Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Proză pentru „Caiete Silvane”: Ruxandra Cesereanu

 Proză pentru  „Caiete Silvane”: Ruxandra Cesereanu

Aprilie 2015

Johann

Die Eingeweide der Patriarchen werden von den Arbeitslosen gerecht însemna Patriarhii au intestinele greblate de şomeri, ăsta era primul vers pe care Johann îl gândise ca să înceapă ceva. Îl scrisese într-o crâşmă, pe marginea ziarului Scânteia, şi uitase mai apoi ziarul acolo, cu vers cu tot, chiar dacă îl avea oricum în cap. 

Trecuseră câteva zile şi nu apucase să mai scrie, nu îi venise în minte ori nu simţise nevoia, nu mai ştia nici el. Îşi vedea de conţopeala lui, în biroul de proiectări, unde lucra la registratură. Practic, toată ziua îndosaria proiecte, trimise spre aprobare, pe care mai apoi le îndosaria dacă erau respinse. Între timp, vecinul de sus îl inundase ca de obicei, vecinul ăla cu mutră de struţ, lungan şi beţivan pe deasupra, care striga noaptea prin pereţi că face ce vrea. Iar Johann îi striga tot prin pereţi să fluiere la Partid şi să mai tacă din gură. Două seri îl inundase la rând, aşa că Johann chemă instalatorii. Deşi la vecinul cel beţiv erau problemele supărătoare care cauzau inundaţiile, totuşi Johann voia să verifice şi instalaţiile din locuinţa lui, ca să nu fie vreo neînţelegere. Căutase în cartea de telefon, nu găsise nimic, până la urmă se dusese la administrator şi îl rugase să îi dea un număr de telefon unde să sune şi să cheme oamenii să îi repare stricăciunile de la sistemul de canalizare. Îi chemase, prin urmare, ca să ştie o treabă: că n-o să mai aibă de-a face cu beţivanul de sus.

Nimeni nu aflase, nici măcar ai lui, că depusese cerere de emigrare în Germania. Nici prietenii, nici sora lui geamănă, Ingeborg. Mda, Johann, şvab din Banat, depusese cerere de emigrare în străinătate. Se întorsese acasă în grabă, ca să fie pregătit când vin instalatorii, numai că, da, se întâmplă că îi găsi pe instalatori instalaţi la el în garsonieră. Erau doi vlăjgani în salopete, cu mănuşi de cauciuc şi genţi burduşite cu tuburi, şuruburi şi cleşti-papagal.

Cum aţi intrat? le zise el de cum îi zări, dar oamenii meştereau deja ceva la bucătărie, iar la baie se vedea că meşteriseră cu puţină vreme în urmă. Ne grăbeam, a zis cel mai bătrân dintre instalatori, scuzându-se. De aici mai avem de mers în câteva locuri, astăzi. Am văzut că nu aţi ajuns acasă şi am deschis noi uşa cu un şperaclu. Dar aşa ceva nu e îngăduit, îi răspunse Johann. Unde s-a mai văzut să intre cineva într-o casă când stăpânul de drept nu e acolo? Domle, mata vrei să-ţi reparăm sau nu treburile stricate? îl chestionă vârstnicul. Dacă da, asta e. Am intrat şi basta, cum am putut. Că doar ne pricepem să intrăm oriunde de atâta vreme de când lucrăm la chestii din astea.

Dumneavoastră nu sunteţi instalatori, îi recunoscu atunci Johann. I-auzi la dumnealui, îi zise cel mai vârstnic celui mai tânăr, care încă lucra aplecat sub chiuvetă. Cică nu suntem instalatori. Dar ce suntem, măi, Friţ? Johann pricepu pe dată cu cine avea de-a face. Ştiu cine sunteţi, recunoscu el. Nu mă puteţi prosti. Păi, dacă ştii aşa de bine, ia spune, îl provocă vârstnicul. Că doar n-o să stăm până la sfântul aşteaptă! Instalatorul mai tânăr se ridică de sub chiuvetă şi îl privi în faţă pe Johann cu o intensitate rea.

