Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Malaxorul de noiembrie

Noiembrie 2012

■ Liviu Georgescu, Ziua de dinainte, Ed. Paralela 45, Colecţia „Biblioteca Românească”, Piteşti, 2012. Din Postfaţa lui Mircea Martin, intitulată O inimă vie într-o realitate feroce: „Volumul Ziua de dinainte reprezintă o cotitură în poezia lui Liviu Georgescu. După ce, în primele volume, autorul părea că optează pentru o poetică situată în dâra suprarealismului, cu imagini vizionare, deseori delirante, obţinute mai degrabă prin erupţii ale subconţtientului decât printr-un efort de construcţie lucidă – Al. Cistelecan a vorbit, cu îndreptăţire, în ce-l priveşte despre o „imaginaţie mereu în clocot şi mereu tulbure” – se mobilizează acum într-o direcţie opusă ori, poate mai exact spus, complementară. Amalgamările de planuri şi aglutinările de imagini disparate nu lipsesc nici acum, dar ceea ce se remarcă, în comparaţie cu cărţile anterioare este, indubitabil, o sedimentare, o limpezire. Poetul nu se mai lasă purtat de cuvinte, de iureşul lor, ci le alege şi le supune unui proiect unificator. Poemele vor să spună ceva, ceva anume, nu doar să fie” (p. 173). Şi poemul care dă titlul primului grupaj al volumului, A scrie cu tine, considerat de Mircea Martin o ars poetica: „Scrie fracturând hârtia, pe toate părţile manuscrisului,/ în toate dimensiunile şi prin toate spărturile,/ se insinuează prin firide şi găuri,/ prin chei şi simboluri, prin prisme şi-oglinzi. // Scrie la marginea spaţiului/ şi în miezul timpului, e trup, umbră, atom, quarţ,/ fiinţare perpendiculară pe axa destinului/ adâncindu-se între membranele universului paralel. // Scrie cu toate părţile corpului, adevărate şi virtuale,/ cu prezentul şi cu trecutul,/ dar mai ales cu viitorul. // Trece din identitate în identitate,/ din umbră în umbră în umbră, din schimbare în schimbare –/ şi textul – transparenţă dilatată la scară planetară –/ înfăşoară galaxiile,/ începutul şi sfârşitul/ încolăcindu-se în jurul pulsării şi al vârtejului de neînchipuit // ca un ghem de neuroni în jurul tău, Doamne”. ■ Geo Galetaru, Apele nopţii spre dimineaţă, Ed. Eubeea, Timişoara, 2012, volum finanţat de Consiliul Local Dudeştii Noi, în cadrul Programului cultural „Pro Cultura”. Acesta este al 19-lea volum al autorului, marea majoritate volume de poezii şi multe dintre ele poezii pentru copii. Pentru cititorii Caietelor Silvane, câte un poem ales din fiecare dintre cele cinci grupaje ale volumului: „Şi când pleci şi când/ rămâi pe loc,/ lucrurile vorbesc/ între ele./ Moartea e departe,/ n-o atinge/ nici un suflet rebel./ (Mai încearcă o dată:/ astfel lumea îţi pare o copie suportabilă)” (poemul 23. din grupajul Triumful erorii, p. 29); „pereţii cad/ pereţii cad/ inima trece:/ invincibila armada/ peste frunzişuri/ incendiate de/ ochiul atroce al/ toamnei/ faguri şi silabe/ aurii/ pe plajele Logosului/ victoria vine/ cu paşi uşori/ îşi instalează/ cortul sub stele caduce/ inima ta:/ invincibila armada/ trece/ se duce” (poemul 9. din Apele nopţii spre dimineaţă, p. 103); „Osmoză imperceptibilă/ deasupra cuvântului/ plutire/ fără leac: // Am fost acolo/ şi am văzut/ copaci fericiţi/ zburând/ în regatul luminii” (Am fost acolo din grupajul Am privit iluzia în faţă, p. 112); „împrejurul nostru ei cântă/ ei trec prin pajişti prin umbra înaltă // ei cântă cu ochii în cer/ veşmintele lor ard ca roua pe creste // cine e vinovat de splendoare // cine arată calea cine vânează/ animalul strălucitor din inima ta” (poemul 7. din Întâmplări din viaţa mea inexistentă, p. 155); „nu vrei decât să arunci o privire./ în locul acela se termină