Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Malaxorul de mai

Malaxorul de mai

Mai 2015

■ Viorel Ştirbu, Scriitori de viaţă lungă, Ed. Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2015. 

 

Propoziţia de introducere despre autor din Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, 2007: „Viorel Ştirbu (2 octombrie 1940, Buciumi, judeţul Sălaj) este un prozator”. Acum cuvântul autorului despre acest volum: „Cartea pe care o propun cititorilor are caracter memorialistic şi povesteşte întâmplări cu şi despre scriitori români afirmaţi după cel de-al II-lea Război Mondial. Printre figurile evocate îi găsim pe: Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, Mircea Zaciu, Ion Brad, Nicolae Velea, Tudor Popescu, Augustin Buzura, Fănuş Neagu, Marin Sorescu şi mulţi alţii”. 

 

■ Gabriel Bota, sushi, ediţia a II-a, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015. 

 

Din prefaţa lui Ioan Es. Pop, intitulată „Când plouă, oamenii visează mai mult”: „În poezie, Gabriel Bota se află acasă: nu forţează, nu face jocuri gratuite, evită stridenţele. Poezia lui se dezvoltă natural, departe de experimentalismele şi exhibiţionismele pe care le practică unii dintre colegii săi de generaţie, ceea ce înseamnă că Gabriel Bota nu se află în căutarea unei căi poetice proprii, ci este chiar pe acea cale”. 

 

■ Rodica Dragomir, Nomad prin lumină, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015. 

 

E vorba despre un volum masiv de poeme, o antologie de autor cu texte selectate din cele şase volume anterioare. Aflăm, din biografia autoarei, că pe linie maternă este strănepoată a poeţilor Dan şi Emil Botta. Rodica Dragomir a mai publicat următoarele volume de poezie: Noapte şi zi (2001), La porţile timpului (2003), Lumea copilăriei (2005), Călcâiul lui Ahile (2006), Ore fără memorie (2008), Păstorind melci (2010), ...cu Pavel, pe drumul Damascului (Premiul „Cartea anului” 2013 pentru poezie). 

 

■ Paul Beldi Ladislau, Copiii baronului Jozsef, Ed. Şcoala Ardeleană, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2015. 

 

Un roman prefaţat de Nicolae Iuga şi postfaţat de Valeriu Sabău. Autorul a dedicat această carte memoriei părinţilor săi, Ildiko-Martha şi Paul-Josif. Despre tatăl său, autorul mărturiseşte: „Pentru noul regim instalat şi la noi, după Al Doilea Război Mondial, tata a fost un Vinovat, fiindcă s-a născut un aristocrat (...)”. Titlul prefeţei lui Nicolae Iuga sintetizează tema şi trama volumului: Un roman al extincţiei nobiliare... 

 

■ memoria ethnologica, Nr. 52-53, iulie-decembrie 2014.

 

Acest număr al revistei băimărene cuprinde analize antropologice dedicate, în mare parte, unor mici comunităţi etnice pe cale de dispariţie, respectiv meglenoromânilor din Grecia, Macedonia şi Turcia, fiecare text fiind tradus în limba engleză. Un număr masiv, de 250 de pagini în format A4. Revista memoria ethnologica este editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş; redactor-şef – Ştefan Mariş, directorul CJCPCT Maramureş. 

 

■ Conta, Nr. 18/ 2015. 

 

Din sumarul acestui număr al revistei nemţene: Adrian Alui Gheorghe – Viaţa scriitorului, ca o pedeapsă (editorial); Academicianul Solomon Marcus – 90 de ani de la naştere (un dialog realizat de Nicolae Sava); Invitatul revistei – Constantin Acosmei în dialog cu Adrian Alui Gheorghe; Liviu Ioan Stoiciu: 65 de ani de la naştere (un interviu de Nicolae Sava); Gheorghe Mocuţa – LIS: chemarea magiei (eseu); Vasile Spiridon – Despre critic, fără a socoti pe cei zece prozatori (cronică); Claudiu Komartin în dialog cu Adrian G. Romila; Cornel Nistea – În căutarea absolutului (proză); Dimitrie Grama – România de la capătul gândului (eseu)... 

 

■ Poesis, Nr. 1-2-3/ 2015. 

 

Semnează poezie în acest număr: Ioan Flora, Adam Puslojici, Sârba Igniatovici, Olimpiu Nuşfelean, Miruna Mureşanu, Ecaterina Negară, Valentin Iacob, Alice Valeria Micu, Gabriel Chifu, Octavian Doclin, Nicholas Catanoy, Miodrag Pavlovici, Stanley H. Barkan, Geoff Cochrane, Ioan Baias; o secţiune a revistei îi este dedicată memoriei artistului plastic Mihai Olos (1940-2015). Mai semnalăm: George Vulturescu – Pe urmele lui Al. Grama: o pagină „antieminesciană”, uitată, a lui Vasile Lucaciu; Vasile Lucaciu – Poetul Eminescu şi Biserica Catolică; Gheorghe Glodeanu – Memoriile unei dive; şi, la rubrica „Inedit”, un text al regretatului Alexandru Pintescu (1947-2003) – Lucian Blaga în orizont răsăritean... 

 

(D.H.)

 

■ Marian Horvat, Vasile Vodă. Povestire, Editura Avalon, Cluj-Napoca, 2015, 156 p.

Marian Horvat și-a făcut deja, cu doi ani în urmă, intrarea în rândul literaților, prin romanul Codrul ducelui1, premiat la acea vreme de către Uniunea Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca. Acum, el își continuă incursiunea în lumea slovelor printr-o nuvelă-roman2 a cărei acțiune este plasată într-un context autohton, intitulată Vasile Vodă.