Spune, măi, Friţ, că doar de-aia te-ai născut, ca să faci cerere de emigraţiune şi să te cari de aici, iar acolo, în Germania, să spui vrute şi nevrute despre ţara ta, fără să-ţi fie ruşine. Ce aveţi cu mine, zise Johann? Dacă sunt cetăţean liber, înseamnă că am dreptul să plec unde vreau. Să pleci, Friţ, pleacă, domle, cine te opreşte, te opreşte cineva? Pleacă, dacă ai paşaport valabil, du-te-n mă-ta să te duci!

Numele meu e Johann Ziegler! Hai, bă, Friţ. Dacă spun că te cheamă Friţ, apoi aşa te cheamă. Cine naiba crezi tu că poate să-ţi pronunţe numele ăsta pocit? Te pot boteza din nou şi răsboteza. Pot orice. Nu prea cred, îl înfruntă Johann, şi atunci tânărul care tăcuse până în clipa aceea se ridică de sub chiuvetă şi îi trase una în falcă. Ba da, te putem boteza cum vrem noi, se auzi glasul mai tânărului instalator. Iar dacă spunem că eşti Friţ, atunci eşti Friţ şi basta. Lasă-l mă, că e gingaş şi se fărâmiţează uşor, ia-l cu binişorul, îl sfătui vârstnicul pe cel mai tânăr. Nu-l fă knockout din prima! Johann îşi masă falca lovită, fiindcă gura îi amorţise de la lovitură.

Şi zi aşa, porumbelule, reluă vârstnicul, adică lucrurile stau cam aşa, după vorbuliţele mătăluţă: Patriarhii au intestinele greblate de şomeri! Păi, ce-i asta? Te joci, domle, cu astfel de cuvinte de neînţeles pentru prostime. Patriarhi, mda, zău, e prea de tot. Porumbelule, vrei să emigrezi ca să scrii despre patriarhi şi şomeri? Şi cine-s patriarhii, băi? Cine-s? Tovarăşii care ne conduc? Despre ei vorbeşti tu, aşa? Şi şomeri unde vezi în ţara asta, că nu există nicăieri, toată lumea munceşte, toată lumea e încadrată în câmpul muncii. Nu mai există şomeri, băi, Friţ, s-au dus vremurile alea. Tu n-ai citit despre ţărani şi muncitori? N-ai învăţat la şcoală?

Johann privea mâinile aşa-zişilor instalatori, erau late şi pregătite să bată, erau antrenate pentru bătaie. Porumbelule, ar trebui să te lăsăm baltă şi să nu-ţi reparăm conductele, să fii inundat cu casă cu tot, dacă tot vrei să te cari în Germania, zise tânărul. Să ajungi acolo înot. Sau să te îneci. Friţulache, îl completă vârstnicul pe celălalt, tocmai la nemţi, domle, la duşmanii noştri şi ai ruşilor vrei să te duci? Alt loc n-ai găsit? La duşmanii de moarte şi de clasă vrei să fugi?

Nu fug, zise încăpăţânat Johann. Am făcut cerere legală să plec. Dacă aş fi vrut să fug, aş fi tocmit călăuză să mă ducă peste graniţă. Care călăuză, bre? Ce crezi tu, Friţ, că sunt călăuze pe drumul mare şi le tocmeşti una-două şi nu ţi se întâmplă nimic? Păi, călăuzele astea te pot duce nu peste graniţă, ci la moarte, ca nimica. Dacă eşti cu străinii, apoi asta păţeşti. Poate că sunt oricum străin în ţara mea, şi atunci ce mai contează? zise Johann. Ba contează, Friţulache, dacă nu vrei să o mai iei încă o dată în bot. Atâta vreme cât o ţii una-ntruna cu patriarhii, şomerii, bla-bla-bla, poţi să o păţeşti oricând. Cine să te lase să pleci, dacă nu vrei să pleci oricum, ci cu scuipături şi borâtură ca un animal?