totul: nemurirea/ şi plimbările fără ţintă pe o scândură netedă./ osmozele incipiente fecundează regnul, îl/ ridică la rangul de anomalie perceptibilă./ ai mai avea nevoie de puţin haos. ca să/ fii în siguranţă când auzi murmurul tenebrei./ nici nu ştii cât contează gestul cu care/ deschizi uşa în calea unei fericiri întâmplătoare./ cu toate că nu e fericirea pe care o aştepţi./ poate alta. nimeni nu garantează/ pentru tine, pentru pasul pe care îl faci/ în afara drumului./ nu vrei să arunci decât o privire./ litera de aur freamătă în destinul nevăzut./ acolo, acolo se termină totul./ nu mai e nimic de privit” (poemul 1. din Ca şi cum aş fi, p. 181). ■ Daniel Mureşan, Imagini, idei, adevăruri, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012. Volumul cuprinde o serie de eseuri pe teme filosofice, artistice, existenţiale, publicate în reviste ca: Vatra veche, Caiete Silvane, Agero Stuttgard, Graiul Maramureşului, Scrisul românesc, Mişcarea literară, Nord literar, Ramuri, Monitor cultural etc. Câteva titluri din Cuprins: „Cât schimbă cultura omul?”, „Deschiderile iubirii”, „Filosofarea”, „Existenţa şi esenţa”, „Prietenia”, „Când trebuie să se lase învins biruitorul?”, „Literatura, stilul şi gândirea”, „Eminescu şi adevărul, cunoaşterea literar artistică”, „Atracţiile filosofiei”, „Nicolae Steinhardt şi credinţa creştină”… Multe, foarte multe citate în această carte. Ca să dăm câteva exemple: într-un text de două pagini sunt citaţi: Camus, George Călinescu, Marin Preda, Platon, Seneca, George Bernard Shaw; într-altul, de două pagini şi câteva rânduri: Moliere, Petre Ţuţea, Byron, Al. Dumas, Balzac; sau în altul, de două pagini: Victor Hugo, Kant, Goethe, Vasile Ghica, Diderot, Tagore, Alexander Pope; şi un ultim exemplu, dintr-un text de două pagini şi câteva rânduri: Walter Scott, Balzac, Victor Hugo, Shakespeare, Tolstoi, Euripide, Rochefoucauld, William Hzlitt… ■ Ioan Benche, Colb de sat cu raniţă de soldat, Ed. Tipolitera, Cluj-Napoca, 2010. Autorul s-a născut la Dej, judeţul Cluj, în 1950, şi a copilărit în satul Valea Hranei, judeţul Sălaj, perioadă care i-a inspirat prima parte din subiectele prozelor scurte şi schiţelor din acest volum, a doua fiindu-i inspirată de viaţa militară (a absolvit un liceu militar şi o şcoală militară de artilerie). Debutează cu poezie în „Scânteia Tineretului” şi „Apărarea patriei” (1968) şi cu proză scurtă în „Luceafărul” (1981). Primul volum de poezie, Jocuri de dragoste, îi apare la Ed. Dacia (Cluj-Napoca, 1997, urmat de Lacrimi de destin (Ed. Clusium, 1999) şi un volum de poezii pentru copii (Ed. Tipolitera, 2003). Laureat al primei ediţii a Festivalului de poezie „Orfeu” (Cluj-Napoca, 1996) şi al ediţiei a VII-a a Concursului naţional de proză scurtă „Liviu Rebreanu” (Aiud, 1997). Este prezent în antologia „Poeţi clujeni contemporani” (Ed. Ana, 1997). Din prefaţa lui Ion Constantinescu: „Ceea ce te izbeşte în mod deosebit în timpul lecturii este iscusinţa cu care autorul reuşeşte să transpună în plan literar fapte, întâmplări aparent banale din viaţa satului, a oamenilor în mijlocul cărora a trăit lumina zilei. (…) Interesantă prin subiectele abordate, reuşită ca realizare literară, captivantă prin experienţa de viaţă reliefată, proza scurtă a lui Ioan Benche, înmănunchiată în acest volum, reprezintă o lectură ce merită să ne reţină atenţia”. ■ Colecţii şi colecţionari din Sălaj. Anuarul Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj I, Ed. Poroli-ssum, Zalău, 2012, editori Emanoil Pripon şi Daniel Mureşan, anuar publicat cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Secţiunile anuarului: