Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Creaţia – Osiris într-o reconstrucţie postmodernă

Creaţia – Osiris într-o reconstrucţie postmodernă

Iunie 2015

Ruxandra Cesereanu este binecunoscuta scriitoare clujeană, deopotrivă profesor universitar, care ne surprinde cu o nouă apariţie editorială, California (pe Someş), volum susţinut de Editura Charmides, Bistriţa, 2014. 

Din punct de vedere structural şi tematic, volumul este construit sincretic, glisând pe trei paliere, marcate la nivel formal: poem-reportaj, poem-concept, poem-biografie, disociind astfel între radiografia atentă a cotidianului anost, între metatextualitate, poezie despre poezie, secondate de o privire retrospectivă asupra spaţiului paradiziac al copilăriei, adolescenţei. California (pe Someş) devine un volum, axă a timpului, ce aglutinează diferite etape ale existenţei: „Astfel m-am întors la începuturi”.

Cele 38 de micropoeme alcătuiesc un macropoem cu aspect narativ; gradul zero al scriiturii se manifestă proustian, memoria involuntară declanşându-se în momentul plimbării pe malul Someşului, când autoarea aude sunete răzleţe de chitară ce recompuneau melodia Hotel California, hit al anului 1976, aparţinând trupei Eagles. Autoarea este conştientă că timpul cere noi formule şi forme de manifestare în creaţie, astfel poemul abordează o nouă structură, o dimensiune cinetică a discursului prin care ideea este surprinsă de „o cameră de filmat care se rostogoleşte”. Liantul celor 38 de micropoeme devine Someşul, conotat ambivalent; râul devine esenţa altor vremi, impregnate de nostalgie şi lirism: „Someşul mirosea a vremuri hipiote”, dar şi marcă a cotidianului, un Someş al vremurilor noastre, antrenat de exuberanţa unor tineri, conturbaţi de maşinile de tuns iarba sau de tramvaiele, care creează o muzică disonantă, în dezacord cu orfismul trecutului: „La marginea râului maşinile de tuns zguduiau iarba”, „Tramvaiele din centru au ajuns pe mal,/ aici hibernează o vreme, apoi cântă în cor”.

Poemul Ruxandrei Cesereanu izvorăşte dintr-o discretă revoltă cu nuanţă existenţialistă; discursul poetic enunţă, într-o retorică avangardistă, convertirea abia întrezărită a poetei de la un oarecare liberalism adolescentin, întruchipat în imaginea rockerului, tip al rebelului, la o criză existenţială creată de sentimentul singurătăţii, al totalei izolări. Poeta se sustrage convenţiilor şi valorilor conservatoare, opunând acestora viaţa boemă, mediată de experienţe transcedentale, mai aproape de actul poetic: „poezia e haşiş,/ noi vom mânca păsări de cocaină/ şi vom adormi cu lumina aprinsă”. Adevărat manifest avangardist, pe linia frondistă a modernismului exacerbat, discursul poetic este unul dinamic, emanând o energie şi o vitalitate, care probează implicarea în actualitatea cetăţii: „iată, dăm foc rafinăriilor şi binecuvântăm floarea-soarelui/ Baie de iod e poezia”.

Poezia autoreflexivă şi autoreferenţială a Ruxandrei Cesereanu abandonează graniţa dintre artă şi viaţă, realizând un poem care, marjând pe discontinuitate, redă o reprezentare a realităţii, o geografie spiritualizată a unui spaţiu definitoriu pentru formarea ei. Autoarea renunţă la genul tradiţional şi împrumută tehnici proprii scrierii postmoderne, chiar din sfera jurnalisticii, ceea ce-i conferă originalitate, poeta dovedindu-se o acribioasă observatoare a realului: „La grădiniţă dormeam în paturi care se dezlipeau din perete”, „Clădirea Universităţii era acoperită cu graffiti”, „După ploaie, pe râu, o carte poştală făcută din petece:/ dopuri, pungi tăiate, pahare de plastic, etichete dezlipite, felii de franzelă,/ un pistol din carton, sâmburi, căpşuni rupţi, chipsuri, codiţe de cireşe,/ cutii turtite de cola, insigne, medalii de cauciuc, lipton tea, schweppes,/ pene de porumbel”, toate acestea fac din râul clujean o caricatură decrepită a parizianului Sena sau a indianului Gange. 

Ceea ce este interesant, este faptul că într-o perioadă în care scriitorul practică literatura confesivă, transfigurând experienţa personală în subiect de literatură, Ruxandra Cesereanu foloseşte latura biografică, nu neapărat ca pe o confesiune, ci ca pe o componentă esenţială în interpretarea culturii şi societăţii actuale, în contrast cu un timp trecut, filtrat retrospectiv. Într-un climat compromis, pe care autoarea îl intuieşte şi îl surprinde discret, fără a avea o atitudine lancinantă, fiinţa se întoarce înspre sine, spre microclimatul, microuniversul individual, con-vieţuind în anticamera poetică. Povestaşul altor vremi, glasul profetic şi reflexiv, radiograful coexistă într-o dinamică a stărilor, care impresionează prin forţă şi vitalitate, prin expresia poetică profundă, prin prelucrarea lirică parcimonioasă a biografiei: „Stăteam pe geamantan în curtea liceului, înainte să plec în tabără/ la mare,/ pe când aveam treisprezece, paisprezece, cincisprezece ani./ Rochiile împachetate ca nişte şerveţele,/ sandalele aşezate ca amorezii,/ rujul transparent cu miros de frăguţe/ şi inima buimăcită sunând deşteptarea./ Eram nerăbdătoare să mă îndrăgostesc de un băiat cu tricou de rocker,/ care să-mi şoptească languros oh, baby!”; „Suntem povestaşii cu fălcile rupte ca nişte fiole”.

