Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Preumblare prin grădina Gutenberg: La fiecare câteva zile, aveam la el o carte…

Preumblare prin grădina Gutenberg: La fiecare câteva zile,  aveam la el o carte…

Aprilie 2015

De curând ne-a părăsit Alexandru Vlad (31 iulie 1950 – 15 martie 2015), prozatorul care, atunci când păşea printre oameni, avea aerul că pluteşte. Acolo, la o masă de cafenea, oriunde ar fi fost ea, încadrat de o barbă care, pe măsură ce albea, îi lumina faţa, părea prezent numai ca să strângă în mână o pipă, ce şi ea se volatiliza încet în nori subţiri de fum. Atent şi colocvial cu cei din jur, rareori intra în polemici, chiar dacă nu era din fire un sfios. Acum, omul s-a dus parcă ţinându-se cu mâna de pipa lui neagră şi amară, însă ne-a lăsat un raft de cărţi: Aripa grifonului, Drumul spre Polul Sud, Frigul verii, Sticla de lampă, Viaţa mea în slujba statului, Iarna mai nepăsători ca vara, Curcubeul dublu, Ploile amare, Măsline aproape gratis, Cenuşă în buzunare. Plus câteva traduceri şi un nou roman, aflat sub tipar. Viaţa ne-a pus alături în felurite împrejurări, de la camera de cămin şi compartimentul de tren, la cenaclul lui Săplăcan, apoi la aniversările Echinox-ului, la ultimele târguri şi lansări de carte. Şi poate, pentru că i-au lipsit multe într-o copilărie cenuşie, Alexandru Vlad era un om generos în orice situaţie şi aproape cu oricine. Ştiindu-mă fără o bibliotecă de familie în spate, atunci când era anticar, m-a ajutat să mi-o fac: la fiecare câteva zile, aveam la el un volum, pe care-l însoţea cu recomandări din te miri ce surse extrase. Încă răsfoiesc cu suflet melancolic sutele de tomuri purtând pe hârtia învechită de după cuprins ștampila dreptunghiulară cu tuş albastru, în interiorul căreia scria ANTICARIAT / CLUJ / LEI… Cu slabele-i mijloace de atunci, mi-a sprijinit şi intrarea în literatură, inclusiv prin câteva scrisori, pe care mi le adresa din când în când. Ele sunt dactilografiate, dar nedatate, situaţie în care ștampila poştei este singurul indiciu temporal. Uneia, trimisă prin mesager, îi lipseşte şi acest reper. Un amănunt, devenit azi esenţial, reţine însă atenţia: într-una din epistole, scrisă în jurul vârstei de 30 de ani, ca începutul Divinei Comedii, Alexandru Vlad îşi simţise cu dramatică premoniţie amiaza vieţii. Stilul rafinat, de mare prozator, răzbate şi de aici. De aceea, lăsăm să curgă o lacrimă şi trei stropi de vin, acolo unde l-am lăsat la idele lui martie, în ţărâna de la poalele Feleacului.

 

 

Dragul meu,

Găsesc un moment, la birou, ca printre altele să-ţi trimit şi ţie o scrisoare cu ultimele noutăţi.

Am fost la Bucureşti, unde am stat aproape o săptămână, am vizitat multă lume, am întâlnit la fel de multă, doar că ofereau imaginea unor oameni în vacanţă sau în aşteptare, nimic nu părea să fie pe un făgaş de lucru. Se pare că o anumită stare, nehotărâtă şi nelucrativă începe să se cronicizeze, disponibilitatea în care se menţineau cei neangajaţi nu se mai poate întinde atât de departe, nu mai poate dura la nesfârşit. Vor pierde chiar şi răbdătorii.

După cum probabil ştii, cartea mea a apărut de aproape o lună, şi una din problemele mele la Bucureşti era şi cea de a-mi ridica banii şi, desigur, discuţii în eventualitatea publicării unei următoare colecţii de proze scurte.

