Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Sade și Pasolini

Sade și Pasolini

Iunie 2015

O operă neterminată a lui Sade a fost adaptată de Pasolini, rezultând filmul Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975). La premieră, J.M. Frodon a remarcat o lumină sublimă şi surdă în „violenţa civilizată a acestor scenografii scatologice şi macabre, în insuportabila materialitate, visceralitate, animalitate”. Interpreţii filmului sunt: Héléne Surgére, Caterina Boratto, Paolo Bonacelli ş.a. Pasolini a mai realizat: Floarea celor o mie şi una de nopți (Fiore delle miile e una notte, 1974), Decameronul (Decameron, 1971), Povestiri din Canterbury (Racconti di Canterbury, 1972), Medeea (Medea, 1969), Teorema (Teorema, 1968), Cocina (Porcile, 1969), Oedip rege (Edipo re, 1967), Evanghelia după Matei (Vangelo secondo Matteo, 1964), Accattone (Accattone, 1961) etc.

Pasolini a fost fascinat de Decameronul lui Boccaccio. Sade a dat o replică a impudorii, pornind de la Boccaccio și ajungând la un „Decameron franţuzesc”. Plasând opera lui Sade în timpul lui Mussolini, regizorul conduce direct spre dezgustul pentru fascism. Lecţia lui Pasolini e cât se poate de limpede: să rămânem lucizi în faţa ororilor. Dacă Sade a trecut barierele etice, Pasolini le-a depăşit printr-o provocare de tip auto-distructiv. Sade scrie despre „extrema sensibilitate a organelor”, iar regizorul face filosofia anarhiei, inoculând ideea că libertinajul e elitist, într-un registru vizionar, reuşind o caricatură felliniană a societății.

Un castel. O ambianţă funebră. Fantasmele lui Sade acoperite de cruzime. Câţiva burghezi supun nişte tineri la experienţe inimaginabile. Nu există nicio limită, nicio regulă. Tinerii se regăsesc vólens, nólens în poftele sexuale ale bătrânilor burghezi. Pălării negre, fulare de mătase, alură de ciocli, în imagini privite de sus, alături de tineri goi, ca grupuri statuare, însoţiţi de muzica de pian, în aşteptări macabre. Un spaţiu închis, violat de apetitul de voyeur, atât a celor ce pun la cale lubricităţile sexuale, cât şi a spectatorilor. Experimentul se realizează într-o concepţie fascistă. Pasolini focalizează demersul filmic pe metafora întâlnirii între uman şi ambiţia politică. Un fel de fabulă la limitele suportabilului, un haos de impulsuri, un sadism neînfrânat, organizat în patru cicluri: introducere, spermă, rahat, sânge.

Se vorbeşte de o versiune integrală a filmului. Se spune că familia regizorului ar fi distrus bobinele de prisos. Cartea lui Sade e mult mai lungă, însă filmul lui Pasolini e suficient pentru demonstraţie.

Ne amintim de filmul lui Kaufman despre Sade, realizat în 2000. Secolul nu-l suportă pe Sade, însă scrierile lui sunt devorate, din cauza dualităţii omului. Scriind, Sade scapă de fantasme. În jurul lui Sade, toţi pretinşii puritani şi moralişti au o latură ascunsă. Sade. Casanova. Freud... Oameni care au revoluționat gândirea, au contrariat, polemizând pe tema „înger şi demon”.

Greu de suportat, filmul lui Pasolini devine indispensabil, într-o lume în care „cine uită trecutul, riscă să-l retrăiască”.

Autor: Alexandru Jurcan