Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Primăvara Poeziei XV A Költészet Tavasza (I)*

Aprilie 2015

ANDRÉ FERENC

 

szelídítés

 

halkan szuszogsz, és abban bízol, hogy

az erdőben nehezebb megtalálni

a hang forrását, mert ez csak a tied,

és ez sosem lehet az övék. lopakodsz

a bástyáig,legalábbis így nevezed

a tölgyet, ami alatt az avarban találsz

a kutyakölyökre. simonnak kereszteled,

de már akkor megfogadod, hogy

sohasem fogod kettéfűrészelni.

legalább ingyen volt, gondolod majd,

de azért betörsz néhány ablakot

hazafele. amikor megnyalja a kezed,

nyüszíteni fog, mert megérzi rajtad

a fák kérgeit. neked ekkor zúgni kezd

a fejed, és megijedsz, hogy szöcskék

fészkeltek a hajadba, és úgy nézel rá,

mint akire rányitottak szex közben.

eldöntöd, hogy többet nem alszol,

amikor álmosodni kezdesz, véresre

harapod a nyelved. a kutyát sohasem

simogatod, de helyette mindig magadat

ütöd, így neveled hűségre. és ő követni

fog, és csaholni, még akkor is, amikor

magatokra gyújtod majd az erdőt.

 

 

îmblânzire

 

respiri tiptil și speri că în

pădure e mult mai greu să dai de

sursa unui sunet, fiind aceasta

numai a ta și nicidecum a lor. te furișezi 

până la fortăreață, cum îi spui

stejarului, pe sub a cărui frunze ai dat

de cățeluș. tu îl botezi simon și 

îți promiți de la-nceput că n-ai să-l

tai nicicând în două cu firezul.

măcar a fost pe gratis, vei gândi

spărgând câteva geamuri pe drumul spre acasă. 

va scheuna, când mâna ți-o va

linge, amușinând mireasma scoarțelor

de copac. atuncea capul tău va vâjâi

la gândul că în păru-ți se vor fi aciuit

niște cosași și îl privești buimac, de parcă

te-ar fi surprins făcând amor.

te juri să nu mai dormi, când somnul

începe să-ți dea ghes, limba ți-o muști

până la sânge, nu dezmierzi câinele

niciodată, dai doar în tine însuți

ca să-l înveți fidel. iar el te va urma

și va lătra chiar și atunci când tu

în jurul vostru aprinde-vei pădurea.

 

 

ŞTEFAN BAGHIU

 

Poem despre canal

 

Viaţa e în sfârşit suportabilă,

ca în filmele lui Jacques Maillot,

în care am trăit ca un naiv. 

M-am zbătut

pentru dragostea personajelor in limbo

şi aş fi vrut să se termine altfel. Astăzi

am bătut străzile în căutarea unui loc

unde să nu cunosc pe nimeni

şi să-mi fie uşor să intru în vorbă. Nu mi-a fost.

Mi s-au oferit câteva fumuri de canabis 

în holul cinematografului.

Bucuros, întorcându-mă acasă, am vomitat

şi am rămas ţintuit de zid. Atunci

a început să se audă la terasă

o piesă foarte lentă,

încurajându-mă să renunţ

la plimbările pe malul canalului,

canal negru şi abrupt şi rece, cu terasele-ponton

ale staţiunii, de unde vine muzica asta crudă.

Nu e nimic de salvat în lumina palidă a străzii,

singurătatea e lungă şi liniştită,

poezie, filme, tone de poezie proastă,

în camera luminată discret,

pentru o singură amintire măruntă

şi neimportantă în viaţa de zi cu zi. 

M-am văzut în Tape,

nu am ieşit din cameră cu zilele

ca să înţeleg ceva din catastrofa existenţială

a personajelor închise într-o cameră de hotel. Nu era niciuna.

Nu am găsit nimic impresionant

în sonetele interminabile ale poeţilor americani,

il mestiere di vivere inutilă. 

„lasă, Ştefan, că te-ai şi distrat!”, un lucru cinstit,

adolescenţii plajelor ăstora noaptea

par în beţia lor lipsiţi de griji.