Mi-a plăcut Bucureştiul. Femeile cu pielea mai smeadă, cu alt resort interior al mişcărilor, mai dispuse, mai deschise. Un oraş mai puţin omogenizat decât acesta în care trăiesc, mult mai extravertit. Am colindat pieţe bogate cu fructe mari şi legume mirosind a pământ de câmpie. Într-un colţ cineva vindea iepuri albi şi m-a ispitit la un moment dat să-i duc unul lui Norman Manea, dar probabil m-ar fi considerat pentru tot restul vieţii un excentric. 

La Cluj e o vreme ploioasă, rece. Frunze galbene şi grele se lipesc pe trotuare ca nişte plasturi. Vitrine goale, aprovizionare ineficientă. Auzi din mers câte o glumă păguboasă. Librării în care cărţile apar şi dispar în linişte, conspirativ.

În acest peisaj, aproape sumbru, Ovidiu Mureşan îşi face apartament. Se ocupă de zidari, parchetari, e veşnic cu o sticlă de Slibovitză în geanta lui de diplomat.

Acel Freud al tău e la mine, dar am o oarecare ezitare în a ţi-l trimite pe poştă. Dar dacă tu împarţi cu mine riscurile şi-mi dai aprobarea, o voi face desigur. Poate dai o raită pe aici şi te voi servi cu o cafea bună, din boabe proaspăt măcinate, care a devenit un avantaj aproape aristocrat. Mă uit de la geamul meu peste un oraş nud, ceţos şi am presentimente vagi, ca atunci în iarna de dinainte de inundaţii.

Am văzut că la Steaua eşti în cuprinsul numărului viitor dar se pare că numai cu o poezie, mă voi interesa îndeaproape, doar că Eugen e plecat în Italia, o ţară despre care manualele şcolare spun că e însorită.

O scrisoare de la tine ar cadra foarte.

Salutări pentru Zoe.

Al tău,

Vlad.

(data poştei de Surduc: 24.11.80) 

 

Dragă Viorel,

În ideea că-ţi voi scrie o scrisoare mai lungă, am tot amânat şi uite că acum îţi scriu totuşi în grabă ca să nu-ţi stric treburile cu tăcerea mea.

Nu eram în principiu de acord cu o vizită la Bucureşti care să se suprapună cu Conferinţa Naţională, când toată lumea trebuie să fie ocupată şi extrem de angajată în bârfe şi dispute legate de eveniment. De altfel, în principiu nu sunt pentru vizite de vară la Bucureşti, aşa că spre regretul meu nu te voi însoţi. Sunt extrem de sărac în ultima vreme şi o vizită în care nu am mai multe probleme de rezolvat devine de neconceput.

Desigur e altceva la tine. Dar şi tu trebuie să dai un telefon la Editură înainte de orice. Ai fost chemat la începutul lui iulie, dar s-ar putea foarte bine ca Gabriela Negreanu cu care lucrezi să fie în concediu, sau după câte ştiu eu ea a mai lipsit pentru cursuri de lungă durată la Academia Ştefan Gheorghiu şi munca ei o făcea Domnica Filimon. Sau mi-ai scris că lucrezi cu Domnica? Nu mai reţin şi scrisoarea ta nu e la mine. (Scriu la birou).

Poate vrei să te hotărăşti pentru ultima oară în ce priveşte structura volumului, aşa că să ai la tine texte dactilografiate. Dă neapărat telefon înainte. Poate te opreşti totuşi la Cluj şi atunci mai stăm de vorbă.

Eu am o vară deosebit de leşinată cu tot felul de păţanii, prea multe femei în viaţa mea ca într-un antreu de psiho-terapist. 

Mai am de dat ultime examene care mă plictisesc enorm.

Mi-am abandonat toate prozele la care lucrez la jumătate.

Am abandonat un eseu despre Graham Green la jumătate.

Am 31 de ani peste trei săptămâni şi am impresia că viaţa mea e şi ea la jumătate.

Multe salutări pentru Zoe şi la toamnă recoltă bogată de legume. Nu am renunţat la ideea de a vă face o vizită după ce ne vom sfătui în privinţa datei.

Al tău,

Vlad.