Dominanta acestui volum, implicit a acestei perioade lirice este preocuparea poetei pentru condiţia poeziei, dar şi a sa de creator. Ruxandra Cesereanu realizează o metapoezie, anulând unitatea cu care ne-am obişnuit a discursului liric, realizând un colaj de tip Burroughs, o poezie ca experiment ce explorează neliniştile, păstrează amintirile sau surprinde credinţa în artă. Dimensiunea ludică este recognoscibilă la nivel formal, autoarea jucându-se cu poemele în colaje, juxtapuneri, amestecând etapele, cuvintele, fragmentând discursul şi gramatica discursului, construind contexte şi aglutinând senzaţii, trăiri intense. Pe linia postmodernismului american, Ruxandra Cesereanu nuanţează colajul în poezie, ca mijloc de expresie, recreând textul, dându-i o nouă dimensiune, astfel artistul devine, un radiograf, un fotograf, care apasă pe declanşator în fiecare moment în care conjunctura îi transmite o stare; poezia este astfel o expresie a credinţei sale, aglutinare a unor spaţii, aparţinând unor continente distincte pe care autoarea le reuneşte printr-un motiv comun, scoica, simbol al solitudinii, Long Island, Rue Monsieur Le Prince, insula Capri, ţara minotaurului: „Scoicile galbene culese cu stăruinţă din ţara minotaurului/ le-am azvârlit la noroc în Someş”, „Scoicile pariziene împrumutate odinioară de pe Rue Monsieur/ Le Prince”, „Scoicile late culese odinioară în Long Island”. 

Trecutul este renuanţat, devine un spaţiu dialogic de reflecţie, înţelegere, desimplificând reprezentarea acestuia. Poemul comportă o dublă codificare, dimensiunea modernă, recognoscibilă formal şi dimensiunea metatextuală, metaforică şi conceptualizată. Astfel, amplul poem creează impresia de ţesătură ideologică între perioade şi stări, o prezentare a poeticului şi poeticităţii, filtrate printr-un lirism al vederii şi viziunii creatoare: „Ochii mei au fost doar originea unui poem care se scrie”. Multe dintre poeme sunt arte poetice postmoderne, poezia este expresia unor trăiri, e exhibare a stărilor, e un caleidoscop afectiv şi intelectual, e conceptualizare: „Crezusem odinioară că mănăstirea e un antrenament pentru poezie/ iar poezia o călugăriţă în carne şi oase”, „poezia nu mai e o mănăstire, s-a prăbuşit de pe picioroange”. 

Poemul este izvorât din Someş, marcă şi matcă a oraşului cosmopolit, dimensiunea luxuriantă a poeticităţii transpare din prezentul op: „Poezia e o gară cu multiple săli de aşteptare”, „Poemul oraşului se cocea în Someş”. California (pe Someş) este un poem al oraşului, iar poeta urbană construieşte caleidoscopic lirismul. Primitivitatea naturii romantice este transfigurată în cosmopolitism urban, Someşul devine decor ce oferă o dinamică şi intensitate poetică. Volumul oferă o impactare, o gravitaţie lirică, construit asemenea unui cadran solar în jurul unei matrice, Someşul ce injectează poemul cu un prozaism updatat: „ieşeau din apa cea neagră poezie şi poveşti”, „Someşul e o seringă cu sticla aburită de răsuflări,/ o clanţă pe care o apăs ca să răbufnească lichidul din spatele uşii./ Cuvintele paznicilor tipărite în ziare electronice./ Cuvintele paznicilor demachiaţi./ Învelite în celofan: pielea, numerele, mobila din casă./ Împachetări şi despachetări cu figuri de stil./ Doar un poem al oraşului ar putea să încalce legea şi să se despoaie,/ fără să poarte nici măcar un coif de ziar pe creştet”. 

Ruxandra Cesereanu construieşte, de asemenea, un poem-lunetă a realului, un poem al durabilităţii, al permanenţei: „Prietenia de-a lungul unui râu e ceva static doar într-o poezie”, „Poemul oraşului era făcut din noduri marinăreşti”. Poemul e născut din ape, deopotrivă din ţipătul nou-născutului inocent, dintr-o stare de graţie, de solitudine, dintr-un spaţiu paradiziac: „Păpuşile mele erau făcute din mantre şi versete”, „Într-o zi, părinţii mei au fugit amândoi pe Someş,/ ca să scape de ţipetele fetiţei nou-născute./ După vreo câteva ceasuri de singurătate am învăţat ce e poezia./ A fost cea dintâi lecţie”. Poezia plonjează dincolo de timp şi spaţiu, creaţia e sacră, liturgică, istovitoare, sinonimă cu lăcaşul zeilor în care şi din care se naşte poezia: „Şi am pătruns astfel în cutia toracică a lumii,/ şi am urcat bucata de carne crudă a inimii,/ apoi am intrat invicţi în Akropolis,/ unde nu mai era diferenţă între oameni, animale, zei,// Poezia era singură”.

California (pe Someş) este, în esenţă, o reconstituire a mitului lui Osiris, o realcătuire mirabilă a unui destin legat fiinţial de matricea sa, din care poeta adună fragmente de viaţă, surprinde fotografic aspecte ale existenţei, aşază mozaical imagini, trăiri, stări distincte, într-un amplu poem sincretic.

Autor: Imelda Chinţa