Sub efectul substanţelor,

sub laserele desenând cercuri pe feţele fetelor excitate

de mişcarea ritmică şi de mirosul de transpiraţie rece

păream că mă bucur, odată cu seducţia,

odată cu abandonul oamenilor, dansând pe plaja în travaliu,

sub cerul care nu se mai vedea de fum. 

Aici mi-a plăcut să cred că Occidentul

are o tristeţe aparte, suferă de singurătate

şi de boala depresiei, cum au arătat statisticile recente,

în Suedia sinuciderile cresc 

la trecerea în al şaselea anotimp.

La Göteborg, peste punţile largi ale vapoarelor,

ideal pentru un lungmetraj iernatic

ar fi chipul nostru spălat de mahmureală. La Göteborg,

peste punţile largi ale vapoarelor,

sub muzica-mono, am fi străini

sub muzica pentru aeroporturi

şi fericiţi în lentoarea regiei. 

Acolo, plini de speranţă şi nostalgici 

nu am mai părea o distracţie trecătoare. 

Punţile vapoarelor mari 

se mişcă şi ele în lentoarea regiei,

totul e un scenariu nordic şi rece,

aerul tare îţi limpezeşte gândurile. 

Din nou,

speranţa şi-ar face loc în mintea firavă a privitorilor. 

Din nou, cu aerul de siguranţă,

vom săruta fiecare gura celuilalt.

Livezi trecând indescifrabil pe lângă geamul maşinii.

Călătorii pe malurile canalului Gota

şi dragoste fără grabă în camere de pensiune suedeză.

Olanda, Olanda, o plimbare cu bicicleta

şi marijuana fumată în Scheveningen, mintea,

un iureş aiurit sub muzica aeroporturilor,

pierzând pentru o clipă din emoţie. 

Aşa îmi imaginez,

aşa îmi imaginez singurătatea.

 

 

Vers a csatornáról

 

Végre tűrhető lett az élet,

mint Jacques Maillot filmeiben,

melyekben oly naívként éltem. 

Az in limbo szereplők szerelmeiért 

mennyit törtem magam, számukra 

egy jobb végkifejletet szomjaztam én. Ma 

az utcákon bolyongtam egy oly helyet keresve 

hol ne ismerjek senkit s

hol könnyebben beszédbe elegyedjek. Nem ment.

A mozi előterében volt, aki 

felajánlott egy kenderből font cigit.

Boldogan hánytam, mikor hazatértem,

hátamat nekivetve a falnak. 

A nyárikertből

egy lassú dal kelt szárnyra,

mely arra késztetett, hogy abbahagyjam

csatornamenti tekergéseimet, 

fekete, mély és hideg árok volt az, 

az üdülőhely partmenti kiskocsmái

ellepték, az a nyers dal belőlük eredt.

Nincs mentenivaló a sápadt utcafényben,

hosszú és nyugodt a magány,

versek, filmek, rossz versek garmadával,

a diszkréten világított szobában,

melyeket egyetlen emlékfoszlány 

váltott ki a jellegtelen napok tömkelegéből. 

Láttam magam a Tape-ben,

napokig ki sem mentem szobámból

hogy megérthessem a szállodába zárt emberek

zátonyra futott létezését. Nincs is olyasmi.

Az amerikai költők végenincs szonettjeiben nem találtam 

semmi igazán meghatót,

il mestiere di vivere értelmetlen. 

„hadd csak, Pista, élvezted is!”, ami igaz, igaz,

éjszakánként a kamaszok a parton 

gondtalanoknak tűnnek mámorukban.

Bódító szippanások hatása alatt,

miközben lézersugár körözött az ütemesen mozgó és hideg 

verejtékben táncoló lányok gerjedt arcain

a vonagló fövényben magukat odaadással riszáló emberek között, 

az eget eltakaró füsttengerben 

úgy tűnt, örvendek a csábításnak.

Jó volt elhinni itt, hogy a Nyugat

sajátosan levert, magányos, sőt,

búskomor, reményvesztett, mint a statisztikákban,

hogy Svédországban megugrik

ama hatodik évszak öngyilkosságpercentje.