Lucrarea beneficiază de prefața universitarului clujean Ovidiu Pecican, care prezintă în cadrul cuvântului său potențialele surse de inspirație stilistică și motivațională ale ei și îl clasifică pe autor, asemenea criticilor pe George Coșbuc, drept un romantic întârziat, apreciind opera lui și pledând pentru redescoperirea valențelor romantismului în literatura românească din contemporaneitate:

„Să presupunem deci, că atât de tânărul autor este un emisar al secolului romantic, al bonjurismului și al pașoptismului, trimis până la noi cu mesajul că formula avântată a iubirii de istorie continuă să existe nealterată, ridicându-și flamurile în vânt, fără timidități și echivocuri. Cum a fi romantic este în primul rând un mod al ființării, un temperament, o condiție antropologică și abia apoi o adeziune stilistică, sunt sigur că proza lui Marian Horvat își va găsi cititorii fără ezitări și necăzând în eroare. Prin ea, un talent genuin de mare vitalitate își caută locul între literele românești actuale” (pp. 7-8). 

La o primă vedere, cartea s-ar desconspira ca fiind un roman eponim, o biografie mai mult sau mai puţin romanţată a voievodului moldovean Vasile Lupu, însă la o privire mai atentă, cititorul poate observa că, de fapt, titlul, după părerea noastră, nu cel mai fericit dintre posibilităţile de alegere, nu desconspiră în integralitatea ei opera, ce nu este nici pe departe o efigie cu caracter encomiastic dedicată personalităţii ilustrului domnitor, ea oprindu-se la momentele imediat următoare înscăunării lui, fără a prezenta realizările sale în plan gospodăresc, cultural şi diplomatic, şi concentrându-se mai degrabă pe felul în care este receptată numirea lui ca domn de către Poartă. 

Dincolo de acest aspect însă, lucrarea are multe calităţi, ea remarcându-se prin descrierile ample şi atenţia la detalii, concretizată în descrieri de-o frumuseţe aproape balzaciană. Iată, de exemplu, cum descrie el pădurea şi pe tinerii care o traversau în drumul lor spre cetatea de scaun, unde erau chemaţi să stea în preajma lui Vodă:

„Poteca din pădure era îngustă şi pietroasă, doar câte un călăreţ putea înainta de-a lungul ei. Dincolo, desişul încâlcit al codrului, plin de gropi şi de podereie împăienjenite de verdeaţă. 

Micul pâlc de călăreţi număra şapte arnăuţi, unul mai mândru şi mai bine legat decât celălalt. Cel din capătul şirului avea puţin peste cincizeci de ani, barba deasă şi neagră ca tăciunele, ochii înşelători, parcă adormiţi, dar ascunzând nebănuite taine. Pieptul şi braţele îi erau vânjoase, călite de furtuna încercărilor. Era un năndrălău mândru, plin de fală. Straiele sale păreau împărăteşti, nu prin bogăţie, ci prin măreţia şi ostra lor sfidătoare. Greu puteai găsi un ins mai mândru de veşmintele pe care le purta!” (p. 11).

Autorul este de asemenea, după cum se poate vedea, un bun portretist, ce-şi descrie în chip holistic personajele şi reuşeşte să-şi transpună cititorul în peisajul pastelat al Moldovei celui de-al şaptesprezecelea veac. În efortul lui realiza o incursiune cât mai realistă în epocă, el scormoneşte în lada cu zestre lexicală a vremii, folosind peste 50 de arhaisme, ce aveau o ocurenţă uzuală în acele timpuri, acest fapt denotând deopotrivă seriozitatea demersului său şi grija pentru cititori. 

Nuvela se încheie într-o manieră de-a dreptul filosofică, autorul încercând prin intermediul ei atât imortalizarea personajelor principale, cât şi conferirea unui efect transtemporal abordării sale:

„Timpul se învârteji, se răsuci şi pieri în nesfârşitul trecut, adesea uitat, veacurile se rostogoliră de-a valma în măruntaiele necunoscutului labirint uman, până ce totul se transformă în cenuşă şi stihii. Reînsufleţite pentru o clipă de memoria celor vii şi de pana cronicarului, duhurile trecutului românesc se întoarseră pe nesimţite în mormintele lor străvechi de piatră, înapoi în cavourile de la Trei Ierarhi, pentru a veghea şi a judeca în continuare faptele şi isprăvile urmaşilor, vrednici sau nu de o astfel de pildă înălţătoate, pe drept a fi condamnată la neuitare” (p. 156). 

Aceasta este aşadar, cea de-a doua operă a lui Marian Horvat. La o lectură atentă se pot observa progresele făcute de autor de la lucrarea precedentă, ce s-au materializat în concizia şi continuitatea ideilor, în claritatea şi frumuseţea naraţiunii şi a descrierii şi în acribia cu care a pătruns în tenebrele acestor vremuri trecute. De aceea, îl felicităm pentru apariţia ei şi invităm pe iubitorii romanului istoric şi nostalgicii romantici la lectura unei cărţi ce le va satisface cu certitudine apetenţa pentru lectură.

 

Iuliu-Marius MORARIU 

 

1 Marian Horvat, Codrul ducelui, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

2 Îngăduit să ne fie a o clasifica astfel, căci, din perspectiva întinderii, ea se apropie de dimensiunile unui roman, dar, întrucât acțiunea se desfășoară doar pe întinsul unui plan narativ, iar povestirea este un ace s-ar putea mai degrabă încadra în genul nuvelistic, credem că aceasta este cea mai potrivită denumire. De altminteri, criticii literari au folosit și ei sintagma aceasta pentru a defini opere precum Portretul lui Dorian Gray a lui Oscar Wilde. 

 

Autor: redacția