Filatelie şi întreguri poştale, Numismatică, Medalistică, Din istoricul colecţiilor şi preocupărilor pentru colecţie în judeţul Sălaj, Asociaţia colecţionarilor din Sălaj, Anexe. Câteva titluri de articole: „Pasiunea mea – filatelia” (Alexandru Dunkler); „Filatelie şi istorie poştală – contribuţii privind istoria Poştei sălăjene” (Daniel Mureşan); „Primele timbre fiscale mobile româneşti – 140 de ani de la apariţie” (Ioan Gherasim); „Contribuţii la studiul monedei romane târzii din Dacia. Două monede de tip siliqua emise în timpul lui Constantiu II” (Dorin Abraham); „Despre medaliile româneşti conferite combatanţilor în Războiul de Independenţă a României” (Ioan şi Alexandra Gherasim); „Aspecte privind evoluţia colecţiei Gimnaziului minorit din Şimleu Silvaniei în perioada 1879-1918” (Emanoil Pripon). Din Cuvântul înainte al lui Daniel Mureşan: „Colecţionarii au o anumită viziune artistică asupra colecţiei, fiind responsabili şi de multe ori chiar specialişti în anumite domenii. (…) Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj cuprinde atât colecţionari începători, cât şi colecţionari avansaţi, iar aceasta se extinde de la un an la altul. Indiferent de colecţia pe care o deţine, fiecare colecţinar are o poveste unică şi o personalitate aparte care se răsfrânge cu totul asupra colecţiei sale”. (D.H.) ■ A apărut numărul dublu (9-10) al remarcabilei reviste literare, editată de Uniunea Scriitorilor din România, VIAŢA ROMÂNEASCĂ. Coordonată redacţional de scriitorii Nicolae Prelipceanu - redactor-şef, Marian Drăghici – redactor-şef adjunct, Liviu Ioan Stoiciu şi Florin Toma – redactori, recenta ediţie îşi axează conţinutul pe două evenimente comemorative: Centenar STEINHARDT şi ANUL CARAGIALE, onorate de materiale/ eseuri purtând semnăturile scriitorilor George Ardeleanu, Ioan Pintea, Florin Caragiu, Dan Gulea, Emil Ionescu şi Traian D. Lazăr. Editorialul semnat de Nicolae Prelipceanu are darul să întristeze pe iubitorii de carte prin evidenţierea pericolului iminent al dispariţiei unei naţiuni, etnii, populaţii obligate să neglijeze lectura cărţilor până în proximitatea dispreţului pentru cultură şi civilizaţie. Ne-am obişnuit să găsim în corpul revistei cronici, eseuri, literatură beletristică de indubitabile calităţi substanţiale. ■ Revista piteşteană Cafeneaua literară confirmă la fiecare număr, de data aceasta - 9/116 şi 10/117, consolidarea unui format şi a unei formule editoriale, aspecte asupra cărora nu mai stăruim. Colaboratorii de top, titulari de rubrici în aceeaşi echipă, rămân fideli pe metereze: Gheorghe Grigurcu, Adrian Dinu Rachieru, Radu Voinescu, Mioara Bahna, Ştefan Ion Ghilimescu, Ion Pantilie, cărora li se raliază Liliana Rus, Denisa Popescu, Maria Niţu, Niculina Oprea, Cătălin Grigore şi, de câteva numere încoace, M. Fianu cu E. Alecu. Ceea ce impune ca esenţialmente insolit număr de număr sunt substanţele textelor, teme şi subiecte, eseurile directorului revistei, poetul Virgil Diaconu (Libertatea persoanei, în nr. 9; Cultura şi cultura de masă, în nr. 10), poeţii şi opera acestora - în suplimentul înserat centrului revistei, „CLUBUL Cafeneaua literară” (Florian Stancu, Silvia Petre-Grigore, Ştefan Dumitru Afrimescu, în nr. 9, respectiv Alexandru Petria, Ion Cristofor, Diana Trandafir, în nr. 10), prozatorii, acum: Alexandru Şerban Bucescu, precum şi Materialele semnate Carmen Dumitrache şi Adrian Simeanu, din interiorul copertelor 2 şi 3. Ancheta vizând Poezia postmodern(ist)ă, lansată în numărul 6/113 de către Virgil Diaconu, continuă să provoace replici dintre cele mai diferite şi spectaculoase. Iată câteva, selectate în