Göteborg-ban, a hajók széles fedélzetein

eszményien szép télies filmet forgatnánk,

tán lemosná arcunkról a másnaposságot. Göteborg-ban

a hajók széles fedélzetein,

mono-zenében, idegenek volnánk,

repülőterek zsibongó zajában,

vontatott filmezésünk boldoggá tenne tán. 

Reménytől fűtve s tele nosztalgiával 

ott nem tűnnénk csupán futó kalandnak.

A széles hajófedélzetek 

a filmezés alatt lassan mozognak,

mint egy egészen zordon és északias szkriptben,

kimossa az agyat az erős levegő.

A nézelődők csenevész gondolatában újból

felütné fejét a remény.

Biztonságérzésünk biztos jeleként 

szájoncsókolnánk újra egymást.

Névtelen gyümölcsligetek sorjáznak az autó ablaka mellett.

A Gota csatorna menti utazások,

svéd vendégházszobákban nyugodt szeretkezés.

Hollandia, Hollandia, biciklitúra

Scheveningenben szívott marijuana, 

röpterek zsibongása, bolydító forgalom,

egy pillanatra kihagy meghatottságom. 

Én így képzelem el,

a magányt én így fogom fel.

 

 

MARIA PATRICIA BIRTOCEAN

 

60 seconds in a bullfight

 

nimeni nu mi-a spus niciodată cum e să priveşti de pe margine

toate zbaterile încep să ţi se pară caraghioase

copii trăgând după ei greşeli care nu le aparţin

oameni care nu pot să îşi vină în fire ca după o beţie cruntă

 

nu am mai exersat demult actul scrisului

şi tot aşa privesc de pe margine cum se desprind clipele de pe oameni şi cad în zăpadă

cum se desprind oamenii din propriul trup şi se ascund 

ca şi cum lumea ar fi o mare întreagă de lumină orbitoare

sub lupă lucrurile par mai grele

primesc o formă de plumb şi îţi îngreunează spinarea

toţi oamenii se ţin de mâini pentru moarte

toţi oamenii adunaţi în cerc se ţin de mâini şi preaslăvesc moartea ca pe o ţară sfântă fără întoarcere

 

 

60 seconds in a bullfight

 

soha senki nem mondta el nekem milyen az, kívülről nézelődni

minden hánykolódás lassan nevetségessé válik

mások hibáit vonszoló ártatlan gyerekek, 

felnőttek, akik nem még térnek magukhoz, mint egy kiadós piaparti után

 

rég nem gyakoroltam már az írást

kivülállóként nézem én is, miként mállanak le a percek az emberekről, aztán a hóba esnek 

s az emberek miként válnak meg testeiktől, hogy elrejtőzzenek 

mintha vakító fénytenger lenne a világ 

nagyító alatt nézve nehezebbek a tárgyak

a görnyedező hátak ólomformát kapnak 

a halálért kézenfogják egymást az emberek

a körben álló emberek a halált imádják kéz a kézben, mintha bizony egy visszatérésmentes szent ország lenne 

 

DANA CHENDE

 

Relicve

 

Suntem nimicul respins.

Suntem lacrimi

ce ne plimbăm trupul

pe frunze, prin lumină şi vis.

Suntem cuvânt scris, neînţeles şi trist.

Suntem talazul timpului.

Suntem mijloc de înger cuprins.

 

 

Ereklyék

 

Elutasított semmik vagyunk.

Testünket fény,

álom s falevelek között cipelő

könnycseppek vagyunk.

Leírt, szomorú, meg-nem-értett szavak.

Az idő hullámai.

Derékbetört angyalok vagyunk.

 

 

CARMEN CIUMĂRNEAN 

 

Să nu alergi prin cartier

 

(uneori mă întind cu faţa în jos şi-mi imaginez că am puteri supranaturale)

 

oamenii vorbesc pe rând, ca şi cum ar avea reguli,

ca şi cum fiecare ar şti exact când se va declanşa următorul război atomic.

 

pielea îmi strânge muşchii,

muşchii îmi strâng oasele,

oasele mi se micşorează

peste

un

alt

poem

în

care

Ana

visează

cu ochii deschişi.