(data poştei de Surduc: 10.07.81)

 

Dragă Viorel,

Am primit plicul, dar eu oricum mai fusesem o dată la Bucureşti în interval. Nu face nimic, pentru că de aici vor pleca miercuri la Bucureşti Cristina Felea şi alţii, aşa că vei avea mesageri mai siguri decât poşta. Problema e că ar fi trebuit să trimiţi şi o fotografie odată cu poemele. Ei aşa au obiceiul să publice arătând cititorilor şi faţa plăcută a idolului lor.

În ce priveşte maşina de scris, abia acum am găsit numărul de telefon al acelui maistru (drumurile la Bucureşti mi-au dat peste cap toate acţiunile civile), dar remedierea e minoră, aşa că sunt convins că va fi gata pe când vrei să vii tu la Cluj. Dacă ai un material urgent de dactilografiat, trimite-l aici cu scrisul tău cel mai citeţ şi eu îl voi dactilografia personal. Nu te sfii.

În orice caz, atunci când vii trimite şi poza, adică adu-o tu.

Mi-am adus de la Bucureşti mai multe sticle de vodcă, de altfel cel descris de Nedelciu ca venind din Nord şi căutând vodcă eram eu. 

Cele bune pentru Zoe, la care ţin.

Vlad.

(data poştei de Surduc: 12.11.81)

 

Dragă Viorel,

Profit de această ocazie, cineva de la mine de la întreprindere vine acolo, ca să-ţi scriu câteva rânduri pe care de altfel ar fi trebuit să le scriu mai demult.

Problema este că poeziile tale s-au pierdut iar, împreună cu alte materiale, de data aceasta pentru că acolo la Steaua s-a zugrăvit şi totul a fost un haos pentru o lună. S-a apropiat data apariţiei lor şi ele tocmai acum lipsesc. Deci, nu e vorba de nici un fel de boicot, te rog să trimiţi iar grupajul (sau altele dacă vrei,      nu-şi va aminti Adrian care au fost). Te rog să-l trimiţi pe adresa mea ca să le duc personal la redacţie. Aştept foarte urgent.

În rest, toate bune şi frumoase. Cartea mea este aproape ieşită, eu voi avea probabil în această săptămână semnalul. Te voi ţine la curent despre treaba aceasta. Dar să ştii că la această lectură, tipărită, mi-a părut drept o carte slabă, copilăroasă şi greţos de lirică. Dar mă rog. Vom vedea.

Aştept un semn de la tine.

Vlad.

(nedatată, trimisă prin mesager) 

 

Dragă Viorel,

Regret încă o dată faptul că ne-am intersectat astfel.

Maşina ta e gata reparată. Imediat ce am venit de la Oradea şi am telefonat omul mi-a spus că a găsit piesa, i-am dus maşina şi deja e montată. Trebuie să trec s-o ridic, oricând.

Aşa că te rog să-mi comunici cum să fac să ajungă la tine. Poate mai vii o dată la Cluj, pentru o cafea bună, o seară de discuţii şi… o maşină de scris.

Am transmis plicul pentru Augustin Pop prin Bucşa, voi verifica dacă a ajuns.

Ţi-am dactilografiat notiţa biografică şi acum voi trimite poemele lui Alex. Ştefănescu prin cineva dacă pleacă pentru confluenţe, dacă nu voi folosi poşta.

E o toamnă murdară şi tristă la Cluj. Frunze nu mai sunt, ca într-un început de penurie vegetală.

Grădinile mici, parcimonioase, sunt linse de-o ceaţă unitară ce se împotmoleşte în spaţiul străzilor, intră noaptea prin spaţiul geamurilor rămase deschise şi Vlad o simte prin somn. O răcoare strecurându-se în plămâni, cu vag miros de pământ şi frunze putrede.

Un frig ruderal care aminteşte înmormântări de

familie.

Cer lăptos ca papul, fluid şi apăsător,

zvonuri de furtuni în atlantic cu marinari măturaţi peste punte şi platforme luate de valuri,

greve ale conştiinţelor,

mici doze de 

vodcă şi 

ţigări amare.

Fluieratul trenurilor seara te face să te simţi vinovat de ceva ce autorităţile mereu încearcă să afle.

Al tău,

Vlad.

(data poştei de Surduc: 27.11.81)

Autor: Viorel Mureşan