chip de titlu-motto de redacţia revistei: Postmodernismul mai către noi (Gh. Grigurcu), Reflecţii despre postmodernism (Marian Victor Buciu), E atâta lume deşteaptă şi moartă prin poezia română contemporană încât… (Adrian Suciu), Promovăm în afară poeţi cunoscuţi, nu valoroşi, poeţi de luni, nu de toate zilele (Nicolae Silade), Postmoderni şi... postmodernişti. O diferenţă posibilă (Radu Voinescu), Sub acelaşi soare pot coexista poeţi diferiţi (Gheorghe Izbăşescu), Un scriitor autentic trebuie să se sincronizeze cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu neamul său (Ion Cristofor) – nr. 9; Generaţia 80, o generaţie fără lideri (Mircea Bârsilă), Cred în poezia-poezie, neîngrădită în „isme” (Constantin Trandafir), Mie îmi place pur şi simplu poezia bună (Liviu Antonesei), Postmodernismul nu este răspunsul la întrebare, ci mai degrabă întrebarea cu răspunsuri multiple (Daniel Dăian), Tam-tamul care se face pe marginea generaţiei optzeciste mi se pare uneori fals şi chiar caraghios (Radu Cange), Poeţii nu se sincronizează cu incerte modele teoretice, ci se raportează la mari opere poetice (Daniel Săuca). (V.T.) ■ Artemiu Vanca este creatorul unui ciclu narativ, „Frăţia comorilor”, o tetralogie adresată în special adolescenţilor, dar şi celor interesaţi să retrăiască evenimentele din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales să cunoască felul cum s-a instaurat puterea muncitorească. Creatorul „muşchetarilor din Bănişor” ştie că este doar un „ucenic literar”, dar are multe de povestit şi o face într-un fel captivant, chiar dacă uneori n-a fost gustat de criticii calofili, interesaţi cu precădere de formă şi mai puţin de substanţă. Cum fostul inginer energetician a cumpărat şi un petic de pământ, „Nobilul proprietar”, noul volum de povestiri, redă istoria construirii unui spaţiu de refugiu, aflat la 25 km departare de Bucureşti, într-un sat altminteri „condamnat la uitare” (Ion C. Ştefan). „Runc” sau „curătură” reprezintă un loc din fostul Codru al Vlăsiei, curăţat de arbori şi de mărăcini, pentru a putea fi cultivat. Iată o localitate tipic atemporală, înconjurată din trei părţi de pădure, unde când nu plouă este praf, iar după ploaie drumurile se transformă în mocirlă, drept care proaspeţii proprietari şi-au abandonat maşina lângă şosea şi au străbătut cu rucsacurile în spinare cei trei kilometri despărţitori. Drept referinţe temporale, le-au servit falnicul stejar multisecular, cu trunchiul măsurând trei metri în diametru şi o coroană de 30 de metri, fântâna „cu principii” şi şcoala cea părăsită, lăsată să cadă în ruină. Artemiu Vanca este un observator predispus să portretizeze. Cartea cuprinde atât descrierile unor „băştinaşi”, cât şi chipuri de „venetici”. Numeroase pagini descriu cu dragoste animalele din ogrăzi, în special câini ori măruntele zburătoare ale pădurii. Pomii fructiferi delimitează un spaţiu al fecundităţii, unde gutuiul se gârboveşte sub povara roadelor, cireşul câştigă laurii de fruntaş în producţie, iar nucul, iţit dintr-un fruct crescut în ghiveci, luptă cu coţofenele ca să-i ofere răsăditorului o satisfacţie la bătrâneţe. Citind cartea apărută la Editura Arefeana, mi-am amintit de starea de fericire descrisă de anticul filosof chinez Lao-Zi: „Şi dacă ar fi atât de aproape satul vecin încât s-ar auzi cântecul cocoşilor şi lătratul câinilor, oamenii ar trăi până la adânci bătrâneţi şi ar muri fără să fi simţit vreodată nevoia de a pleca de acolo.” (LXXX) Artemiu Vanca este un fiu al Sălajului care şi-a mutat Bănişorul natal la Runcu, trudă care, spre bucuria cititorului, l-a făcut nespus de fericit. (F.G.)