 

 

Ne rohangássz a negyedben

 

(van, hogy arccal lefele a földre borulok s azt képzelem magamról, táltos vagyok)

 

szabályszerűen, egyenként beszélnek az emberek,

mintha mindegyik pontosan tudná, mikor tör ki a következő atomháboru.

 

szorítja izmaimat bőröm,

izmaim csontom szorítják,

csontjaim rázsugorodnak

egy

másik

vers

soraira

amelyben

Anna

tágra

nyilt

szemekkel

ábrándozik.

 

 

DEVECSERI ZOLTÁN

 

Felejtés művészet

 

Kezemben napfényes papír,

asztalomon hóval borított

kiváncsiság, zöld tollal írok;

karácsonyi dalt meg tavasz-éneket 

együtt kántálnak cinkelábak --

Érteni vélem a dallamba

terelt csodát: csordapásztorok

jártak erre, szemükben adventi

csillogás éledt …

... 

Magam köré évgyűrűzve

gyerekkoromat, fákkal

növekszem immár kérgesedve,

de az idő még számolatlan :

beszélő folyó szólít, nem értem

szavait már, az artézikút

is alig csordogál –

Ez a felejtés művészete?!

...

Fölébredek, tisztán hallom,

papírjukból kilopott szaloncukrok

a szavak:

„HA LAKJÁTOK A HÁZAT

ÉP MARAD.”

 

 

Arta uitării

 

În mâini, hârtie însorită,

pe masă,-nzăpezită fantezie,

scriu cu peniță verde;

cânt de prier și de crăciun, colind

în picioruș de pițigoi –

Miracolul îmi pare de-nțeles

în cântec, iată: păstorii veniră

iar ochii lor, în așteptare

cu străluciri de-advent se primeniră…

...

În jur, inelele copilăriei -

inele anuale, ca la arbori

se strâng cu mine împreună,

dar încă are zile timpul:

în ghiers mă cheamă râul, dar cuvântul

nu i-l mai înțeleg, apa-n fântâna

arteziană iată, doar, că se prelinge –

Să fie asta a uitării, artă? 

...

Trezit din somn, aud,

cuvintele-s fondante furate

din hârtie:

„doar locuită, casa

 rămâne vie”.

 

 

FEKETE VINCE

 

Kizökkent idő

Sz. L. levele K. E-nek, W. S. fordítása közben

 

„Nem fejtem a csillagok titkait,

nem kémlelek sem földet, sem eget;

mit érdekelne, mi új, s mi avítt,

jövő vagy múlt, a lehet, nem lehet?

Csak azt tudom, hogy míg te vagy, vagyok,

s amíg Veled, némán áll az idő,

s egy kurta óra sokkalta nagyobb,

mint a hiány, mi belőle kinő. – 

Pedig az óra, s a perc is: „lopott”,

s aztán fullasztó hetek, hónapok,

bő lakomákra ínséges torok

jönnek, míg megint újra felragyogsz;

 s a titkunk a csillagok titka lesz:

 kié vagy, tőlem mindig visszavesz.”

 

 

Timp scos din făgaș

Scrisă de Sz.L. pentru K.E, tradusă de W.S. 

 

„Tainele stelelor nu cerc să le răzbesc,

nu cat nici către cer și nici către pământ;

la cele noi, ori vechi, acum să mă gândesc,

trecut sau viitor, ori poate sau nicicând?

Atâta timp cât ești știu doar că și eu sunt 

și veacul stă de pază cât suntem împreună,

făcând ca ceasul scurt să pară mult mai lung

decât lacuna care lipsei pune cunună. –

Doar știu că ceasul, clipa sunt «furate»

și săptămâni și luni în chinuri se preling,

pomeni sărăcăcioase, ospețe-ndestulate

până pe cerul meu să strălucești, se sting;

iar taina noastră veșnic taina stelei va fi: 

acel care te are, în veci mi te-a răpi”.

 

* Poeme din antologia bilingvă Primăvara Poeziei XV Költészet Tavasza, editată cu prilejul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului „Primăvara Poeziei”, Zalău, 24-25 aprilie 2015, trad. Simone Györfi, Editura „Caiete Silvane”.