Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



În căutarea „centrului de aur” - memento Irina Mavrodin

În căutarea  „centrului de aur”  - memento Irina Mavrodin

Aprilie 2015

Penultimul volum de versuri al poetei, eseistei şi traducătoarei Irina Mavrodin, Centrul de aur, relevă drama ontică a poetului situat la interferenţa dintre contingent şi divinitate. Într-o realitate fragmentară şi fragmentată, poetica sa nu este însă sentimentală, patetică, retorică, ci mizează pe relativizarea sensurilor. Versurile albe, de un minimalism al expresiei aproape şocant, trădează o atracţie pentru transcendent, ilimitat, originar, şi dionisiac.

Prin ek-stază, subiectul se contopeşte cu obiectul cunoaşterii, scapă de tirania eului şi se pierde în „marele Tot”: „să nu mai vezi nuanţele, să intri în marele Tot/ omogen/ să înoţi întruna/ spre largul oceanului/ spre locul unde/ şi cerul este ocean. Această formă de cunoaştere nu este una contemplativă, ci participativă, vizionară: „să scriu poemul acesta/ să scriu imaginea/ din mine/ nu ceea ce văd” (mingea). Viziunea nu este însă una panteistă: „când panica mă cuprinde/ îmi pun în jur amulete/ un copac/ o pasăre/ o casă/ un cer foarte albastru/ o pajişte foarte verde/ nu cred că asemenea paznici/ pot fi vreodată învinşi/ spun eu/ dar Vocea îmi zice: cât de mult te înşeli vai ţie”.

Se creionează o permanentă dorinţă de estompare a limitelor dintre regnuri printr-o cunoaştere participativă de tip simbioză sau „locuire”: „cum să intru în acest copac/ cum să fiu una cu animalul care este copacul” (securea) sau: „prin lume am pornit/ să-mi caut rudele cele mai scumpe/ lupoaicele din care mă trag şi/ pe care le-am născut în chinuri” (…); „poate nu/ mă vei crede/ dar sunt sora lupoaicei/ şi mama căţelei/ simt cum creşte în mine/ ţesutul animal (ţesutul). Ideea de locuire atinge apogeul prin locuirea de sine: „îmi locuiesc corpul/ ca pe o casă de carne/ cu multe camere (…)” (camera secretă). Această perspectivă denotă scindarea dintre suflet şi materie, permanenta situare între a fi şi a nu fi: „senzaţia de a fi aici/ şi totodată dincolo” (icoană pe sticlă).

Într-o lume „făcută din cioburi” (ţipăt), în realitatea mundană lipsită de orice repere: „ştiam cândva:/ în mjlocul lumii/ stă copacul cu merele de aur/ îl vedeam/ acum prin întuneric bâjbâi/ unde-i copacul, unde sunt merele?” (cântec), eul se află în „căutarea centrului/ în căutarea marginii/ care este centrul?/ care este marginea? (centrul şi marginea). 

Acolo unde pare să nu existe nimic, există totuşi aceeaşi „Mână” care le ţine împreună. Sunt „Voci” pe care poeta le scrie „cu mâna supusă” (transcriere)/ „cineva m-a închis/ în camera neagră şi m-a condamnat să scriu acest poem (…) cu mâna parcă a celuilalt/ (…) îl scriu” (cineva). Infuzia de sacru este simbolizată prin elemente precum Mâna şi Vocile. Divinitatea este invocată, niciodată însă cu atitudine de revoltă, ci cu o calmă resemnare: „Doamne ajută-mă/ şi pune puţină ordine/ în bruma de viaţă ce mi-a rămas” (ordinea) sau „spune întruna mulţumesc/ pentru ziua de azi/ acum ştii că ziua de azi nu poate fi decât rea/ dar tu spune întruna/ mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc „un şarpe veninos a şi-nceput să urce spre mine/ curând voi muri în chinuri/ Doamne mulţumescu-ţi Ţie”.

Moartea devine o experienţă comună, este relativizată: „să faci un Pas/ real în lumea în care ei/ se află demult/ să vezi nu sfârşitul/ ci o Experienţă comună. (întâlnirea);/ „mai trebuie doar să mă urc/ în trenul morţii (ar spune unii)/ eu spun: în trenul care mă duce la Braşov”. 

Poezia Irinei Mavrodin este punere în abis, deşertăciunea deşertăciunilor, laudă a monotoniei, coincidentia oppositorum, pendulare între afirmaţie, negaţie şi palinodie. Poeta se-ntreabă: „de ce mi s-a făcut frică/ de poezia mea/ de sâmburii negri/ de carnea ei roşie/ ajută-mă Doamne (poezia 1), „şi-acum mă-ntreb de ce nu-mi mai este frică de poezia mea/ de sâmburii ei negri/ de carnea ei roşie?”(poezia 2) 

Eu, mă-ntreb: „să mă bucur/ de clipa aceasta/ ca de o viaţă veşnică” (alchimie), să „descopăr Fericirea în Nefericire” (alchimie) - Acesta să fie sau nu, centrul de aur? „…/nici unde crezi că este/ şi nici unde nu crezi/ nu-i în tine parcă/ şi nu-i parcă în afara ta. Aici să fie…? Ce?”

Autor: Julia Deak