Ce scuipături, ce tot vorbiţi? îl întrerupse Johann. N-am scuipat pe nimeni. Ce-i porcăria asta... Lasă, că nu suntem tâmpiţi, nu fă pe deşteptu’, îl întrerupse vârstnicul. Porcărie, zici? Nu-i nicio porcărie, ci muncă de investigaţie. Am priceput imediat cum stă treaba cu patriarhii şi celelalte chestii. Şomeri, carevasăzică, altceva mai bun n-ai găsit. Porumbelule călător, vai de capu’ tău! Vrei să te facem fripturică? Ia zi!

Îl întrebă degeaba, şi nu fiindcă Johann nu ar fi vrut să adauge ceva ori să răspundă, ci fiindcă tânărul în salopetă îl apucă de gât şi îl ridică pe Johann, lipindu-l de unul din pereţii bucătăriei de parcă l-ar fi atârnat de o spânzurătoare, după care, cu cealaltă mână, mai exact cu pumnul, îl lovi în fălci de mai multe ori, ca un boxer. Lovea îndesat şi la ţintă, concentrat ca la antrenament. Dă-i un upercut să te ţină minte, îi indică vârstnicul celui care lovea ca un boxer. Să nu mai pălăvrăgească atâta şi să nu mai scrie chestii nepatriotice.

În cele din urmă boxerul îl aruncă pe podea, după ce-l făcuse zob aproape. Johann îşi simţea gura inundată de sângele pe care ar fi putut să-l scuipe ori să-l înghită. Nu făcu nici una, nici alta, ci rămase cu sângele în gură, ca o băşică.

Friţulache, dacă te întreabă cineva ce ai păţit, zici că te-au bătut hoţii, nu vardiştii, să fie limpede, da? Că te-au furat pe stradă, noaptea, când te întorceai beţivănit de la crâşma unde te-a pus naiba să scrii chestia aia cu patriarhi şi şomeri. Uite, îţi luăm şi buletinu’, ca să declari la Miliţie că ţi l-au furat derbedeii. Fără el nu ai cum să te cari în Germania, că se cuvine să îl predai mai întâi ca să te lase cineva să pleci peste hotare. Zic că-i mai bine totuşi aici, acasă, domle, ce să faci tu la nemţălăi?! Ăia-s toţi graşi de la câtă bere beau şi de la câtă varză şi cârnaţi halesc, nici nu mai ştiu Friţii ce e aia ordine şi disciplină, totu-i vraişte pe-acolo. Stai şi tu acasă, porumbelule! Cu ce ţi-o fi luat minţile Germania?

Nici nu sfârşi vârstnicul de zis bine toate astea că se şi repezi, ca o coţofană, şi îi scoase lui Johann buletinul din buzunarul de la piept. Colega, ai reparat instalaţiile? adăugă el apoi către boxer. Să nu se zică după aceea că nu ne-am făcut treaba pentru care am fost chemaţi. Datoria-i datorie. Am reparat tot, că nu-mi place să las nimic nereparat, deşi ăsta ar fi meritat să-l înecăm ca pe un şoarece, moaşă-sa pe gheaţă!

Adică să-i greblăm intestinele omului, domle, da’ ai imaginaţie nu glumă! Păcat că nu putem sta la taclale mai mult, se scuză vârstnicul către Johann, acum amuţit, cu gura pocnită şi faţa umflată. Da’ mai avem destulă treabă şi în altă parte. Alesgute, parcă aşa se zice pe nemţeşte, dacă nu mă-nşel. Aufviderzen.

 

(versiune a unui capitol din romanul Un singur cer deasupra lor, Editura Polirom, 2013, 2015 – ediția a doua revăzută și adăugită)

Autor: Ruxandra Cesereanu