. Cum credeți că am ajuns să participăm la acest festival?

Conducătorul de grup precizează cu mândrie:

- Dar ne-am gândit că trebuie să facem cumva, să fie diferit, dar să fie și distractiv, să îmbinăm tradiționalul cu modernul.

- Știți, la noi în sat se nasc mai mult fete, se bagă o bălăucă în vorbă. Lelea Todorica zice că de la rachiul de cireșe pădurețe ni se trage. Cică dacă ar fi mai multe vii și oamenii ar face un vin de puterea ursului...

Replica sosește peste umăr de la o minionă negruță și iute ca piperul:

- Ba avem și băieți, da’ n-au putut veni cu noi, că joacă fotbal, e Cupa Văilor și au meciul de calificare contra echipei din Bulgari. 

- E prima dată când veniți aici? schimb repede subiectul.

- O, nu! sare pe mine corul de voci. Da, ne place, ne-am făcut prieteni, știm că ne întâlnim aici.

Culoarea roșie dominantă a echipamentului îmi sugerează o idee.

- De ce nu v-ați făcut majorete? le întreb curios.

- O să răspund eu, intervine Vladimir Țeparu. Pentru că nu există decât un singur festival de acest gen în țară, undeva în județul Zalău. Nu zic, e bună pălinca de Sălaj, dar nu e pentru domnișoare. Pe când așa, cu călușărițele, acum cu crăciunițele, am putut merge pe la toate manifestările artistice din sezonul estival. Am avut un program încărcat, am prins chiar și câteva zile la mare, la Costinești, apoi vom fugi pe Muntele Găina, de acolo la Slănic Moldova. Străbatem țara și vedem lumea.

- Aveți mare succes la public, constat cu un entuziasm mai mare decât mi-ar permite profesionalismul. Ce să-i faci, sunt fete tot una și una!

- Ideea mi-a venit în chip de ajutor providențial pentru aceste tinere, mărturisește domnu’ Vlăduț. Știți cum e Crăciunul la noi, cu zăpada până în pod și lupii pe acoperiș. În sala de spectacol e foarte frig, ca-n decembrie, iar la repetiții fetițele tremurau de frig, că nu purtau pe ele decât opincile și iile, așa, să se vadă că-s frumoase și sănătoase, „menta sana in corpore sanie”.

Bine că nu-i profesorul ăla băgăcios pe aici. Să am grijă, să tăiem citatul la postprocesare.

- Nu-i mare lucru să coși un brâu cu bretele tricolore încrucișate, să-ți pui zurgălăi la cioareci și o pălărie cu pompoane pe cap, așa că am ales să bag „Călușul” în repertoriul festivității, pentru că-i un dans românesc, cu tradiție - și-i foarte dinamic, cu mare consum de energie, așa tinerele se încălzesc singure pe parcursul programului. Doamne ferește să facă vreuna pneumonie, că n-avem nici doctor, nici asistentă, iar Lucreția Lucăi, bătrâna moașă, a îmbătrânit și nu vede deslușit, îi vine greu să înfigă acul de seringă în poponeața omului.

- Dar de unde ați învățat dansul?

- Io, se mândrește directorul, am știut pașii, că m-a luat Ceaușescu la armată și m-a trimis în Insula Mare a Brăilei, în împărăția cucuruzului, unde am nimerit laolaltă cu oltenii, băieți buni, cât timp nu vorbești ungurește cu ei. De la ei l-am învățat și l-am adus acasă, la noi, să nu se piardă obiceiul.

- Și Moș Crăciun cum s-a împăcat cu ideea?

Fetele încep să chicotească și să-și dea coate. Bălăuca trage un zâmbet ca un șirag de perle și ne lămurește:

- Când am ținut primul spectacol, baciu Loți a mustăcit către noi și ne-a zis cu lacrimi în ochi: „No, ștroame scuteciste are moșul”.

- Vasile Lorințeanu, intervine conducătorul ansamblului, este liderul de opinie al colectivului de agricultori din Piscu de Vale. Anual, ca să zicem așa, îl ajută pe Moș Gerilă să împartă daruri la copii.

- Fiecare primește după cât a fost de cuminte. Unii ciocolată, alții nuielușe.

- Și moșneagului cine îi dă cadouri? glumesc cu gândul la îngerii care-i păzesc pe îngeri.

- Victorița lui Lemnaru! sare pistruiata.

- Fugi, tu, de-aici! Că doar îi ieste hină.

- Fine, nănașe, cuscre - tot un drac! Moșul le știe pe toate. 

Își alătură căpșoarele și încep să cânte: „Moșule, ce tânăr ești! În fiecare noapte vii la mine..”.

Vali râde de i se scutură camera pe umăr. Pun microfonul în toc și zic repede:

- Vă mulțumim și vă urăm mult succes în continuare.

Autor: Györfi-Deák György